Interior

Ramai!…

Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintai…

-Tu stii ca, daca pleci, mi-e frica.
As vrea sa-mi spuie cineva pe nume…
Ma simt asa de singura si mica
De parca numai noi am fi pe lume.

Prin geamul aburit si transparent,
Se uita-afara florile din glastre
Cu gatu-ntins spre soarele absent.
Se-ntuneca. Si focul prin unghere
Invalmaseste palpairi albastre
Cu umbre nestatornice si moi.

- Asculta… oare ce s-aude?…

- Cu haina rupta, plina de noroi,
Cu plete ude,
Se uita Toamna in odaie
Si bate-n geam cu degete de ploaie.

I-e frig. Si a simtit de-afara,

Ca-n suflete-am pastrat un colt de vara…

Oglinda a cuprins odaia toata
In apa-i plumburie si-nghetata.

- Ramai!…

Afara ninge cu petale
De micsunele artificiale,
Si nu mai trece nimenea pe strada…

Din mana mea intinsa las sa cada
Risipa alba-a gandurilor tale.
Si ne-om privi, can tu vei fi tacut,
Surprinsi ca inca ne iubim ca la-nceput.

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramai

Te rog iubirea mea mai stai,
Fac o cafea, un ceai, ce vrei,
Apartamentul asta plange
Cand tu de mana nu ma iei.

Da, recunosc ti-am luat pantofii,
Ti i-am ascuns prin debara,
Am zis ca n-ai sa pleci desculta,
Si-ai sa ramai, e casa ta.

Mirosul tau ma ameteste,
Cafeaua -i gata, mai ramai,
Patutul asta te iubeste,
Ii esti stapana cea dintai.

Te rog sa nu ma lasi pe maine,
Eu te iubesc, te vreau acum,
Ai imprimat subtil pe mine
Iubirea ta, si-al tau parfum.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Garoafa

La geamul inghetat, o clipa m-am oprit,
Mi-e draga amintirea, demult ascunsa-n timp

Era o florarie, prin anii saptezeci,
Vindea numai garoafe intre peretii reci

Si in buchet feriga cu verdele ei crud
Era langa garoafa, strajerul ei tacut.

Subtire si inalta, cu floarea alba-roz
Adusa de la Codlea, zambea la geam in colt.

Primesc in dar garoafa, obrajii se aprind,
In gerul de afara spre ea mana intind!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul

Eu te-aş iubi ca pe o floare
Suavă, roza cu petale
De tu eşti toata numai spini
Zambeşti, intepi apoi suspini.

Te joci cu mine sau ţi-e teama
De ce-ai putea sa-mi pui în palma?
Vrei să ramai imaculata?
Frumoasă, visatoare fata!

De vara asta prea fierbinte
Târziu o sa-ti aduci aminte,
De mine ca de cineva...
- Frumosul, ce nume avea?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge!

Ssst!… Maicuta gerului,
Cu manuta inghetata,
Bate-n poarta cerului
Si intreaba suparata:

- Unde-s stelele de sus?
- Iaca, nu-s!
Vantul rau le-a scuturat
Si le-mprastie prin sat.

Uite una: s-a desprins
Dintr-o margine de nor
Si coboara-ncetisor…
- Oare-a nins?

E un fulg si-i cel dintai
Si aduce-n vant ninsoare,
Drumuri albe peste vai,
Ras curat in ochii tai,
Sanioare,
Zurgalai…

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu beu

Eu beu
Putin...Putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tzin
Si am sa beau
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beau sa`mi fie numai bine.

Cand dau incet sa ma indrept
Genunchii cad pe langa piept
Eu n`am stiut ca daca esti bat
Te faci deodata acrobat
Sa shada toti cum eu am shes
Sa vada toti ce eu invat
Sa`si unga toti cum eu mi`am uns
Cu grija gatu`ndeajuns.
Ma tin de tot ce sta in bar
Dar cel mai tare de pahar
Eu inca nimeresc sa torn
Cu toate ca aproape dorm
Da daca nu dorm inseamna ca is treaz
Si afara inca e azi.
Eu pot sa ma tin si intr`un chicior
Cu mana daca`s pe ulcior.

Da eu mai beu
Beau putin, putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tin
Si am sa beu
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beu sa`mi fie numai bine.

