ASUMARE TERŢIARĂ

În viaţa aceasta, precum un cadou vremelnic,
De răsărituri şi apusuri calculate,
Iubiri şi gânduri vinovat nevinovate,
În care-ţi cauţi imposibilul prielnic,

În viaţa aceasta dăltuită în neştire,
Din făuribile şi palide visări,
Din sinuoase şi aleatoare redresări,
Ce pleaca şi se-ntorc întru iubire,

E fiecare clipă un dar ultimativ,
Neinţeles, când cineva doar te iubeşte,
Însă privirile de tine îşi fereşte
Iar tu îl cauţi între veşnicii tardiv,

Ca singuri undeva-n acea statornicie,
A vaietului din bătăile de clopot,
A inimii pulsând ca mările în clocot,
Să reclădiţi aceea ce ar trebui să fie,

O antiteză a sintezei la murire,
În care nu greşeşti silabele din gesturi
Şi nu despărţi tot ce împărţi, cu resturi,
În care dăruieşi aşa întru neştire,

Spre neuitarea că am fost născuţi să fim,
Căci deseori te simt atât de vinovat,
Cum te condamni asemeni mie că ai furat,
Tot ceea nu poţi a transforma întru sublim.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verona îmi spune

Ieri,
Pe peronul acela prăfuit,
Dorind să fac dragoste cu tine,
Te-am strigat:
"Vronsky!
Într-o viaţă trecută,
Eu am fost Karenina ta."

Nimeni nu mai inţelege iubirea ca tine,
Nimeni nu ştie, că frânele trenului
Nu sunt concepute înspre-a opri,
Ci doar spre-a ma lăsa a rămâne,
De neoprit,
Definitiv,
Întru tine.

Ană mă simt, dar nu pentru tine,
Ană mă simt precum te iubesc,
Ană mă simt, zidită-n ruine,
Cu pecete-n frunte de dumnezeiesc;

Iubirea-nţeleasă de noi, are gust de cianură, de osii de tren,
Verona îmi spune,
Aţi ajuns la destinaţie
Îmi spune
O voce care nu ştie ce zice,
Iubirea-nţeleasă de noi, este acea
Îmbinare de firi,
În numele, unicei, marii iubiri.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi aceasta este iubirea, să umblăm întru poruncile Sale. Aceasta este porunca, precum aţi auzit dintru început, să umblaţi întru iubire.

Sfântul Ioan Evanghelistul în Epistola a doua sobornicească a Sfântului Apostol Ioan
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată că îmi permit să fac o paralelă între credinţa fiecăruia dintre noi şi basmele care de fapt sunt, după părerea mea, cea mai frumoasă întruchipare a credinţei noastre întru bine, întru frumos, întru vindecare, întru noroc.

citat celebru din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ce cuvântă

Ma tem exclusiv de lipsa de teamă,
De încrederea oarbă în al altora sine,
De frauduloasele treceri prin vamă
Din ceea ce eşti spre a trece în tine,

O lipsă de teamă precum o turbare
Transmisă genetic din tată în fiu,
În inumană destrăbălare
A lumilor noastre întru pustiu,

Ruşine şi teamă, lipsite din noi
În cea mai frumoasă lume de bine,
Nevoi scufundate în vis şi noroi,
Preludiul ratat care veşnic revine

Şi nu mă-nspăimântă eclipse şi moarte,
Pe ceruri, pe visuri, pe umbre, pe ploi,
Atât cât caderea în propriul departe,
Ce-aşază veşminte pe oamenii goi,

Cadenţa mă doare, ilustra paradă
A paşilor toţi număraţi, ucigaşi,
Privirile care ţintesc făr' să vadă
În eroismul pierdut asumat între laşi,

Mă tem exclusiv de lipsa de teamă,
Să-mi uit replica mă înspăimântă,
Cât drama jucată trăind altă drama,
Pamântul îngroapă-n pământ ce cuvântă.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul durerii

(la un eveniment nefericit)

Rostul nu mi-l mai găsesc,
Timpul trece în neştire,
De-oi fi mort sau mai trăiesc,
Nu ştiu cum să dau de ştire.

Zile grele, nopţi doresc
Să petrec întru murire,
Rostul nu mi-l mai găsesc
Timpul trece în neştire.

