Ea umblă-n frumuseţe

Ea umblă-n frumuseţe, ca noaptea fără nor
De pe-alte meleaguri, cu ceruri înstelate;
Şi tot ce e mai bun în întuneric şi mai strălucitor
Se întâlneşte-n ochii şi-n ţinuta ei aparte:
Acea lumină cu moliciuni de miere, de polen uşor,
Pe care paradisul o neagă zilei din care suntem parte.

O umbră în plus, o licărire mai puţin
Şi graţia ar fi fost compromisă jumătate,
Graţie care-învăluie fiecare pană-a corbului divin
Şi care tandru-i luminează chipul peste poate,
Chip pe care nobleţea gândurilor din plin
Reflectă cât de pur e-acel loc – mai iubit din toate.

Iar peste-acel obraz şi peste acea frunte,
Blânde, liniştite, mai elocvente cu-atât deşi,
Sunt zâmbete care înving, nuanţe luminând o punte,
Ele vorbind de zile-n trăite-n bunătate şi
Despre o minte în pace cu ea însăşi,
O inimă-n care iubirea-i inocentă ca floarea în caişi!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este acea lume ce mi-a fost dragă, acea lume pe care o regret şi pe care mă aflu în situaţia s-o compar cu cea care mă înconjoară, cu cea care mă invidiază, mă bârfeşte, mă urăşte, mă fură, să fiu nevoit să concluzionez ca Mărin Cămiloiu că lumea se degradează, se prosteşte cu fiecare an ce trecce peste ea. La asta a contribuit şi imaginea falsă a comunismului, acea "Fata Morgana" propagată de demagogi şi politicieni, imagine creată de ura foamei, sărăciei, dar şi a trândăviei.

Sava Ionescu în Zilele şi nopţile unui singuratic (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

Uneori, când se trezea, închidea din nou ochii şi
Mai privea o dată acea casa albă pe care
Ea o cunoscuse numai în somn, numai în stare
De vis – şi-n care nu intrase, dorind enorm deşi.

Ce mi-a povestit, demult, despre acea casă, întrebi?
Poartă albă, terasă, uşi cu geamuri la intrare;
Balustradă pe-acoperiş în partea dinspre mare;
Vânturi saline care bat printre brazii verzi, superbi.

E-acolo ea acum, oriunde-o fi acel loc, oare?
Doar un nebun ar încerca să afle paradisul
Creat de-o minte visătoare, cu tot dinadinsul.
Iubito, noapte de noapte, eu ies în larg, pe mare.

poezie de Richard Wilbur (1921), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Ce îşi prinde noaptea stelele în păr
Dezlegând ispita, clipa când soseşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi-ntărite sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru, cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte,
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei patima-mi topeşte,
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... înger... renăscut.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are flăcări de smarald,
Raze mii... de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Care-şi prinde noaptea stelele în păr,
Dezlegând ispita ce mă-ntinereşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă,
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi rebele sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei, patima-mi topeşte
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... ce-o aştept demult.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are, flăcări de smarald,
Raze mii, de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşeşte-n Frumuseţe

Păşeşte-n Frumuseţe, ca o noapte
Când nu sunt nori şi ceru-i înstelat
Sclipirile şi bezna fără şoapte
Pe chipul ei şi-n ochi s-au adunat:
Şi m-am mirat să văd lumini în noapte
Ce zilei sumbre Cerul nu le-a dat.

Mai multă umbră, raze mai puţine
Au afectat necunoscutul har
Ce-i ondulează părul negru bine
Şi chipul i-l aprinde ca un jar;
Pe care gânduri trec, pure şi line,
Ce vin din locul lor originar.

Şi pe acel obraz, şi pe sprânceană,
Atât de blând, de calm, de elocvent,
Are un zâmbet, iar culoarea-i faină,
Căci binele îl face-n mod frecvent,
Şi mintea îi este împăcată-n taină,
Iar inima iubeşte inocent!

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi dintre voi v-aţi aflat unde mă aflu şi eu acum. Locul prăbuşirii acelei iubiri neîmpărtăşite. Te întrebi Cum am ajuns aici Despre ce era vorba Să fi fost zâmbetul ei Să fi fost modul în care îşi punea un picior peste celălalt, în care îşi răsucea glezna, acea vulnerabilitate pătrunzătoare a încheieturii subţiri a mâinii ei Care sunt aceste lucruri care-mi scapă Care sunt aceste lucruri efemere care aprind pasiunea în inima oamenilor Aceasta este o întrebare veche. Este hrana perfectă pentru minte într-o noapte strălucitoare de miez de vară.

citat din Sybil Adelman
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni, ei nu pot fi mulţi, pe care i-a preluat în el şi i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini, care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem, reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă.