Ce interesant se uita toti la mine
Cum eu ma invat
Cu mana dreapta sa ma indrept
Spre buzunaru de la piept.
E drept ca daca beau mai des
Mai des ma trage sa fumez
Fumez si iara dupa ce fumez
Incep sa beau mai des.
Eu nu stiu unde mai incape
Atata vodka si lichior
Si nu stiu toti de ce se uita
De parca as bea de banii lor.
Da eu ma fac, nu fac ninica
Si nici nu stiu ca ei ma stiu
Si eu cand am sa fiu ca dansii
Eu tot ca dansii am sa fiu.

Da amu mai beau
Beau putin, putin cate putin
Pan` cand capu meu
Pe umeri nu mai pot sa`l tin
Si am sa beu
Atata pan` cand o sa aflu cine poate sa`mi spuie
Cat sa beu sa`mi fie numai bine.

Eu nu stiu bine pentru altii
Ce inseamna...da eu stiu
Cand beau ce vreau, manac ce vreau
Ma culc cu cine vreau, si`s viu
Si daca`mi spune cineva cum ar putea sa fie mai bine
Ma las de toate, ma duc acolo, ma intorc inapoi, ma iau si pe mine
Da eu mai stau acolo unde imi chica ca sa shad
Unde ma uit si nu vad nik, da pe mine toti ma vad
Cum beau putin d`ales si mai ales di cela de care am vrut
Si daca am uitat sa ma uit ce beu incep de la inceput...
Da eu maï beuuuu....

poezie de Pavel Stratan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciob pierdut

de s-ar sparge vreo privire,
ce-am pierdut când imi erai,
as culege dintre cioburi pulbere de gand ramas
sa te intregesc in mine, intr-o lacrima iernand
cand cararile de munte
se ascund sub tropot bland

sa raman in ochi de ciuta
sa nu stii cand ochi-ti beau
strabatand pe langa vreme, viscolind pana spre cer
si sa ma transform in neaua
sa lipesc soapte cu ger.

poate umplu fara stire
vreun izvor cu ce-am uitat
poate intrebari ce umbla oglindind prin vechi trecut
sa tasneasca dintre pietre
te-as lasa ranindu-mi pleoapa
cu-al privirii ciob pierdut.

sa te-astern pe muchia zarii
sa ma cauti prin ninsori
sa te incropesc din iarna, flori de gheata sa ramai
printre palpairi de stele
sa-mi straluci cu privirea cea dintai.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept în fiecare seară

Te-aştept în fiecare seară,
Cu sufletul mocnind de dor.
Pe-acel peron, din mica gară,
Te văd în orice călător.

Doar amintirile ca-n ceaţă,
M-aduc împinsă de-un miraj
Şi în obraji simt o roşeaţă,
Când vreun tren şuieră-n triaj.

Oriunde-n lume te-oi ascunde,
Eu te aştept ca-n alte dăţi.
Cât timpul macină secunde,
Încă mai sper să te arăţi.

Şi toamna şi-a întins covorul
Pândind al revenirii ceas.
Mi-e primenit de mult pridvorul,
Aştept şi-acult fiece pas.

Tren după tren, trece pe şine.
E toamnă, seară şi mi-e frig,
Numai iubitul meu nu vine
Şi-n suflet mii de spini se-nfig.

Te-aştept în fiecare seară,
Febril, şi-n orice călător,
Care-a trecut prin mica gară,
Te văd şi simt că mor de dor.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stii

Mai stii, pierdut-am nopti intregi
Sa te-nteleg, sa ma-ntelegi
Sa fim nebuni f-ar de spitale
Tu cu ale mele, eu cu ale tale

Mai stii, cuvantul spus intai
Si cel din urma, mai ramai...
Privirea ta de-odinioara
Ramasa-mi parca-n acea seara

Mai stii, cum norii planşi de ploi
Uitau de tot gandind la noi
Uitau pământul sa-l trezească
Din amortirea lui fireasca

Mai stii, ma mai cunoşti de vrei
Din frunzărisul de pe alei
De prin uitate, vechi poteci
Spre care vii uitand sa pleci

Mai stii, ca te mai port in gand
De tine mai mereu flămând
De tine tot mai rupt din stele
Tu foc aprins, tu joc de iele

Mai stii, când gândul m-i te cere
Esti ultim vers de încheiere
Eşti vis de noapte-n stele mii
Eşti inceput de noi, mai stii?

poezie de Emanuel Ciprian (aprilie 2018)
Adăugat de ciprian san
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeri

Cu sufletul acoperit de frunze,
Ma odihnesc pe aleea amintirii,
Tanjind la mierea de pe-a tale buze,
Tanjind la soapta tandra a iubirii.