Cu aşa trai, omenesc,
Simt că nu-mi mai sunt în fire,
Sufletul mi-l chinuiesc
Cu dureri şi-n pătimire,

Rostul nu mi-l mai găsesc.

rondel de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TURNUL PĂTRAT

Mamă iubită, să nu mai fi tristă,
Haotice umbre iar ea maiestuoasă,
Umila mea clipă, cu goluri în prispă,
Eu totuşi am avut o viaţă frumoasă,

Atâta iubire, atâta lumină,
Nu-i va fi firii nicicum în putere,
Să-ngroape, să uite, să umple de tină,
Această deplină şi blândă avere,

Căci n-or fi pe lume doar râuri cu visuri
Şi n-au fost să fie nici pentru cei drepţi,
Acele atât de visat' paradisuri,
Sunt doar făptuituiri pentru cei înţelepţi,

Căci poţi din ţărâna ce încă e moartă,
Lăsând doar lumina să cadă abrupt,
Viziuni sa creezi din propria soartă,
Chiar dacă mirajul deplin este rupt,

Poţi chiar să coşi, pe iia cu fluturi,
Pe fiece aripi, un infinit,
Să laşi în pământuri durerea din ciuturi,
Să înţelegi ca, de-ai fost iubit,

Nimic, niciodată nu mai are putinţa
De a te închide în turnul pătrat,
Aceasta îmi este mamă credinţa,
Aceasta în tine, eu am învăţat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa câteodată îşi cere iertare

Viaţa câteodată îşi cere iertare,
Îţi dăruieşte uneori în compensare
Ca într-un falanster, cât ai avea nevoie,
Nicicum cât meriţi, mitralieră-n foc de voie,

Fără de ţintă şi uneori fără de glonţ,
Pe un perete alb dintr-un fragil gablonţ,
Pe care tu deja, cu trupul conturat,
Ai inima ţintită de glonţul neratat;

Nu curge sânge însă iar începe ploaia,
Şterge visarea, se pogoară din nou droaia
De suferinţe, pe un cuget fără şansă,
Ce n-are cum să ştie c-o ne-nţeleasă ansă

Îl trage din pustie pe un pământ de dor,
Îl ţine să răsufle până ce alţii mor
Şi nu mai ştie unde, în alba sa predare,
Să regăsească poarta spre veşnica uitare.

Da, viaţa îşi cere uneori iertare,
Într-o complicitate uluitoare,
Sacrificând pe tine întru iertarea mea,
Sacrificând ce vine, pe ce a fost deja,

Balanţă descentrată ce are doar dreptate
Şi greutăţile în impoderabilitate
Şi numai tu în fond, legat la ochi priveşti,
Cum gânduri şi speranţe în van mai iroseşti,

Îngăduinţă, toleranţă, neputinţă,
Imagine princiară fără de umilinţă,
Da viaţa o eroică şi asumată dezertare,
Eşti singurul ce poate a-i dărui iertare.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire

De-o viaţă îndrăznesc să lupt cu efemerul,
Având ca ideal de libertate, cerul,
Visez la unica fracţiune de secundă,
De bunătate omenească furibundă

Ştiind că infinitul este atât de mic
Atunci când din cenuşă încerc să mă ridic,
În ochii mei, până la pura lor culoare,
Albastră, sinceră, fragil nemuritoare.

Nu ştiu să pot să-nvăţ uşor a abandona
Speranţa cum că viaţa înseamnă altceva,
Mă ţine universul în a lui splendoare
Şi certitudinea că viaţa e visare,

Visarea întru idealul perpetuării,
Vânt împletit în cozi din capetele zării,
Visare de rotund încolăcit în spire
De infailibilă şi pură fericire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi aceasta este iubirea, să umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca, precum aţi auzit dintru început, să umblaţi întru iubire.

Sfântul Ioan Evanghelistul în A doua epistolă sobornicească, 1:6
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc cu cerul... (întru toate)

Atunci când scriu, sau când oftez...
Adun poveri despre iubire;
Şi mă trezesc că-ţi desenez
Profilul tău... ca pe un mire.

Atunci când dorm, visez la tine...
Nu reuşesc să mă desprind;
Nici chiar în vis nu pleci din mine,
Îmi domini viaţa doar fiind.

