Parte de popor

Mă închin la firul, plin cu noduri de necazuri,
de care mă agăţ şi ce mă trage, suflet de atâtea viziuni
-înmormântate doar de-o glie în şipotinde iazuri-
ţinute în zborul de cocori colilii înveşmântaţi, pentru ai mei buni
şi simt răspuns în palmele crispate de speranţă
să nu-i las doar în somnul lin, de veci...
să trag din gândul, în filete împletite, a lor romanţă,
cântată imn, schimbat prea adesea, magistral de vise, acum poteci...
îmi fac colac de sfoară de la tei şi mi-o pun vers,
ce-l ţin pe frunte ca un laur... şi cutremur naşte,
că dau de laţ cu înăbuşire de trecut neşters,
ce vreau să-l ţin un manuscris, ca Biblia, să-l renasc Paşte.
Nu ştiu de ce m-alătur parte la trecute oase
şi, aldin, îmi pierd statut de drept, cu ai mei leat...
e, poate, că popor e-un simbol, cremenea fără crevase
şi vreau să fiu ca ea, pentr-o scânteie, un neam înflăcărat.

Rămân în rugă, îngenuncheat, să nu fiu parte ţării... un păcat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărtăşit Paşte

Din tot ce am umanitate
Mă vărs ca sfânt, ce iarăşi naşte
Să fie doar de bun, dreptate,
În fiecare zi... Un Paşte.

Din tot ce am dar, hărăzit
Mă dăruiesc cu ce-aş cunoaşte,
Să pot vă fi ceva iubit,
Ce-am mai ales, mai pur... Un Paşte.

Din tot ce mi-aş dori şi mie
Cu gând măcar c-aşa renaşte
Speranţa, vi-o împart vă fie
Jurându-mă... Un sol, de Paşte.

Din tot ce vă va înfrunta
Cu rău, ce riscă să se caşte,
Să mă simţiţi alăturea,
Prieten... Cel eternul, Paşte.

Din imn iubirii, în primăvară
De cânt din iazul plin de broaşte,
Mă spăl de orice gând să doară
Pe orice seamăn, cel simt... Paşte.

Din zborul greu, din primul zbor
Ce leagă cer cu sol rădaşte,
Sunt uşor suflet plin de dor
Şi eu, un stol... Ce v-aduc Paşte.

Din tot ce-a lăsat Creator
Cu tot, ce ura ar vrea să împroaşte,
Să nu uitaţi e trecător
C-un spirit cast... Anual Paşte.

Din poate un pic de îndoială
Ce tot mi-o înfrâng, că sunt şi moaşte,
Mă rog acum cu tot, sfială,
Mă iartă Doamne! O să cred... Paşte.

Din tot ce şi Hristos trăita
Şi a îndurat făr' să demaşte,
Să învăţaţi că rău, ispita
Se vindecă... Într-un iz de Paşte...

Din tot ce lume a tot iertat,
Înţelegerea de-a recunoaşte,
Mă luaţi zălog cât vă sunt leat,
Cum pe-un Iisus Hristos... De-un Paşte!

Reînviu, sunt viu într-atâtea aştre...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau acum

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greşite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.

Secătuit de-arşiţă pân' la scrum,
Într-un deşert din mine, caut tau de munte
Şi nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.

Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.

Când şi-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-opreşte când te văd,
Mi-eşti laţul retezat scăpat de eşafod...
Te vreau acum, acum, acum.

Şi-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ţi fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.

Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aş fi cum trenul într-o gară fără şine;
Prelung şi gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh ţară...

Ce păcat că mă trag, azi, din ţara ruşinii
Şi-i păcat reciproc, că şi ea m-a pierdut...
Şi-o respect, că mi-e cuibul, de loc al venirii
Drept tărâm... Ce credeam fericit început!

Şi-a mânjit plai de vis, de ambiţii deşerte
-Jucând rol de-un popor, ce-şi pretinde valoare-
Ce răsare-n mirosul de hoituri dejecte
Cu tărie de moţ... Atotprovocatoare!

