Dacă moartea va fi-îngăduitoare

Poate ne vom întoarce iarăşi pe pământ să respirăm
Parfumul unei seri, dacă moartea va fi-îngăduitoare;
Vom coborî pe vechile poteci spre mare şi,-aplecându-ne,
Vom mirosi mireasma proaspătă-a trifoiului în floare.

Vom ajunge-împreună din nou pe-această plajă albă
Şi vom asculta valurile mării şi cântecele nopţii;
Vom fi fericiţi o oră sub obrajii cerului îmbujoraţi de stele,
Pentru că morţii-s liberi, ştim asta, deşi nu-o rostim, cu toţii.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi pasă ?

Nu-mi pasă dacă,-n în vise sau în indolenţa primăverii,
Cântecele mele n-arată cine sunt şi ce mă doare;
Ele sunt un parfum, iar eu sunt cremenea şi focul,
Eu sunt răspunsul, ele sunt doar o chemare.

Ce-mi pasă? Căci dragostea-n curând se va sfârşi;
Inima să cânte, iar mintea mea să-şi doarmă somnul greu,
Pentru că mintea, mândră şi puternică, poate să tacă,
Inima-i acea care-mi scrie cântecele, nu eu.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai ivit ca o romanţă
Dintr-un Cer cu stele reci,
Floare albă de speranţă,
Floare albă de poteci...

catren de Pavel Coruţ din romanul Să vii ca o părere...
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Am sperat că-într-o zi mă va iubi,
Iar el tocmai mi-a dăruit primul sărut;
Şi-acum sunt ca pasărea bolnavă
Care şi-a pierdut direcţia spre sud.
Pentru că deşi ştiu că mă iubeşte,
În seara asta inima mi-e grea;
Sărutul lui n-a fost atât de dulce
Cum l-am visat atâtea nopţi în mintea mea.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cu...

Mai cu dragoste şi dor,
Mai cu ploaie şi gri nor.
E început de poezie
Lacrimi reci curg pe hârtie.

Mai cu tremurat de glas,
Mai cu dulcele lui vals.
E condeiul cel din floare
După curcubeu apare.

Mai cu pomii coloraţi,
Mai cu obrajii îmbujoraţi.
E parfumul cu scântei
Revărsat din vechii tei.

Mai cu vântul lui cel rece,
Mai cu misterul ce trece.
E gingaşa primăvară
Cu miros de lăcrămioară.

Mai a fost şi încă este
Surâsul cald din poveste.
Mai e viaţa dintre stele
Focul din visele mele.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este asemenea unei flori care îşi dăruieşte parfumul: o putem mirosi sau putem trece nepăsători pe lângă ea. Floarea se află acolo pentru toţi, dar mai ales pentru cei care îşi dau osteneala să-i soarbă parfumul şi să o privească cu încântare. Puţin importă pentru floare faptul că suntem în grădină alături de ea, sau că ne aflăm departe; ea continuă să împrăştie în jur suavul său parfum pentru toată lumea.

Krishnamurti în Eliberarea de Cunoscut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-una din primele seri ale lunei mai, pe la orele 9, veţi găsi Carul Mare aproape deasupra capului. Cu ajutorul stelelor ei, vom găsi una dintre cele mai frumoase constelaţii ale cerului primăverii: Leul. Duceţi o linie închipuită prin roatele din urmă ale Carului Mare (Ursa Mare) drept spre sud şi veţi da de o stea strălucitoare foarte albă, un adevărat diamant al cerului, Regulus, sau α din Leul. Dacă priviţi spre Regulus cu un binoclu, veţi găsi în apropierea lui o steluţă. Regulus e un soare enorm, de la care lumina ne ajunge în 35 de ani.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele vechi

Oriunde mi-ai purta iubirea,
nimic nu poate-a mă lega de-acest Pământ
în afară de obişnuinţa sau făgăduirea
unui orizont ce ne duce departe, râzând,
făcându-ne să ne pierdem în iluziile unui cer
ce continuă să cadă în spaţiile sale surâzând,
ca ramurile puternice, albe de acer.
Suntem încă aici...
Întinşi pe această plajă încercând
imensitatea albastră să întrevedem,
acel ceva din care facem parte vrând-nevrând
în timp ce vântul târăşte valurile mării gemând.
Inutile sunt cuvintele...
În ochi doar ne privim continuând
să simţim toate aceste stele vechi
ca fiind propriile noastre poteci.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriindu-mi tristeţea

