Prostia rămâne mereu spontană şi, surprinzătoare, pentru cei care demult au depăşit-o...

Am neam ciudat, popor viclean, nu e din zona temperată,
E mai curând de om un regn, de fiară, fiinţă blestemată,
Că îşi scoate nici când nu te-aştepţi varani, pume, şacali, hiene,
Veninoşi şerpi, aligatori, hematofagi, vulturi de ghene,
Rechini, haite de lupi, coioţi, piranha, viespe, scorpioni,
Jaguari, gheparzi, leoparzi, tigri, lei, hidre, viespe ori dragoni...
Popor de contorsionişti, cameleonic în ambiţii,
În masa sa amorf şi stoic, arar punându-şi din condiţii,
Rău răbdător, lăsându-şi seamăn să i se urce în spinare,
Să-l umilească peste poate, să-i facă rea din bunăstare,
Mereu surprins, partea sa cultă, de mojicia sfidătoare
Pân' la pieire aproape, pân', până a-l crede "dus", că moare...

Poporul meu, partea cea dreaptă, ce mă înfioară de splendoare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au românii, au r...

Sunt parte de-un popor ce e plin de ambiţii,
Fiind gata-n orice clipă să asculte orice "graur"
Ce-i gâdilă urechi de-i sprijină petiţii
Să-l umple la refuz, de-averi... c-un ban de aur!?

Şi casele, poporu-mi, le face prin vâlcele,
Plângându-se apoi că după ploaie-s plaur,
Iar balega cu lut 'n pereţi de gard, ulcele
Cu smalţ sărit... vrea-n schimb, tot poleit în aur?!

Şi-i mult, de la un timp, poporul meu mai negru;
Căci nu e democratic, azi, să te dai la "maur"!
Mai mult, să-l protejezi, să-l numeşti rom... integru
Şi pe chitanţe false să-l îmbraci tot în aur?!

Şi de ales e bun; poporul meu numeşte
Cu capul în găleţi, făină în ochi, centaur,
Pe-orice necunoscut ce minţile-i vopseşte...
Şi-l călăreşte apoi spre-un viitor de... aur?!?

Poporul meu munceşte, sau ar munci de este,
Că-i bun să lege sârme, să facă gropi; e faur
Să fure unu pe-altul de-n viaţă izbuteşte
Să aibe un post; oricare... să-şi ia brăţări de aur!?

Şi acum poporul meu mai are un praf pe tobă,
Din ce n-a fost furat şi-i încă un tezaur;
Pământ străbun ce-i ras de lemn băgat pe "sobă"...
Şi-l vinde acum la tonă... pentru un gram de aur!

Îşi vaită ţara mea, cu lacrimi roşii sânge,
Montane înroşite cu otrăviri, drept laur
De un popor avid, uitând copil ce plânge;
C-o zi nici verigheta nu-l va însura cu aur...

N-aş vrea ca peste timp un linguşitor să fiu
Citat; unul perfid, ce mângâia un balaur
Crescut dintr-un popor ce n-a învăţat; "Târziu,
Să nu regreţi muţimea! Tăcerea nu-i de aur!!!"

Voalul Montanei Roşii, dârz să te facă, taur!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada prostului... fără sfârşit

Când prostului îi intinzi o mână,
Să nu te-aştepţi la recompensă;
Nici cel puţin la "Ziua bună!"...
Te va-njura pentru ofensă!?

Când prostului îi dai dreptate,
Să nu te-aştepţi să-l ai fidel;
Nici cel puţin că-i speli păcate...
Ce ţi le pune-n cârcă... el!

Când prostului mai dai o şansă,
Să nu te-aştepţi să recunoască
Nici cel puţin vina... în transă
Ce tu-i visai; onor să-l pască!?

Când prostului îi ridici slăvi,
Să nu te-aştepţi să-şi plece capul...
Nici cel puţin să-şi ia pe tăvi
Lauri; de nu-s, tu ispăşeşti... Ţapul!