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de AndreeaC
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mod normal, mulţi bărbaţi şi femei se nasc cu diferite şi remarcabile calităţi şi talente; dar, din când în când, aşa cum hotărăşte natura, o singură persoană este uimitor de înzestrată de ceruri cu o frumuseţe, graţie şi talent covârşitoare, încât îi depăşeşte cu mult pe ceilalţi oameni... Oricine recunoaşte că acesta a fost şi cazul lui Leonardo da Vinci, un artist de o frumuseţe fizică remarcabilă, care manifesta o graţie inimaginabilă în tot ceea ce făcea, şi care şi-a cultivat geniul în mod atât de strălucit, încât rezolva cu uşurinţă toate problemele pe care le studia. Avea o mare putere şi dexteritate; era un om de înaltă spiritualitate şi o minte cu vederi largi.

citat din Giorgio Vasari
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţia peste lucruri obişnuite

o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este braţul care
arcuit
ţine de sete
şi ţine în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe

tu vei trece uşor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristeţe
care nu vrea să meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă pluteşte

când închid ochii
se aude cum în această viaţă
se ridică scaunele pe mese
şi totuşi nimeni nu mai are unde să plece

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti parte din existenţa mea, o parte din mine. Ai fost în fiecare replică pe care am citit-o. Ai fost în fiecare perspectivă pe care am văzut-o vreodată, pe râu, pe velele navelor, în mlaştini, în nori, în lumină, în întuneric, în vânt, în pădure, pe mare, pe străzi. Ai fost întruparea fiecărei fantezii graţioase cu care mintea mea s-a familiarizat vreodată.

Charles Dickens în Marile speranţe
Adăugat de Blajinu Liliana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un ultim refugiu, călătorie între două anotimpuri

răvăşit pe lumină devin răsărit
moment în care alerg
între două anotimpuri
căutându-mă
în istoria fiecărei clipe
e sărbătoare
o umbră aproape netedă
lumecă pe talpa lui Dumnezeu
orizontul pare o zbatere de fluture
întorc capul şi zâmbesc
anotimpului
în care mai cred
dezbrăcându-mă de moarte
în tăcere
sorb din fiecare clipă deşi
fiecare pare la fel
doar sufletul
lasă de înţeles că fiecare zi
e o punte înspre o altă
zi
fără umbre
culori şi lumină

cu siguranţă poate am uitat ceva
să sting lumina
gazul
bileţelul de pe noptieră
florile din borcan şi
fotografia din dulap

e târziu şi aerul tot mai puţin

Doamne!
uitasem să vorbesc despre tine şi despre
călătoriile dintre cele două anotimpuri

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extinderea

Ninge abitir
Peste cimitir
De trei zile-n şir.
Crucile toate
Şi gardul
Dorm sub nămeţi
Pace divină!
În sat morţii aşteaptă cuminţi
Rând să le vină.
Când viscolul aţipeşte
Semn că lucrarea e gata
Coboară din ceruri
Un fâlfâit de pasăre,
De înger!
Peste albul linţoliu
Acea pasăre nevăzută
Desenează cu picioarele
Mii şi mii de cruci.
Abia de la aceste cruci...
Poate începe extinderea!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar o părere

Viata e un joc în culori,
un amalgam de puzzle
într-o cutie de carton,
o tablā de şah cu jucători
tineri şi bătrâni, oameni,
de tot felul.

Suntem printi şi printese,
avem din toate câte puţin.
uneori sārim calul,
alteori iubim nebunul,
într-un mare joc stupid.

Şi de fiecare datā iesim
învingātori în lupta
pentru existentā,
sau uneori apare moartea,
opusul vietii, care nu iartă.

Dar mândria ne împinge
sā avem o pārere bunā
despre noi si atunci
suntem eliminati, de unde?
din lumea de pe tabla de şah.

Sau poate suntem prea
sāraci cu duhul si bolnavi
si nu putem trece de caii
si vasalii curtilor domneşti
care aşa cum ştim, ne domină.

Ne luptām între noi,
deşi ne iubim şi plângem,
şi ce suntem noi?
ce este viata în care trăim?
O tablā de sah în care noi
evident, suntem pionii. eliminaţi.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar o părere

Viata e un joc în culori,
un amalgam de puzzle
într-o cutie de carton,
o tablā de şah cu jucători
tineri şi bătrâni, oameni,
de tot felul.

Suntem printi şi printese,
avem din toate câte puţin.
uneori sārim calul,
alteori iubim nebunul,
într-un mare joc stupid.

