Ele au venit

Astăzi mama şi surorile mele
au venit să mă vadă.

Am fost singură mult timp,
cu poeziile mele, cu mândria mea... aproape nimic.

Sora mea – cea mai mare – a crescut,
Este blondă. Un vis elementar
trece prin ochii ei; i-am spus surorii mai mici:
"Viaţa este dulce. Orice lucru rău într-o zi ia sfârşit."

Mama a surâs – aşa cum pot surâde doar cei care
înţeleg sufletele.

Cinăm împreună în cea mai călduroasă
camera din casă.
Cer de primăvară... pentru a-l vedea,
toate ferestrele sunt deschise.

În vreme ce ne plimbăm în tăcere
din pricina tuturor celor de demult şi uitate,
sora mea – cea mică – intervine:
" Iată, trec rândunele pe lângă noi."

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e somn (poem de adio)

Voi, dinţi ai florilor, mâini ale ierbii,
stropi de rouă, voi, infirmiere perfecte,
pregătiţi-mi aşternutul pământesc
şi, deasupra cuvertură de muşchi verde.

Mi-e somn. Oh, aşează-mă-n pat, sora mea.
Pune-mi o veioză pe noptieră; sau, la o adică,
o constelaţie; sau orice îţi place; toate-s bune;
acum, fă lumina mai mică.

Lasă-mă singură: auzi, se desfac bobocii-n floare...
Un picior celest te leagănă de sus
şi-o pasăre trasează-un drum pentru tine, o cărare,

iar tu vei uita... Mulţumesc. Oh, o rugăminte:
dacă mă va căuta la telefona iarăşi,
spune-i c-am plecat – unde, nu mai ţii minte...

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Far în noapte

Cerul e o sferă neagră,
marea un disc întunecat.

Farul îşi trimite de pe coastă
aripile de lumină.

Rotindu-se fără contenire,
pe cine caută oare,

când inima mea pieritoare
nu mai este în piept?

Iată, stânca neagră
unde-i înlănţuită.

O cioară scobeşte continuu,
dar demult nu mai curge sânge.

poezie de Alfonsina Storni, 1892-1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de om, pui de om

Pui de om, pui de om, pui de om
dă drumul canarului tău să zboare.
Eu sunt acel canar, pui de om,
mă vei lăsa liber oare?

Sunt închis, pui de om, pui de om
care mi-ai dăruit colivia şi-a ei lege.
Spun "pui de om" pentru că nu mă-nţelegi –
Şi nici nu mă vei putea-nţelege,

Cum nici eu pe tine; până una alta,
deschide-mi uşa, ţi-am plătit tribut.
Pui de om, pui de om, o oră te-am iubit,
nu-mi cere să te iubesc mai mult.

poezie de Alfonsina Storni, 1892-1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi şi trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut in zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

Trece azi şi trece mâine,
Trec şi luni şi trec şi ani;
Iar cei trei copii departe,
Între ei parcă-s duşmani.

Mama suferă-n tăcere
Numai ea şi-a ei durere.
Are-o singură dorinţă
Înainte de a piere.

Şi se roagă, ţine post:
-Doamne, Dă-le Tu credinţă!
Dacă mamă bună-am fost,
Aşa ceva-i cu neputinţă!

Chinul mamei-i tot mai mare,
Boala este tot mai grea
Şi-ntr-o zi de primăvară
Ea din viaţă se stingea.

Iată fraţii-s împreună
Dorinţa i-au împlinit:
-Draga noastră mamă bună,
După noi căt ai tânjit!

Şi plângând o duc spre groapă,
Spre odihna cea de veci:
-Rămas bun, măicuţă dragă
De ce trebuia sa pleci?

poezie de Ramona Kovacs (2019)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi si trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut în zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

Trece azi şi trece mâine,
Trec şi luni şi trec şi ani;
Iar cei trei copii departe,
Între ei parcă-s duşmani.

