Inima mea este într-o lume de apă şi cristal, iar hainele mele sunt umede în acest timp de la ploile de primăvară.

citat din Du Fu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecel de primăvară

Trăiesc în această lume
Având o inima numai a mea

Oh inimă! Inima mea!
Uimitorul fruct
În care odată strălucea sângele soarelui

Sunt un prinţ
Iar inima este regatul meu

Hei regatule! Regatul meu!
Vreau sa fiu sus pe metereze
Rotind o mitraliera de oţel

Vreau să-i spun acelei vrăjitoare
Nu-o să reuşeşti să părăseşti acest ţinut

Oh, teritoriul meu! Acest ţinut!
Dimineaţa devreme de-a latul drumului
Îţi voi arunca în cale tufani plini de spini

Te voi captura în inima mea
Şi atunci voi deveni întregul pământ
Ha pământ!

Voi deveni întreaga omenire!
Înconjurat de zâmbetul oceanului albastru
Voi triumfa în hora furtunilor

poezie de Gu Cheng, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile cântă afară

Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinţilor.

Piaţa-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.

Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naşte suferinţa
şi o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândeşte prin sânge.

Se furişează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin aşternuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi de toamnă

Într-o zi de toamnă
Te-a am văzut pe tine,
Frumoasă doamnă,
Într-o rochie albă cu dantele,
O, tu iubirea vieţii mele!

N-o să uit niciodată
Clipa aceea fermecată,
Era ca într-o poveste
Care a fost şi nu mai este.

Frunzele foşneau uşor
Sub al tău gingaş picior,
Sub al tău mers de căprioară,
Tu, nepreţuita mea comoară!

Inima de dor îmi era plină
În acea zi de toamnă
Caldă şi senină,
Îmi părea că-i primăvară,
Şi m-am îndrăgostit ca prima oară.

poezie de Vladimir Potlog (20 octombrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizonturi

Cad ploile verii, ploile serii se pierd între pământ şi cer.
Norii îşi scutură veşminte de lumină,
precum păsările cerului, lasă în urmă zbatere de aripi.
Ochii privesc departe, dincolo de orizont, acolo unde nu te zăresc.

Căci lacrimile mele sunt amare şi reci, precum ploaia.
Tristeţe! ai chip frumos, dar eşti fără milă,
fragilă şi rece aşterni peste mine mantia ta de lumină.
Doruri se frâng în piept a zbatere,
depărtarea mă cheamă cu gust de fagure.

În faţa casei mele sunt urme de paşi, de iarbă călcată de talpă de om,
iar vara este pe sfârşite şi iarba se va ostoi de dor şi uitare.
Rămâne doar gândul ce ţipă în noapte
pentru a-şi găsi sălaşul acolo departe, în inima ta.

Şi plouă mărunt, e seară,
tăcerea se aşterne potop între noi şi inima bate şi inima tace
şi luna priveşte timid cu ochi ca de sfinx şi sunet de ploi.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voalul sufletului

Stau la fereastra
cu geamul de cristal
şi sufletul mi-e ca piatra
cea sclipitoare,
ce fuge prin tunelul
lung şi întunecat,
ce duce al meu voal,
fluturând ale mele neguri,
căutând lumina soarelui.
Sufletul meu zboară apoi,
ca un cocor spre primăvară
şi simte lumina caldă,
cu copaci înfloriţi
într-o lume ce doare,
iar durerea e piatra pe umerii mei
şi duce ecoul ascuns de vijelie
şi cântă la soare ca o privighetoare
ce aduce un zâmbet iubitor,
iar eu trăiesc din nou.

poezie de Eugenia Calancea (16 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vară până-n primăvară

Se stinge vara lent în ploile de toamnă,
Râd strugurii din vii, dar pleacă rândunele
Şi-un dor de ducă lin, nostalgic mă îndeamnă
Să zbor hai-hui cu gândul pe firul vieţii mele

Să trec prin codrii vechi, agale, cu încetul,
Când frunzele de-aramă foşnesc în blând alint
Şi-apoi, cum măiestrit ne-ademenea Poetul,
Spre mândra glăsuire-a pădurii de argint...

Vrăjit de toamnă, văd cum totul parcă joacă
În ampla simfonie de viersuri ori culori...
Cu fulgi de nea zglobii, cristal şi promoroacă
Natura-mbracă straiul festiv, de sărbători!

De-acum, Moş Nicolae, Crăciunul trec pe rând,
Cu fast, Revelionul preschimbă anu-n ţară,
Iar prin nămeţi şi geruri ne ispiteşte-n gând
Ea, calda primăvară, renaşterea sprinţară...