Ma tem ca n-o sa mai rasara flori,
C-o sa te pierd in toamna ruginie,
Ma tem ca o sa te ascunzi in nori,
Si-o sa-mi ramana inima pe veci pustie.

Ma tem sa nu te ratacesti printre straini,
Sau sa te nasti din nou, departe-n alte primaveri,
Ma tem sa nu te daruiesti padurilor de pini,
Sa te ademeneasca vantul cu placute adieri.

O, ramai, ramai cu mine-n toamna noua,
Acoperiti de frunze amandoi sa ne iubim,
Imbratisati mereu ca doua picaturi de roua,
Sa sarutam pamantul si apoi sa ne topim.

poezie de Marius Alexandru (17 octombrie 2020)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viata mea, o singuratate care isi asteapta sfarsitul

Simt mirosul freziilor,
Chiar daca afara e toamna
si nu sunt flori de sezon,
Nici macar culoarea roz
nu se incadreaza-n decor.
Simt o caldura in suflet,
cu toate ca afara e frig.
Ciudata neconcordanta
intre starea de spirit
si anotimp... Hmmm...
Crengile pomilor se apleaca
usor spre pamant,
sufletul meu se ridica in viteza
spre cer.
E doar un amanunt care-mi scapa,
legat de iubire.
Unde-i iubirea?
In frunzele care mangaie pamantul
sau in sufletul meu
care se inalta spre cer?
Aud zgomotul tramvaiului,
acel tramvai in care
ma voi urca,
Aud corul de ingeri...
sfarsitul se-apropie.
Si nu ma uit la cer,
parca nu indraznesc,
Privesc inca la frunzele-n vant,
La parcarea din fata blocului din care,
plina fiind de plopi,
rasuna ecoul iubirii...
inca un gand a murit,
Ma-nalt tot mai mult
spre o divina cantare,
ecoul nu vreau sa-l mai aud...
Imaginea ta e stearsa,
dar te pastrez arzand,
Nu te pot invita-n tramvai,
Te-astept la ultima statie,
Sa ne intrebam cine suntem
Si sa nu mai fugim de noi.

poezie de Daniela Pană (noiembrie 2010)
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asteptand...

In colt de camera, tacut,
Statea cuvantul ce-mi umbla prin minte,
In colt de camera, pe-un colt de foaie asternut,
Statea cuvantul meu si ma privea cuminte.

Un intuneric mov pe amandoi ne cuprindea,
Si umbre stranii zamislea-n odaie,
Lumina lunii ca de nea,
Iar focul inimii mi-ardea vapaie.

In scaun sed si-astept ca vantul,
Sa-mi ninga lin in poala flori si soapte,
Respir adanc, oftez si gandul,
Imi zboar-aiurea, departe, in noapte.

Si simt incet-incet cum dorul ma cuprinde,
Iar totul in odaie e-necat in cald parfum,
Pe coltul foii mele se-nsiruie acum cuvinte,
De-ai fi iubita mea, tu, langa mine-acum!

Se leagana-n zefir perdeaua moale,
Si ma privesc din noapte ochi de murgi balani,
Ca cei carbuni incinsi de uriase foale,
Iar in campie canta jalnic ciocarlani.

Se-opresc de-odat' in vale la fantana,
Doi cerbi si-o bruna ciuta,
Si ochii ei cu noaptea neagra se ingana,
Racoarea noptii, umedele-i nari saruta.

Tacut si singur de privesc jur-imprejur,
Ma simt uitat defel si-al nimanui,
De pleoapele-mi ridic, alene-ntrezaresc,
Doar luna adormita pe-o creanga de gutui.

Alearga sanziene si canta in pridvor,
Si crude coronite-si impletesc,
Din galbene, suave flori de untisor,
Si-n dalbe, lungi camese dantuiesc.

De trece ziua insorita, de vine noaptea instelata,
Si doru-mi creste in inima ranita,
Vestea ce de la tine-astept nu mi se-arata,
Si-a asteptarii tale, grea pedeapsa mi-e sortita.

Incet, incet, dispare negrul noptii,
Dispar si murgi si ciute-ochi de abanos,
Dispar si sanzienele din pragul portii,
Dispar tacut, incet, dispar frumos.

Zorii de vara dulce se-arata-n zare,
O zi oricare, pentru orisicine,
Se-nchide pleoapa-mi grea si ochiu'-nlacrimat ma doare,
Si-ador incet iubito, visandu-te pe tine.

