La vânătoare

Pădurile bârfei atât de dese-acum
Şi căprioara, cinstea, încotro să fugă...
Nu rădăcini, fâşii grele de fum
Pe sub pământ, prin tălpi mi se alungă.

În sufletu-mi mai arde un chibrit -
E mare întuneric la intrare în gură:
Nu m-am deprins ca flăcări să vomit,
Nici să propag între prieteni ură.

E timpul vânătorii, de după tulpini
Zece arme ochesc o singură idee,
De frică glumele se îneacă în suspini,
Împuşcăturile se-adună în trupul de femeie.

E criză de valută intersufletească...
Loviţi în nervi ca-n pielea tobei seci.
Călcâiul îşi retrage mersul, să lovească
Pădurile bârfei cu ochii stinşi şi reci.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mare

Aici nu-s om, - o dulce melodie
Pe care valul o retrage de la mal...

poezie de Renata Verejanu
Adăugat de Valentin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea după geamul termopan

Iubirea după geamul termopan...
E ca şi cum - cerul cu vată-i în urechi,
E ca şi cum - să n-ai nici un duşman:
Nici unul nou, nici unul vechi...

Iubirea după geamul termopan...
O schimb pe-un strop de libertate -
Cum să auzi că e sfârşit de an,
Şi cui să strig că am avut dreptate.

Iubirea după geamul termopan...
Un vacuum sau poate-o şmecherie?
Sau pieptu-ţi e un deal viran,
Castelul dorului - doar o fantezie...

Iubirea după geamul termopan...
E ca şi cum eşti fără ţară,
E ca şi cum un sâmbure-n bostan
Idee n-are ce se-ntâmplă-afară...

Iubirea după geamul termopan...

poezie de Renata Verejanu din Iubirea pe toate le vede
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visarea pleacă uitată din iarnă

S-a rupt o fărâmă din cer,
pe trupul meu s-a aşezat
noapte polară.
Mă caut între spaţii inexistente,
orice ţipăt se pierde undeva,
în alb.
Aud glasul vântului,
dar nu văd de unde vine,
nici încotro se duce.
Pădurile înfrânte
calcă glorioase peste mine,
drumurile caută la margini
care pier.
În mine plânge o frunză
rănită de zăpezi.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce căprioara a ros lanţul, după ce a scăpat din cursă, după ce a rupt cu puterea ei plasa, după ce a ieşit din pădurea înconjurată de un brâu de flăcări şi după ce, în fugă, a sărit cu iuţeală dincolo de locul până unde ajungeau săgeţile vânătorilor, ea cade într-o fântână. Ce poate să facă eroismul când destinul este potrivnic?

în Panchatantra
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ochii mei ard zile din veacuri viitoare.

aforism de Renata Verejanu din În lumea Renatei Verejanu, Maxime şi Cugetări (2009)
Adăugat de Victor Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuplu suspect la mare

Escapada lor, fireşte,
Bârfei zilnice nu-i scapă:
Secretara se prăjeşte,
Şeful intră-n schimb, la apă.

epigramă de Valerian Lică din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cauza bârfei, o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ceva din filozofia tobei. Cu cât mă loviţi mai tare, cu atât mă fac auzit mai departe.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece

Cu cât etşi iubito mai departe,
cu atât sunt mai multe între noi.
Mă aflu acum la câteva stărzi, zece minute
şi zeci de amintiri distanţă de tine
şi îmi tot vine s-o iau în direciţa opusă ţie
ca să fie şi mai multe între noi
mai multe toamne şi ploi,
mai multe continente pe Pământ
şi mai multe aripi de plumb;
Apoi m-aş întoarce la tine
în mai puţin de zece minute,
te-aş găsi în pat dormind
sau la telefon vorbind
atunci te-aş lua în braţe
şi ţi-aş şopti la ureche
zece şoapte, zece minute:
între noi nu mai este nimic,
nici măcar un element bazic,
nici un dor, nici o poveste,
doar 10.

poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp sufletesc

în memoria mamei Ana

Aşa senină ploaie am văzut o singură dată:
Ascunsă de copii, plângea în sine mama...
Şi zarea înalt aprinsă de-atunci e înlăcrimată,
Şi plânge uneori fără să-şi deie seama:
Ce anotimp domneşte în vorba omenească,
Şi cum se simte spicul în ochi-aprinşi rodit?
Nereţinându-şi jalea,
fulgerul trimis e să lovească
Cerul sufletesc de nori răutăcioşi acoperit.

Aşa senină ploaie... dar uite că nu trece,
Ci în dureri adânci pâraiele-şi revarsă,
Şi îmi răneşte graiul dansul ei cel rece –
Şi eu, copil naiv, o tot adun în plasă,
Aşa cum ochii mamei îi tot adun în mine
Cu tot ce au văzut în viaţa lor frumoasă, -
Dar ochii părinteşti, în loc să mă aline,
Mă izgonesc în ploi, să fiu mai sănătoasă.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culmea bârfei

Să tragi cu urechea la Babele din Bucegi.

culmi
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răutatea este mama bârfei.

aforism de George Budoi din Dicţionarul bârfei (2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două căprioare

Printre frunze adormite, trec în fugă cerbii
Pe-a lor urme însângerate, zboară în aer corbii
Din a voastră rană, în picături se scurge
Câini-n urma voastră, ling al vostru sânge.

După voi se ţin şi două căprioare
Săracele n-au aripi! deasupra ca să zboare
Căci inima lor bate, în trupul speriat
Dar de ce să moară, că n-au nici un păcat.

Să zboare să se ducă, dincolo de mare
Să nu mai poată trece, câinii pe picioare
Picioarele ascuţite deschid a lor compas
De le-ar lăsa din fugă, măcar un sfert de ceas.