Şi de fiecare datā iesim
învingātori în lupta
pentru existentā,
sau uneori apare moartea,
opusul vietii, care nu iartă.

Dar mândria ne împinge
sā avem o pārere bunā
despre noi si atunci
suntem eliminati, de unde?
din lumea de pe tabla de şah.

Sau poate suntem prea
sāraci cu duhul si bolnavi
si nu putem trece de caii
si vasalii curtilor domneşti
care aşa cum ştim, ne domină.

Ne luptām între noi,
deşi ne iubim şi plângem,
şi ce suntem noi?
ce este viata în care trăim?
O tablā de sah în care noi
evident, suntem pionii eliminaţi.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi frumuseţea fizică se va sfarsi. Tot ce va rămâne este nobleţea sufletului care nu poate fii cumpărata cu nicio avere din lume. Fii orgolios de curajul de a fi adevărat în această lume a fericirii editate şi a frumuseţilor goale pe dinăuntru. Trăieşte în căutarea realizărilor care te îmbogăţesc spiritual. Fii cel mai frumos om pe care îl cunosti, pentru că oamenii cu adevărat frumoşi, sunt cei care reflectă în exterior, toată frumuseţea care se revarsă din interior. Fii cineva care luminează lumea altuia prin lumina şi energia pe care o emani. Frumos este sufletul simplu!

Ioana Creţu în Şoapte (pubicat 31 o7 22) (13 iulie 22)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)
Comentează! | Votează! | Copiază!

O relaţie în care ţi se cere să renunţi la ceea ce eşti tu şi la ce îţi place ţie este, fără doar şi poate, toxică! Cu cât te străduieşti mai mult să-i mulţumeşti pe ceilalţi, cu atât tristeţea ta va creşte pentru că acea variantă a ta nu este cea autentică, naturală – este un drum încet, dar sigur, spre autodistrugere. Încetează să crezi că iubirea pretinde sacrificii imense şi suferinţă. Acestea sunt doar rezultatul manipulărilor emoţionale la care eşti supus şi pe care le accepţi inconştient. O relaţie este despre două persoane care se susţin şi respectă, nu despre una singură care se sacrifică până peste cap!

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu prea bine că nu sunt vrednic de Dta; te-am rugat de atâtea ori să ierţi dac-am îndrăznit să arunc asupra vieţii D-tale umbra aceasta nefericită şi tot de atâtea ori ai avut bunăvoinţa de a-mi trece cu vederea acea evidentă slăbiciune de caracter, acea lipsă de acţiune care e cauza tuturor relelor mele.... Pentru Dta va fi, fără îndoială, mai bine de-a lepăda departe această sarcină, pe acest om care nu poate nimic, nu vrea nimic, pe acest om care numai ţi-ar mânca zilele cu propria lui neputinţă şi laşitate. Neavând curajul vieţii, neavând o rază de senin în suflet, am îndrăznit cu toate astea a te iubi, am avut lipsa de cuget de-a te compromite în ochii oamenilor, am pus dorinţa de-a fi a mea peste orice consideraţii şi peste orice cuvinte de cruţare aş fi avut; mă sperii eu însumi de răutatea cu care te-am tratat.

Mihai Eminescu în scrisoare către Veronica Micle (4 februarie 1880)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în oameni

unii cred în ceea ce nu sunt
alţii în ceea ce văd
eu cred în oameni
în cei care
plecaseră demult sau
poate mai devreme
mai cred
în locul din care nu
plec niciodată, copilăria

uneori poate sunt puţin arogant şi egoist
mă gândesc doar la mine şi la acea
aşteptare încordată fără
prieteni vecini
şi neamuri

n-am nimic de ascuns

în oraşul meu plouă
dimineaţa la amiază şi seara şi
oamenii mor după fiecare ţigară
strivită sub picior sau aruncată la coş
ştiu că o să mi-se întâmple şi mie asta
voi pleca tăcut ca şi când
nimic nu s-ar fi întâmplat
pe urmă cineva o să
întrebe despre un bătrân
cu ochii mici şi
plete peste umeri

unii cred în asta
eu cred în oameni...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi nu a fost născut vreodată, personajul mistic, fiul lui Dumnezeu, care a fost IIsus, a murit pentru că odată ce ai descoperit Adevărul, el va ucide toate minţile acestui pământ, şi atunci fiecare minte în parte, va face tot ce poate pentru a ucide Adevărul. Iar Mahamaya este tărâmul minţii, nu e împărăţia lui IIsus din lumea cealaltă, din viaţa veşnică fără formă, din şi despre care vorbesc toţi marii Realizaţi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!