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

curiozitatea ma apasa spre moartea cea dorita,
am trait destul pe lume si de moarte-mi este dor
eu nu am avut macar nici clipa fericita
am fost absent in viata si astazi vreau sa mor
sa nu mai stiu de nimeni si nimeni sa nu afle
ca am trait vreodata cu patima si jind
mai bine niciodata eu n-as fi fost pe lume
ca nimeni niciodata nicio clipa nu m-a iubit
s-apoi mai am o dorinta, o singura dorinnta
cand va sosi clipa ca sa ma ingropati
sa fie la miezul noptii si nimenea sa nu planga
din suflet sa ma scoateti, din amintire sa ma uitati
nu mai vreau nicicand sa va mai vad vreodata
vreau sa ma odihnesc in adancul meu mormant
iar trupul meu cea fost odat' asa voinic
cand va putrezi atunci as vrea sa plang
sa inund acel sicriu cu lacrima cea rece
sa putrezesc cu dorinta nici trup sa nu mai am
caci sufletul ramane desi trupul trece
prin sange si melancolie as vrea ca sa dispar
si toamna cea ploiasa sa-mi ude atunci mormantul
si frunze ruginite sa fosneasca pe-a mea cruce
si clopotelor va rog sa nu-i aud cantul
caci viata e un cant ce se termina si se duce,
si nimenea la capul meu, nimenea sa nu planga
sa va vad fericiti caci inca voi traiti
ca viata e un dar de la Dumnezeu primita
dar soarta mea a fost sa fiu nefericit
iti multumesc Parinte pe aceasta cale
ca mi-ai dat norocul pe lume sa traiesc
o singura iubire doar una am in viata,
pe Dumnezeul meu il ador si il iubesc

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi Doi

Eram insetat fara putere
Si mi-ai dat apa
Eram infometat
si mi-ai dat hrana
Eram un pui cazut din inaltul cer
Dar tu iubire mi-ai dat aripi ca sa pot sa sper.
Ma plimb pe strada si sunt parca al nimanui
Privesc cum curge-n seama o lacrima batuta-ncui.
Am uitat sa rad atunci cand tu ma sprijineai
Am uitat sa ma simt trist ca tu ma dojeneai
Dar mai presus de toate eu am uitat sa sper
La noi si la iubire la cerul cel etern.

Tu poate crezi ca sunt puternic
Dar eu mai am putin si pic
Caci sarutul tau obraznic
Il mai simt si il suspin.
Mie teama de acea dimineata
Cand ma voi trezi dintai
Si voi realiza atunci ca team uitat ca hainan-cui.

Si oare tot trecutul nostru
Sa plece el asa grabit?
Sa uit eu oare plimbarile de mana
Subt cerul insorit?
Si canapeaua noastra suspina dupa noi,
Si parca iarasi ne vrea pe noi amandoi....
Si fantana noastra apa parca n-ar mai scoate
Cum dragostea noastra este iar pe moarte.

Mi-ai aratat ca focul poate fi si stins
Ai aprins in mine un calm necontenit
Ai rupt o stanca si a inceput sa ploua
Mi-ai aratat ca dimineata de astazi este noua.
Dar o intrebare retorica sau poate nu!?!
Iubirea dintre noi va birui acu?
Si daca nu atunci cum vine?!
Ca eu iubire te vreau numai pe tine

poezie de Octavian Dumitraşcu din Iubire (22 aprilie 2012)
Adăugat de Octavian Dumitraşcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea la toamna

Nu e toamna cum esti tu,
vara mea de suflet, nu,
pe pamant,
vara decazu.

Daca padurea ne condamna
la nostalgie, fara rost,
e toamna, vara mea, e toamna,
asa cum poate n-a mai fost.

Atatea taine nepatrunse
ne cad in brate la un semn
si suntem imbracati in frunze
si captusiti c-un fel de lemn.

In rau sunt doua lazi de bere,
pe foc s-a pus un ultim vreasc,
trec cerbi frumosi, bolnavi de fiere,
catre cerboaice care nasc.

Si ziua e atat de mica
incat n-ai vreme de-un salut,
si-un fum noptatec o complica
si saptamana a trecut.

Mai e in tot un pic de vara,
dar paturi aspre ne-nsotesc,
la orice drum mai lung afara
prin clai de aburi nefiresc.

