Sunt clona umbrei mele

cât de departe-i palatul vieţilor anonime
Omul, metamorfoza fără de-nţeles
între două lumi sinonime

am învăţat să mor mai frumos
dragostea persistă în tăcere
transmite reverberaţii
de durere

coşmarul tinereţii
îmbătrânirea lentă
ceea ce nu mă ucide
mă face sclav al durerii

sunt clona umbrei mele
ne-mbrăţişăm în jocuri de cuvinte simple
ne-ascundem în jocuri de lumini
şi de imagini succesive

şi cui i-ar păsa de umbra întemniţată de un soare hain
fără de tine razele sunt muguri de zăpadă ce-mi zgârie retina
faţa de pernă încă mai păstrează la colţ un zâmbet
şi acostez la ţărmul viselor

nu există lege în ceea ce priveşte direcţia timpului
nu există lege în ceea ce priveşte amorul
suntem născuţi din aceeaşi ţărână
praf aruncat în ochii existenţei

lumânarea îmi rămâne cel mai fidel dintre cititori
te pierd printre ecouri rupte de cadenţă
diforme gânduri exorcizând
tăcerea

suntem suflete pierdute
ca florile-n oceane
de furtuni

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem născuţi din aceeaşi ţărână, praf aruncat în ochii existenţei.

aforism de Ionuţ Caragea din Întreita suferinţă (2011)
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce există în univers este guvernat de aceeaşi lege elementară: Creează sau dezintegrează. Această lege face ca tot ceea ce nu creşte, să moară.

Bob Proctor în Te-ai născut bogat, Legea Vibraţiei şi Legea Atracţiei
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea îmi rămâne cel mai fidel dintre cititori.

aforism de Ionuţ Caragea din Delir cu tremurături de gânduri (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comploturi subtile

Există o lege: destinul tău ca un nevăz
suntem cu toţii subjugaţi de o mână
pentru tine
nu există monştri, numai Einstein şi orhidee
nu-ţi ridici ochii nepedepsit
către o zeiţă
sărutul tău inventează biserici părăsite de diavoli
ţie doar o moarte ţi-e rezervată
există o lege: întunericul se învaţă cu lumină
o lume care râde şi plânge printre subtile comploturi,
dragostea mea biciuită din toate punctele cardinale
pe cale de dispariţie
sunt doar zimbrii...
există o lege: crima naşte puterea

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria trece între două jocuri copilăreşti...

Cântă cineva de zor, la fântână...
E glasul ei, îl cunosc dintre o mie.
Şi toate gândurile ei sunt o inimă mare
În care eu locuiesc cu tot cu poveştile spuse de ea.

Mă joc cu alţi copii la poalele unui stejar
care zgârie norii cu fruntea sa –
E tata.
Copilăria trece între două jocuri copilăreşti.

Ei sunt tineri printre jocurile copilăriei mele,
Şi vor fi fără sfârşit, lăcrimând apă vie
Deasupra mea.
Ceasurile îşi lăsară clipele la păstrare în ceruri.
În noaptea asta,
Luna se învârte în jurul pruncului luceafăr.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii (9 mai 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele sunt perdelele mute între ceea ce suntem şi ceea ce urmează să fim.

aforism de Ionuţ Caragea din În tranşeele visului (17 august 2021)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există legi în ce priveşte direcţia timpului. Noi am creat timpul şi tot noi ne-am închinat lui.

Ionuţ Caragea în Delir cu tremurături de gânduri (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita durerii

.. Dar a apus încet şi blând
Şi nu voi şti nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...

Se stinse-un cer curat
Şi n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Şi mi te-a luat

Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Şi ferecată-n gând,
Visând,

Dar până când?

Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăţa ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Şi limita durerii
Şi ura şi iubirea,
Tristeţea, fericirea,

Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, ţărână din pământ
Şi duh e totul ce respiră
Şi duh e ceea ce mă miră
Şi ţip în neputinţa mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Şi limita puterii
Şi-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ

Şi trec şi trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii şi puterii
Şi-mi pierd şi urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Şi n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii şi puterii.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne naştem, suntem fiinţe întregi, unitare, în conexiune cu noi înşine şi cu tot ceea ce există. Ne naştem cu simţirea că totul este un Întreg, neavând conceptul de separare. Suntem, în mod natural, prezenţi, în perfectă armonie cu tot ceea ce este. Trăim sacralitatea existenţei în mod autentic, fără a fi necesar să o căutăm. Suntem, pur şi simplu, compleţi.