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiaroscuro: Trandafirul

El

Umple cupa cu trandafiri: ştii tu, cupa aceea de cristal.
Aşează-te la fereastra dinspre vest. Ia soarele
În mâini ca pe un balon de cristal în flăcări,
Pregăteşte-i căderea, dar nu-i da drumul încă
Şi meditează la frumuseţea întregii tale existenţe;
La frumuseţea frumuseţii, că tu, deocamdată, exişti.

Ea

Soarele apune – fără să se lamenteze.
Închid ochii, iar curenţii simţurilor mele,
Cel puţin în acest moment, vin limpezi înspre mine:
Frumuseţea este un cuvânt care nu are nici un înţeles.
Frumuseţea pentru mine nu înseamnă nimic.

El

Ultimii stropi străvezii cad din cerul jumătate-înseninat,
Într-o uşoară spulberare de nuanţe rozalii, învăluiţi de razele soarelui.
Rândunica în zbor înalt spre valurile norilor reci
Parcă-ar bate din aripi urcând pe uriaşe trepte-întunecate.
Stropul de ploaie-îşi găseşte drum către inima mugurelui care se desface,
Dar nici un cuvânt nu găseşte calea către inima ta.

Ea

Asta este iarăşi clar, în fluxul simţurilor mele:
Că sunt, pentru moment, mulţumită. Lasă-mă cum sunt.
Cât de delicat arată iarba tânără-îmbrăcată în cămaşa ploii!
Dar inima este un cuvânt care nu are nici un înţeles.
Frumuseţea pentru mine nu înseamnă nimic.

El

Voi merge până la marginea lumii şi mă voi întoarce, iarăşi şi iarăşi,
În zboruri ale minţii – şi, cu toate acestea, te voi găsi întotdeauna aici,
Îndepărtată, palidă, inaccesibilă... O, Circe cu ochi limpezi,
Veghindu-ţi amuzată gândurile, tigri linguşitori,
Lupii tăi, maimuţele tale groteşti – înduplecă-te, înduplecă-te!
Fii şi tu o dată mai puţin circumspectă: a venit seara.

Ea

Dar dacă închid ochii, ce urlete mă întâmpină!
Fără persuasiuni. Fii calm. Aici este carnea
Cu toţi demonii ei. Ia-o, satură-te.
Dar gândurile mele lasă-mi-le mie.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima de cristal

Departe în umbra visului tău oval
Fluture pe o petală
Eram o lacrimă de cristal
Dulce amară
Adânc adânc în inima ta
Cu viaţa care muşcă din moarte
Erai vaporul ce mă naviga
Departe departe

Târziu eram un râu de lacrimi
Sparte în cioburi de cristal
Corăbiile tale biruiau furtuna
Ispitelor mele deşarte
Noaptea adorm fără păreri de rău
De dimineaţă o să răsar din pieptul tău
Departe de moarte

poezie de Gabriela Ana Balan din Labirintul de cristal, Fluturele de cristal (2014)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocei de primăvară

Vise vechi, cu fin parfum,
Peste gânduri îmi coboară,
Într-un început de drum-
Ghiocei de primăvară!

Peste câmpuri cu zăpezi
Un parfum mă înfioară,
Ca şi muzici de aezi-
Ghiocei de primăvară!

Urcă gândul înapoi
Pe a vieţii mele scară
Şi mă văd copil vioi –
Ghiocel de primăvară!

Îi culegeam de pe deal
Şi-aveam inima uşoară,
Viaţa fără nici un val-
Ghiocel de primăvară!

Chiar de anii au trecut
Şi s-au dus pe-a vieţii scară,
Încă mai culeg în gând-
Ghiocei de primăvară!

Ieri, plimbându-mă-n grădină,
Am zărit doi ghiocei,
Două raze de lumină-
Parcă sunt copiii mei!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând într-o lume diferită

Uneori suntem un pic naivi
trăim într-o lume imaginară,
care pictează cum copiii sunt neajutoraţi,
pentru că ei nu cunosc ipocrizia
şi nu au scuturi pentru a se proteja.
Ei sunt sensibili, vulnerabili,
visând într-o lume diferită,
liberă, afară din această cutie.
Fără prejudecăţi,
fără nebunia celor mari.
Uneori sunt atât de fragili
de ţi se rupe inima într-o mie de bucăţi.
Copiii au mult de învăţat,
cum trebuie să repare
tot ce alţii au distrus fără milă.
Adunaţi-vă şi de fiecare dată când se vor gândi
rămâne o cicatrice în plus, în suflet.
Asta îi face să fie mai preţioşi şi mai puternici,
uşor determinaţi pentru a face dreptate,
într-o lume atât de imperfectă.

poezie de Eugenia Calancea (10 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Eu sunt pescarul şi eu sunt capătul digului.
Mă întreb cât va mai dura.
Aud cum se sparg valurile de pietre.
Mă văd întotdeauna stând pe dig.
Vreau să pescuiesc aici în fiecare zi.
Eu sunt pescarul şi eu sunt capătul digului.

