Prea mărunt?

Eşti firul de apă pe-al vremii făgaş,
Un val ce se sparge la maluri în spume,
Prea slab lângă stânca-nălţată trufaş,
Dar, chiar şi aşa, El te ştie pe nume!

O floare de câmp la umbră crescută
Şi fără culori sau miresme anume,
Un iris de baltă, banala cucută...,
Dar, chiar şi aşa, El te ştie pe nume!

Un deal vălurit, teşit, din argilă,
Alături de munţii semeţi cu renume,
Priveliştea ta e îngustă, umilă,
Dar, chiar şi aşa, El te ştie pe nume!

Un slab felinar într-o mică odaie
Şi nu un luceafăr să-l vadă o lume,
Cu raza-i s-aprindă pe boltă văpaie,
Dar, chiar şi aşa, El te ştie pe nume!

Căci El, Preaînaltul, măreţ în putere,
Stăpân peste-o lume ce n-are hotare,
Chiar El te-a creat după buna-I plăcere,
E-n tine-o scânteie din El şi-ai valoare!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (11 iulie 2021)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nume

La fiecare naştere în lume,
Cu fiecare prunc ce li se-arată
Mai pun părinţii câte două nume
Şi mai deschide moartea câte-o poartă.

La care prea flămândă îşi aşteaptă
Pomelnicul – meniul de la nuntă
Şi-a doua zi mireasa-i mai deşteaptă
Cu încă două nume noi în burtă.

Ne punem două nume zi de zi
Nădăjduind o moarte mai puţină
Fără să ştim ce invitat va fi
Chiar azi, după botez, la noi la cină.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocroteşte-mi, Doamne, neamul - satiră sau…. rugă

Uite-aşa ne ducem traiul
să ne câştigăm mălaiul.
Ruşinos, n-avem ce face,
mai cerşim cu bună pace,
ş-adunând nişte dolari,
creştem copilaşii mari.

Rău ne-a mers vestea în lume,
de şmenari dar fără nume,
de hoţi şi de cerşetori,
criminali, vi-o-la-tori,
buni doar… numai la-nchisori.

Cu mâinile amprentate,
cunoscuţi chiar şi în State
că trăim doar din furate.

Toţi o apă şi o… Baltă,
cum te vede, cum te saltă,
mai ales italienii
ce-s mai hoţi ca… Toţi oltenii.

Doamne fă-i să ştie odată,
că ţara mea nu-i o şatră.
Fă-i Doamne să ştie toţi,
că românii nu sunt hoţi.

Sunt un pic mai necăjiţi,
de necazuri, bântuiţi,
unii chiar mai jigăriţi,
dar la muncă? Mai cinstiţi.

Ocroteşte-mi Doamne, neamul,
că şi el e robul tău,
e hulit cu prea mult patos,
n-are loc nici chiar pe Atos,
sunt român, îmi pare rău.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (5 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte drame?

Câte Drame sunt pe lume,
Cu nume şi fără nume.
L-ai iubit şi te-a lasat,
Fără să ştii a plecat

Tu plângi după El,
Şi în suflet te frămânţi,
El cu alta la Hotel,
Tu rugându-te la Sfinţi.

Lasă-l dragă-n pacea lui,
Inima fă-ţi-o de piatră,
Nu eşti chiar a nimănui,
Fii tare încă o dată.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi purtam nume de floare

la naştere, moartea ne dă nume de flori
şi noi trebuie să avem grijă de grădina ei
pentru că ea atât de mult a iubit florile
încât vrea să le ştie mereu aproape

sunt zile când aduce acasă buchete întregi
dar sunt şi zile viforoase când ajunge cu braţele goale
dar nici măcar asta nu o împiedică să ne pună nume de flori
şi să ne aştepte-înflorirea ca să ne culeagă

"într-o grădină, de soare plină
sunt doar o floare mirositoare
cine mă ştie şi cine mă vrea
trebuie să vină şi să mă ia...."

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om, adică, oricine ar fi el, are totdeauna ceva de ratat, totdeauna descoperă că a vrut ceva, chiar fără să ştie precis ce anume, i-o spun alţii la urmă când nu mai e nimic de făcut, chiar dacă el ar dori să nu ştie.

citat celebru din Marin Preda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Aegypto

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

Am privit la Doamna Vieţii,
Eu, chiar eu, ce zbor alături de rândunele.

Verde şi cenuşiu îi e straiul
Dus de vânt.

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

Manus animam pinxit,
Condeiul meu în mână-l am

Să scriu cuvântul nimerit...
Iar glasu-mi nalţe cuvântul neprihanei!