Când prostului tot îi dai ghes,
Să nu te-aştepţi la modestie;
Nici cel puţin c-a înţeles
Că-i doar bun simţ... nu măgărie!?!

Când prostului îi spui deştept,
Să nu te-aştepţi la vreo favoare;
Nici cel puţin să-l ai adept...
Te dă afară-n gura mare!

Când prostului îi spui... "valoare",
Să nu te-aştepţi s-o demonstreze...
Nici cel puţin să crezi c-o are;
Că te ia gaj... ca s-o probeze!?

Când prostului îi spui că-i prost
Să nu te-aştepţi la argumente
Nici cel puţin... Nu-şi are rost;
EL, umple săli de... parlamente!

... Şi cum nu-i singur, are adepţi;
Atunci cu prost, să nu te pui!...
Cât frunza şi iarba-s, de inepţi!
Cert; poţi să te adresezi... oricui!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urât popor

Urăsc popor fudul că-i prost, mândru netot
şi-mi ţine ţara în gropi şi glod de-atâta lene,
iar prizonier mă zbat să-mi pierd spurcate gene,
căci mi-a luat drept şi la ce-aveam şi drept la vot.

Urăsc popor needucat, fără ruşine
un cerşetor ce-şi vrea doar maţul cât mai plin,
furându-şi ţara să se-ndoape cu peşin...
copii şi-i vrea masteri şi doctori din jivine.

Urăsc popor ce se încântă din minciună,
ce se-mplineşte când pe altul îl distruge,
rânjind din spate de-un ghişeu şi de-i ceri fuge...
Că "nu e el şi de nu-ţi place... dă arvună!"?

Urăsc popor cu minţile-n hipnoză sumbră,
hrănindu-şi suflet din stropit cu apă chioară
din măturoaie, pupând moaşte... Pus pe-ocară
de-i spui de hoţi..."Că nu-s penali, au făcut... umbră"!?

Urăsc poporu' ce şi-a ars boieri, conace,
uzine, fabrici, mi-a lăsat ţară-n chirpici,
îşi pupă hidre comuniste, măscărici...
ce i-au dat gloanţe drept răsplată, gând rapace.

Urăsc popor ce-şi tot boceşte sărăcie
şi-n nesimţire nici s-aleagă nu se apleacă...
vrea-n jur o lume lui să-i dea, "măcar oleacă",
să-l omenească, doar pe el, cu "omenie"!?

Urăsc poporul mitocan cu înalte şcoli
pline de mentori pedofili, conturi bancare
nu-n bănci de studiu, în umplerea de buzunare
pe mâzgăliri, teanc de diplome... "Multe... coli!"?

Urăsc popor, un autist ce nu se vede
orb, surd la tot ce omenirea a exersat,
că el e geniul, ce "Iisus l-a şi lăsat"...
Făr' să-nţeleagă că-i lăsat... nu că l-ar crede.

E premiant poporul meu, "cel mai deştept",
dar n-a luat Oscar, e bun hacker, trage tunuri,
clonează cărţi, ce nu citeşte... Bunu' îs bunuri
ce nu mai face... "E bunul ţării...", un inept!!!

Bai nu-i că-i snob şi că mă-njură... în înţelept.
12.12.2016

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez de sinceritate

Nu-s cert, un fals de odeist,
Mă preamărind, preamărind neam,
Aşa de dorul lelii, în trist
Viclean... Ca laude să am!?

Şi-i plin în jur de narcisism,
Ce nici în Braille nu desluşeşti;
Că-n fond trădare-i cu cinism,
Nespunând la popor... Greşeşti!...

... Învăluind în nori de fum,
În ceaţă groasă, minţi răzleţe,
Fără călăuzit pe drum,
Îmbărbătând vini, nu poveţe?!

Mă dezic de orice fan, minciună
Ce preamăreşte-n ipocrit
Mizeria, crezutu-n lună;
C-o aprinzi şi-o ai cu un chibrit!?