Mai am senzatia ca toate
pot fi si altfel decat sunt,
dar muntii-mi pun poveri in spate
si simt ca port pe talpi pamant.

Acum si fiarelor li-i foame
si ies lunatice la drum,
padurea este numai drame
si-o mai salvam cu cate-un fum.

Dar ea, deodata, ne condamna
la nostalgii si la pacat,
e toamna, vara mea, e toamna,
si-atat de singur m-ai lasat.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

E prea târziu

e prea devreme să îţi spun adio
şi prea tarziu sa-ti spun ca te iubesc
scrisori ramase cu soapte ce nu-s spuse
scrisori cu ce-as fi vrut sa-ti povestesc.

e prea târziu sa te mai chem in noapte
sau inca sa te caut prin multimi
citind pe caldaram vreo urma dupa tine
e prea tarziu sa-ti scriu mi-e dor sa ma alinti.

ţi-aş cere sa-mi trimiti o telegrama
sau sa-mi raspunzi cand inca nu ti-am scris
sa stiu de-ti este dor, ti-as scrie pe lumina
sa ma citesti de cate ori iti sunt in vis.

ţi-aş spune sa ramai sau sa mai vii incoace
pe-acelasi colt de strada-ntamplator
să cred ca ne-ntalnim intaia oara
să-ţi scriu imaginar cu ochii ca mi-e dor.

e prea târziu, un ultim rand pe foaie
ce nu-l mai stiu, ti-as cere tu sa-l scrii
ţi-am spus adio poate prea devreme
în rândul care iti ceream să vii.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii

Ai sa ramai cu gandurile tale,
Si sufletul, plimbandu-se-n regrete,
Iar noptile vor scutura din poale,
Umbra dorintei tale, pe perete.

Dar tu tacerea ei n-o vei atinge,
Nici lacrimile, incercand cu mana,
Iar ingerul pe perna ta va plange,
Si uite-asa, va trece saptamana.

Ne pierdem viata-n imaturitate,
Si ne intoarcem in copilarie,
Cu florile iubirii refuzate,
Luate de altii-acum in custodie.

poezie de Ion Vanghele (2 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice de cei cu inima...

Ferice de cei ce nu au simtit,
colt de inima, sfasiata.
Sfasiata de dintii reci ai fiarei,
ce a venit sa-ti fure, o parte
din inima.
Ferice de cei ce nu au trait,
durerea atat mare, in trup.
In trup sa-ti apese un fierastrau
rece, impartind iubirea in doua.
O bucata din tine sa urce spre
cer, si tu sa privesti neputincios
la ea.
Sa o conduci pe ultimul drum,
cu lacrima si floare, si sa vorbesti
cu celalta ramasa, inecata in potop
de suspine.
In suspine far' de raspuns si intrebare,
doar cu lumina si puterea, lui Dumnezeu.
Ferice de cei ce nu au trecut prin
marea de gheata, sparta doar cu
sufletul ingenunchiat, si lacrimi cat roua
pe frunze.
Ferice de cei ce nu au vazut perdele negre
in ochii lor, cand soarele varsa cupe cu aur.
Ferice de cei ce nu au facut din marginea
patului, un leagan in fiecare dimineata si
seara, sa-si legene sufletul, frant.
Ferice de cei ce nu au primit un crivat
in fata, in mijloc de vara, cand bucata
din tine, era inghetata in bratele tale,
si tu plangeai pe ea.
Ferice de cei ce nu stiu cum este sa ai,
ochii vesteji, si tulburi, de parca o sabie
a trecut cu toata toamna, prin ei.
Ferice de cei ce nu au lasat mainile
in poala, grele cat pietrele de rau,
ce se frecau una de alta, din zori
si pana in seara, de atata dor.
Ferice de cei ce nu au avut palme reci
si fierbinti, cum sunt potcoavele de cal,
cu care sa se loveasca in cap, din prea
multa pierdere si intuneric, stapan in ei.
Ferice de cei ce nu stiu drumul spre
locul de veci, unde urmeaza sa-si ingroape
o parte din inima.
Ferice de talpile ce nu ating potecile,
pline cu floare, si-un pamant in care,
stau sufletele tuturor adormitilor,
sarutati si imbratisati, doar de radacinile
pomilor, tineri si batrani.
Ferice de picioarele celor care,
nu stiu cum este sa nu poti merge,
chiar daca ai un sange in vene,
chiar daca ai toate degetele,
tu cersesti, carje si mila lui Dumnezeu.
Cersesti putere sa poti indura frigul
din oase, umerii plini de zapada pribegiei,
ce te apasa.
Ferice de cei ce nu au simtit,
promoroaca si turturi de gheata,
in inima lor, zi de zi, noapte de
noapte, din prea multa singuratate.
Ferice de cei ce nu au vorbit singuri
pe strada, din prea multa durere si dor.
Ferice de cei ce nu si-au dorit sa moara
niciodata, din prea multa durere,
ori in locul celor condusi pe ultimul
drum, zambind ori cu un ochi deschis.
Ferice de cei ce traiesc si acum,
far'de o inima intreaga, doar cu
lumina iubirii, si Dumnezeu.
Ferice de cei ce iubesc!
Aceasta este forta ce ajuta inima,
sa supravietuiasca, in viata asta,
plina de durere, si mister.
Iubeste, si poti trece peste orice!
Iubirea, este Dumnezeu!
Fotografia postată de Noapte Argintie.

