Păşeşte-n Frumuseţe

Păşeşte-n Frumuseţe, ca o noapte
Când nu sunt nori şi ceru-i înstelat
Sclipirile şi bezna fără şoapte
Pe chipul ei şi-n ochi s-au adunat:
Şi m-am mirat să văd lumini în noapte
Ce zilei sumbre Cerul nu le-a dat.

Mai multă umbră, raze mai puţine
Au afectat necunoscutul har
Ce-i ondulează părul negru bine
Şi chipul i-l aprinde ca un jar;
Pe care gânduri trec, pure şi line,
Ce vin din locul lor originar.

Şi pe acel obraz, şi pe sprânceană,
Atât de blând, de calm, de elocvent,
Are un zâmbet, iar culoarea-i faină,
Căci binele îl face-n mod frecvent,
Şi mintea îi este împăcată-n taină,
Iar inima iubeşte inocent!

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini şi umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranţe deşarte
Pierdut în noapte...
Eşti tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veşnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ţi spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aş vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul vis de iubire

Mă nasc pe ale tale pleoape
şi respir prin ochi şi zări
de tine eu sunt mai aproape
iubirea n-are depărtări
Mă joc pe palma ta cuminte
şi te alint în blându-mi zbor
când viaţa-mi va fi pe sfârşite
în gura ta nă-nec şi mor.
Cu buze reci sărut bătaia
inimii pe care-o vreau
în ochi se-aprinde vâlvătaia
şi-ţi iau mai mult decât îţi dau.
Mă nasc pe gura ta cea aspră
şi plâng rănită pe obraz
inima nu poartă mască
în faţa clipei de necaz...
Mă înfirip din raze albe
de mătăsuri şi priviri
şi la gât strălucesc salbe
din neuitatele doriri.
Ce sunt eu pentru tine
iubite blond necunoscut?
Cu o sfială de rubine
îngenunchez într-un sărut.
Părul îţi miroase a noapte
buzele îţi sunt surori
dulce gust de mere coapte
ce stârnesc dulci fiori...
Să nu mă cerţi mult iubite
să nu-mi iei ai minţii nori
ei prin recile morminte
mă crează din ninsori
ce mai râde a ta gură
de visarea ta de fată
dar în noapte ea te fură
anulând a zilei dată
Orologiul bate-n noapte
visul dulce alungându-l
izvorul nesecat de şoapte
de pe buze-ncet secându-l
iubirea îşi ridică ochii
umezindu-şi blând privirea
şi păstrează pe retină
sărutul clipa dăruirea...

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea umblă-n frumuseţe

Ea umblă-n frumuseţe, ca noaptea fără nor
De pe-alte meleaguri, cu ceruri înstelate;
Şi tot ce e mai bun în întuneric şi mai strălucitor
Se întâlneşte-n ochii şi-n ţinuta ei aparte:
Acea lumină cu moliciuni de miere, de polen uşor,
Pe care paradisul o neagă zilei din care suntem parte.

O umbră în plus, o licărire mai puţin
Şi graţia ar fi fost compromisă jumătate,
Graţie care-învăluie fiecare pană-a corbului divin
Şi care tandru-i luminează chipul peste poate,
Chip pe care nobleţea gândurilor din plin
Reflectă cât de pur e-acel loc – mai iubit din toate.

Iar peste-acel obraz şi peste acea frunte,
Blânde, liniştite, mai elocvente cu-atât deşi,
Sunt zâmbete care înving, nuanţe luminând o punte,
Ele vorbind de zile-n trăite-n bunătate şi
Despre o minte în pace cu ea însăşi,
O inimă-n care iubirea-i inocentă ca floarea în caişi!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul vieţii

Braţele tale m-au cuprins
Timid, cu toată iubirea.
Când buzele ni s-au atins
Am ştiut ce-i fericirea!

Împreună... o Eternitate
Am privi cerul înstelat,
Iar lângă lac, în noapte
Te-aş săruta neîncetat.