Ce păcat că mă supăr pe-un loc, de pământ
Fără viaţă, conştiinţă, ruşine, credinţă...
Şi mă plâng, că n-am cui, ca şi alţii înfrânt,
De-o izbelişte sumbră... În vid de conştiinţă.

Unde-mi sunt şi părinţii, prietenii lor,
Ce mi-au dat din bun-simţ, gustul fin al valorii?
Ce păcat de imensul nedrept!... Muritor,
Mi-aş dori să reînviu... Frumuseţea splendorii!

Tot mai sunt pionierul, pitic, patriot
Şi nu vreau, decât singur, să-mi cer libertate;
Din bunici la părinţi, s-o redau la nepot...
Sunt român gând şi sânge... Pentr-o eternitate!

Deci îmi iartă, tu ţară, îmi iartă popor,
Judecata-mi spre cei ce-au drept simbol..."golan",
Ce-au furat un drapel şi-au lăsat un cotor
... Ce-i din os de străbuni... Pentru ei un ciolan!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvăşiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni şi duşmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă şi de tată,
Mă pierd printre copii născuţi,
Mă pierd între neprevăzuţi...
Mă pierd fără să ştiu, deodată.

Mă pierd de foşti colegi,
Mă pierd de şcoli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de şansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neştiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinereţe...
Mă pierd de viaţă, să mă-nveţe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câştigu-l-am printr-o pasenţă
Printre atâţi nevruţi de-a naşte;
Sunt norocosul viu, de Paşte...
Sunt un câştig... prin excelenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau gândul tău să-l citesc

Ce bine ar fi să ştiu ce gândeşti,
Că uneori mă întreb unde eşti?
Îmi place când ochii tăi strălucesc,
Dar vreau gândul tău să-l citesc.

Vreau să nu fii o dilemă pentru mine,
Că uneori am întrebări despre tine
Şi vreau să descifrez din tainele tale,
Că inima mea vrea să fii în a mea cale.

Fluturi din stomac încă nu au zburat,
Dar ştiu că poate fi adevărat,
Să-mi închipui că eşti lângă mine
Şi că mă-ntorc mereu la tine.

Inima ta bate pentru mine
Şi ştiu că şi eu am dor de tine,
Doar vântul mă trezeşte-n noapte,
Şi mă trezesc cu gândul plin de şoapte.

poezie de Eugenia Calancea (3 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăluit în cer

Înfig degetu-n cer, că de la mine-ncepe
Şi-i simt albastru-n care scald tot plin de tonuri.
Îl am în lacrimile-mi ce s-au scurs, rămase sterpe
De timpuri ce le-am şters, s-au dus, doar gândul le-are zvonuri.

Înot în pojghiţa de mare ce-mi dă suflu
Că-nghit la nesfârşit şi adieri şi vânt năprasnic
Ce-n valuri au trecut de-un hărăzit, îmi pustiind răsuflu
De care încă-mbujorez, purtat la jinduit de fiecare praznic.

Am cer -lipit pe ochi, în pori de el transpir
Şi-i greu, fără să-l simt că îmi apasă zboruri-
Ce-l visez veşnic, visul mi-este un neîncetat respir
Să fiu adânc, mai sus să-mi găsesc oase urme, doruri.

Dar e la fel ca marea, oceanul; stau plutind,
Nu pot s-alunec jos, să mă scufund, himerele mă-mping!
Abisul nu-i al meu, e precum cerul ce l-aş vrea să-l prind
În mâna ce-n cătuşe-o am de mine şi-s văzduh de cer, ce-ating...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Să fie oare o rugă către speranţă, cer,
"A Dio" spus cu patos, cu suflet îndoit?
Sau e o-ncercare încă de-a înmuia un fier;
Chemare "ad io", ţie, ce-ai vrea-o nesfârşit!?

Ori doar e un nume scurt de masculin iubit,
De cea ce-şi plânge odor tânjit, într-o vocală;
Un "Adi... o" în suspin, iertare spus cerşit
Sau pierderea de tot, răpus de timp, de boală!?