Mama suferă-n tăcere
Numai ea şi-a ei durere.
Are-o singură dorinţă
Înainte de a piere.

Şi se roagă, ţine post:
-Doamne, Dă-le Tu credinţă!
Dacă mamă bună-am fost,
Aşa ceva-i cu neputinţă!

Chinul mamei-i tot mai mare,
Boala este tot mai grea
Şi-ntr-o zi de primăvară
Ea din viaţă se stingea.

Iată fraţii-s împreună
Dorinţa i-au împlinit:
-Draga noastră mamă bună,
După noi cât ai tânjit!

Şi plângând o duc spre groapă,
Spre odihna cea de veci:
-Rămas bun, măicuţă dragă
De ce trebuia sa pleci?

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paris, octombrie, 1936

Dintre toate care-s aici, sunt singurul care pleacă.
Plec de pe-această băncuţă, din pantalonii mei,
dintr-o situaţie-a mea particulară, din acţiunele mele;
din câtimea mea, despicată-n două,
sunt singurul care pleacă.

Pe Champs Elysées, în vreme ce
strania alee-a Lunii face un viraj,
moartea mea se îndepărtează,
iar leagănul mă părăseşte
şi, înconjurată de întrega lume, singură, de capul ei,
alcătuirea mea umană se întoarce
şi-şi distribuie umbrele – una câte una.

Iar eu mă despart de toate, în vreme ce toate
rămân pentru a îmi crea un alibi:
pantofii mei, ochii lor şi şireturile, noroiul de pe ei
şi chiar încreţitura de la cotul
cămăşii mele cu butoni.

poezie de César Vallejo, 1892-1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapa

Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Şi nimeni n-a cerut ceva de la mine.

N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puţin!

În această după-amiază toţi, toţi trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.

Iar eu nu ştiu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca şi cum ar fi un lucru de furat.

Am deschis poarta –
şi vreau să strig tuturor:
Dacă aţi pierdut ceva, ceea ce aţi pierdut este aici!

Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieţi,
Eu nu ştiu câte uşi au fost trântite în faţa cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparţine altora.

Azi n-a venit nimeni;
şi-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puţin!

poezie de César Vallejo, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapă

Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Şi nimeni n-a cerut ceva de la mine.

N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puţin!

În această după-amiază toţi, toţi trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.

Iar eu nu ştiu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca şi cum ar fi un lucru de furat.

Am deschis poarta –
şi vreau să strig tuturor:
Dacă aţi pierdut ceva, ceea ce aţi pierdut este aici!

Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieţi,
Eu nu ştiu câte uşi au fost trântite în faţa cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparţine altora.

Azi n-a venit nimeni;
şi-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puţin!

poezie de César Vallejo, 1892 – 1938
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu Sunt cel care am venit ca să îţi dau cheia... dacă nu o vei folosi va rămâne doar o neînsemnată bucată de metal... ba mai mult decât atât, eu îţi spun că uşa este deschisă, doar pare încuiată...
Fraţii şi surorile mele...
Fiii şi fiicele mele.. INTRAŢI!
Eu Sunt -este cel care va aşteaptă cu braţele deschise şi cu toată Dragostea, ACASĂ!

citat din Satyananda
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viaţa, m-a învăţat carte.

Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.

Nici cerul plin de de stele
Nu e aşa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald şi melodios.

Mi-e tare dor de dânsa,
Şi dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.

poezie de Vladimir Potlog (25 octombrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut

Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenuşii.

Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la ţărm.

Deci din ea a ieşit
în lume,
în neveşnicie.

Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.

Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet şi gata.

Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
l-a legat prin oase
ascunse în faţa mea.

Singură i-a potrivit
ochii lui cenuşii
cu care a privit spre mine.

Deci ea este, alfa lui
De ce mi-a arătat-o.

Născut.
Deci, totuşi, şi el născut.
Născut ca toţi.
Ca mine, muritoarea.

Fiu de femeie adevărată.
Venit din adâncul corpului
călător spre omega.