Pronia cerească mi-a luat demult soţia,
Acum mi-a răpit şi fiul.
Cei doi ochi nu-s uscaţi încă,
Inima mea îşi doreşte moartea.
Plouă şi ploaia este absorbită de pământ,
O perlă se afundă în adâncul oceanului.
Scufundă-te în mare şi poţi găsi perla,
Sapă în pământ şi vei găsi apa.
Numai oamenii se întorc la sursa primară, acolo jos.
Pentru eternitate. Ştim asta.
Mă strâng în mine – spre cine m-aş putea întoarce acum?
Emaciat, o umbră în oglindă.

poezie de Mei Yaochen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las-o să fie uitată

Las-o să fie uitată, aşa cum o floare poate fi uitată,
Uitată ca focul care-a fost cândva aur cântând şi dansând,
Uitată pentru totdeauna-n mareele eternităţii;
Timpul este-un prieten bun, el ne va face bătrâni în curând.

Dacă întrebă cineva, spune că-a fost uitată
De multă vreme în vâltoarea anilor, în flămândul lor tumult,
Ca o floare, ca un foc, ca urma spulberată-a unor paşi
Într-o zăpadă şi ea uitată, de demult.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

moarte (vezi şi deces)

Moartea e un abis, în care deşi ştim că trebuie să pătrundem cu toţii, de câte ori intră acolo cineva drag şi apropiat, în noi, cei rămaşi pe marginea prăpastiei, se sfâşie sufletul de teamă, jale, disperare. Toate raţionamentele se sfârşesc la acest mal şi-ţi vine doar să strigi după un ajutor, care nu poate veni de nicăieri. Singura salvare, singura mângâiere ar putea fi credinţa, dar cineva care n-are nici lumânarea asta în mână, acela pur şi simplu poate să înnebunească la gândul nopţii veşnice.

definiţie celebră de Henryk Sienkiewicz în Aniela
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem rescris cu stele căzătoare

Să nu te uit mi-ai lăsat o piatră,
adusă de mare şi căzută din stele.
Ai plecat, eu pierzându-ţi adresele.
Mi-am colorat inima albastră;
dar am iubit mult piatra de la tine,
zi de zi frântă, doar cu ochii pe ea.
Apoi era mare...
îi crescuseră aripile,
înlăcrimată şi obosită
am aruncat-o spre tine,
în valurile mării chiar,
pentru că stelele
căzuseră
iar.

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe malul mării
am admirat asfinţitul
contopindu-se cu nisipul fierbinte
de pe plajă
în mii de culori,
curcubeu înmiresmat
de valurile învolburate,
şuşotind neîncetat
a tăcere adâncă
în noaptea luminată
de stele blajine
ce sclipesc timid în apa
plină şi ea de astfel de stele,
vietăţi marine
din adâncuri misterioase,
formând recifuri întregi
de corali luminiscenţi
şi sirene închipuite
pe nisipul fin
al apei din mare.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat

Să purtăm în suflet cântec şi lumină!
Căci murind, prin moarte, iar vom învia,
Prunci întru născare, facere divină,
Dragoste şi pace, fluture şi stea.

Fericiţi şi liberi, ca un râu de stele,
Colinda-vom lumea către asfinţit
Şi ne vom întoarce, călători în lume,
Către cei pe care veşnic i-am iubit.

Când la tâmpla lunii, iarăşi, trandafirii,
Lacrima-şi revarsă - rouă de iubire,
Vom pătrunde poate, tainele-omenirii,
Vom găsi în moarte,-un strop de fericire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte pentru fiul meu

Când va trece timpul, cu bune sau rele,
Şi tu vei ajunge ca un mare zeu
Zburând toată ziua numai printre stele,
Să cauţi pe-acolo şi sufletul meu.

Şi să iei cu tine în a ta rachetă
Când vei sta la manşă pe fotolii moi
Ca o amintire, poate desuetă,
Poza aceea-n care suntem doar noi doi.

Iar când ai răgazul, ia-o mai aproape,
Şi priveşte-mi ochii care au murit,
Ca atunci cu lacrimi calde pe sub pleoape,
Să-ţi aduci aminte ce mult te-am iubit.