Este mai mult de-atât, e legământ curmat,
Cuvântu-n sine capăt, în pierderi inegal;
"Adio" suferind şi pedepsind păcat
Sau egoism, un dig, curmând retur de val!

O sabie-i, de-o parte lăsată ca să cadă
Pe cordul sângerând, la cel tăiat din gânduri!
Este ultimul spus, sfârşit de serenadă
Eliberând sau poate lăsând amor, să-l spânzuri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Se gudură de câte ori mă vede
şi nu ştiu, să-l privesc, aşa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar şi de-ntoarcerea-i unică
şi totu-i scurt şi nici nu ştiu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoţia de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând aşa mă ţes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, ştiind că sunt dorit
să mă scald trup şi suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum linguriţa cu şerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleştar, se savurând de bine...
Nu ştiu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; aşa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neştiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devalizatori de-un neam de artă

Ar trebui să fiu, c-am har, un fortunat,
Că am coloana infinitului în moştenire,
S-o urc mereu şi să mă înalţ, fără oprire...
Să privesc tot, de acolo sus... apreciat!

Şi loc pe scaun aş avea, de rezervat
La masa lumii, de-aş tăcea s-ascult puţin
Şi-aş fi înţelept cu cei ce bine-mi vor, nu spin...
Se dă respectul... de se vrea un respectat!

N-am parte de acolade de plăcere
Şi am deschisă o poartă, de sărut,
Cu atâtea mâini întinse, ce-am avut...
Dar nu strâng pumn... de onoarea mi se cere.

Sunt un bogat, mic simbol de un neam
Sublimă artă, în toată lumea-n jur râvnită,
Dar prăvălesc simbolu-n praf, cu ţara mită
Plătind, pe "alese", bolovanii... Ce sărman!

Îmi strigă scrisul păs ce am, dar nu se trece
Niciun cuvânt, că iar cuvântu-i sechestrat,
De cei ce-l au, aşa puţin, dar rezervat...
Să scrie legi, pentru legat... hoţii să-ncerce!

De-aş pune iară să încarc carul cu boi,
Chiar de o să trag, tot cu-ăi săraci, ca vite,
E-un timp când toate au un liman, iubite
Popor curat, dar laş un pic... Şi sunt cu voi!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostaze de Paşte

Retrăim, din nou, pilda de două milenii
S-aflăm poate odată ce înseamnă pedeapsă,
Căci tot în greşeală purcedem cu ura
Să tot duşmănim... Dumnezeu ne e vedenii,
Că doar îl invocăm! Cum fitilul de capsă
Aprins să inflame, doar o noapte, Scriptura.

Deplângem –mulţimi adunate-n biserici-
Pieirea de propriu, transpusă-n simbol,
Ca şi cum Iisus nu e noi, e-o idee
Şi nu suferim adevărul... Doar clerici
Vedem cu anafura, vinul din bol
Şi urmăm în păcate... În bucate-i Iudee!?

E însă mai mult decât simplu o moarte
Pedeapsa în numele întregului, lume!
Nu-i doar răstignire, purtatul de cruce...
E întregul păcat adunat ca într-o carte,
Ce numai Hristos a legat-o c-un nume,
De Biblie Sfântă, ce suflet induce...

S-aprindem din inimi, în Vinerea Mare,
Luminile vieţii din ceara topirii
Şi iar să renaştem Christos într-un spirit...
Să fie înviere din tot ce ne doare,
Să-l ţinem pe braţele tuturor, firii
Şi, frunţi să plecăm, umiliţi într-un mirit!

Că doar poate aşa, izbăviţi spre iubire,
Se întoarce privirea, de-a Domnului Fiu,
Să facă din pizme ce dragoste naşte,
Să fim toţi la fel... Om cu Om Omenire
De azi, să ne încredem mai viu, tot mai viu,
Chiar dacă cu toţi suntem mielul de Paşte...

