Albastru

surâsul tău
arc întins între două ţarmuri
e asemenea unui şarpe cenuşiu
vântul duce glasul marinarilor
cursa nu se încheie niciodată
ca şi cum ne plimbăm în cerc
navingând spre nord
întrebând despre timpul probabil...

marea se întunecă
timpul e văzduh fără formă
şi fără culoare
numai meditaţie sub razele soarelui
transparenţă...

întorc capul uitându-mă peste distanţe
desenez în aer ideograma
celui mai simplu te iubesc
un albastru firesc
ce dispare încet
după nori

poezie de Cristina Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

după poezia cu acelaşi titlu, de Irina Rambu

Timpul nebun aleargă în neştire,
Timpul consumă poveşti de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de eşti în Baleare.

Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poţi să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.

Timpul e viaţă şi timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos şi timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

culeg versuri din razele soarelui ce-mi mângâie faţa
cu surâsul
simplu
şi efemer al timpului.

Vântul îmi scrijeleşte riduri de fericire
pe chip
cu dragostea lui
din fiecare îmbrăţişare
a două inimi de îndrăgostiţi.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si te tineam numai,simplu,de mana...

Şi te ţineam de mână simplu
ca un copil adormit
între două anotimpuri târzii
mi-era somn
şi te strângeam de mână simplu
zăpada îmi desenase acuarele sub gene
îmi spuneai ceva despre greieri
şi despre tăceri
şi eu ascultam mirată
fără să înţeleg mai nimic
fără să vreau să-nţeleg mai nimic
şi te ţineam numai, simplu, de mână…

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai simplu decât perfectul ce ar putea fi

întreabă între sughiţuri durerea desfacerii de trup
răsturnate ceruri pe un câmp înflorit mai tot timpul
şi vara şi iarna şi-n toate toamnele nenumăratei primăveri
lacrimi prisosinde cătându-şi negustor pentru o clipă
între două margini de lume şi o cobiliţă

hâtru şi mucalit
un înger deconspiră perfectul simplu
din ochii adânci ai bunicii mele
cât tot voroneţul
mai decât toate căutările imposibile de albastru

iar eu urc dealul cu ulciorul într-o mână de copil
să-i stâmpăr setea de infinit
de la rădăcină în sus
un praf galben delimitează două imperii veşnic verzi
cum fac uneori punctele de suspensie loc unui gând nerostit

cântecele desfrunzite ale stejarilor
mai aduc un cerc peste un alt cerc
poate într-o zi cineva va descoperi în sfârşit
pefectul acesta atât de oltenesc
încât nu poate dormi decât pe o laviţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întorc ceasul

fără să mă întreb de ce
nu mai este nevoie de remontor
e tot ce pot face pentru viitorul apropiat
îl setez la ştirile despre divorţuri celebre
şi copii ucişi pe trecerile de pietoni
deşi nici clepsidrele nu se mai întorc azi
în deşertul dintre două picături de siliciu
şi o baterie solară

ce aiurea sună acum timpul
nici nu mai clipesc
mă dărui clipei ca un fin cunoscător
al concertului fără tic
şi fără tac

întorc viaţa ca pe un ceas cu 17 rubine
aşez în balansoarul destinat secundelor
toate ştirile despre nemurire
apoi cu telecomanda uzată de atâtea reluări
şterg toate amintirile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nehotarare

Mi-e teama sa nadajduiesc
In fata timpul sa-l privesc,
Sa spun: O Doamne, cat iubesc
Pare frumos, pare firesc, dar
Mi-e teama sa nadajduiesc.

Desi e doar un simplu gest
Nici prea formal, dar nici ceresc,
E pur si simplu omenesc
Doua cuvinte sa rostesc, dar
Mi-e teama sa nadajduiesc.

Dar timpul trece, si firesc
Vin ani si ani, ma-mbatranesc
Iar eu atunci am sa gandesc
Era gresit eu sa iubesc,
Sau teama sa nadajduiesc?

poezie de Alex Dospian (2006)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul iubirii

Nu te lăsa risipit printre flori,
Nu-ţi fie frică de furtuni şi nori,
Ascultă-ţi inima, atunci, când vine
Timpul iubirii, fărâme, peste tine.