Sunt critic mie şi alor mei,
Să ne îndreptăm unul pe altul,
Să zburăm mai uşor, din grei
Şi peste timp, să facem saltul!

Îmi dau tot, din puţin învăţ
Şi primesc numai adevăr
Verificat; cum cal în hâţ
Stăpânu-l ştie... fir a păr!

Mă uit în jur şi-mi invit neam
Să nu-şi pună, orbit, căpestre;
Să luăm ce-i bun din ce eram
Şi viitorul să-l dăm zestre!

Că doar aşa fi-voi... Ce este!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporul în genunchi

Poporul nostru e-n genunchi, deşi credinţa moare
Când se vrea unul ridicat, sar fraţii să-l doboare
Când unul s-a cam săturat de tot ce i se-ndrugă,
Sar fraţii să-l ţină culcat, ca să rămână slugă.

Poporul nostru e-n genunchi şi nu pare să-i pese
De doişpe ani, străini de neam destinul par a-i ţese
De doişpe ani ne chinuim să stăm la suprafaţă
De doişpe ani nu mai contăm în propria-noastră viaţă!

Se face-acum suta de ani de când exişti, o ţară,
Vândută fiind de proprii fii, laşi fiinţa să te doară!
Acuma te sărbătoresc, nu îşi fac griji că mâine
Prin tot ce fac şi ce gândesc, te vor lăsa-n ruine

Noi, ca popor, nu existăm pentru că-n amorţire
Din start, nu vrem, ne refuzăm o proprie gândire
Gândească alţii pentru noi, trasa-ne-ar tot ei soarta
Iar noi, cuminţi, să-i aprobăm lăsând deschisă poarta!

Prea i-am lăsat pe toţi sa dea, sărmană ţară suptă,
Ce alţii dârz ţi-au apărat şi au murit în luptă!
Dac-ai să simţit sub paşii tai cutremurând pământul,
E semn că Ştefan şi Mihai nu-şi mai încap mormântul!

Poporul nostru e-n genunchi în strai de sărbătoare
Priveşte cum sub proprii ochi propria ţară-i moare
Poporul nostru e-n genunchi nu pentru rugăciune,
Ci ca să stea cât mai umil, scuipat de Uniune!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legiferaţi bestii

La patru ace, încostumaţi
Cu zâmbetul în zeflemea,
La muncă marţi ori miercurea,
Neam de căţea, de jagardea...
În lanţ să fiţi legiferaţi!

Scrobiţi şi-n gât încravataţi,
Ţanţoşi, trecând cu leşul zilei,
În dispreţ privind poporul milei
În ţara mitei, şpăgii, pilei...
În foc pieriţi legiferaţi!

Mă jur, cu-ai mei, popor de fraţi,
Să vă blestem şi pe copii,
Să putreziţi cu toţi de vii...
Doar ochi deschişi şi sângerii
Să-i aveţi hoit... legiferaţi!

Canalii, să vă îmbuibaţi,
Vă înjur, Christosul mamei voastre,
Că neamurile-mi luaţi de proaste
Şi credeţi tot ce-s, îs ale voastre...
În ştreang, să fiţi legiferaţi!

Doctori, în şpăgi şcolarizaţi,
Profesori, ascunşi proxeneţi,
De bogăţii pe viaţă beţi,
Ce ţară vindeţi, precupeţi...
Vă scuip, parşivi legiferaţi!

Fără conştiinţă, sceleraţi
Până şi moarte să pretindeţi
Şi suflet de român să vindeţi,
Păduri, spitale să aprindeţi...
Moartea să vi-o legiferaţi!...

De viaţă... oricum handicapaţi!

Şi-n stradă, de popor lăsaţi,
El va renaşte iar cămine,
C-au mâini şi creier, ca şi mine
Şi, mamă, ţară ni-s divine...
Pe dracu să-l legiferaţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Cărtărescu

Ştiu, n-am ambitus, grandoare, n-am cum, nu pot să fiu la fel
Şi mâinile, am împovărat c-un tipar-ştanţă, un "STAS" mecanic,
Le făcând scule; străduit, m-am educat s-alin viţel...
Mă dăruind, poate nu sincer, dar credincios, mugind amarnic.

