O, voi, camelii
trecute, în locu-vă
m-aș arunca-n râu.
haiku de Takaha Shugyo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dați-mi un țurțur
scânteind, plin cu stele
de la Polul Nord.
haiku de Takaha Shugyo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre țurțuri, citate despre stele sau citate despre Polul Nord
Traversând cerul,
trec gâște sălbatice
golul rămâne.
haiku de Takaha Shugyo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre gâște
* * *
Cu ce am putea compara
viața noastră, aici, pe pământ?
Nu este oare asemeni unei bărci cu vele
care se-îndepărtează-n zori de zi
fără-a lăsa-n siajul ei nici o urmă de om?
poezie de Takaha Shugyo
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre dimineață sau poezii despre bărci
Sunt oare iubiți?
Sunt oare cei doi rivali?
Perechi pe cheiuri.
haiku de Takaha Shugyo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Autocaracterizare
De voi scrie vreun poem
Într-o viață de visare,
Eu m-aș declara boem,
Alții mă vor arunca-n uitare.
De voi scrie vreo poveste
De citit la adormire,
Nimănui nu-i dau de veste
C-am visat-o la trezire.
Iar de nu voi vrea să scriu
Niciun vers, nicio poemă,
Gravez scurt, pe-al meu sicriu,
Dan pierdut viața boemă.
Mă semnez acum în viață,
Dan nicicând poet pe piață.
poezie de Dan Marci din Nedumeriri, Volumul 2, Capitolul 2 (2012)
Adăugat de Dan Marcu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre visare, poezii despre versuri, poezii despre uitare, poezii despre moarte, poezii despre grafică sau poezii despre arte plastice
ultimul îngheț -
sfioase primele flori
de camelii
haiku de Mirela Duma
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gheață sau citate despre flori
Pe mine, mie, redă-mă
dacă aș fi om, m-aș arăta oglinzilor rugându-le să mă descojească de uscăciune
să mă desferece de minciună și să mă redea curat ca pruncul
unei alte lumi în care să-înfloresc
dacă aș fi cuvânt m-aș scoate din toate dicționarele
m-aș curăța de toate sensurile nedorite
și m-aș întoarce-n lume primenit și lămurit
dacă aș fi gând m-aș ghemui strângându-mă până la neființare
m-aș arunca în nemărginirea iubirii și curățat
m-aș întoarce printre celelalte gânduri
dar Doamne, ce să facă un om neom, cuvânt necuvântat și gând negândit?
Quo vadis Domine?
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre curățenie
- poezii despre gânduri
- poezii despre minciună
- poezii despre iubire
- poezii despre dicționare
- poezii despre cuvinte
- poezii despre copilărie
- poezii despre bebeluși

Pe soclul vremilor trecute
Pe soclul vremilor trecute,
Ne-am așezat strāini, statui,
Solemni, în fața orișicui,
Dialogând prin semne mute.
Și-n marș funebru de-alāute,
Ne-am pus, iubito, pofta-n cui,
Pe soclul vremilor trecute,
Pe care îl vedem și nu-i...
Ni-i țara înecatā în cucute,
Iar zâmbetu ni-i pururi amārui,
Și cultivăm florile cucului,
În inimi rātācite și stātute,
Pe soclul vremilor trecute...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre sculptură, poezii despre inimă sau poezii despre flori

Candelabrul nopții agățat
de colțul lunii
colorează grădina cu camelii
în nuanțele sufletului
stelele plâng cu lumină
gogyohka de Marioara Vișan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre suflet, citate despre plâns, citate despre noapte, citate despre lumină sau citate despre culori
De-aș ști să nu mai mor
De-aș ști să nu mai mor în viață,
Căci am murit de atâtea ori,
M-aș transforma în praf de stele,
Să fiu pe veci nemuritor.
M-aș transforma în întuneric,
Să nu mai văd nici umbra mea,
Iar ochii mei să fie luna
Ce luminează noaptea grea.
M-aș preschimba în apă pură
Să curg la vale din izvor,
Să mă sărut cu marea în zori
Și apoi să mă ridic la nori.
Grăunte de nisip m-aș face,
Ca vântul să mă poarte-n zbor,
Și la final eternitatea
Să mă transforme iar în om.
poezie de Vasile Șerban din Drumul spre cer, Volumul 2 (2023)
Adăugat de Vasile Șerban

