Alo, urgențe din intergalactic
Sunați, vă rog, spitalul de urgență,
Nu mă mai pot opri din tremurat-
Și lacrimile curg cu insistență-
Eu cred că sufletul mi-e fracturat.
Chemați urgențele interstelare
Cu îngerii la borduri pregătiți,
Și medicii cu trusele solare
Pentru suduri pe suflet instruiți.
Și scuturați cordonul de lumină
Să știe Cel ce ne-a legat prin El
Că e cod roșu pe o stea străină
Din care sună stins un clopoțel...
Trimiteți nave dintre constelații
Căci pe pământ nu este niciun leac
Mi-e sufletul împrăștiat prin spații
Și în particule eu mă desfac.
Nu știu de vor putea să mai adune
Bucățile din sufletu-mi rănit,
Și inima de-or mai putea-o pune
Din nou la locul ei cel hărăzit.
Alo, urgențe din intergalactic?
Îmi sângerează sufletul, mă sting!
Se pare că fac șoc anafilactic
La orișice mizerie disting!
poezie de Emilia Amariei din Confluențe literare (8 februarie 2017)
Adăugat de Emilia Amariei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre medicină
- poezii despre îngeri
- poezii despre roșu
- poezii despre particule
- poezii despre medici
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
- poezii despre constelații
Citate similare
Vise dorite
E toamnă afară, e toamnă și-n inima mea
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat și nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezești simțurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă și-n ochii mei
Și mi-e dor, atât de dor de vocea-ți blândă,
Căci doar tu tristețea din inimă poți să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi știe să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă și-n sufletul meu
Și mi-e dor, atât de dor de șoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă și-n trupu-mi rece
Și mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristețe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă și-n gândul meu
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ți ating inima și sufletul... azi și mereu,
Sperând să-mi îndeplinești visele dorite...
poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre iubire
- poezii despre toamnă
- poezii despre somn
- poezii despre simțuri
- poezii despre plâns
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Mi-e sufletul un câine pe șosea
Mi-e sufletul un câine de pripas,
În plină iarnă, pe-o autostradă,
Cei care se grăbesc n-au timp să-l vadă,
Dar eu, inconștientul, cui îl las?
Din când în când, îi este dat să cadă,
Și el, rănit de roată sau de pas,
În câte-o tufă sângeră, retras,
Și, uneori, solemn, într-o baladă.
Mi-e sufletul desprins de mine însumi,
Mă uit la el, se uită-n ochii mei,
El câine rău, eu cap numai idei,
Și ne unește câteodată plânsu-mi.
Mi-e sufletul un câine șchiop ce vine,
Pe o șosea, prin vifor, către tine.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre șosele, poezii despre viscol, poezii despre timp, poezii despre ochi, poezii despre idei, poezii despre iarnă, poezii despre câini sau poezii despre autostrăzi

Zbor
Mi-e sufletul un zbor de libelule,
Ce bulversează peste lacuri ceața
Comprimând timpul rece în pendule
Și reformând, în profunzime, gheața.
Mi-e sufletul un zbor de rândunele,
Ce bate-n anotimpuri cu aripa
Desferecând copacul de inele
Și desprinzând prin orizonturi clipa.
Mi-e sufletul un zbor de cărăbuși
Ce trage înserarea pe colină,
E un liant al polilor opuși,
E pegas adăpându-se-n lumină.
Mi-e sufletul un zbor de pescăruși
Vorbind mereu cu marea în surdină.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre seară, poezii despre rândunele, poezii despre gheață, poezii despre copaci sau poezii despre aripi
Dor de tine
Casa e tristă și pustie
De când tu ai plecat
Iar lacrimile nu se mai opresc
Din barba-mi argintie,
Sunt lacrimi de durere
Sunt lacrimi care ard in suflet
De dorul fiicei mele.
Paduri de foc îmi ard in suflet
De dorul tău copil iubit,
Încerc sa-l sting dar nu se stinge
Că arde-ncet, mocnit
Și-mi mistuie ușor
Sufletul meu rănit.
Mi-e dor de ochii tăi frumoși
Mi-e dor de glasu-ți cristalin
Mi-e dor, mi-e tare dor
Copila mea de tine.
Pe drumul dintre cimitir și casă
Poteca s-a bătătorit
Bătând în fiecare zi
La ușa casei tale,
Dar totul este in zadar
Că nimeni nu-mi deschide
Și o pornesc din nou agale
Spre casa tristă și pustie.
poezie de Ionel Iamandei (19 aprilie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre durere sau poezii despre dor