Atunci când nu mai ştiu de tine...
Vorbesc cu cerul şi îl rog,
Să-mi dea curând veştile pline,
Ca din suspine să-mi abrog.

Când nu te am cât mai aproape,
Simt că sunt doar pe jumătate...
Mă scald în întrebări de ape,
Când eşti cu mine... sunt întru toate.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunde

Tată, schimbă o secundă a ta cu o secundă a mea,
Aşa te voi strânge o secundă la piept,
Voi trăi veşnicia pe care-o aştept,
Voi redeveni fiică a ta
Pentru secunda aceea care-ar conta,

Tată, întoarce albastrul spre mine zâmbind,
O singură clipă din infinit
Întoarce-te unde-ai pierit,
În noapte, în boală, oricând,
Întoarce-te iar pe pământ,

Eu simplă singurătate,
In lumea atât de străină,
Te iubesc ca o lipsă de vină,
Cu durerea lumilor toate,
Cu gândurile ei nevinovate,

Azi eşti sfântul la care mă-nchin
În genunchii lumilor mele,
Spre biserica miilor stele
În umbra enormului chin,
Cu cugetul stins în deplin,

Schimb o secundă din infinit
Cu preţul de-a nu mai cunoaşte, a scrie,
Nicicând pe lume o poezie,
Cu clipa în care nu vei fi murit,
Cu clipa în care te ştiu fericit.

Dar ştiu că nu poţi veni către mine,
Mai ştiu ca în versuri mi-ai dat
Tot ceea ce viaţa mi-a luat
Cu preţul enormului bine
Şi al lumilor fără de tine.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă verticală

O bătrâneţe tânără mi-aduce
Aminte de senzaţii, de răscruce,
De- un drum pe care singuri am fugit,
Mult înainte de a fi pornit,

De o privire parcă rătăcită
‘N puterea de a fi iubită,
Nu întristat şi nicidecum pierit,
Iubit- aşa cum eu mi- aş fi dorit;

Ţi- aduci aminte cum o clipă goală,
Ades se rătăcea pe verticală,
Spre cer tânjind cu mâinile întinse
Atât de necuprinsă- n necuprinse,

Cum nopţile erau un simplu zbor
Neinţeles, ascuns oamenilor,
Din care tu pierit te prabuşeai
Pe sânii mei când încă ma iubeai?

Priveşte ploaia calmă- n ochii mei,
Cu transparenţa purităţii ei,
Pe care dacă tu nu o pierdeai,
Eu încă te aveam, tu ma aveai,

Dar tinereţi bătrâne de puteri
Ne- au luat pierdute- n sens, ziua de ieri
Şi plouă ca- ntr-o moarte verticală
Ce îşi alintă noaptea cea de smoală.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco (10 mai 2017)
Adăugat de SILVANA ANDRADA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi aceasta este iubirea, ca să umblăm după poruncile Sale. Aceasta este porunca, precum aţi auzit dintru început, ca să umblaţi întru iubire. Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup.

Sfântul Ioan Evanghelistul în Epistola a doua sobornicească a Sfântului Apostol Ioan
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu putem trăi decât întru dragoste, întru religie, întru credinţa noastră în viitor.

citat celebru din romanul Eugenie Grandet de Balzac
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de zbor

La marginea prăpastiei priveşti pierdut în jos,
Simţi tot ce te atinge cât este de frumos,
Cu braţele deschise, asemeni unor fluturi,
Sorbi viaţa şi frumosul din ale vieţii ciuturi,

În picături de pace, în picături de bine,
Memorii neculese din fostele destine
Şi cauti metrica iubirii spre a-ţi putea rima,
Dilema poeziei din însăşi viaţa ta.

Aruncă-te în poezie şi lasă-te să cazi uşor,
Gânduri în al tău suflet se nasc, trăiesc şi mor,
Aruncă-te ca-ntr-o iubire, fără de teama de-a cădea,
Aşa şi doar atunci, tu vei putea zbura.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relaţia armonioasă dintre tine şi lucruri este aceea în care lucrurile te servesc pe tine, nu tu pe ele; ele există întru folosul şi bucuria ta. Te poţi bucura de posesiunile materiale, dau nu le lăsa să-ţi controleze viaţa.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

POEMUL NESCRIS

În bezna aceasta semiobscură,
Resimt sentimentul de ură
Al celor ce te sărută pe gură

Conform teoriei incestului frust,
Pe care refuz compulsiv să îl gust
Pe drumul acesta îngust,

Caci lipsa de aer, precum de culoare
E ceea ce astăzi mă doare
Şi ostentaţia aceasta aleatoare...