El nu aduce nori, durere si nici frică,
Aduce inimii culoare, în ceruri o ridică,
Pluteşti cu mii de fluturi în stomac,
Îi sorbi din ochi lumina celui drag.

Când timpul tău e copt, ca-n vis,
Lasă-ţi sufletul iubirilor deschis,
Vei fi ca-n rai, un pom, plin, roditor
Şi dragostea un nesecat izvor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am promis un gând cu fiecare asfinţit molcom. N-am ştiut cum altfel să agăţ tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidenţele par să fii spulberat fără milă fiecare emoţie firavă. Ca şi cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînţeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aş pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ţie aş alege să-ţi fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început să-mi iubesc meseria în timp ce eram la Craiova, în timpul unui spectacol cu Hamlet. Jucam Horaţiu. După moartea lui Hamlet, Horaţiu are un monolog care încheie piesa. În timp ce îl debitam, am simţit dintr-o dată liniştea nefirească a sălii. Ştiam că nu e datorată exclusiv interpretării mele. Înţelegeam exact mecanismul: era un spectacol bun şi toată emoţia acumulată pe parcurs se concentra în mod firesc pe final. Dar liniştea aceea m-a făcut să realizez marea forţă a cuvântului rostit de pe scenă, să înţeleg legăturile secrete care se încheagă între noi şi oamenii din sală, psihologia spectatorului şi a spectacolului. Forţa şi utilitatea artei...

citat clasic din Amza Pellea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria copiilor

Se-adună fulgi peste câmpie
Ca un covor imaculat,
În suflete fără păcat
Prinse ca într-o colivie.
De două zile ninge-ntruna
Şi gerul aspru se resimte
Peste nostalgice cuvinte
Rostiri cuminţi din totdeauna.
Privesc văzduh cernut de nori,
Şi ce trist ar putea să fie...
Dar peste tot se-aud chemări
Între copii, la veselie.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Din când în când blestemând
sunt dansatorul falic fără paşi
înfăşurat în mantia de aer
cu picioarele la înălţimea umerilor
şi gândurile la înălţimea corturilor
în locul inimii ar fi binevenit vântul de nord
care căptuşeşte cu muşchi gardul la nord
în vântul de nord tu te pierzi cu părul în vânt
te pierzi încrezătoare în verdele crud
încet nemaivăzut de încet
îţi acoperi ochii
îţi acoperi pulpele şi aştepţi

poezie celebră de Virgil Teodorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocârlia

Cântă cineva în nori de zi
deodată cu zorile. Cine-o fi?
Cântă cineva-n văzduh.
E o pasăre? E duh?
Numai el o fi, numai el:
pământeanul puţintel
cu trupul ca bucatele
mult lăudatele,
cu glasul ca seninul
cu sânge ca aminul.
Numai el poate fi:
Hristosul păsăresc! Cel
ce-n fiecare zi
se-nalţă o dată,
biruitor fără fier,
din holdă la cer,
şi descântă păcatele
peste toate satele.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim despre albastru

Să vorbim despre albastru...
Sunt zvonuri că această culoare are aripi...
Am fost în fiecare culoare
Dar aici mă simt cel mai bine.
Am trăit fiecare ochire albastră
Şi m-am dus de la tine...
Ca rândunelele, să vorbim despre albastru...
E zare, e mare, e depărtare.
E ultima suflare spre-nălţare.
Aş mai vorbi despre albastru
Spre infinit... culoarea mea pentru cruţare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina mă-mprejoară
în sărutul tău
aphelian.

Mă las luminii
fără de grijă.

Mă las curgând
pe razele soarelui
de apus.

Timpul mă lasă
pierdută
între seringi şi chiuvete.

Zâmbeşte!
Dansează!
Iubeşte!

poezie de Patricia Lidia
Adăugat de Ioana Dinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape linişte

În pacea serii, prin nisip
Palpită drumul alb şi glasul,
Ca marea răsucind talasul,
Scânteietor şi fără chip.