Raluca Rusu în Jurnal de cuplu
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cred...

Nu-s un agent federal din dosarele x,
Nu-mi rezem nici raţiunea pe un crucifix,
Cred în ce vreau, în ce simt că există,
Sunt o fire morala nici chiar ateistă...

Universul e arta din care consist,
Infinitul mă face să fiu realist,
Mă cuprind elemente geometrice-n miez,
Transformate în gânduri, în iubire, în crez...

Să citeşti printre rânduri nu nebun să mă faci,
Suntem lumi paralele, suntem roci şi copaci,
Suntem ceea ce facem, unii marionete
Şi convingete-n viaţa pe alte planete...

Caută şi vei afla nu-s simple cuvinte,
Umblă în adâncul tău de luare aminte,
Dă frâu liber vigoarei şi sparge pereţii,
Cu toţii creştem în noi o floare a vieţii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 ianuarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obloane-'n faţa morţii

Lacrimile rup părţi din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul îşi cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar şi cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!

Păcatul îşi face veacul dincolo de porţi, se închid biserici!
Se pun lacăte la porţi, ferestrele îşi trag obloanele în faţa morţii!
Vlăstarele.. născute în miezul nopţii nu mai apucă razele de soare!

Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp şi fără Noi, dimineaţa pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toţi ascunşi de... Omul Negru!

Poveşti se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu ştiu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe faţă!

E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezeşte-mă în dimineaţă şi dă-mi o palmă peste faţă!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ce schimbări!

Câte se-ntâmplă-n lumea asta, Doamne!
Priveşte şi întoarce în mormânt
Toţi morţii plânşi... copiii mor de foame...
Sunt criminali şi hoţi pe-acest pământ.

Priveşte Tu durerea! Hai şi schimbă
Măcar o clipă ordinea de zi...
Răufăcătorii liniştiţi se plimbă.
Pe noi nelinişti noi ne vor lovi.

De-s prunci ori sunt nepoţi, aceeaşi soartă...
Ne-aşteaptă suferinţa să urmăm
Calvarul lui Iisus. O lume dreaptă,
Să cerem prin iubire, învăţăm.

S-a instalat o altă lege, Doamne,
Suntem sub jugul diavolilor, da.
Suntem săraci în duh. Atâta foame,
În vremuri crude, ne va decima.

Ne va sorbi ocean de oseminte
În neguri de lumini fără de sens.
Ne vor muri aducerile-aminte,
Căci lumea noastră este în regres.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea nimicului

Trec anii şi mulţi dintre noi nu apucă
să vadă filmul de groază
pe care starea de lucruri
îl toarnă în fiecare zi.

Ochiul minţii, dacă mai există,
este inundat de atât de multe culori şi zâmbete false,
fără nicio substanţă care să le dea gândurilor unitate.

"Trec anii",
de parcă ei ar avea puterea de a se plimba
şi de a face giumbuşlucuri în eter
în timp ce ar trece pe lângă noi,
de parcă cineva a turnat în marele şablon care este însuşi timpul
oase, carne, vene, sânge, piele, membre, ochi, urechi,
astfel încât aceştia să urmeze o dinamică umană.

În fiecare zi bucăţi mari de vise
pot fi găsite sub roţile maşinilor turbate
sau călcate în picioare de trecătorii care mărşăluiesc
spre nicăieri.

Întunericul priveşte prin ochii noştri, ai tuturor
şi trebuie să ne îndepărtăm timizi de ceea ce nu ne priveşte.
Semnele de circulaţie amplasate la fiecare curbă periculoasă
pe autostrada vieţii trebuie respectate cu sfinţenie
şi sărutate ca nişte icoane în faţa cărora ne punem în genunchi
pentru a primi binecuvântarea şi permisiunea de a exista,
convinşi fiind că alţii ştiu mai bine ce e bine
pentru fiecare dintre noi.

"Trebuie" este cuvântul cheie,
care deschide calea oricărui viitor om de succes,
şi înţelepciunea târâtoarelor care sunt mângâiate pe burtă
pentru puterea lor de a rămâne la nivelul solului.

Trec anii şi mulţi încă nu au învăţat
că ceea ce trece cu adevărat
este nimicul atunci când devine praf şi pulbere.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de aparenţe, suntem ceea ce gândim şi nu ceea ce spunem, suntem ceea ce facem si nu ceea ce visăm, suntem ceea ce lăsăm în urma noastră şi nu ceea ce am fi vrut sa fim...

