Cântec
Rădvanele liniștii dincolo de deal au poposit,
Apele sunt cum e cerul, cerul cum sunt apele.
Amurgul rumen închide pleoapele,
Vântul trece, strigă un clopot în turnul învechit.
Cirezile vin, cumpenile fântânilor li se închină,
Umbrele cresc, șoapte înfrigurate răsar.
În limpezișurile cerului se risipesc iar
Bani neatinși de rugină.
În grădină mi-a intrat un tâlhar,
Mi-a furat uleiele, albine, fericirea.
Am cântat cetatea și câmpul, iazul clar,
Viața, moartea, iubirea.
Cântă, omule, cât ești viu, cântă,
Nu te gândi nicio clipă la moarte,
Moartea e departe, departe,
Cântă, omule, cât ești viu, cântă.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.