Expus
la propria sa absenţă
oriunde
în fiecare clipă.

Iar capul lui
este capul ce trece prin zidul
permisibil, cu timpul.

Iar mişcările lui
sunt abateri
de la sentinţa generală.

Am înţeles
că a parcurs deja jumătate de drum.

Dar aşa ceva el nu mi-a spus,
nu.

- Aceasta e mama mea -
mi-a spus doar.

poezie celebră de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei mele (poezie pentru copii)

Un surâs, o floare
E ziua mamei mele;
Rază de vis, rază de soare
Iubire, lună, stele...

Toate acestea: astăzi sunt!
Şi sunt văzute de oricine;
O mamă am, pe-acest pământ:
Şi-i mamă! Pentru mine.

Ca mama mea, nu-i nimenic:
Doar pentru mine ea trăieşte;
Iar eu, i-am dăruit pupic
Şi ştiu, că mă iubeşte.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moştenire

Mi-ai spus: " Tata n-a plâns;
Nici bunicul n-a plâns." Te-am auzit vorbind astfel:
"Nimeni din neamul meu n-a plâns vreodată;
Erau făcuţi din piatră tare, din oţel."

Şi-astfel, pe buzele tremurând am simţit
Otrava lacrimilor tale-amară, c-un fel de frică,
Cea mai rea licoare pe care-am gustat-o-n viaţa mea
Dintr-o cupă atât de mică.

Femeie slabă, născută pentr-a-nţelege orce suferinţă,
Am băut durerile unor veacuri infinite – dar nu-i uşor,
Nefericitul meu suflet nu poate să suporte
Toată greutatea lor.

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul MAMEI

Doamne ce durere ne-ai dat
Fara de mama tu ne-ai lasat,
Trei copii indurerati
De mici ei lasati.
Singuri cu dorul lor
Noi pe atunci mici mai eram,
Nimic nu intelegam
A fost o tragedie mare
Fara de asemanare.
Intr-o zi de toamna
Tu draga mama,
Ai plecat de linga noi
Nespunind ca te vei mai intoarce inapoi.
Acuma Domnului slujesti
Iar pe noi de sus tu ne privesti,
Si de rele ne feresti.
Tu mama ne-ai lasat de mici
Fara ca sa ne mai zici,
Ca-napoi nu te mai intorci.
Noi am crescut mari
Dar nefericiti,
Caci am fost noi despartiti,
Sora pe atunci opt ani avea
Ea bucuroasa ca-nalta casa v-a pleca,
Eu cu fratele mai mic
Ramasi tristi de cinci si sase ani.
Pe atunci nimic nu intelegeam
Insa, dupa un timp mai indelungat,
Intelegeasem ca nu v-a mai fi
Asa cum imi doream.
Sa am mama mea iubita
Cea mai scumpa si fericita,
Ca sa ajung la ziua ei
Cu flori cu cu multe urari.
Insa acuma, mama draga
In loc de floare.
La a ta sarbatoare
Eu aprind o luminare,
In loc de urari de bine
La biserica Domnului ii cer
Ca linga el sa te tie
Si de multe ori ma intreb;
De ce? Doamne pe ea
De ce familia mea?
Cu ce am gresit in fata ta
De cu asa mare durere ne-ai lasat.
Imi vine sa url in gura mare
Chiar si la a mea sarbatoare,
Caci as vrea sa vii si tu
Macar pe un minut
De mina sa ne tii,
Pe toti trei, ai tai copii
La ureche sa ne soptesti,
Cit de mult, tu ne iubesti
Si cit dor ti-a fost de noi
Si la urma sa ne mai zici
Ca de linga noi nu te mai duci
Sa ne zici ca iti este bine
Alaturi de a ta familie,
Si s-o luam de la-nceput
Tu sa ne-nveti ceia ce ai vurut...

poezie de Natalia Rangu (24 octombrie 2017)
Adăugat de Natalia Rangu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiicei mele, căsătorindu-se şi intrând în familia Yang