Pretind că marea este casa mea.
Simt nevoia de a fi aproape de freamătul apei.
Ating pietrele sărind de pe una pe alta.
Mi-e teamă că-într-o zi nu le voi mai putea traversa.
Îmi dau lacrimile când faleza mea este profanată.
Eu sunt pescarul şi eu sunt capătul digului.

Sunt conştient că într-o zi se va sfârşi.
Declar: acest dig va fi o parte din moştenirea familiei mele.
Cred că mai este timp să prind Pălămida din vis.
Incerc să-mi imaginez strănepoata păşind pe-aceste pietre.
Sper să pescuiesc mereu pe dig.
Eu sunt pescarul şi eu sunt capătul digului.

poezie de Greg Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inima oraşului

În inima oraşului
Blocurile păreau nişte imense lumânări
Care celebrau căderea nopţii de mozaic
Pe arterele nepătrunse de vise

Eu şi femeia din lacrimi
Ne desfăşuram viaţa
În faţa marelui ecran celest
Undeva în arcuirea Lunii

Ne confesam gândurile clandestine
Timpul ne era dator cu o întâlnire
În care să schimbăm lumea
După bunul plac

Voiam să o invit la cină
Să fie martora sentimentelor mele
Privirea unuia să fie mângâierea celuilalt
Să flirtăm într-un carnaval de cuvinte
Şi să ajungem poeţi
Cu acte în regulă

În palmele mele
Într-o iarnă feerică
Băteau două inimi
Într-un glob de cristal

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşte natura

Vin brize calde purtate de vânt
Şi apa intră în pământ,
Mă păcăleşti tu primăvară
Că sunt muguri din nou afară.

Ciripesc păsări în grădină
Stau şi ascult în surdină,
Florile sunt în reînviere
Şi vor ieşi în premiere.

Inima mea vrea primăvară,
Dar trebuie să fie şi flori afară,
Razele soarelui vin prin geam
Şi trec uşor printr-un ram.

Iese la iveală un suflet îngheţat,
E un ghiocel ce a renunţat
Şi cred că încă îi este frică
Pentru că are încă inima mică.

Mă rog de tine primăvară
Să fie frumos afară,
Să renaşti din nou natura,
Să vină din nou aventura.

poezie de Eugenia Calancea (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sănătos într-o lume bolnavă

Coronavirus, o barcă în care suntem toţi
şi nimeni prezenţi la apel,
miza este viaţa.
Dacă din acest destin
se naşte o legendă,
s-a meritat să fiu
sănătos într-o lume bolnavă.

poezie de Camelia Opriţa (20 martie 2020)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ele au venit

Astăzi mama şi surorile mele
au venit să mă vadă.

Am fost singură mult timp,
cu poeziile mele, cu mândria mea... aproape nimic.

Sora mea – cea mai mare – a crescut,
Este blondă. Un vis elementar
trece prin ochii ei; i-am spus surorii mai mici:
"Viaţa este dulce. Orice lucru rău într-o zi ia sfârşit."

Mama a surâs – aşa cum pot surâde doar cei care
înţeleg sufletele.

Cinăm împreună în cea mai călduroasă
camera din casă.
Cer de primăvară... pentru a-l vedea,
toate ferestrele sunt deschise.

În vreme ce ne plimbăm în tăcere
din pricina tuturor celor de demult şi uitate,
sora mea – cea mică – intervine:
" Iată, trec rândunele pe lângă noi."

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu veni, încă, primăvară

NU VENI, ÎNCĂ, PRIMĂVARĂ
Daniel Voica

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până trece,
Jalea din lume şi ţară,
Moartea cu fioru-i rece.

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până când,
Vom putea ieşi afară,
Firul ierbii căutând.

Să simţim parfum de tei,
De liliac abia-nflorit,
Îmbrăţisând-ui pe acei,
Ce, cu ardoare, i-am dorit.

Nu veni, încă, Primăvară,
Ţine doliu ca şi noi,
Şi plângi şi tu seară de seară,
Când ne listăm morţii, pe foi.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât te privim doar din balcon,
Cât viaţa ne este amară,
Şi respirăm printr-un tifon.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât parcurile sunt închise,
Şi drepturile noastre, toate,
În Ordonanţe sunt cuprinse!

poezie de Daniel Voica
Adăugat de Voica Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume, lume, soră lume

o vacă galbenă
este
atunci când te paşte
şi te tăvăleşti si urli
în sânge din sângele
în carne din carnea

o vacă galbenă
este
atunci când te striveşte
cu tot
cu patul suferinţei
şi urci în trenul care rămâne
şi pleacă gara

soră lume
tu m-ai născut în moarte
unde îmi sunt hainele
să nu umblu gol
în faţa Domnului meu.

poezie de Alexandru Draganoaia
Adăugat de Alexandru Draganoaia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă

Iubeşte-mă când Primăvara vine
şi se adună toată în ale tale braţe
intrând în tine cu parfumul florilor, tiptil,
ce au dormit sub pătura de-omăt o vreme,
lungă.