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn umbrei (colaj)

sunt o scânteie prinsă între două umbre
umbra celui ce sunt şi umbra
celui care-am fost cândva

aventura mea a-nceput
într-o noapte tăcută în care fierbinţi
mi-erau dorinţele şi lacrimile reci

pe atunci visam ca Soarele
să-mi dezlege umbra de picioare
să rătăcesc printre stele...

dar ştiam că umbra mea
acest câine cu limba tăiată
acest profanator al mormântului meu viu
acest detectiv al morţii angajat
în urmărirea sufletului meu ziler
această fantomă a morţii eterne
care mă urmărea la tot pasul
avea nevoie de paşi să respire
o bătaie de inimă

astfel am rămas în coconul
viselor mele nesfârşite
eram precum un înger
care se năştea captiv
ca o lumină pe coridorul umbrelor

da, da, nu mi-am imaginat
niciodată umbrele ca fiind
îngeri păzitori îndreptându-ne paşii
spre lumea în care ne-am născut morţi
şi-n care ne întoarcem căutători de fericire

eram doar clona umbrei mele
ne-mbrăţişam în jocuri de cuvinte simple
ne-ascundeam în jocuri de lumini
şi de imagini succesive
privind cum pe retina mea
îşi făcea cuib umbra unei păsări de pradă

degeaba îmi întrebam umbra
de ce îmi ţine în continuare de urât
de ce nu pleacă, să tragă cu urechea
la ce se spune despre
mântuirea mea
pur şi simplu mă ignora

iar eu nu puteam decât să privesc
alte umbre istovite
imprimate prea adânc în lumină
în timp ce prin gând îmi trecea un copil
crescut la periferia memoriei

astfel am devenit sclavul aceleiaşi cărţi
şi umbra unui munte de om
înălţat la ceruri

dar în înaltul cerului meu
erau doar păsări de pradă
iar eu stăteam cu capu-n pământ
şi le priveam doar umbrele
rotindu-se-n jurul meu
ca într-o horă
a morţii

anii treceau, eu sălăşluiam
în memoria paşilor mei
în memoria fiecărei amprente
în memoria umbrei
ce m-aştepta cuminte
lungită în nesăpata şi nesătula gură de pământ

degeaba încercam s-o întemniţez
într-un contur epidermic
căci patima imperfecţiunii se preschimba
într-o lacrimă pe care o vărsam peste lume

cândva mă întrebam
dac-aş putea plămădi din pământ, suflare şi lacrimi
din întuneric şi lumină, din fericire şi patimi
un trup şi o umbră?
celui viu i-aş fi spus bărbat şi l-aş fi lăsat să se joace
să vorbească cu a sa inertă jumate

şi mă întrebam în continuare
dac-aş putea face două lumi diferite
care să se atragă şi să se evite
nedorind să se cunoască vreodată
o lume de oameni şi o lume de umbre
trăind şi murind totodată

tot întrebându-mă şi iar întrebându-mă
m-am întâlnit cu Iisus
venea de departe, de foarte departe
dintr-o direcţie opusă
am făcut de îndată picnic la marginea drumului
i-am prezentat "credincioasa" mea umbră
el mi-a prezentat nevăzuţii săi îngeri
apoi şi-a scos desaga cu prescură
iar eu mi-am scos inima din piept
şi o priveam în palmele sale
cum bate, cum bate...

ce să vă mai spun despre mine?
în prezent nimic nou sub Soare
doar o umbră descheiată la şireturi
cu mâinile-n buzunare
şi şapca trasă bine pe cap
o umbră fără glas, fără nume
o umbră rătăcită prin lume
căutând un om descheiat la şireturi
cu mâinile-n buzunare
şi şapca trasă bine pe cap
un om care trecuse cu o zi înainte
prin răspântia viselor
un om care vărsase o lacrimă
la troiţa umbrelor

un om care acum poate simţi toate cuvintele
rămase pe drumuri
strivite de paşi, înghiţite de umbre
ascunse de gura lumii
ascunse de nevoile imperative
ale unei iubiri cu dinţi ascuţiţi

un om care ascultă foşnetul ierbii
leagănul de lemn
plânsul subţiat
de închiderea pleoapei
umbra apropiindu-se-ncet
ca o ghilotină
cu aripi

da, da, oricât de pustii ar fi vieţile
ca nişte străzi pe care doar praful mai circulă
ne dăm întâlnire cu umbrele
şi mergem împreună în întâmpinarea dezastrelor

mergem încolonaţi, oameni şi umbre
fiecare ne dorim să fim altceva
într-un final şi unii şi alţii
suntem îngeri şi păsări negre
pe cerul din gura unui mort celebru

da, da, astfel s-a născut poetul
în văzul lumii indiferente
când totul era repetitiv şi numai durerile
coborau până la rădăcinile umbrei

când sufletul meu, şarpe de aer
se strecura printre alte umbre speriate
printre alte umbre răstălmăcind necuprinsul