În lumea de ciucuri
De ce să te bucuri,
Tu, plătitor de ciubucuri?

Felină fiind, aroganţa uitărilor toate
Strigă zidită-n singurătate,
Din primele clipe de eternitate;

De n-am să mai scriu poezie,
Salvez doar o coală de albă hârtie
Şi fie oricum ce va fi ca să fie,

Rămân-a mea lume necolorată
Caci nici nu ar fi pentru ultima dată,
Nonsensul acesta-al rotirii de roată,

Cât păsări mai zboara şi iarba tot creşte,
Poemul nescris, plângând româneşte,
Aşteaptă, accepta, iubeşte

Iar tu nu poţi nici cu privirea,
Neant rătăcit, a cosi nemurirea,
Doar ştii cât urăşti omenirea,

Se simte umil şi învins
Porumbelul cel alb pe asfaltul încins
Privindu-l pe cel neînvins

Zburător călător
Vultur învingător
În ciocuri, o lume i se zbate a dor

De surdul luminii ce geme,
Cât ucigaşul ei totuşi se teme,
De acele încă, nescrise, poeme.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facere

Îşi poartă mâna pe un trup de lut,
Peste-a lui viaţă, peste chipul mut
Pe care dintru totdeauna l-a ştiut,

Că poate să respire în neştire,
Pe un pământ de rouă şi iubire,
Dar lutu-i slab, se macin-a murire...

Şi imediat după creaţie, îl eliberează
Pe omul care moare şi visează,
Sperând că taina vieţii n-o trişează;

Tu mâna porţi pe trupul meu,
Eu mâna port pe trupul tău,
Naştem alt trup în Dumnezeu

Şi suntem doi şi suntem goi,
Ca într-o noapte de război,
În care moartea a uitat definitiv de noi,

Tu mâna porţi să mă supui,
Să mă deţii, să mă răpui,
Sunt patru mâini care trişează voia Lui,

Pe un pământ ce geme tulburat,
Uitat în veşnicia de păcat,
A primei guri de aer respirat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire

De-o viaţă îndrăznesc să lupt cu efemerul,
Având ca ideal de libertate, cerul,
Visez la unica fracţiune de secundă
De bunătate omenească furibundă,

Ştiind că infinitul este ireal de mic
Atunci când din cenuşa lui încerc să mă ridic
În ochii mei, până la pura lor culoare,
Albastră, sinceră, fragil nemuritoare.

Nu ştiu să pot să-nvăţ uşor a abandona
Speranţa cum că viaţa înseamnă altceva,
Mă ţine universul în a lui splendoare
Şi certitudinea că viaţa e visare,

Visarea întru idealul perpetuării,
Vânt împletit în cozi din capetele zării,
Visare de rotund încolăcit în spire
De infailibilă şi pură fericire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martorul visător

Ai atâta ploaie-n tine,
Trec visările-n obsesii,
Ca o dimineaţă-n sine,
Dinspre-a nopţilor regresii,

N-am aflat de mă iubeşti,
Tu iubire ireală,
Fug de tine prin poveşti,
Pari un personaj de smoală,

Nu o zâna, ci o pală,
Într-o toamnă greu ploioasă,
O nevindecată boală
Dintr-o lume nefrumoasă

Care te doreşte mult,
Mult mai mult decât poţi duce,
Numai ţipete ascult,
Schimb acele legi caduce

Spre un bine iluzoriu
Întru care n-am habar
De acel premonitoriu
Al trăirii în zadar,

Nu te mai feri de mine,
Vom muri oricum cândva,
Răul trece înspre sine,
Eu rămân să fiu a ta,

Fiindcă te iubesc şi parcă,
În destinul ce-l petrec,
Zeci vapoare-aş da pe-o barcă,
Înspre tine doar să trec,

N-am profil de dezertor,
Nu sunt multe a mă frânge,
Sunt un martor visător
Dintr-o crimă fără sânge.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!