Cu sufletul neîmpăcat
Mi-e sufletul și azi neîmpăcat
C-aș fi dorit să vă mai văd odată
Pe tine dragă mamă-ntregul sat
Pe surioara mea, pe tine tată.
N-a fost să fie-așa, destinul crud
Mi-a spulberat visările cu gloanțe
Și simt răceala crivățului nud
Ce mi-a secat izvorul de speranțe.
Prin pâcla morții încă-i mai disting
Pe-ai noștri depărtându-se de mine
N-aș vrea, dar iată că, încet, mă sting.
-Primește-mi Doamne, sufletul la tine.
Deodată mă trezesc și simt cum zbor
Peste câmpul ce geme de durere
Și tot mai sus mă-nalț și mai ușor
Mi-e duhul fără trup și mângâiere.
Apusul mă prinde-n flori de gheață
Sunt stea ce nu mai luminează bolta
Sunt noaptea ce n-are dimineață
Și-am isprăvit urcușul pe Golgota.
Mă privesc și-s falnicul brad uscat
Despărțit de soră, mamă și tată
Mi-e sufletul și azi neîmpăcat
C- aș fi dorit să vă mai văd odată.
poezie de Gheorghe Burdușel (2008)
Adăugat de Gheorghe Burdușel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre tată, poezii despre noapte, poezii despre moarte sau poezii despre mamă

Mi-e sufletul ...
Mi-e sufletul ca bolta în furtună
Pe care norii negrii parcă mână.
E zbatere, e zbucium și pustie,
E uragan, taifun și vijelie.
Mi-e sufletul ca marea-nvolburată
Ce lungi corăbii încărcate poartă.
Este abis, e stâncă, e pieire,
Este vâltoare și nemărginire.
Mi-e sufletul ca holda aurie,
Cu spice legănate de urgie.
E tăvălug, e freamăt în neștire,
Este pârjol, văpaie, tânguire.
Mi-e sufletul ca o livadă-n floare,
Ce mândră-și saltă fiicele la soare.
Este parfum, culoare, feerie,
Splendoare și speranța, reverie.
Mi-e sufletul ca brazda-nsămânțată,
Din care mugurii capul să-și scoată.
Ca grâul ce renaște din sudoare,
După o îndelungă așteptare.
Mi-e sufletul ca stolul de cocori,
Ca cerul dimineților cu nori,
Ca stelele zâmbind sub clar de lună,
Ca vânturile prevestind furtună.
Mi-e sufletul fluid și volatil
Și schimbător, cu toane de copil,
Tânjind după iubire și alint,
Ce fericesc inima și nu mint.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre vânt, poezii despre uragane, poezii despre stânci, poezii despre stele, poezii despre reverie sau poezii despre prăpăstii