Mereu mă adăpostesc
Cu calm, sub a ta aripă.
Şi mai mult eu te iubesc
Lângă tine-n orice clipă.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (20 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

mi-e glasul urlet tăcut
am stins lumânarea în camera goală
doar tăcerea vorbea prin cămară
picurau din gânduri lacrimi de ceară
sunt cântec în amurg
un glas foşnind în trecătoarele valuri
trec ore pustii
caut crucea de taină
aprinzând lumini în stanca de piatră
în zbor sacru către El
din şoapte căzute în zăpadă
croiesc calea
din palme zboară un înger
adoarme ecoul în palmă
mi-e somnul prelung şi sângele curge
mai cad ireal flori siderale
port urmele vieţii în mine
ca un surâs în pântecul zilei
mă atinge întunericul
căuta chipul tău
plămădit în prima zidire
la final mor şi eu
în zbor frânt
zburător cu aripi de ceară
în cer, se aprinde focul tăcerii în rugă
veghind devenirea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea zilei

Tu
ne conduci
pe aripi de munte
până pe stânca plină de ochi
cu raze şi paşi
zidită

Numele Tău
i-ascuns în culoarea zilei până pe streaşina
tăcută
a norilor

fă-ne Tu
o Doamne
să fim paşi
aducători de pace
zbor
şi taină
până sub aripa zilei
întoarsă în zi
dor
şi speranţă

lumina
Ta o vrem
mersul
pe apă
inimă
întoarsă în inima ascunsă de ochi
într-o pădure de glasuri
şi degete
surâs şi umbră
taină şi crin
Cuvântul
Viaţa

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina prieteniei

(lui Ninel si Mihaelei)

drumul spre inima ta l-am pavat cu versuri
prietenia noastră e-un curcubeu de gânduri
o scară de cuvinte urcă spre universuri
am spart între noi negricioasele ziduri.

tei au dat în floare ador parfumul lor
aleile spre tine s-au umplut cu miresme
adunăm în suflet splendoarea viselor
pictăm lumini albastre pe catapetesme.

cerul înstelat ne-învăluie cu şoapte
până la moarte noi vom fi împreună
martoră este Luna regină peste noapte
ani de prietenie pe-un şirag se adună.

ne bucurăm de viaţă în fiecare clipă
de armonii solare să nu facem risipă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopote

E ceasul două din noapte
Stelele pâlpâie, mor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună uşor.
Plânge prin somn tremurată
Ruga-ntr-o poartă de vis -
Mâna spre cer ridicată
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat înnoptări
Cuie şi spini
În depărtări
Bat clopote
Cerul e sus
Stai să te-nchini
Vine Isus.

Pace, e linişte, pace
Doarme şi vântu-ntre crini
Noaptea pe boltă-şi desface
Pânza de foc şi lumini.

Apele picură, multă
Caldă tăcere de vis
Îngerii tac şi ascultă
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat liniştit
Bat legănat
Spre răsărit
Bat clopote
Cerul e sus
Clopote bat
Vine Isus.

E ceasul două din noapte
Ruga mi-e plină de dor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună şi mor.

Valul se-aruncă din mare
Somnul din stele s-a dus
Fulgeră noaptea în zare
Vine-ntre îngeri Isus.

Bat clopote
Bat apăsat
Vântul din flori
A tremurat
Bat clopote
Cerul e sus
Fulger în zori
Vine Isus....

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea ... căzătoare

O piatră de mormânt îmi este gândul,
Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,
Din sute de idei mi-am construit giulgiul,
Iar din tristeţi mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare
Când nimeni nu era pe afară,
Doar eu, o mică şi neînsemnată vietate,
Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,
Am poposit apoi la fiecare stea
Şi aş fi vrut să vă opresc pământul,
Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrăţit în absolut cu Universul
Să născocim în doi o nouă stea,
În care să nu punem gânduri,
Iar eu să zac pe veci în ea.
*
Mi-am amintit fără să vreau trecutul,
Când ţi-am văzut în praf de stele chipul,
Şi-n ziua când lucram un colţ de stea
Am hotărât să-ţi vizitez ţinutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore
Şi zilele se preschimbaseră-n ani,
Iar eu călătorisem mii de ani
Când am ajuns să văd din nou pământul.