poezie de Adelina Cojocaru (27 septembrie 2016)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-eşti dragă, Didi"
[Iasi, 16 mai 1937. Doamnei Sandra Cotovu, Strada Traian, nr. 51, Constanţa; Expeditor – Otilia Cazimir, Strada Bucşenescu, nr. 4, Iaşi]

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio... lumina a zeilor

Nu am multe sa iti cer
Insa multe am sa-ti spun
Si vei zice ca disper
Sau vei zice ca-s nebun.

Stau cu ochii in trecut
Si te mai privesc un pic
Nu stiu ce s-a petrecut
Te-am iubit sa stii de mic.

Multi ani port in amintire
Despre tine chip in vant
De-mi porti ura sau iubire
de ma vrei pe-acest pamant.

Multe ganduri insirate
Printre nopti in poezii
C-am crezut ca poate, poate
De iubirea-mi ai sa stii.

Multe lacrimi sunt uitate
In trecutul nostru gri
Am gresit si eu se poate
Si nu voi a mai gresi.

Tu mi-ai fost ca o cununa
De amor si trandafiri
Legamant facut sub luna
Speranta unei iubiri.

Eu ti-am fost ca o povara
Chiar pedeapsa cea mai grea
Lacrima cea mai amara
Ai varsat din vina mea.

Stiu ca nu mai am vre-o sansa
Sa ating tot ce-am visat
Ochiul tau acum in transa
De demult sa-ndepartat.

Stau in prag privind la stele
Sunt si fericit sa stii
Stiu ca visul lumii mele
Pe vecie ai sa-mi fii.

Nu-s nici zeu si nici luceafar
Fericit sunt c-am trecut
Si prin iad si rai si-s teafar
Dar prin stele te-am pierdut.

Nu mai stiu ce e cu mine
Poezie de amor
Scriu ca totul va fi bine
Si scriind as vrea sa mor.

Nu te pot uita iubito
Un vartej de amintiri
Sub bratara ce-am rapito
Tin acuns pan' vom fi miri.

De ma doare astazi tare
Maine mai tare sa doara
Poate-asa inima-mi mare
Mai intr-un final sa sara.

Nu te mai doresc aproape
Si nu e ca te-am uitat
Ci n-as vrea din nou sa-mi scape
Fata ce m-a alinat.

Multa lume bucuroasa
Insa eu nu stiu de ce
Nu-nteleg.. lor nu le pasa
De a noastra dragoste?

E adevarat.. stii doare
Mult.. prea mult ce ai facut
Insa stau privind la soare
Si imi zic ca tu n-ai vrut.

Poate-a fost o intamplare
Poate da sau poate nu
Insa cel mai rau imi pare
Ca alturi nu-mi esti tu.

De ce oare.. de ce oare
Sa iubim atat de mult
Am iubit-o ca pe-o floare
Mi-a placut sa o ascult.

Multe ganduri se aduna
Pentru fata ce-o iubesc
Juramantul de sub luna
Mult as vrea sa-l intaresc.

Insa stiu ca nu se poate
Lupt cu lumea.. chiar cu toti
Sunt in tine zi si noapte
Insa tu mereu ma scoti.

Este oare o greseala
Sa iubim fara regrete
Sunt cuprins de indoiala
Nu mai vreau si alte fete.

Tu ai pus inimii mele
Un blestem batut in cuie
Si nici azi prin vorbe grele
Pentru dansul leacul nu e.