Cine are gură să se-adape,
Din doina Lotusului de la Kumi?

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

Sunt flacără ce se nalţă la soare,
Eu, chiar eu, ce zbor alături de rândunele.

Luna-mi ninge pe frunte
Zefirul - pe buze.

Luna-i un uriaş mărgăritar pe ape de safir,
Degetelor mele, reci apele curgătoare.

Eu, chiar eu, sunt cel ce ştie căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.

poezie clasică de Ezra Pound, traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai periculos loc din lume (Conform statisticii şi... bancului)

Să vă spun acu pe nume
Cel mai riscant loc din lume,
Ca să-l ştie orice nat:
Unde credeţi? E în pat!

epigramă de Mihai Cucereavii (6 iulie 2014)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns după lume

În fiecare clipă stau ascuns după lume,
alta îmi răsare în faţă;
câte or mai fi când va apărea o altă dimineaţă
şi va aştepta cu nenumăratele flamuri, cu miriade de nume strigate, cu necuprinse ramuri
ce scapă de sub a vremurilor ceaţă...
Dincolo, la pândă, îmi răscumpăr visul
care a vrut să mi-l fure
neiertătoarea măsură măcinată de-un ceas
ce tot învârteşte, numără, aliniază stelele fără răgaz.
La capăt o nouă lumină apare,
încerc să-i pun nume,
dar chiar atunci fuge speriată
făcând loc la alta ce-ameninţă cu steagul
ridicat pe alte îndepărtate metereze
spre care alerg şi voi a le cuprinde
căci în nestatornicul sânge tot aleargă o fiară,
neadormită,
chiar dacă lumile au renunţat la zarvă.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de preget, chiar de ştim priveliştea iubirii

Fără de preget, chiar de ştim priveliştea iubirii,
Şi ţintirimul cel mărunt cu nume care plâng,
Şi groaznicul abis a-toate mut în care alţii
Sfârşesc: fără de preget mergem amândoi
Afară spre copaci bătrâni; fără de preget
Întârziem, loc printre fiori aflând, în faţa cerului.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng la fel ca voi...

mă împrăştii în cuvinte
şi m-adun şi iar m-adun,
multe nu le ţin nici minte,
se ard seci şi fără scrum,
dar m-apucă câte-o dată,
să le chem să-mi fac*- un vers
şi atunci aşa pe-o pată
câte-o poezie ţes...
nu-i minunea de pe lume,
e cum e, e nu ştiu cum,
e ceva ce n-are nume,
e din mine, e de-acum

mă împrăştii câte-o dată
şi chem luna şi-i şoptesc,
ea mă ştie ca o roată,
când cuvinte învârtesc
şi mă ştie singuratic,
doar cu ea eu mai vorbesc,
câte-o dată sunt apatic,
ea zâmbeşte, eu mocnesc
şi mă ştie din iubire
şi mă ştie din nevoi,
cu ea cad în amintire
şi-atunci plâng la fel ca voi..

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

În umbră de nuc
Se născu un "Cuc"
Cu un scop anume;
Să-şi strige pe nume
Umbletul năuc
Prin această lume,
Unde se reduc
Toate la un nume
Cu un scop anume,
Prin care apuc
Toate de se duc
Sub umbra de nuc,
În cântec de cuc,
De parte de lume.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii (3 februarie 2020)
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul fără nume

Cel mai trist copac din lume
E copacul fără nume!
N-are frunze, n-are-o floare,
N-are păsări cântătoare.
Poame are, da-s uscate
Poame triste, blestemate
De vreo creangă atârnate.
Nici măcar scorbură n-are
Ca să apere de soare
Veveriţele hoinare!
E doar pomul ăla, care
Nici măcar umbră nu are
Şi-i bătrân şi nu mai moare!

poezie de Mihail Mataringa (1 iunie 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un lucru, până nu are nume, este inexistent. Un obiect fără nume nu are valoare. O emoţie fără nume nu este credibilă; nu poate fi desluşită, nu poate fi nici vindecată. Şi oamenilor, dându-li-se un nume, li se dă un rost.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat

Am învăţat prea multe de la viaţă,
Am învăţat ce-i bine şi ce-i rău,
Şi cine a dat acea bună povaţă,
Cu anii se cam schimbă tot mereu,

Am învăţat că încrederea e oarbă,
Şi nimeni binele nu prea ţi-l vrea,
Decât acel ce te-a crescut o viaţă,
Cu nume de familie ta,