De sus, din cerul plin de stele,
Am căutat să-ţi văd iar chipul,
Dar fiindcă nu te-am mai găsit,
De întristare, m-am aruncat în mare.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, mamă

O, mamă, fără tine pământul e sărac
Şi chipul meu e-n lacrimi, nu pot să mă prefac,
Iar casa ta e tristă, căci tu erai stăpâna
Şi nu-mi răspunde nimeni când spun blând, "sărut mana".

Iar telefonul tace, deşi mă uit la el,
Cât mi-aş dori acum să văd al tău apel
Şi să aud din nou cuvintele divine:
"Ce mai faci dragul mamei, la tine-i totul bine?".

Şi mă gândesc că poate e doar un vis urât
În care-un negru demon în iad m-a coborât
Şi-aştept cu nerăbdare să mă trezesc din nou
Şi plin de fericire să văd iar chipul tău.

Dar timpul trece, trece şi tu nu mai apari
Ah, unde s-au dus oare ochii tăi buni şi clari?
Ştiu că sunt morţi şi de-aia să vadă nu mai pot
Şi am murit şi eu, chiar dacă nu de tot.

poezie de Octavian Cocoş (6 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nuanţelor de gri

E cerul gri şi plouă-n noi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
E poate cea mi lungă noapte.
Noaptea în suflete se lasă
Şi sub copacii adormiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Mai tineri şi mai fericiţi.

E cerul gri şi plouă-n noi
Sub pelerinele de negru.
Şi plângsub pleoape, plâng şi ploi
Din cerul de un gri integru.
Ne dor tăcerile... Deodat'
În noi o flacără se-nalţă
Şi visul iar s-a-mbujorat
Căci prinde iar speranţa viaţă.

Ascunse în tăceri sunt toate
Şi lumea parcă a adormit,
Dorm somn de veci sub ramuri moarte
Lumini ce-n noi au încolţit.
Pe cer, de-acum nu mai sunt stele
Şi sub o pătură de nori,
Dorm toate visurile mele,
Dar ştiu că vor renaşte-n zori.

Copacii-s trişti, copacii-s goi
Şi doliu peste tot se lasă.
Noi, în tăcere, numai noi,
Ne vom întoarce iar acasă.
Cobori pe treptele de gri
Quasar înveşmântat în ceaţă
Pe sub apusuri viorii
Să zbori, cu fluturii învaţă!

E poate cea mai lungă noapte –
Un şal pe umeri s-a lăsat,
Nu se-aud clopote, nici şoapte
Şi-atunci mă-ntreb ce s-a-ntâmplat.
Şi încolţesc tăceri în mine
Şi sufletul îmi e rănit,
Tăcerile îmi sunt străine,
Trec aripi gri prin infinit.

Noaptea în suflete se lasă
Şi trec pe ceruri păsări gri,
Voaluri gri mă poartă-acasă
Înspre nopţile târzii.
Plânge griul pe ogoare,
Grâul, gri în spicuri creşte,
Apoi cade-n ploi, din soare
Şi-n poeme încolţeşte.

Şi sub copacii adormiţi
Dorm frunze gri. Gutuie coaptă
Se-aprinde-n mine. Voi sluji
Această noapte-mparfumată.
Alai de gri... s-a înnoptat...
Un petec gri de cer, apune
Şi plouă pe un gri asfalt
Cu gri stelar şi-nchinăciune.

Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Nor timpii în târziul ceas.
Îmi este viaţa mai frumoasă,
Feştila,-n gri muiată,-a ars.
Şi griul iar se risipeşte
În pure primăveri de vis,
Caisul deoată înfloreşte
Şi plouă floare de cais.