în timp ce moartea se plimba graţioasă
ca o lebădă neagră
creând o atmosferă apăsătoare
ca şi cum cineva îmi punea impozit pe suflet
iar respiraţiile erau din ce în ce
mai greu de plătit

iar acum foamea mă-ndeamnă să muşc din prezent
acest sandviş cu singurătate între două felii de timp
pe care tot cu umbra trebuie
să-l împart frăţeşte

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crede

Crede-n răsărit de soare,
Crede-n ceea ce nu moare,
În secunda ce împarte
Dragostea fără de moarte,
Crede-a ochilor tăcere,
În gânduri fără durere,
Crede-n călauze-albastre
Printre străluciri de astre,
În profeţii fără vină
Şi în vorbe cu lumină,
Crede-n suflete deschise
Şi-n scorburi de paradise,
În sinapsa bucuriei
Şi în arderea făcliei,
În floarea ce o iubeşti,
În a tâmplelor poveşti,
În cărările iubirii
Şi-n căldura regăsirii,
Crede-n vechile altare,
Crede-n tinere lăstare,
Crede-n lininiştea cu rouă
Ce deschide ziua nouă,
În mugurii ce răsar,
În verdele mătăsar,
În roadele timpului
Şi-n glasu-anotimpului,
Crede-n ochi fără mândrie
Şi-n suspin de poezie!

poezie de Aurel Petre (12 iulie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tot ceea ce există îl are pe "Eu-Sunt", Eu-Sunt-ul din tine este Divinul din Mine, de ce te-aş minţi? Nu sunt eu dragostea ta?! A rămâne ca tăcere înseamnă a rămâne ca Sine. E atât de simplu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul

pe ţărmul unui lumi
văd tăcerea împietrită
marea tace şi ea sau plânge'n tăcere
caut tăcerea în adâncul orei
luna, priveşte absentă, printre valuri şi stânci
vuieşte tăcând
un suflet pe aripi mari de dureri, s-a frânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere ( extrase)

Păstrează tăcerea,
Numai Mâinile Domnului
Îţi pot ridica
Greutăţile de pe inimă.

Am făcut un jurământ al tăcerii
Şi limba mea este legată,
Şi, totuşi, eu sunt cel care,
Fără cuvinte, vorbeşte
În seara asta.

Cuvintele trebuie eliminate.
Numai atunci poţi fi tăcere.
Inima Mea îşi duce degetul
La buze pentru a spune:
Păstrează tăcerea,
Acesta nu este un timp pentru a vorbi,
Acesta nu este un timp pentru a plânge.

Tăcerea este un ocean.
Vorbirea este un râu.
Când oceanul te caută,
Nu folosi limbajul râului.
Ascultă oceanul,
Pune capăt discursurilor încărcate de larmă.

În tăcere există elocvenţă.
Încetează să împleteşti vorbe
Şi vei vedea cum lumea
Devine alta, mai bună.

Există o cale între voce şi prezenţă
Pe unde curg informaţiile.
În disciplina tăcerii aceasta se deschide,
Când apare vorbăria fără rost ea se închide.

În această prezenţă cuvintele obişnuite
Sunt doar bolboroseală;
Iar bolboroseala, un substitut al vederii.

Păstrează tăcerea, fii mut;
Dacă nu ai devenit încă
Vocea Domnului
Fii o ureche.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E vorba despre o suprapunere a percepţiei spectatorului peste ceea ce vede, dar ce e pe ecran el nu are cum schimba. Acolo regizorul face legea. Eu, când fac un film, construiesc această lege şi felul cum construiesc această lege ţine de ceea ce doresc să arăt spectatorului, adică de propriile mele gânduri. Iar scopul meu e sa îl provoc pe spectator să gândeasca.

citat din Serghei Loznitsa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!