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre întuneric
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre stele
- poezii despre sfârșit

Dacă tu ai dispărea
Dacă tu ai dispărea,
Într-o noapte întunecoasă,
Eu m-aș preface într-o stea,
Zeița mea frumoasă.
Dacă tu ai dispărea,
Într-un miez de toamnă,
Eu m-aș preface în strop de ploaie,
Tandra și blânda mea doamnă.
Dacă tu ai dispărea
De pe pământ,
Lumea ar fi un pustiu
Bântuit de vânt.
De dorul tău eu m-aș topi
Și m-aș preface în floare,
Lângă tine atunci eu m-aș simți
Raza ta de soare.
Căci tu ești tot ce am mai sfânt,
Ești ca o lumânare
Ce arde veșnic pe pământ,
Dragostea mea cea mare.
poezie de Vladimir Potlog (18 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre ploaie, poezii despre noapte sau poezii despre lumânări

Trăind un vis urât
M-aș contempla, dar nu mă văd
Că eu sunt umbra nimănui,
În jurul meu e doar prăpăd
Și morții dănțuiesc hai-hui.
M-aș admira, dar nu exist,
Sunt abur violet, nociv,
În mine zace duhul trist
Că-s mortul cel mai longeviv.
M-aș pune-n cartea de povești,
Cu-a mea privire autistă,
Să poți cândva să îmi citești
Un testament ce nu există.
...
M-aș face drac sau Dumnezeu,
Sau poate iad, sau Paradis,
Dar nici nu știu, am fost un EU,
Sau poate-i doar un simplu vis
poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre tristețe, poezii despre testament, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre lectură, poezii despre draci sau poezii despre cărți
Promisiune proprie
Aș vrea să mă restrâng celule
Ce m-am pierdut în timp, risipă,
Să mă reîntorc printre ovule,
Să plec din nou din start... O clipă.
M-aș proteja de gaspiaj,
Aș face totul un întreg.
N-aș mai fi simplu derapaj...
M-aș face piese, să mă dreg.
M-aș îngriji bucăți de mine,
Nu m-aș lăsa din nou, uzură
La mâna altor-zis destine...
N-aș fi doar ultima frântură!?
Îmi caut cheile de genă
Să redeschid parcurs traseu,
Să fiu la moarte anatemă
Și vouă, de exemplu... Zeu!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre protejare, poezii despre protecție, poezii despre promisiuni sau poezii despre mâini
În taină
m-aș întoarce acasă
târâș
pe sub talpa copacilor
pe sub prispă
să nu mă simtă iasomia
și salcâmii schimonosiți
de tristețe
m-aș întoarce acasă
tiptil
pe dedesubtul pietrelor
să nu mă latre câinii
să nu mă vadă infinitul bătrânilor
cu fața la rădăcini
cu gâtul sugrumat
de jale
m-aș întoarce acasă
în taină
să mă recunosc într-o apă
într-o fântână de ulm
în căpițele de fân
în căpestrele cailor
m-aș întoarce acasă în genunchi
tânjind după mine
toată copilăria
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre infinit, poezii despre câini, poezii despre copaci, poezii despre cai, poezii despre bătrânețe sau poezii despre acasă
Câinele
eu m-aș uita o veșnicie la focul care arde-n vatră
o altă veșnicie cred că, la apa râului de munte
a treia veșnicie însă, m-aș vrea un curcubeu drept punte
s-o treci ușor venind spre altul, crezând că totuși e din piatră
eu m-aș uita o veșnicie la stelele ce ard în ceruri
o altă veșnicie cred că, eu m-aș uita la bezna beznei
a treia veșnicie însă m-aș vrea mai jos de umbra gleznei
când tu vei trece înspre dânsul prin arșițe și triste geruri
eu m-aș uita o veșnicie la vetre stinse și la ape
ce duc în cozi de lungi comete viață lumilor de piatră
a doua veșnicie însă mă vreau un câine care lătra
când tu te vei opri din drumuri și eu te voi simți aproape...
poezie de Iurie Osoianu (21 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre munți, poezii despre glezne, poezii despre ger sau poezii despre foc