Am citit mult de-atât puţin, am tot citit şi-am tot uitat,
Mă împrăştiind, subiectiv, în subiectele diverse.
Nu mi-am luat timp s-ajung maestru, pentru cuvinte, un literat...
Împotmolit îs printre expresii, schimonosite, în vers să verse.

N-am vreun defi să tind la nimeni şi nici să-nlocuiesc, nimic,
Doar mă încânt, când pe canon îl refuz –unic, e elocvenţă(!)-
Şi-ncerc să cred că tânjesc seamăn, asemănare... Mă explic;
Am sufletu-n frustrări la fel... la neînţeles, la decadenţă!

Mă lupt şi eu cu timp -ce-i carne şi-i putrezită-n frigidere-
Îmi împuţind o existenţă... şi-i scurtă, printre plângăreţi
Ce-mi stau pe umăr să m-afunde, de ridic glas... nişte himere
Cerşind, neştiind... hămăind toţi, cu un jargon de proşti isteţi.

Şi-mi spăl mereu din hoitul viu, mă vreau să fiu curatul leş,
Ce se însămânţează-n mine şi devin zilnic tot mai stoic,
Încâlcit; numai vremi ce curg şi n-am zbor pe covor... e-un preş!...
Ţesut bucăţi, rupturi în sul, scris în culori din mine, eroic.

Mă plec arar, da-s fermecat de cast curaj de adevăr,
De cum e spus... şi tot mă-ntreb; cum n-a putut nici el să facă,
Acasă -unde-acum şi eu mă-ntorc ades, dintr-un răspăr-
Cu şarmul dezolant, ce-l are!?... N-a putut boi, să-i facă vacă?!...

... Să curgă lapte-n căni, la toţi şi miere s-aibă limba, dreaptă,
Să n-am -la revedere, acum- doar dobitoace şi hiene
Ce-mi smulg cadavrul importat, ce mi-l cobor treaptă cu treaptă
Într-o mocirlă, ce voi fi... dar încă o aseptizez, cu lene!?!

Sau poate-am şi eu loc pe-o stinghie, din crucea-naltă a răstignirii;
Măcar prelungul, care poartă contemporani de-un Cărtărescu?!?...
Cu-alţii-mi, idoli; Puric, Pleşu, Djuvara, Stolnici şi alţii, ai firii...
La care scuzele-mi îndrept; uitucul, eu, D. A.... Rădulescu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupi şi oi...

ah, de-ar merge moldovenii
precum lupii când fac raită
am rămâne în milenii
drept popor... Popor nu haită

însă soarta-parodie
hărăzită pentru noi
e mereu melancolie
şi norocul de a fi oi...

poezie de Iurie Osoianu (1 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat la popor

Azi ţara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Şi haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascaţi oneşti, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiţi
din nespălaţi, în preamăriţi
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toţi fără carte, huligani,
sau diplomaţi prin alţi parşivi
la fel de lepre... inventivi
şi-au reclădit moral... pe bani!...

... Bani luaţi din gura celor mulţi,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caşti, oneşti, cu multă carte
să ţină leneşii cu burţi?!?

Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând naţie cu ham,
s-o ducă-n hăţ... către mezat?!

Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?

Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriţi!
Cu barda au dat în necăjiţi,
să n-avem drept la ţara mamă!!!

Ne vor pe toţi, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
şi-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!

Câţi "proşti" om fi, cum ne cred ei,
dar mulţi, mai mulţi suntem şi, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemniţăm pe derbedei!!!

Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinţi,
să ne-adunăm şi muşchi şi minţi...
să jugulăm hoţi, cretinism!!!

Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
şi noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...