În pace drumuri cunoscui
Livezi eterne şi canoane
De nori albaştri şi silhui
Învolburaţi peste oceane.

Întorc în mine un cuvânt.
Nu te cunosc, nu te frământ,
Sunt numai eu pe drum şi-mi pare
Că drumul merge la-ntâmplare.
Pe undeva pe sub pământ
Într-o teribilă ninsoare.

poezie de Bujor Voinea din Ultimele scrisori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alibi

cineva sângerează în mine
dimineaţa
la amiază şi seara
nimănui nu-i pasă
evadarea în afara dimensiunii
ar fi un alibi
o realitate care
erodează timpul
într-o viaţă fără duminici şi
fără niciun Dumnezeu
schimbarea nu ar fi observată de nimeni
doar lumina ar exersa ivirea
între două începuturi
totuşi
în ziua a şaptea
mă voi odihni
apoi
voi mângâia ceea ce voi lăsa în urmă
apa
pietrele
şi vântul
despre plecarea mea spre nicăieri
sau spre un alt tărâm
unde începe singurătatea
nu voi vorbi cu nimeni

gestul va salva o lume

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şti să ştii...

ştiu că iubeşti aşa şi pur şi simplu
ştiu ca iubesc şi eu, la fel ca tine
dar între noi stă spaţiul şi timpul
dar între noi stă ea, şi tu ştii cine...

mai ştiu că mai iubeşti fără pricină
la fel şi eu, iubesc fără a şti că ştii
că sunt doar un conglomerat de albumină
cu paşii rătăciţi în nopţi pustii

şi-nca mai ştiu c-odată şi odată
când rătăcirile în mine vor lovi
am să-mi aduc aminte de o fată
care ştia ce-nseamnă a iubi...

poezie de Iurie Osoianu (19 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină, zei şi oameni

Lumină, zei şi oameni
Floare de femingină
Niciodată timpul nu a fost mai dureros decât acum
Îţi simt respiraţia ca o ecuaţie matematică
Ce îmi înghite nerv cu nerv, iubirea fără emoţie
S-ar topi, s-ar dezintegra ca lumina nevăzută de orbi
Azi nu mi-ai şoptit... tot agăţ nişte verbe ca tăcerile icoanelor
Nu mai spune că ninge! Nu are rost!
Veşnicia inimii mele s-a sfârşit
Închide-mi gura cu un cerc de sticlă
Tu nu vei înţelege niciodată rădăcina amară a somnului
E ca un poem fără replică...
Azi se întorc păsările în copaci
Şi lumina e tot mai mare
Dar ce mi-au spus zeii,
Eu nu aud cu mâna ta sau mâna lor
Mă ve-ţi ucide ca pe o floare de cireş, fără strigăt
Continuă să dormi, să dormi,
Până ce răsăritul soarelui va cuprinde în zei lumina!

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul poet

Pe o bancă veche,
Stă un bătrân poet.
Cu o carte în mână
Şi cu inima bătându-i tot mai încet.
Fulgi de gheaţă cad
Peste părul lui cărunt,
Ca peste un obiect uitat
Acolo de cineva, de mult.
Cu ochi trişti, dar de o blândeţe rară,
El citeşte cu glas dulce despre o frumoasă ţară.
Şi vocea lui răsună peste iarna grea,
Şi nimeni nu-l înţelege că lui îi este dor de ţara sa.
Toţi trec fără să-l ia în seamă
Dar el citeşte cu glas domol despre a sa mamă.
Despre un dor nemărginit,
Despre Vatra de unde a pornit.
Dar glasul lui să aude tot mai încet
Şi vântul mai tare bate, a obosit bătrânul poet,
Dar nu se încumetă să închidă a sa carte.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu, transparent, în acord cu sine însuşi, constant, mereu egal, fără a da înapoi, fără schimbare la faţă, fără văluri, fără formă: iată omul ce concepe o lume a fiinţei sub forma unui "Dumnezeu" după propriul său chip.

citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!