Eu m-aș ține de cuvânt
De-ar fi moartea ca să moară
Eu m-aș ține de cuvânt,
Lăutarii toți din țară
Ar petrece-o la mormânt.
Va fi-nmormântare-aleasă
Și îmbelșugată masa,
Moartea-n țoale de mireasă,
Iar în copârșeu și coasa.
Numai popii ce-or să vie
Vor avea regrete-n glas,
Ei n-o vor pe năsălie,
La vii nu fac parastas.
Dar puhoaiele de lume
Vor face din lacrimi Nil,
Nil învolburat anume
Cu lacrimi de crocodil.
Eu m-aș ține de cuvânt
De-ar fi moartea ca să-mi moară-
I-aș turna munți de pământ
Și m-aș îmbăta diseară.
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă
În lipsa ta
în lipsa ta m-aș face duh
și m-aș oferi vânturilor
și apoi, călărindu-le,
aș rătăci pustiu prin vârf de munte și deșert și peste ape...
și aș urla durerea mea neînțeleasă
nici de mintea mea anecoică,
nici de inima mea uscată.
în lipsa ta m-aș evapora în norii cerului,
de unde, apoi, sub greutatea dorului,
aș inunda pământul într-un nou potop
de ape otrăvite și acide;
și n-ar scăpa ființă de mânia durerii mele!
m-aș scurge apoi în hăul uitării, în adâncuri,
acolo unde zace toată tristețea lumii.
în lipsa ta m-aș împrăștia
în întunericul rece dintre stele
până nu va mai rămâne strop
din ceea ce am fost...
căci tu ești verticala mea între cer și pământ
și centrul meu!
și fără tine m-aș disipa spre marginile uitării.
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre prăpăstii sau poezii despre nori

De-ar fi mijloace
De-ar fi mijloace
Și-ar fi putință
Cum m-aș mai face
După dorință!
M-aș face-oglindă
Strălucitoare.
Să te cuprindă
Pân- la picioare.
Pieptene de-aur,
Ce-n mângâiere
Părul netează
Fără durere.
Un vânt m-aș face,
Ce lin și-n taină
Pe piept desface
Ușoara haină.
Un somn m-aș face
Dulce de vară
Să-ți închiz ochii
În orice sară.
Dar n-am mijloace
Nici e putință
De a mă face
După dorință.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1881)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre somn, poezii despre păr, poezii despre picioare, poezii despre ochi sau poezii despre dorințe
Unuia: Dacă aș fi atât de rău ca tine, când m-aș uita în oglindă m-aș lua de fiecare dată la palme!
aforism de George Budoi din Bunătatea și răutatea (2009)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
M-aș mira
M-aș mira, mira-m-aș mult
Să nu pot să-ți mai ascult
Mersul lin, vioi și unic,
Prin leagănul lui s-alunec,
Molcom, rar, ca un refren
Din culoare și polen.
M-aș mira, mira-m-aș foarte
Să nu-ți pot trimite carte,
Carte bună - și-un gând bun -
Cu pecete de străbun,
Să nu te știu ocolind
Versul dulce de colind.
M-aș mira, mult m-aș mira
De cumva te-ai supăra
Că ți-am pus la căpătâi
Dintre doruri cel dintâi,
C-am adus de pe Rarău
Stele pe la pragul tău.
Nu-i a bună, nu-i a bună
Că te uiți mereu la lună;
Eu-s aici, mă știi, ne știm
Dintr-un ceas de vis sublim.
Doar puțin și plec din nou,
Din ecou în alt ecou.
poezie de George Drumur din Neodihna cuvintelor (1986)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre dor sau poezii despre ceas