Viata mea, o singuratate care isi asteapta sfarsitul
Simt mirosul freziilor,
Chiar daca afara e toamna
si nu sunt flori de sezon,
Nici macar culoarea roz
nu se incadreaza-n decor.
Simt o caldura in suflet,
cu toate ca afara e frig.
Ciudata neconcordanta
intre starea de spirit
si anotimp... Hmmm...
Crengile pomilor se apleaca
usor spre pamant,
sufletul meu se ridica in viteza
spre cer.
E doar un amanunt care-mi scapa,
legat de iubire.
Unde-i iubirea?
In frunzele care mangaie pamantul
sau in sufletul meu
care se inalta spre cer?
Aud zgomotul tramvaiului,
acel tramvai in care
ma voi urca,
Aud corul de ingeri...
sfarsitul se-apropie.
Si nu ma uit la cer,
parca nu indraznesc,
Privesc inca la frunzele-n vant,
La parcarea din fata blocului din care,
plina fiind de plopi,
rasuna ecoul iubirii...
inca un gand a murit,
Ma-nalt tot mai mult
spre o divina cantare,
ecoul nu vreau sa-l mai aud...
Imaginea ta e stearsa,
dar te pastrez arzand,
Nu te pot invita-n tramvai,
Te-astept la ultima statie,
Sa ne intrebam cine suntem
Si sa nu mai fugim de noi.
poezie de Daniela Pană (noiembrie 2010)
Adăugat de Daniela Pană
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Daniela Pană. [
1 niros [din public] a spus pe 15 octombrie 2015: |
| 2 frunze din castani cazute parca, 2 suflete ratacite de pe alta lume zamislite....mereu acelasi an si-aceeasi ora... |