Însă am speranţa că te vei întoarce
Într-o zi senină iarăşi pe Pământ
Ca să vii la mine, aşa cum se face,
Şi să-mi pui o floare albă pe mormânt.

Şi după aceea, bată-te norocul,
Am o rugăminte şi ia bine seama
Du-te în grabă acasă şi alină-mi focul
Şi în lipsa mea, ai grijă de mama.

poezie de Octavian Cocoş (30 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna amabilă

Cred că luna-i foarte-amabilă
Să-mi poarte-atâta grijă mie,
M-a-însoţit de-acasă până-aici
Să-mi ţină companie.

A mers până unde-am putut s-alerg;
Cum a putut să traveseze bolta oare?
Ea nu are picioare cum am eu,
Nici aripi ca să zboare.

Şi, totuşi, iat-o sus deasupra casei lui;
Poate crede că nu-i bine-atâta cale
Să umblu singură-n puterea nopţii,
Deşi mama mea spunea că-aş fi în stare.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e inima grea

Mi-e inima grea, frântă de-atâtea cântece,
Cum fructele coapte-îndoaie pomul plin;
Dar ţie nu-ţi pot dărui niciunul,
Cântecele mele nu îmi aparţin.

Totuşi seara, la crepuscul,
Când moliile zboară-n ora gri,
Dacă fructul, prea copt, va fi căzut,
Culege-l – nimeni nu va şti.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitara

Cu trecerea anilor inima mea s-a îmbogăţit,
Azi am mai puţină nevoie decât înainte
Să mă împart la fiecare intersecţie
Sau să dau formă gândurilor folosind cuvinte.
Totuna-i pentru mine dacă ei vin, se duc sau se prefac,
Dacă-s stăpână pe mine, decid şi nu mă las dusă de val,
Dacă am forţa de-a privi în noaptea de vară
Cum stelele se-adună puzderii pe creasta unui deal.
Lasă-i să credă că-i iubesc chiar mai mult decât o fac,
Lasă-i să creadă că-mi pasă, deşi merg spre-o altă soartă;
Despuiaţi de mândrie, ei nu există pentru mine,
Care-s completă-n sinea-mi, ca o floare sau ca o piatră.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat pentru o fată

Dacă cineva chiar merită să fie-al tău,
Nu-ţi va aparţine niciodată-n întregime;
Împacă-te cu asta în sufletul tău,
Fata mea dragă, şi nu mai fi furioasă.
Acest adevăr, acest dur şi greu rubin,
Păstrează-l pe obrajii tăi aprinşi,
Îţi va ascunde lacrimile când vei pretinde că nu-ţi pasă.
Păstrează-l când eşti singură
Ca pe un preţios cristal divin.
Scrutează-i depărtările de gheaţă-n anii care vin;
Vei fi fericită privind îndelung senina-i adâncime:
Dacă cineva chiar merită să fie-al tău,
Nu-ţi va aparţine niciodată-n întregime.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndejuns

Pentru mine-i prea destul, prea îndejuns
Că păşesc pe-acelaşi pământ pe care calcă el,
Prea îndeajuns că noaptea deasupra noastră
Acoperiş ni-i spuza aceloraşi stele, sus pe cer.

Nu visez să leg vântul de pripon,
Nici să pun broboadă mărilor saline,
E îndeajuns că-i simt iubirea
Cum curge ca un cântec peste mine.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul mării

O mie de mile dincolo de-acest zid bătut de soare,
Undeva valuri răcoroase peste nisipuri se scurg lent,
Mareea la reflux abandonează pământul indolent
Cu un murmur prelung şi muzical, o îngânare;

Sub proaspăt vânt, se-înalţă şi cad valuri, lansând în aer gustul sării,
Iar pe platoul stâncilor, cu fulgi de spumă albă, ninge –
Deşi-s departe de ţărm, aud şi ştiu cum apa-n pietre se înfige
Pentru că eu de la-început născută-am fost iubita mării.

Aş vrea – dacă-aş fi acolo şi peste mine-ar trece cu voalu-i sidefiu,
Cu recea-i insistenţă mareea, cuprinzătoare cât o lume,
Răcorind starea-aceea fierbinte căruia suflet îi zic oamenii pe nume –
Cu refluxul să plec, să mă pierd în depărtare şi să fiu

Mai puţin decât cea mai minusculă scoică pierdută-n mare,
Mai puţin decât, stinsă, chemarea unui albatros în zare.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!