Vânători cu puşca şi imima de piatră
Ca lupii dupa carne, prada o aşteaptă
Când cerbul mare vede! căprioara plânge
Dar glonţul intră-n carne şi trupul pică-n sânge.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurile Patriei

Azi pădurile dispar
Dintr-un stat european
Şi-asta demonstrează clar
Că aleşii dorm buştean!

epigramă de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfiorări
Prin troienele pădurii
Ciute gonite.
Vânătorii ochesc ţinta
Disperarea muţeşte.

tanka de Valeria Mahok (27 octombrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taie capul Bârfei - limba va supravieţui.

citat din Richard Brinsley Sheridan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oftat închis în auz

Mi-am turnat vorbele în palme, poftiţi:
Voi, patru anotimpuri flămânde de mine,
Serviţi.

Istovită de anii mei, nu încap în nici o oglindă
A celor patru zări; ca focul în lemne
Surâd blândă.

Oftatul, din suflet eliberat, s-a închis în auz,
Nu-l goneşte nici o rugăciune, nici o sudalmă –
Preludiu confuz.

M-am răspândit ca un zbor neterminat
Din casă în casă, din palmă în palmă –

M-am înălţat
În numele de Mamă.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1983)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea mamei

Aseară l-am văzut pe Decebal,
sta în munţii lui
şi deodată
a făcut un semn
cu mâna.
Ca din pământ
au apărut flăcăi vânjoşi
ce-au umplut văile,
cu o voce
într-o singură limbă
au strigat:
"Suntem aici, stăpâne!"
I-auzi, mă cheamă mama,
vin, mamă, că m-am săturat
să umblu din poartă-n poartă,
am ajuns să cer până şi apă.
Vin, mamă, am să încalţ opincile,
voi îmbrăca hainele de dimie,
iar pe cap voi pune cuşma
şi am să port sub suman
sabia ruginită.
Mai ştiu să trag cu arcul
şi voi ţinti călcâiul
celui care ne-a furat ţara.
Vin, mamă,
am să cosesc fânul,
voi culege spicele de grău,
am să cutreier pădurile
şi mă urc la stei,
de unde voi privi ţara,
aşa cum m-a învăţat El.
Decebal n-a plecat,
umblă între hotare.
Nistrul aleargă nechezând,
Tisa merge agale,
fredonând un cântec de leagăn,
Dunărea
păstrează-n oglinda ei fermecată
chipul Lui.
Vin, mamă,
aşteaptă-mă, că vin!

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada chibritului

Locuiam într-o odaie
La al patrulea etaj,
Strada Universităţii,
Casă mare cu grilaj.

Casa asta, din păcate,
C-un proprietar bigot,
N-avea electricitate...
Dar încolo avea tot:

Scări, balcoane, coridoare
Şi, ca-n orice case mari,
Cu apartamente multe -
Fel de fel de locatari.

Într-un rând, venind acasă,
Noaptea, de la cinema,
La parter, pe întuneric,
Aud paşi în urma mea.

Şi-o uşoară siluetă
Îmi vorbi abia şoptit:
"-Dacă nu sunt indiscretă,
Domnule, n-ai un chibrit?"

O fi tânără? Frumoasă?
Doamnă măritată, sau...?
Fără multe marafeturi,
Scot chibritul şi i-l dau.

Urc apoi o scară-n fugă
Dar când trec prin coridor,
Drept în faţa mea o uşă
Se deschide-ncetişor.

Şi prin crăpătura uşii
Scoate capul blond, sburlit,
O duduie somnoroasă:
"-Domnule, n-ai un chibrit?"

Pe-asta o cunosc eu bine:
E frumoasă ca un paj,
O servesc la repezeală
Şi mai urc înc-un etaj.

Când, prin razele de luna
Ce treceau printr-o perdea,
Ce să vezi? O doamnă brună
Îmbrăcată-n pijama.

Este Ea! Chiar Ea! -
Femeia după care mă topesc
De vreo zece zile-ncoace
Şi nimica nu-ndrăznesc!

N-aveam încă cunoştinţă:
"Scuză-mă dacă-mi permit,
Soţul meu e dus de-acasă,
N-ai matale un chibrit?"

Un chibrit? Ce fericire,
Mai aveam vreo două-acum,
I-aş fi dat chiar patru dacă
Nu făceam risipă-n drum.

Altă scară, cea din urmă,
Pe culoar aud un zvon,
Ce-i? Un drac de fată-n casa,
Numa-n bluză şi jupon.

Ma opreşte cu sfială:
"-De nu sunteţi prea grăbit,
Mă iertaţi de indrazneală,
V-aş ruga...-Ce? -Un chibrit..."

Trebuia să-i dau că altfel
Asta-mi scoate vreun ponos,
Scotocesc prin buzunare,
De necaz le-ntorc pe dos:

"Am gasit o gămălie,
Doar atât, îmi pare rău,
Nu ştiu dacă s-o aprinde.
S-a aprins? Norocul tău!"

Când, în fine, ajuns-odată
În odaia mea: tablou!
O amică (are cheie)
M-aştepta ca pe-un erou:

"De trei ceasuri stau în beznă,
Zice, eşti nesuferit,
Sunt grozav de enervată,
Scoate fuga un chibrit."

Iar chibrit? Simţi-i că-mi sare
Ţandăra, curat pârjol:
"Ce-s eu fabrică de fosfor?
Sunt regie? Monopol?

De când am intrat în casă
Tot chibrit, chibrit, chibrit,
Dracu' să vă ia pe toate,
Nu mai am, le-am isprăvit!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!