Lacrima gândului
în mine țipă gânduri
adunate, răsturnate
trăim într-o minciună perpetuă
bine aranjată și dirijată
de ani și ani
suflete aplecate, trupuri cocârjate
ne dor coatele sufletului de târât prin noroi
noroi ales de noi, de soi
în jur doar întunericul sună
și sună și sună
răsună pe câmpii arse de ură
sună bine, nu
ce multă neputință și umilință
o lume tristă
vise furate, speranțe năruite
am prins miros de mucegai
nu vezi, nu simți
degeaba azi deschizi fereastra, prietene
miasma a pătruns în cetate
ne-au legat gura cu lacăte
țipăm doar în somn
oameni umili și umiliți în fiecare zi
mi-e sufletul o rană deschisă
pătat cu lacrimi amare
privesc mulțimea speriată
strigoii se scurg azi pe drum
curg și curg
ce vaiet nebun
mi-e teamă și strig
de ce Doamne ai plecat dintre noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre întuneric, poezii despre viață, poezii despre strigoi sau poezii despre sperieturi
Cântec în aprilie
Ce împlinire! - simt, tăcut, cum anii
îmi curg prin neaua tâmplei, liniștit,
ca șoapte lungi din tainice litanii
în care sufletul mi l-am rostit
Ce bucurie! - simt cum se-nfiripă
un dor în care ard nemărginit,
și-n urma mea îmi pare doar o clipă
atâta viață câtă m-a trăit
Ce dragoste! Ce dragoste e-n toate!
Ce cântec urcă-n fiecare zi!
Când inima, în piept, năvalnic, bate,
simt timpul că pe loc îl pot opri
Ce liniște! Pe cerul meu, târziu,
nemaivăzute stele strălucesc...
Cum aș putea să tac, să nu vă scriu,
prieteni, că mi-e dor și că iubesc?
Iubesc această zi, și-această seară,
acest aprilie, nepământesc
de dulce, de frumos, ce iar și iară
mă-nvață să renasc și să iubesc
Și-atât de mult iubesc să văd cum anii
îmi curg prin neaua tâmplei, liniștit,
ca șoapte lungi din tainice litanii
în care sufletul mi l-am zidit.
poezie de Emil Almășan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre prietenie sau poezii despre muzică
Umbre
Umbre dansează în jurul meu;
Mi-e inima plină de umbre.
De umbre mi-e sufletul plin
Și chiar eu... sunt una din umbre.
Alunecă mute. Plutesc peste tot
Cu priviri încruntate, cernute prin mine.
Mă ceartă în gând și cu mâna de mort
Ma îndeamnă s-adorm. Mă acoperă bine.
Nu mai pot să mă mișc și mi-e frig.
Fluieră vântu-a pustiu și suspine.
Peste jarul plăpând aburii reci
Desenează doar gropi și ruine.
Mi-e inima gheață și sufletul vânt.
Mi-e trupul deșert. Tâmpla-mi arde tăciune.
Rugăciuni și blesteme în urechi strecurând,
Ca veninul de șarpe în sânge curgând
Îndoiala în suflet rămâne.
poezie de Viorel Mitea (1 noiembrie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre urechi, poezii despre sânge, poezii despre religie sau poezii despre mâini

Suflet inestetic
mi-e sufletul inestetic
ca un pat nefăcut...
veșnicia a început de două minute
și s-a terminat de un minut...
florile nu pot să învie morții,
oricât le îngrămădim pe sicriu,
la fel lumânările, bocetul
ducă-se, toate, pe pustiu...
mi-e cugetul zănatic
precum un alpinist inveterat,
care urcă pe munte
pe versantul cel mai înclinat...
murdăria e starea naturală
căci ea se face de la sine...
în zadar o negăm prin curățenie
căci murdăria revine, revine...
mi-e sufletul inestetic
ca o vinovăție mocnită...
de ce, Doamne, faci asta?
De ce mă duci mereu în ispită?
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minute, poezii despre început, poezii despre vinovăție, poezii despre sfârșit, poezii despre murdărie sau poezii despre munți
Tu, ființă inocentă
Te-aștept prin întuneric și prin ceață
să vii cu farmecele tale.
Aștept de parcă a trecut o viață,
cu sufletul pătat de dor și jale.
Mi-e dor de-un zâmbet călduros
ce risipește orice necaz
și de un suflet călduros
care te scapă de macaz.
Tu ființă inocentă care îmi aparții,
nu mă lăsa acum în umbră!
Îți dăruiesc orice ca să revii,
căci nu vreau viață sumbră.
Să pot trăi în pace cum oi vrea,
să pot iubi pe cine cred.
Că sunt sătul, deși nu prea...
Și cum mă vezi, cam șubred.
Ești tu aceea care-mi pare
a fi aleasa dintre spuse.
Un sentiment oferi, e mare
și-ndoielnic pare-mi-se...
Pătrunzi în minte parcă prea ușor
și nu stiu ce să fac -
ori să traiesc, să mor?
Mai bine mă împac.
Poate că nu vei mai ajunge
și te aștept degeaba...
Ceva în piept mă-npunge
și eu credeam că-i graba,
dar timpul pentru mine stă în loc
sau trece, nici nu știu...
Și inima aproape că-mi ia foc
la cât e de pustiu.
Mi-e dor de vorbele pe care
mi le spuneai în vis.
Eu nu mai dorm și doare,
căci nu mi le-ai mai zis...
Oftez din greu, că poate ești
tot mai aproape de apus,
unde te-aștept să îmi șoptești
ce, chiar de mult, nu mi-ai mai spus.
Mă pot uita la nori,
cum o făceam mereu.
Mi-e teamă c-o să mori
și o să pleci, dar eu?
Eu te aștept în întuneric și în ceață
să vii cu farmecele tale.
Aștept de parcă a trecut o viață,
cu sufletul pătat de dor și jale...
poezie de Pleșa Dragoș Florian din Poezie
Adăugat de Pleșa Dragoș Florian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet sau poezii despre pace
Dorul de mamă
Mi-e dor de tine, mamă, mi-este dor
De tot ce am trăit și-a fost odată,
De cum ieșeai adesea în pridvor,
Și îmi vorbeai frumoasă și-nțeleaptă.
Mi-e dor de bunătatea-ți nesfârșită,
De inima ta scoasă la mezat,
Iubirea ta a fost nemărginită,
Prin frunze și prin flori tu ai plecat.
Ai luat cu tine viață și lumină,
Și sufletul mi l-ai lăsat pustiu,
Ai fost și vei rămâne o divină,
Să te iubesc din drum e prea târziu.
Mi-e dor de tine și-mi va fi mereu,
Sunt singur pe pământ fără de tine,
Dar știu că mă ajută Dumnezeu,
La amândoi ca să ne fie bine.
Eu te sărut cu-n ultim tainic dor,
Și îți doresc să te mândrești cu mine,
Dacă mai cred sau nu în viitor,
Cu mine nu-ți va fi nicicând rușine!
poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre urări, poezii despre sărut, poezii despre rușine sau poezii despre mândrie