Mai tineri şi mai fericiţi,
Bătrâni se-mbracă-n haine grele,
Cu paşii mici şi şerpuiţi,
Coboară drumuri de mistere.
Se pierde griu-n rubiniu,
Speranţa încolţeşte-n noi,
Copaci de gri s-au scuturat
Şi nu mai sunt atât de goi.

Mai tineri şi mai fericiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă
Şi sub copacii adormiţi
Noaptea în suflete se lasă.
E poate cea mai lungă noapte,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
E cerul gri şi plouă-n noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape straniu

Mă uit, în zare, la egretele albe,
la malul estuarului,
nu se anunţă nicio schimbare.

Lunile înverşunate trec,
încă nu baţi la usă,
în streaşină, zăpada persistă,
în timp ce eu stau şi-ţi aştept paşii.

Sub o lună gotică
şi fiecare clipire de stea,
prin pădurea de şoapte,
uşor confuz, dar rezonant,
noapte de noapte,
niciun sunet nu se pierde.

Încerc să nu mă gândesc
la distanţa şi spaţiul dintre noi,
dar există momente
când eşti atât de aproape,
aproape straniu, atât de aproape,
mai ales atunci când,
spre mine, plutesc, în aer,
curbe delicate ca vălurile picăturii,
adieri de gânduri,
miresme şi brize de umbre dense.

Acolo, aproape, atât de aproape,
treci, cu mine, pe sub arcada
ramurii noastre de măr,
precum un cântec,
mi-alungi neliniştea din mine,
îmbrăţişaţi la marginea timpului,
zâmbetele noastre se-ating,
fără putere sunt la atingerea ta,
două lumini care
redobândesc desăvârşirea.

Atunci, acolo, atât de aproape,
îngerii s-au adunat,
precum mâinile tale
împreunate cu ale mele.
În sunetul acelor aripi uşoare
bătea un contrapunct ritmic,
în timp ce tu, încet, încet,
ai zburat de la acest pământ nins,
de la acest pământ stins...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

Dintr-un mugur
mi-a crescut pe suflet o floare
unde sunt şi în ce stare?
mi-a crescut... suntem

inima-mi bate
in gânduri se spun cuvinte
pe buze un tremur le zbate
e-un tremur de şoapte,
în ochi sclipirea-i fierbinte
e-un suflet scâncind în noapte

e-un suflet ce se clatină în noapte
scâncind sub grea povară, în vremuri de ocară

dar nu e singur,
de izvorul vieţii îl (mai) leagă
o floare ce-i crescu, dintr-un mugur,
în inimioară şi se uită la ea şi-n astă seară
căci îi vorbeşte-n fiecare seară...

ca să nu fie singur...
căci pentru a-l întoarce
din hăţuri ce singur
nu le poate descoase
voinţa Fiinţei îl scoate
Ca un izvor ce-ţi spune şoapte,
în taină, ani de-a rândul,
cântându-i şi vorbindu-i
la ruga şi prin grija maicii,
prin trupu-nsufleţit al unei Marte,
Al unei Flori...

şi astfel jilavul, firavul petic de humă
din mucegaiuri se trezi... şi ce zări... Viaţă

poezie de Lucian Puiu Bobu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acorduri de harpă

am strâns cu grijă amintirile-n salbă
şi cântece candide de harpă şi vioară
am transformat în versuri noaptea albă
şi am dansat cu fluturi în lanul de secară.

am suspinat de dor şi de durere
când visele s-au rătăcit în noapte
nu m-am lăsat cuprinsă de tăcere
ascultând vrăjită a stelelor şoapte.

am atins infinitul cu gândul
vântul mi-a adus veste din curcubeie
ploile m-au mângâiat zile de-a rândul
lumini mi-au îmbrăcat chipul de femeie.

m-am întomnit uitată de un zbor nestins
pe petale de nuferi tristeţi am învins.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ascunde iubirea

Se-ascunde iubirea în moarte
Şi noi nu-nţelegem să fim...
Ne-nvăluie voaluri de şoapte
Şi iar din iubire greşim.