Am avut toată ziua inima grea,
Pentru că trebuie să pleci atât de departe.
Căsătoria unei fete, departe de părinţii ei,
Este lansarea unei bărcuţe pe un fluviu imens.
... Erai foarte mică atunci când a murit mama ta,
De aceea am fost deosebit de blând cu tine.
Sora ta mai mare ţi-a purtat de grijă,
Iar acum plângeţi împreună şi nu vă puteţi despărţi.
Asta îmi face mâhnirea şi mai amară,
Deşi este normal ca tu să pleci.
... Neavând din copilărie mamă să te îndrume,
Cum vei şti să-ţi onorezi mama soacră?
Sunt o familie excelentă; vor fi drăguţi cu tine,
Îţi vor ierta greşelile.
Cum familia noastră este atât de curată şi de săracă,
Nu le vei putea oferi zestre pe măsură.
Fii linişită şi respectuoasă, aşa cum trebuie să fie o femeie,
Îngrijită la vorbă şi la aspect, atentă la exemplele bune.
... Înainte de amiază ne despărţim,
Nu se ştie pentru câtă vreme...
Încerc mereu să-mi ascund sentimentele –
Dar, deodată, ele devin prea grele pentru mine,
Când, întorcându-mă îmi văd fetiţa
Cu lacrimile curgându-i pe obraz.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am lucrat întotdeauna în colective numeroase. La început am fost fiica tuturor, apoi sora tuturor, mai târziu, mama tuturor, după care am ieşit la pensie, căci n-am mai avut putere să fiu şi bunica tuturor.

Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos spune: "Eu sunt Părintele tău, Eu sunt Fratele tău, Eu sunt Mirele sufletului tău, Eu sunt Scăparea ta, Eu sunt Hrana Ta, Eu sunt Îmbrăcămintea ta, Eu sunt Rădăcina ta, Eu sunt Sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt Slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt Prietenul tău şi Mădular al trupului tău şi Capul tău şi Fratele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu." Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl dispreţuieşti pe Cel Care te iubeşte atât de mult?

citat clasic din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu înseamnă nimic

Moartea nu înseamnă nimic;
Nici măcar nu contează.
Am trecut doar în camera cealaltă.
Nu s-a întâmplat nimic.

Toate au rămas aşa cum le ştiai.
Eu sunt eu, tu eşti tu,
Iar viaţa prin care, atât de frumos, am trecut împreună este aceeaşi, neschimbată.
Vom continua să fim unul pentru altul ceea ce am fost întotdeauna.

Chemă-mă pe nume, aşa cum mă chemai odinioară.
Vorbeşte-mi, cum îmi vorbeai întotdeauna.
Nu schimba tonul vocii –
Şi nu îmbraca hainele solemnităţii, nici pe cele ale durerii.

Continuă să râzi la ceea ce ne făcea să râdem împreună.
Distrează-te şi zâmbeşte, gândeşte-te la mine, roagă-te pentru mine.
Lasă ca numele meu să-ţi fie mângâirea care ţi-a fost întodeauna.
Rosteşte-l lejer, fără a fi atins de umbra vreunui regret.

Viaţa are însemnătatea pe care a avut-o şi ieri.
Este aceeaşi care a fost mereu:
O absolută şi neîntreruptă continuitate. Ce este moartea, dacă nu un accident trecător?

Sunt aici cu tine, doar că nu mai sunt la vedere.
Exist – şi te aştept, pentru ceea ce va fi doar o scurtă perioadă de timp,
Undeva foarte aproape,
De partea cealaltă a străzii.

Toate sunt la locul lor.
Nimic nu este distrus; nimic nu este pierdut.
Un scurt moment şi toate vor fi cum au fost.
Ne vom întâlni iarăşi. Vom râde amintindu-ne de vremelnicia acestei despărţiri.

poezie celebră de Henry Scott Holland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...

da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...

nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!