Te iubesc si mi te-nchipui
Cum erai acum doi ani
Pura. fina cum nisipu-i
Presarat prin bolovani.

Tot gandindu-ma la tine
Si la cate am trait
Simt ca totul va fi bine
Ma las singur pacalit.

Sub vartejele de ape
Intre care ma cufund
O zaresc.. n-as vrea sa-mi scape
Si mai tare ma afund.

Zborul lin de pasarele
Azi imi pare fara sens
Teiul azi privirii mele
Nu-i apare-asa imens.

Tu odata mi-ai dat viata
Doamne.. rece mai eram
Eu un turture de gheata
De iubit nici nu stiam.

Ploi de spini se varsa-n noapte
Peste trupu-mi obosit
Si te-aud prin mii de soapte
Oare simti ca sunt ranit?

Nu mai am nici vis nici teluri
Vreau atat.. sa te iubesc
Intr-un infinit de feluri
Dar nicicum nu reusesc.

Orice-as face esti departe
Ochiul tau nu-l mai citesc
Pentru mine esti o carte
Intr-un raft ce nu-l gasesc.

Totul pare o pedeapsa
Insa nu stiu pentru ce
De ce lumii nu ii pasa
De a noastra dragoste.

Luna mea apari si lasa
Cerul tau macar o zi
Cere-mi tot.. chiar nu-mi mai pasa
Voi iubire a-mi privi.

Strig incet.. nimeni n-asculta
Sufletul meu sfasiat
A cedat si nu mai lupta
Ma intreb de ce-ai plecat?

Cum poti sa fii fericita
Sunt doi ani asa putini?
Ieri ai fost a mea iubita
Azi imi ceri sa fim straini.

Vad in fata mea o poza
Viata-mi da cand o privesc
Luminata sub veoza
Ai plecat dar te iubesc.

Stelele sa stea la coada
Pentr-un loc acol' pe cer
Le-as da jos.. asa sa cada
Si eu tot sa ti-l ofer.

As muta si munti si ape
Si as stinge soarele
Si ti-as sta mereu aproape
Noi.. regina, regele.

Mai visez si gandu-mi scapa
La aceleasi amintiri
Ochiul tau vartej de ape
Bujori rosii.. trandafiri.

Tu priveste-ma si spune
Azi de inca ma iubesti?
Vreau ca cerul sa rasune
Pe cand numele-mi rostesti.

Iarta Doamne visatorul
Ce-a uitat a te chema
Insa mult apasa dorul
Peste inimioara mea.

Viata tu mi-ai dat.. si Tata
Azi te rog ca sa mi-o ei
Ca mi-e dor nebun de-o fata
Si sunt sclavul dragostei.

Cand eram copil odata
Am visat sa am copii
Off! a fost ca niciodata
Iti doreai si tu.. mai stii?

Nu stiam ce e sarutul
Nu stiam ce-i ala dor
Azi eu vin cu imprumutul
Da-mi doar unul sa nu mor.

Mana ta era petala
Peste ochiul meu plangand
Sta si la bine si boala
Si mereu o tin in gand.

Ce sa fac fara de tine,
Cum sa dorm cand nu esti tu?
Tu esti totul pentru mine
Mangaie-mi azi sufletu.

Cata dragoste pierdut-am
Amandoi si pentru ce?
Cate vise noi avut-am
Ce nadejede-n dragoste.

Totul a fost o minciuna
Daca azi se va sfarsi
Au fost doi ani nu o luna
Multi speram ca vor mai.

Batranete vino-n cale
Si condu-ma sus la cer
Am slabit.. sufletu-i moale
Astazi nu mai sunt de fier.

N-am incredere in mine
C-am sa pot pe ea s-o las
Si sa plece.. oare-i bine?
As striga-o dar n-am glas.

Noptile cu tine.. oare
Le voi mai avea candva
Mult am plans.. ochiul ma doare
Oare a contat ceva?

Astazi esti o amintire
Totusi ce reala esti
Arde focul in privire
cand imi spui ca ma iubesti.

Lacrima ce curge lina
Pe obrazul meu timid
Ma alinta.. ma alina
Si mult dor in ea inchid.

Stau si ma gandesc mai bine
Oare chiar nu sunt frumos
Multe si-ar dori cu mine
Un camin armonios.

Si de tu imi zici cu sete
Ca doar eu sunt viata ta
Mi-au mai spus si alte fete
Insa nu ma-nteresa.