Bat clopote-suflet în ceruri...
O boabă de vis gândul meu,
Sunt verb scrijelindu-şi în ţeluri
Iubirea, mereu şi mereu.

O umbră devin pentru mine
Şi-n umbre adesea mă pierd,
Colindă pe trepte divine,
Şuvoi de lumini şi regret.

Eu sunt şi voi fii pentru tine,
Un fluture pur, inocent,
O noapte... În clipe virgine,
Voi arde de dorul ardent.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişti de seară

Aud chemarea zilei când noaptea mă-mpresoară
Şi strigătul luminii în visurile ei,
Nelinişti mă inundă în fiecare seară
Când cerul licăreşte-n alaiuri de scântei.

Parfumuri mă inundă, aromele dansează
În umbre ce se-nalţă purtate înspre nori
Ascunşi prin întuneric, împinşi de câte-o rază
A lunii ce-i goneşte departe, înspre zori.

Pe buze, murmurate, cuvintele-mi sunt şoapte
Ce urcă înspre ceruri cuprinse de fiori,
Amestecate-n forfot de aripi şi de noapte
Cu larma primăverii din zborul de cocori.

Cuvintele acelea sunt ruga mea de seară,
Sunt gânduri ce se-nalţă în şoaptele-cuvânt
Purtate înspre ceruri, cu vina-n primăvară,
Căci a venit prea plină de tine, pe Pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult aş vrea

Atât de mult aş vrea să pot visa
Că mi-am găsit un loc în viaţa ta.
Atât de mult eu mi-aş dori
Cu tine-n braţe, de-aş putea muri!

Atât de mult îmi cere inima
Ochii tăi frumoşi să-i pot vedea.
Strălucirea lor dacă se poate
Să-mi lumineze chipul pân'la moarte.

Atât de mult aş vrea să te cuprind...
Să văd iubirea-n taină înflorind,
Iar dragostea din trup, văpăi să nască
Ca un vulcan ce stă să mă topească.

Atât de multă dragoste respiri...
Sub paşii tăi cresc mii de trandafiri,
Iar pletele ce-ţi flutură în vânt,
Sunt raze de lumină pe acest pământ.

Atât de mult aş vrea să îmi zâmbeşti,
În şoaptă să îmi spui că mă iubeşti,
Când eu sărut căuşul mâinii tale
Ce-mi ţine ferecată inima în zale.

Atata doar aş cere iubirii efemere
Să rupă legământul draconicei himere,
Căci nu vreau să-mi fie pavăza pustie
Şi inima să-mi plece iar în pribegie!

poezie de Gheorghe Deniştean (22 septembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grozav

grozav de frumos mai cânta ieri cerul
pe măsură ce se apropia de umerii mei...
şi-n câtă minune se mai încorda verbul
nefiinţei poemului meu grăbit spre alei!

ce fermecător trecea orizontul tangent
capului meu ce sprijinea echilibrul lumii
şi-n mişcata privire găseam ceva fervent
nuferi în ţipăt erotic şi tăcerile toate-n furii.

şi-mi învăţam mintea să stea cuminte,
căci clipele încep dintr-un infinit la căpătâi
că n-am ce face, ce-i acum a fost şi înainte.
moarte şi creaţie, foc, ape, alge, şi lămâi.

Doamne, în ce frumoase salturi se mai duc
gândurile-mi peste pomi, peste suspine
şi eu înţeles din lumea asta nu mai apuc
chiar de-mi ţipă cerbii şi ea senină-mi vine.

chiar de părerile se băiesc în verzi lacrimi
şi stelele ţăcănesc prin atente aisberguri
când eu presor gânduri pe nesomn de platini
desculţ să trec violetul şi dezmăţul de neguri.

o Doamne, doar iubirea a mai rămas, mai este...
ea ce-n sprânceană înserată se încâlceşte
şi-n noapte inima o ronţăie clar, orbeşte,
doar valul de piatră fragedă-n ea năpăstuieşte!

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!