Şi doar plecând departe de a ta casă,
Cu dor nebun în suflet stai mereu,
Vei Înţelege adevărata viaţă,
Şi ce-i ce a fost alături la greu,

Chiar uneori te judecă străinii,
Fără să ştie ce lacrimi ai vărsat,
cum faci tu rost de colţul cel al pâinii,
Şi câte ori ai plâns îngenunchiat.

poezie de Silvia Tulbur (20 septembrie 2021), traducere de Silvia Sergiu
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul nopţii

O, nopţi, deschideţi acu-n tăcere
Cereasca carte ce-nfăţişaţi!
Stele şoptinde, a mea vedere
P-a voastră cale o aţintaţi!
În aste ceasuri de slavă pline,
Zefiri, a voastre aripi aline!
Pământe, echole-ţi aromează!
Mare, întinde al tău senin,
Leagănă-n sânu-ţi cel luciu, lin,
Chipul ce unda-ţi învolvorează!
Al său sfânt nume cine îl ştie?
Natura glasuri mii a propus,
Ş-o stea pe alta, şoptind, îmbie:
Legile noastre cine ne-a pus?
Unda cu undă se sfătuieşte:
Cin'e acela ce ne smereşte?
Trăsnetul zice lucind în lume:
Ştii cum se cheamă, tu, cel preasfânt?
Însă şi stele, om şi pământ
Nu ştiu să spuie al său chiar nume.

poezie celebră de Lamartine din Curierul românesc, III, nr. 16 (19 martie 1831), traducere de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nume

M-ai strigat Vladu!, n-ai ştiut
Ce rădăcini se-ascund în spate,
Mi s-a mai spus aşa-n trecut,
De ast-am făcut trei paşi în spate.

Şi-ai continuat, eu m-am topit,
Nu ştiu, nu ştiu... mă răscoleşti,
Dar ştiu că nu-ţi pot fi iubit,
Tu n-ai putea să mă iubeşti.

Nu aş putea să fac nimic,
Tu eşti la început de drum,
Atât de mare, dar prea mic,
Aş încerca, dar chiar n-am cum.

Vladuu! rămâne doar un nume,
Ce tu l-ai spus întâmplător,
Dar ce-n parcursul meu prin lume,
Mi-a fost rostit doar din amor...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pe ultimul om de pe lume, moartea o să îl ştie pe nume.

aforism de Ionuţ Caragea din Delir cu tremurături de gânduri (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desperarea

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veşteji!
Şi spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viaţă se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulţime de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, şi n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecţiuni.
Lumea-şi râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentaţiuni!
Şi vai! nu este streina lume:
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a ţara unde născu;
Putu să strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! şi ce moarte îl luă din lume!...
Dar râdeţi toţi de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!
Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate...
Omul virtuţii e insultat!
Aşa ajunge a noastră lume...
Plânsul opreşte cântecul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desperarea

Atâtea chinuri mă tot apasă,
Curând ca floarea voi veşteji!
Şi spun la oameni, dar ce le pasă
Dac-a mea viaţă se va fini?
Nici consolare nu am în lume,
Chiar râd mulţime de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume!
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Crezui odată c-a mea durere
Ea se va stinge, dar eu mă sting!
Căci nu am voie, şi n-am putere
Moartea ce vine ca să o resping.
O consolare de l-astă lume
Nu aflai încă la chinul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

În van vegheat-am fără-ncetare,
Scriind în versuri dulci lecţiuni.
Lumea-şi râse d-a mea cântare,
Râse d-a mele lamentaţiuni!
Şi vai! nu este streina lume
Patria-mi râse de chinul meu,
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Al meu părinte servit-a însă,
Servit-a ţara unde născu;
Putu să strângă, dar el nu strânse!
În sărăcie el petrecu!
Oh! şi ce moarte îl luă din lume!...
Dar râdeţi toţi de cântul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

Văduvi avute, recompensate,
În aste timpuri sunt nencetat,
Cele sărace sunt delăsate...
Omul virtuţii e insultat!
Aşa ajunge a noastră lume...
Plânsul opreşte cântecul meu.
Stinge-te, viaţă, stinge-te, nume,
Suflete, zboară la Dumnezeu!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Marina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epiotaf

La umbră de nuc
Se naşte un cuc
Cu un scop anume;
Să-şi strige pe nume
Umbletul năuc
Prin această lume,
Unde se reduc
Toate la un nume
Cu un scop anume,
Prin care apuc
Toate de se duc
Sub umbra de nuc,
În cântec de cuc,
De parte de lume.

Ioan Hapca- zaragoza
02/03/2019

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!