... Să-i punem pe parşivi la zid,
la hoţi să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiţii, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...

... Al celor mulţi, cu cultul legii
crescuţi toţi şapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!

Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!

Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-aţâţe!
Tot neamul lor din lei, în mâţe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!

Că morţii mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!

Of, ţara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aş vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldură sătească

Se bate clopotu' asimetric, numai bangul,
S-audă de odihnă sparge caldul, caldul
C-un cer senin, senin, cu dâre-n rândunele
Şi-n şine de-alb-traseu, îs metalic, păsărele...
Ca de sidef, argint, despică azur fumoar
În linii, ce crenel dispar, se-nchid fermoar.
Cotcodăceşte alene o pasăre de curte
Şi doi pisici se joacă-n umbră, 'n salt, în curte.
O muzică pe-un post se aude în surdină
Şi arar, arar, mai trece un scuter, o maşină.
O viespe cercetează în zbor un loc, să-şi facă
Un fagure-n hârtie... Un muget scurt de vacă
Mai sparge calda lene, pielea e toată apă;
Şiroaie din broboane, în păr, suvoaie sapă.
Câţiva băieţi pe stradă-n bustul gol se cheamă,
La râu... Şi-i cald, e cald, adie nu destramă,
Doar frunzele pe crengi cu poame verzi le mişcă
Şi tresari din visat; ţânţar, sau muscă, pişcă!
Iar totu-i ignorat de ce, din cin' se trage;
E-un neprivit, stingher... Un foc, ce ochiu-ar sparge!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă jur, foc să vă ardă!!!

Mă jur să vă blestem, pungaşi,
Mă jur pe tată, mamă,
Să vă despoi de piele... Laşi,
Să-mi cereţi de pomană!
Mă jur să vă blestem copii,
Să n-aveţi noi urmaşi...
Să-i aveţi morţilor de vii
Doar leş, în ţeapă traşi!

Mă jur să n-aveţi nici mormânt,
Străbunii dezgropaţi
Să fie în câmp doar os mărunt
De-un neam huliţi, scuipaţi!

Mă jur, voi proştii în fruntea ţării,
S-ajungeţi blestemaţi
De-ai voştri, haite, de dihorii...
Ce azi îi aveţi fârtaţi!

Mă jur, arză-v-ar focu-n iad
Să fiţi de combustibil
Din creier dezlânat, beteag...
Să facem hâd vizibil!

Mă jur pe sfântul Dumnezeu
Să fiţi linşaţi de vii,
S-aveţi ştiutul cum e greu
Când îţi cerşesc copii!

Mă jur să muriţi sfârtecaţi
Pe drumuri desfundate,
Să n-aveţi parte să scăpaţi
Pân' ce n-o fi dreptate!

Mă jur spitalu' s-aveţi morgă
La tot ce-aveţi familii,
Şi ploşniţele s-aveţi ciorbă...
Pe şobolani vigilii!

Mă jur, curve ce sunteţi, hoţi,
Amante să vă îngroape
În sicrie... Să vă azvârle zloţi
Pe gură, să vă îndoape!

Mă jur şi pielea să vă întind,
Să vă prăjiţi la Soare,
Să rageţi când în cui vă prind
Pe Crucea de Înălţare!

Mă jur să n-aveţi bucurii,
Doar să urlaţi durere
De popor, sfâşiaţi de vii,
În haite de plăcere!

Mă jur pe ce-am mai sfânt pe lume
S-ajung să vă omor,
Să scap o ţară, neam anume
De-al vostru vorbitor!

Mă jur nici mâine s-apucaţi,
Să vă ia Dracu' noaptea,
Să fiţi pe străzi împieliţaţi,
Să fiţi Urgia a Şaptea!

Mă jur să vă luaţi singuri viaţa,
Să fie în Terra loc
De cinste, onoare... Dimineaţa,
S-o avem iar noroc!!!

Mă jur, vă blestem, vă urăsc,
Vă detest, scuip tâlhari,
Să scap o ţară ce-amărăsc
Ai voştri... Voi barbari!