Iubeşte-mă când palmele sunt moi
din săruturi albe ce au fost de gheaţă
boboci ce vor aduce înfiorări în trup
cu calda lor trezire din razele de Soare,
sfânt.

Iubeşte-mă când ale tale tălpi sunt înverzite
de cuişoarele ieşite din pământul negru
adevăratele minuni ce ştiu a strânge trupuri
în brâurile ierbii crude ce-aşteaptă trupuri,
de îndrăgostiţi.

Iubeşte-mă când trupul tău e încălzit
de răsăritul Soarelui scăpat prin frunze
ce te apucă tainic de mijloc şi de umerii tăi albi
să te îngenuncheze ca pe-un rob în coapse
de femeie.

Iubeşte-mă când simţi că eşti furat
de toţi nuntaşii Primăverii răsăriţi în a ta fire
de miile de ghiocei ce se doresc ucişi pe rând
în cozi de Evă despletite de-un Adam cu gura,
dulce.

Iubeşte-mă când Luna se coboară
pe fruntea ta cu toate colierele de stele
în ceasul când toţi clopoţeii caută s-adoarmă
sub sprâncene umede de lungi săruturi,
ale nopţii.

Iubeşte-mă cât ţine nunta Primăverii
răsai in mine şi apoi ascunde-te ca şi un Soare,
bea din mine toate ploile şi lacrimile bucuriei
s-avem o Primăvară veşnică în noi,
iubindu-ne.

Iubeşte-mă cât are viaţă Primăvara
de restul o să se ocupe Timpul
un Timp ce o să ţină ghioceii treji în noi
cu ploi de stele şi divine lămpi
dacă iubim din suflet.

Iubeşte-mă, si-adăposteşte-te în mine
Pentru o viaţă şi o Primăvară veşnică
E tot ce pot să-ţi cer şi să-ţi ofer iubite
În scurta mea călătorie pe acest Pământ.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul şi aversele cu poetese rivale,
Ploile bogate de peste hotare şi ploile de vară din Amfiteatru,
Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Ador duşurile lor scoţiene, reci şi fierbinţi,
Să mă spăl pe dinţi îmi place cu apă de ploaie
Să-i ameţesc, când ies din baie, pe bărbaţi.
Nu sună prea bine "Sunt cea mai profitoare femeie",
E cinic şi poate nu-i real sută la sută,
Dar lasă-mă atunci când cade din cer apa,
Numai atunci când cade din cer,
Să rostesc ceea ce cred: "Sunt cea mai profitoare femeie"
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că-mi aranjez ploile
Şi-mi stă bine cu bani lichizi în portofel,
Sunt cea mai profitoare femeie, pentru că în avion,
Rochia mea cloş – paraşută ar putea fi pentru cel îndrăzneţ,
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că tu
Ţii prea departe cardul de mine,
Şi tu ştii că eu ţi-l voi goli,
Sunt cea mai profitoare femeie şi ştiu cum să te iau
Şi-o să te iau, n-ai grijă.
E-n aer damf de amor din interes,
De fapt, toţi din jurul meu sunt la fel,
Iar eu te-adulmec
Şi tu habar n-ai –
Iubesc ploile,
Iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul
şi aversele cu poetese rivale...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ana Blandiana
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de primăvară

Îţi simt umbra printre storuri, primăvară, primăvară,
Dor mi-e de-ale tale zboruri şi-acest gând mă înfioară!
Dau perdeaua la o parte, primăvară, primăvară,
S-aud vântul tău cum bate pentru-a nu ştiu câta oară!

Soarele mă încălzeşte, primăvară, primăvară,
De obrazu-mi se lipeşte făcând geamul să tresară,
Şi-aud raza ta cum cântă, primăvară, primăvară,
Ca o mână tremurândă pe arcuşul de vioară!

Ieri a înflorit şi prunul, primăvară, primăvară,
Nu sunt mulţi, e numai unul, dar îl simt ca o povară,
De parca ar fi o sută, primăvară, primăvară,
Caci mişcarea îi e mută şi în vânt florile zboară...

Te privesc din întuneric, primăvară, primăvară,
Dintr-un spaţiu mic, feeric, dar livid, parcă-i de ceară...
S-ar părea că-ţi este bine, primăvară, primăvară,
Dar ce eşti tu fără mine, dacă nu mă vezi pe-afară?

poezie de Marilena Ion Cristea din Îngeri în colivie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!