Mi-e seară
Mi-e seară sufletul, mi-e seară
Și-aș vrea să-l dau din piept afară,
Să nu-i mai fie niciunui
Umil, milă de mila lui.
Mi-e noapte sufletul, să știi,
Cad stelele peste stihii
Și beznă vreau să fie când
Murind, le vei privi căzând.
Mi-e noapte-n suflet, însă tu
Te temi de noapte, iar eu nu.
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică

Plâng gânduri
în mine țipă gânduri
adunate, răsturnate
trăim într-o minciună perpetuă
bine aranjată și dirijată
de ani și ani
suflete aplecate, trupuri cocârjate
ne dor coatele sufletului de târât prin noroi
noroi ales de noi, de soi
în jur doar întunericul sună
și sună și sună
răsună pe câmpii arse de ură
sună bine, nu
ce multă neputință și umilință
o lume tristă
vise, speranțe năruite
am prins miros de mucegai
nu vezi, nu simți
degeaba azi deschizi fereastra, prietene
miasma a pătruns în cetate
ne-am legat gura de tăcere
țipăm doar în somn
oameni umili și umiliți în fiecare zi
mi-e sufletul o rană deschisă
pătat cu lacrimi amare
privesc mulțimea speriată
strigoii se scurg azi pe drum
curg și curg
ce vaiet nebun
mi-e teamă și plec de aici, plângând
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Guvernatorul meu este sufletul meu. Sufletul meu nu are legi. Are propria sa direcție, știe unde merge, eu sunt un suflet într-un trup fizic. Eu sunt sufletul. Sufletul este divin, desăvârșit, atotputernic. Și sufletul știe Adevărul. Orice altceva este minciună, este falsitate. Sufletul este real, este adevărat. Doar îmi ascult sufletul, mă supun lui. Totul este atât de simplu. Nouă ne place să complicăm. Dar nu e nimic complicat. Doar ascultă sufletul.
Ghislaine Lanctot în Yoga Magazin, interviu (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre adevăr, citate despre trup și suflet, citate despre adevăr și minciună, citate despre perfecțiune, citate despre minciună sau citate despre legi

