Ad tuam statuam
poetului Publius Ovidius Naso, exilat la Tomis
Ce cauți tu, aice, străin din altă lume?
Ai poposit la Tomis, plutind pe mări în spume?
De ce tocmai pe țărmul ce vitregă primire
Oferă celui care-i zvârlit spre chinuire?
Căci malul Mării Negre nu-i pentru ospeție...
O, da, tocmai de-aceea ți-a fost hărăzit ție,
Să ispășești greșeală de dușmani născocită,
Să porți în piept durerea de viață chinuită...
Să râdă hâd la Roma dușmanii tăi de moarte,
C-a reușit exilul la Tomis să te poarte,
Să-și soarbă-n tihnă cupa cu izul răutății,
Ca vipera vărsându-și otrava nedreptății!...
Și totuși tu, același străin și gânditor,
Rămas-ai pe-al tău soclu de om înnoitor
Și-ai străbătut prin veacuri, strivind în lumea veche,
Tot valul plin de ură, grozav, fără pereche!...
Dar azi, o lume nouă, în amintiri bogată,
La opera ta scumpă, cu toată cinstea cată.
Și-nțelegând durerea din pieptu-ți de maestru,
Cu inima frățească, la soclul tău terestru,
Se pleacă și admiră tot ce o lume stearpă
Urât-a cu cruzime și lângă a ta harpă,
Se simt în lumea păcii purtați de versuri line,
C-au înfruntat durerea și-au fost loviți ca tine.
Și-acum, după milenii de aspră nepăsare,
Ca un gigant figura-ți în față ne apare
Și-un nume scump, Ovidiu, ne ești azi tuturor,
Un nume ce-amintește parfumul crinilor...
poezie de Gabriela Gențiana Groza (1960)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "La mana lui Cronos" de Gabriela Gențiana Groza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Citate similare
Să ne iubim pe țărmul Mării Negre
Să ne iubim pe țărmul Mării Negre
Ca două fragede fierbinți statui
Să fim întâia clasica pereche
A omenirii noi ce încă nu-i.
Să ne iubim cât ne întreabă valul
Ce e cu noi, ce suntem și ce vrem
Noi să-i răspundem cufundați cu malul
Ceva-ntre rugăciune și blestem.
Ca un barbar ce ține o tanagră
Așa suntem pe-acest nisip noi doi
Și stelele ce cad în Marea Neagră
Ridică valul sângelui din noi.
Să ne iubim hipnotizați de lună
Cutreierați de-al vaselor tangaj
Și să ne viscolească împreună
Ninsorile de sare pe obraji.
Să ne iubim, păgâna mea atee
Iubito, marea seamănă cu noi
Suntem un Dumnezeu și-o Dumnezee
Chemați să-nceapă lumea de la doi.
Să ne iubim pe țărmul Mării Negre
Pe unde trec epavele călări
Să curățăm întreaga lume veche
În fluxul și refluxul noii mări.
Să ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodată, valul nu va sta
Eu spun că îngenunchi în fața mării
Să nu spun că-ngenunchï în fața ta.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Pleacă lumea prin lume
Pleacă lumea prin lume,
Plec și eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.
Fără țintă anume,
Cu un dram de noroc,
Și nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.
Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.
Mai privesc ochii țintă,
De grăbiți trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea ușor trădători.
Despre viață și taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcați ca de haine,
De minciuni și livresc.
Pleacă lumea prin lume,
Plec și eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din veci de veci el e poetul nostru
Istoria, strivind în dinți decenii
Și veacuri, strânse-n tainița cetății,
Îl trece pe Ovidiu prin milenii,
Cu stihurile-i, dar posterității.
Ținut în brațe de-a iubirii muză,
Poetul, surghiunit pe plaiul getic,
Pieirea în necunoscut refuză,
Întruchipând cântările-i frenetic.
La Pontul Euxin trăi-nceputul,
Ce soarta îl împarte cu-ndrăzneții.
Puzderii de poeme i-au fost scutul,
Ce-i alinau durerea injusteții.