Tu fa bine si alege
Fulg de nea ca rece-mi esti
Vrei sa fim regina.. rege?
Ori doresti sa ma vrajesti?

Stii cu vorba nu mai merge
Tot ascult de ceva timp
Vremea multe poate sterge
Precum orice anotimp.

Of ce dor, ce chin, ce jale
Ma cuprind in orice zi
De dragul iubirii tale
Chiar si astazi as muri.

Si daca e cu putinta
Sa iubim fara regret
Ia uita de suferinta
Si saruta-ma incet.

Nu ma prea pricep la vorba
Insa sincer stiu a fi
Si voi o viata-ntreaga
Pentru fata ce-oi iubi.

Tot incerc de-atata vreme
Fata sa te cuceresc
De al tau suras se teme
Intreg neamul ingeresc.

Ori esti demon ori esti fiara
Cand privesti si cand zambesti
Ai curaj.. voce vioara
Dar te temi sa ma iubesti.

Multe nu mai am a spune
Dar mai am de asteptat
Gandurile sa se-adune
Si sa-ti spun ce am visat.

Tu ramai o amintire
Tu ramai in viata mea
Stiu.. candva a fost iubire
A contat si dragostea.

Insa toate-mi par prea grele
Sa le duc pan oi muri
Nu-i mai dau privirii mele
Alta fata a iubi.

Tu de-acum' ai alta casa
Peste tine trece luna
Si ramai la fel.. frumoasa
Cum ai fost intotdeauna.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei lacrimi reci şi trei mai calde

Trei lacrimi reci şi trei mai calde
Curgeau la fiecare pas
Şi zi de zi noapte de noapte
Eu tot acelasi am ramas

Acuma sufar in tacere
Ca-mi stiu povara ce o duc
Şi nu am leac de mangaiere
Nu stiu ce cale sa apuc

Si zi de zi ma lupt cu viata
Dar poate Bunul Dumnezeu
Sa-mi ia cu mana toata greata
Ce-o simt in piept acuma eu

Ma simt strain pe-aceasta lume
Ma simt de parca nu as fi
De parca sunt si fara vrere
Ma simt de parca n-as trai

Acuma scriu in suferinta
Si gandurile-ncet dispar
Caci nu mai am acea vointa
Sa fac din randuri un tipar

Acuma scriu cu-ngrijorare
Si-acuma spun tot ce gandesc
Ce am in sufletul meu mare
De care nu pot sa vorbesc

E-un mare dor ce ma apasa
Un dor pustiu si fara glas
Dar nimanui deloc nu-i pasa
Caci eu in urma am ramas

Parcurg si anii tineretii
E-un mare drum obositor
Acuma simt amploarea vietii
Si bucuria tuturor

E-o bucurie infinita
La care nu sunt invitat
Ca toata lumea e menita
Sa-mpartaseasca-acelasi sfat

Ma simt slabit fara putere
Ma simt de parca nu as fi
De parca sunt si fara vrere
Ma simt de parca n-as trai

Imi simt si corpul cum se zbate
Cum tremura la orice pas
Dar eu ma rog totusi in soapte
Sa nu pateasca alt urmas

Eu ma gandesc la lumea toate
La binele ce l-am facut
Chiar daca mai greseam vreodata
Am inchis ochii si-am tacut

Caci nu e om in lumea-ntreaga
Sa nu greseasca far'a sti
Si nu e dragoste curata
Sa nu te poti indragosti

Trei lacrimi reci si trei mai calde
Curgeau in fiecare zi
Soptind in somn cateva soapte
Ca mai e mult pan'voi muri

De e sa mor nici rau nu-mi pare
Ca am avut o viata grea
Si am familia mea care
Va plange in urma mea

Mi-e mila de ai mei de-acasa
Dar mai ales de mama mea
Caci numai ei ce mult ii pasa
De mine, de comoara sa

O vad plangand si totusi tace
C-ar vrea ca sa ma vada des
Dar roata greu se mai intoarce
Doar dac-o-ntorci in sens invers

Mi-e greu s-o vad in suferinta
Ca m-a crescut la sanul sau
Ma aparat de-orice fiinta
Ce ma vorbea numai de rau

As vrea acuma mama draga
Sa iti ofer inima mea
Dar din pacate nu e buna
Si tot mai mult te va durea

Si zi de zi pe timpul verii
Cand stelele vorbeau in soapte
Si-ti picurau din ochii serii
Trei lacrimi reci si trei mai calde

poezie de Georgian-Ionuţ Zamfira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!