Să nu fiu om părăsit
Ajuta-mă Doamne cum să trec
Ajuta-mă să-mi iert ce am gresit
Să-mi spăl sufletul si sa plec
Ajuta-mă să nu fiu om părăsit
Cu iubire in viata m-ai vegheat
Din pruncie cu dragoste eternă
Să iert, să nu urăsc m-ai inzestrat
Mi-e sufletul o lumina de lanterna
MUlțumesc pentru ce mi-ai hărăzit
Te voi iubi in vesnicie acum mereu
Chiar dacă sufletul imi este lovit
Uneori doare suferă îmi este greu
Nu te acuz de ceea ce fac eu
Te port in suflet si in credința
M ai ajutat pe drumul cel greu
Te iubesc la bine si in suferință
Deschisă-i poarta inimii tăcută
Eu iti aduc o dulce sărutare
Lacrima-mi pe obraz împietrită
Îți cer acum din sufletu-mi iertare
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre suferință sau poezii despre mulțumire
Mă-ntreabă nopțile de tine
Mă-ntreabă nopțile de tine și nu mai știu ce să le spun
Mi-au numărat mii de suspine și tânguitul meu nebun
Și luna se-oprește-n vise, cu zâmbetul aproape stins,
Degeaba brațele-mi deschise, numai fantasmele le-au prins
Se-aud în zare cântătorii și trupul meu încremenește
Doar sufletul simte fiorii și inima mi te iubește
Se duc nălucile de-a valma, pe căpătâie și fereastră,
Iar mie-mi născocește palma, o altă lume, doar a noastră
Pe chipul lunii se citește, legenda unei mari iubiri
Și mintea mea te plăzmuiește din sutele de amintiri,
Mă-ntreabă nopțile de tine și nu știu ce-aș putea să zic?
Căci fără tine nu mi-e bine și viața-mi pare un nimic,
Pe fruntea arsă de sudoare, simt mâna care mă mângâie
Și-n piept deodată îmi tresare izvor cu apă amăruie,
Ce se prelinge-n pahare și eu, le sorb înverșunată
Dacă secunda mă mai doare, un infinit să mi-l răzbată
Poate în noaptea ce-o să vină prin visul meu te rătăcești
Să vezi cum sufletul lumină, cu tainele să te unești
Din frământarea unor gânduri, se naște atâta poezie,
Că te așez mereu prin rânduri, cu stropul meu de gingășie!
poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde sau poezii despre poezie
Printre realități, există și materie există și suflet, și acestea sunt într-un singur loc, căci nu există un loc separat al materiei și unul separat al sufletului(cum ar fi unul pe pământ pentru materie și unul în aer pentru suflet), ci locul sufletului este separat, în sensul că nu se află în materie. Aceasta înseamnă faptul că sufletul nu este unit cu materia, iar același lucru nu se poate naște și din suflet și din materie, adică nu se poate naște din materia ca substrat (pentru că ea nu este formă)și anume este separat. Materia așezându-se pe sine însăși sub suflet este luminată de el și nu poate să pună stăpânire pe cel de la care primește lumină;sufletul nu poate suporta materia fiindcă din cauza acestei materii rele este incapabil să vadă. Aceasta este căderea sufletului: faptul de a veni astfel în materie și de a deveni slab, fiindcă nu toate puterile sale sunt active, fiindcă materia le împiedică să își ocupe locul pe care sufletul îl deține și oarecum se opune și face să devină rău ceea ce a luat ca pintr-un fel de furt, până când sufletul reușește să se întoarcă la starea lui superioară. Așadar materia este și cauza slăbiciunii din suflet și cauza viciului. Căci este ea însăși rea mai înainte ca sufletul să devină rău, este de fapt răul inițial.
citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Plotin despre suflet, citate despre lumină, citate despre devenire, citate de Plotin despre devenire, citate despre realitate, citate despre naștere, citate despre existență sau citate de Plotin despre existență

Mi-e focul stins
Mi-e focul stins între minuni,
De floarea macilor nebuni
Purtată-nspre albastre zări,
De liniștea din călimări.
M-așteaptă-nghețul sidefiu
Al gândului, mereu, târziu,
Tot risipit... și-nlăcrimat
De șoapta primului păcat.
Plânge cu pulbere și scrum,
Fire de dor, dâre de fum
Ce curg năuce-n setea mea,
Din a tăcerilor perdea.
Mi-e sufletul, bucăți de rai,
Flămând de-al clipelor alai
Și de neliniști ce mă vând,
Oare de ce? și până când?
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie, poezii despre foc, poezii despre flori, poezii despre cenușă sau poezii despre albastru
Dor de tine
Și mă simt atât de goală
Și totuși atât de plină.
Zâmbetele-mi zboară,
Sufletu-mi suspină.
Îmi patrund adânc in suflet
Ochii tăi, lumină.
Pe sunet de vioară,
Inima-mi alină.
Brațele tale, strans mă-nconjoară
Pământ și rădăcină.
Eu sunt a ta fecioară,
Tu intuneric, eu lumină.
Mi-e dor, mi-e dor de tine.
Chipul eu ți-l uit.
Și glasul tău cel dulce
Pe buze cerc să-l cânt.
Te vreau aici, aproape,
În brațe să mă ții.
Vorbele dulci toate
Te rog să mi le spui.
Dar esti departe, stiu.
Unde esti nu pot ajunge.
Aici este pustiu
Și sufletul imi plânge.
poezie de Cristina Vâlcu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre vioară sau poezii despre sunet