Și nu mă mir de-i țărmul Mării Negre
Însingurat și trist precum poetul,
Îndepărtat pentru păreri integre,
Când dragostei i-a deslușit secretul.
Pentru-adevărul ce-a grăit din rostru
L-au alungat, și după legi nescrise,
Din veci de veci el e poetul nostru,
Ce pe acest meleag nou drum croise.
Istoria strivind în dinți decenii
Și veacuri, strânse-n tainița cetății,
Îl trece pe Ovidiu prin milenii,
Cu stihurile-i, dar posterității.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din mări de adâncuri
Din mări de adâncuri Te chem, Domnul meu
Când noaptea-și apasă povara de vise
Pa mâinile mele-ntinse spre Tine și eu
Aștept la răspântii cu pleoapele-nchise.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu
Când stau cu făptura bătută de stele
Când stelele-mi cântă și-mi cântă mereu
Și nu mă mai lasă ascunsă în ele.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu,
Cu fruntea lovită de-un fulger spre seară
Și ard în lumină când sufletul meu
Se-ndreaptă spre Tine, lumină să ceară.
Din mări de adâncuri Îți strig, Domnul meu,
Ia-mi toată durerea și pune-i un nume,
În brațele Tale să fie mereu
Uitată de toată durerea din lume...
poezie de Adriana Cristea (2 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ovidiu la Tomis
Ovidiu-avea dreptate în stilul lui amar,
Că nu era, la Tomis, nici strop de Murfatlar!
Iar de-ar fi fost, chiar Cezar, aflând cât e de bun,
Pornea cu-ntreaga Romă la Tomis în surghiun.
epigramă de Imperiu Matheescu din Antologia epigramiștilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revista "Lumea epigramei"
Am decis, neapărat,
Să mă las de glume
Și de-aceea am intrat,
Într-o altă lume.
epigramă de Gabriela Gențiana Groza din revista "Lumea epigramei" (ianuarie 2011)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce am mai sfânt pe lume
Ce am mai sfânt pe lume,
Mama care mi-a dat un nume,
Inima care în piept îmi bate,
Și sufletul care de dor îmi arde.
Ce am mai sfânt pe lume,
Pământul pe care las urme,
Cerul plin de stele
Și luna care călătorește prin ele.
Mai am doi frați care sunt în departare.
Doi bunici ce așteaptă
De la copii sau nepoți
Măcar câte o scrisoare.
Mai am și un nume,
El Moldova se numește.
Când aud acest nume,
Sufletul în mine crește.
Deci totuși ce are omul
Mai sfânt pe lume:
Mama, patria și al său nume.
poezie de Vladimir Potlog (12 mai 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și să mă strigi, pe numele tău!
Și de mă strigi, nu mă striga pe nume
Și nici să nu mă cauți unde-am fost!
Eu am plecat din mine-n altă lume,
Că-n lumea mea, nu mai aveam vreun rost.
Și de mă chemi, în lumea ta de vise
Eu n-am s-adorm decât într-un poem,
Să mă trezesc sub ploile ce mi se
Încolăcesc pe versuri care gem.
Și de m-alegi dintre atâtea Ane,
Ce-așteaptă o zidire-n paradis,
Să nu te-aștepți să îți aduc plocoane,
Că-n lumea mea, bacșișul nu-i permis.
Și de m-aștepți cu sufletul la gură
Eu mai întârzii, la un coafor,
Că nu se cade, ca o murătură
Să vin la tine. Și întâmplător,
De ai prin curte vreun curcan de rasă,
Să-l pregătești la cină, că mi-e dor,
Să mai poftesc la un mascul pe masă
Și vezi, să îl prepari la rotisor!
Și-un vin la rece, fără îndoială,
Eu cred că l-ai păstrat să-l bem în doi.
Te-am cam băgat, Adam, la cheltuială,
Dar mi-am propus, când vin, să te jupoi.
Și când, pe poartă voi intra, nu-mi spune,
Că ai uitat demult ce nume port!
Tu să mă strigi, iubite, pe-al tău nume,
Că numele de evă nu-l suport!