Mă rog la întregul Univers,
Să fie alături toţi,
Să pieriţi hoarde-n rând, din mers
Arză-v-ar focul... HOŢI!!!

Cu toţi prostime, ce v-aleg, cretini la fel, netoţi...

*PS
Juraţi-vă odat' cu mine,
Popor nedesluşit,
Că singur doar vă faceţi bine
Din cinste, onor... citit!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popor

Neam de neam nu s-a văzut
Un popor de-amar de veci,
Ruinat, trădat, de caii săi de lut
Uitat, lăsat, cu inimile reci.

poezie de Vlad Milon (18 iunie 2023)
Adăugat de Vlad Milon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parte de popor

Mă închin la firul, plin cu noduri de necazuri,
de care mă agăţ şi ce mă trage, suflet de atâtea viziuni
-înmormântate doar de-o glie în şipotinde iazuri-
ţinute în zborul de cocori colilii înveşmântaţi, pentru ai mei buni
şi simt răspuns în palmele crispate de speranţă
să nu-i las doar în somnul lin, de veci...
să trag din gândul, în filete împletite, a lor romanţă,
cântată imn, schimbat prea adesea, magistral de vise, acum poteci...
îmi fac colac de sfoară de la tei şi mi-o pun vers,
ce-l ţin pe frunte ca un laur... şi cutremur naşte,
că dau de laţ cu înăbuşire de trecut neşters,
ce vreau să-l ţin un manuscris, ca Biblia, să-l renasc Paşte.
Nu ştiu de ce m-alătur parte la trecute oase
şi, aldin, îmi pierd statut de drept, cu ai mei leat...
e, poate, că popor e-un simbol, cremenea fără crevase
şi vreau să fiu ca ea, pentr-o scânteie, un neam înflăcărat.

Rămân în rugă, îngenuncheat, să nu fiu parte ţării... un păcat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc

La cât de serioasă-i lumea,
chiar cât de gravă,
până la omor,
mai practică joc... până lunea,
când iar se pune pe ispravă
de aneanti vreun om, popor...
şi lasă în fond să se creadă
că-i doar un joc,
de artificii
în pas de marş, ca la paradă,
cu puţin foc,
ceva suplicii...
Imens noroc că totu-i joacă,
o trecere din plus în minus...
pârlit de meci,
făcut să placă;
unde-i un ars şi altu-i... "Primus".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubit popor

Ar fi esenţă multă în acest iubit popor
-Cum timpu-i chintesenţă de alean, nespusul dor-
E plin de oameni buni, de caste, vii Mesii
De apostoli... Să-i răzbuni pe toţi, să-i reînvii!

Este deştept poporu-mi şi eu sunt doar fărâmă
Şi-ncerc ca şi pe mine să-l scot din greu, minciună!
Şi-i cald şi omenos, credincios surghiunitul...
Neputincios 'n milenii i-e sufletu-mi, iubitul!

Profundu-i greu la văz, că acela ce munceşte
Cu cap plecat, timp n-are; de grâu, de-ovăz speteşte,
Să ţină din fiertură o spumă gri-murdară
În loc s-o arunce c-ură şi să-şi salveze ţară?!

Şi genii are, atleţi, popor ce nu-i cântat,
Minţit că-i înţeles, că-i greu... Doar la votat
Evlavios naiv, cinstit se dă cu totul,
Neştiind că-i va fi luat, parşiv; născut şi mortul!?

Căci asta-i ce-a rămas din ce încă e-al lui,
Fiindcă pământ i-au dat... un "tun"; de mort să pui!
Că n-are să-l muncească bătrân şi fără stare
Şi-atunci sunt "colectivi" să-l ia... Să nu-l mai... "are"!

Nici bun de gură nu-i şi i-au sărit doar ţambre
De gâlcevari haihui ce stau putori prin "chambre"
Şi-l judecă pe el, că nu-i-ndeajuns, nu face;
Deci biruri doar să aibă, de muls e... Să-l dezbrace!

