La vânătoare
Pădurile bârfei atât de dese-acum
Și căprioara, cinstea, încotro să fugă...
Nu rădăcini, fâșii grele de fum
Pe sub pământ, prin tălpi mi se alungă.
În sufletu-mi mai arde un chibrit -
E mare întuneric la intrare în gură:
Nu m-am deprins ca flăcări să vomit,
Nici să propag între prieteni ură.
E timpul vânătorii, de după tulpini
Zece arme ochesc o singură idee,
De frică glumele se îneacă în suspini,
Împușcăturile se-adună în trupul de femeie.
E criză de valută intersufletească...
Loviți în nervi ca-n pielea tobei seci.
Călcâiul își retrage mersul, să lovească
Pădurile bârfei cu ochii stinși și reci.
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.