Și sper, că mere nu ai în grădină,
(Legenda o s-o spulberăm noi doi).
C-avem și tu și eu aceeași vină:
Cu măr sau fără măr, suntem tot goi.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea mărunt?
Ești firul de apă pe-al vremii făgaș,
Un val ce se sparge la maluri în spume,
Prea slab lângă stânca-nălțată trufaș,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!
O floare de câmp la umbră crescută
Și fără culori sau miresme anume,
Un iris de baltă, banala cucută...,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!
Un deal vălurit, teșit, din argilă,
Alături de munții semeți cu renume,
Priveliștea ta e îngustă, umilă,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!
Un slab felinar într-o mică odaie
Și nu un luceafăr să-l vadă o lume,
Cu raza-i s-aprindă pe boltă văpaie,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!
Căci El, Preaînaltul, măreț în putere,
Stăpân peste-o lume ce n-are hotare,
Chiar El te-a creat după buna-I plăcere,
E-n tine-o scânteie din El și-ai valoare!
poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (11 iulie 2021)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că nu ai știut niciodată, de fapt, cine ești. Vrei să știi?! Poți suporta durerea celui mai anevoios drum din lume?! Nu este nevoie decât de un clic. Doar trăim - nu-i așa? - în Lumea WWW.
Eugen Ovidiu Chirovici în Labyrinth.com
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Cartea oglinzilor" de Eugen Ovidiu Chirovici este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar Teorema speranței
De lumea s-ar sfârși-ntr-o zi,
N-ar fi nimic! N-ar mai fi "lume"!
Căci ea, ce-a fost și n-o mai fi,
E-o dispariție... de... nume!
Cum nume și l-a dat tot ea,
Deci nemaifiind, nici nume nu-i
Și nici noi n-am mai fi... lumea!
Deci "noi" nefiind, nu mai e "spui"!
Soluția-i că "noi" și "spui"
-Fiind ele interdependente-
Savanți să-și pună pofta-n cui!...
Că nu-i nimic, eminamente!...?...
PS
Norocul nostru cu un... Terente!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De te simți străin în lume
De te simți străin în lume
Părăsit de ai tăi cei dragi
Nu te pierde-n deznădejde
Să nu-ți faci singur necaz.
Nu uita că sus in ceruri
Ai un frate minunat
Și El a trecut prin lume
Și-a fost chiar crucificat.
El dorește să fiți prieteni
A murit și-n locul tău
Nu mai sta străin in lume
Hai și tu la Dumnezeu.
Nu uita, El te iubește
Cum nimenea n-ar putea
El îți poate schimba viața
Cum n-o face nimenea.
Chiar de-ai fost în astă lume
Poate-un mare păcătos,
El te spala-n a Lui sânge
Căci așa a spus Hristos.
Nu lăsa ca deznădejdea
Să te bage în mormânt
Căci atunci ai pierdut totul
L-ai pierdut pe Domnul Sfant.
AMIN
poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nepoțelul meu
Nepotul meu drag.
bine ai venit pe lume.
Ai trecut al vieții prag.
Ți-a fost dat un sfânt și frumos nume.
Să ai o soartă fericită.
Să nu știi în viață ce e durerea.
S-o iubești pe a ta mamă,
Cum albina iubește mierea.
Să crești mare, mare
Nepoțelul meu scump.
Să ajungi până la soare
Și să ai în viață un drum lung.
Un drum presărat cu petale de trandafir.
Ca să ai în viață bucurie.
Să fie dulce ca un zefir
Și s-o trăești cum o să-ți placă ție,
poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nepoțelul meu
Nepotul meu drag,
bine ai venit pe lume.
A-i trecut al vieții prag. Ți-a fost dat un sfânt și frumos nume.
Să ai o soartă fericită.
Să nu știi în viață ce e durerea.
S-o iubești pe a ta mamă,
Cum albina iubește mierea.
Să crești mare, mare
Nepoțelul meu scump.
Să ajungi până la soare
Și să ai în viață un drum lung.
Un drum presărat cu petale de trandafir.