I-au luat poveşti, că zâne avea... şi avea şi Rege
Şi hoţii-mpălătiţi din jilţuri zic că-s lege,
Ce-o strâmbă-n punga lor să-şi facă dinastie,
S-aibă popor ce vrea... Regat de ţigănie?!?

Păcat că Dumnezeu, oh, nu ne dă cu carul
Din heleşteul plin, popor să-şi ia paharul
Să-nchine crez că bine-i va fi cândva, o zi;
Nu lui, rând nu-i mai vine... Să roage la copii!

Stând în genunchi plecat, popor mă-nchin la tine
Să ridici fruntea sus şi tu să spui ce-i bine!
Cu barda, c-altădată să dai, nu să omori...
Doar să te-aduni iar gloată, că-i şti... Şi să-i dobori!

Din slaba-ţi cârcă, otreapă să-i faci... legaţi cu sfori!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai poporul care găseşte în finalitatea sa spirituală condiţii prielnice pentru munca şi dezvoltarea sufletească a majorităţii membrilor săi, numai acela este sigur de viitor. Poporul cu o finalitate spirituală corcită din diferite tipuri este un popor pierdut pentru istoria omenirii.

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-atât!!!

Plâng doi scaieţi o pară
zemoasă şi cuminte
ovală...
cu bustieră
lângâ un graur
preot
din neam mâncătoresc!
Şi chiuie
o viespe
amorfă şi opacă
vicleană
transpirată
din neam
gospodăresc!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ziduri cad, şi blocuri se destramă...

... şi ziduri cad, şi blocuri se destramă
şi un popor devine iar popor
când oare răul dintre noi şi Mamă
va deveni pârâu interior?!

suntem cu veşniciile de-o seamă
pământul nostru-i de la Dumnezeu
când oare scumpa noastră Mamă
ne vei aduce iar la sânul tău?!

când oare n-oi mai sta la vamă
în drum spre bucureşti şi chişinău
când oare numele purtat de Mamă
îl vei purta şi tu, poporul meu?!

şi ziduri cad, şi blocuri se destramă
şi un popor devine iar popor
şi va veni o zi când peste noi şi Mama
va fâlfâi un singur tricolor...

poezie de Iurie Osoianu (30 august 2018, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călău, ascuns în sfânt

Sunt ca un scelerat, de mi-atacaţi popor, ţară
Şi încep să vă blestem să pieriţi în infern!
Apoi mă îndârjesc, devin abil, mai ferm
Şi, voi sfârşi sfârşindu-vă... Că mor numai ca fiară!

Sunt disperat de ce-am, lăsat, de-ai mei strămoşi
Şi-ncep să vă cunosc, să pot să vă ţin minte!
Apoi vă înjur de mamă, chiar rece de-i... fierbinte
Şi, vă voi linşa-n drum... Glod, derbedei jegoşi!

Sunt eu Iisus-ul vostru, dar nu cel răstignit,
Vă voi fi Crucea voastră şi Dumnezeul vostru!
Răstigniţi toţi pe oişti, zăbale-n guri, căpăstru
Vă va fi laţ de gât... Eu, vă voi fi sfârşit!

Sunt un din piaţa-n ger... Poporul! Cel cinstit!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rechinul alb (Carcharodon carcharias) de fapt nu este alb decât parţial, pe cca o treime din corp, şi anume pe partea inferioară (ventrală): pe burtă şi până la coada dorsală, în zona pectorală, pe falca inferioară şi pe partea inferioară a botului şi a înotătoarelor pectorale. Pe partea dorsală (pe spate) şi o mare parte din părţile laterale are culoare gri, gri-negricios, uneori cu nuanţe de maro deschis sau albastru, în funcţie de mediul în care trăieşte. Trecerea între zona albă şi cea gri este netă, contrastantă, uşor franjurată.

George Budoi în Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (3 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!