Ca să ai în viață bucurie.
Să fie dulce ca un zefir
Și s-o trăești cum o să-ți placă ție.
poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Azi am aflat că pot fi mort
că pot să mă lipsesc de viață
că însuși numele ce port
atârnă de-o aceiași ață
că mai întâi se moare într-un nume
mult mai presus de numele ce porți
iar după moarte altă lume
își reoferă nume printre morți
un nume mort și-o lume moartă
te-așteaptă după ce vei piere
degeaba bați la astă poartă
n-ai nici o șansă tu la înviere
viu dacă poți fii până mori
până se stinge numele în tine
altfel n-ai cum să te-nfiori
de-acea sublimă-ntunecime.
poezie clasică de Gheorghe Ene
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu știu c-au fost puține
Eu nu știu ce ți-a fost... dar știu ce-a fost cu mine,
Poate-o poveste tristă... sau poate-un basm nebun!
Tu știi c-au fost prea multe, eu știu c-au fost puține
Acele vorbe-alese... și-aș vrea și-acum să-ți spun...
Că visu-mi este-același... același vis din care
Trezire să nu-mi fie... dacă nu-mi ești trezire!
Nu pot fără de ochii-ți, ce-mi amintesc de-o mare,
Cu valuri verzi-albastre și-un țărm plin cu iubire...
Născută-n miez de timpuri, la jumătăți de vieți,
Un rug născut spre-a arde... și-o singură vestală.
Au fost prin noi... și frunze... și toamne și nămeți,
Ne-au mai rămas memorii... și-o ultimă petală...
Eu nu știu ce ți-a fost... dar știu ce-a fost cu mine,
Tu știi c-au fost prea multe, eu știu c-au fost puține.
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis de iarnă
Când ninge și-nserarea e ca o nuntă veche,
Când se aude-n uliți clinchet de zurgălăi,
Mă simt atât de singur că tu nu-mi ești pereche,
Și-n munte ard vechi focuri și plâng în ochii tăi.
Din mii și mii de versuri ce mi-au trecut prin minte,
Prin inima ce arde-a gândului rostire,
Nu te-ntrupezi din cântec - aducere aminte,
Și nu te țese vremea prin nevăzute fire?!
Te-aș rezidi în mine de unde-ai fost desprinsă
Ș am reface raiul din început de lume,
Ar rătăci prin cosmos privirea mea aprinsă -
De m-aș trezi cu tine, să-ți dau al vieții nume.
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vino, mămico! (durerea copilului părăsit)
Vino, mămico, acasă,
Pâinea străină o lasă,
Mi-e sete de tine, mi-e frig,
În visele mele te strig.
De ce peste mări ai plecat
Și al nimănui m-ai lăsat?
Vino, mămico, te strig,
Mi-e foame de tine, mi-e frig...
N-auzi copilul cum plânge?
Vino, la pieptu-ți mă strânge,
Mi-e dor să mă mângâi pe cap
De visele rele să scap.
Să vină-ngerașul divin
Ah, scapă-mă mamă de chin!
Mi-e dor să aud glasul tău
Când vine-ntunericul greu.
Copil fără mamă, mă tem,
Sunt tare mâhnit și te chem
Ca iar lângă tine să stau
Și toată iubirea să-ți dau!
poezie de Gabriela Gențiana Groza (noiembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revista Tomis - Redactor-Șef tânărul George Mihăescu
La Tomis, fost oraș defunct,
Apar și lucruri literare.
E Mihăescu tartor mare,
Ovidiu, pe-acolea... adjunct!
epigramă de Nicolae Crevedia din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lume
O lume fără margini,
Ascunde un mister.
Ce leagă două pagini,
Ce scrie-n caracter.
O lume a iubirii,
A păcii și iertării.
Cu dragostea privirii,
Purtat pe valul mării.
O lume neștiută,
Ce doar un gând o știe.
O lume nevăzută,
Stă doar în povestire.
poezie de Cosmin-Emanuel Petrașc (31 august 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petrașc
Comentează! | Votează! | Copiază!