"Christos a înviat!", "Adevărat a înviat!"
Să ne fie un crez că o Lume renaşte
Şi, ce nu-i iubire să fie păcat...
Să ştim că păcatul, de-i ură... ne paşte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"

E-un 5 noiembrie-nspre un sfârşit de an
Ce nu şi-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.

E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...

Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
‚nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot ţărmurindu-l şi-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.

Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.

Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Şi n-am puterea să-l întorc şi nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Şi-l pierd, într-un week end, pe Adrian.

Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.

Bucată ruptă-i de la ţara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... şi Prut şi Adrian.

Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.

Ţineţi-vă să nu rămâneţi van
Cum sunteţi azi doar simpli impostori
De nu veţi recunoaşte-n timp valori
Continuând să renegaţi un Adrian.

Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înţelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.

Şi nu uitaţi c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte şi gând sublim şi nu-nţeleg
De nu vă vreţi prin el, popor nemuritor...

Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o ţară care-şi pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...

PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veşnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solar

Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalţă-n zare
să-mi agăţ palmele de soare.

Şi cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
şi ultimul pic de sudoare...
să-l am în arşiţa de soare.

Fac cald şi eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am şi eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.

Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă nespusă sau... Daniel

Te vreau în poza de hublou
Te vreau mereu, te vreau din nou...
Să-ţi fiu etern, în zbor, erou
Te vreau mereu, te vreau din nou...

Să-ţi dau planajul de condor
Te vreau mereu, te vreau cu dor
Picaj de ai, în loc să-ţi mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...

Să-ţi fiu cuvântul numai eu
Te vreau cu dor, te vreau mereu
Să-ţi fiu culoare-n curcubeu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...

Veşnic iubitul de liceu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...
Să te iubesc şi-apoi să mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...

Du-mă la ochi să-ţi fiu o geană
Edith, Simona, Love, Ioană
Sau scrum din sufletu-ţi rimel
De-amor... Scris, nume; "Daniel"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte

Ce componentă universală suntem
Să ne compunem singuri din trasee
Ce pavoazăm, ce le-am deschis cu cheie
Ş-apoi păşim spăşiţi, pe ce-am creat, cu ce ne mintem.

Ne-avem în luptă surdă cu hazard
Ce vrem să-l stăpânim făr-al cunoaşte;
Si-aşa ne-am dat la suflet, Crăciun, Paşte...
Să nu fim bila dintr-un joc de biliard.

Suntem supremi în vise ce traducem
Într-un real, ce-l fabricăm cu forţe proprii;
Noi suntem singurii, se pare, interlopii
Să preschimbăm sfârşit, eternul să-l inducem.

Miraju-i maxim, ne-ntrupăm doar "fizici"
Uitând, morala, sufletul, de-a naşte...
Ne căutând, două milenii-n urmă, într-un Paşte
Ce-l venerăm umili, nefiind încă amnezici.

Mă-ntreb ades de ce-avem referinţă
Trecutul, recitind Sofocle, Aristotel...
Ce evoluţii suntem, de ne-am schimbat ţel?
Demni suntem oare d-un Christos şi d-o credinţă?

Eu uit de mine-n fiecare primăvară...
Chiar de-ntrebări îmi pun, mă las purtat
Pe un parfum de flori şi de tămâie, înălţat
D-un har, creat de mult, de mult, odinioară.

Regret amar că-ncet timp nu-i la fel
La înviere; hoarde ades de circumstanţă
Se duc într-o cutumă, vide de substanţă...
Nu cum bunica... m-aşeza-n genunchi de mititel.

Tot sper trecut, credinţă, oameni... Vor renaşte
Să fie iarăşi ca un ciclu nesfârşit, iar o Mesie
Să reîntregească suflete hidoase într-o Tiopie?...
Să fie lumea o smerenie într-o zi de Paşte???!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piersic Florin

Oare ştiţi ce-am avut hărăzit cum destin
Sfânt popor, aşezat în frumoasă de ţară?
Cel ce face etern anotimp, primăvară!...
Singur el masculinul de floare... Florin!

Este visul ascuns d-orice fată, femeie;
Timpul său se consumă-n frumos şi talent!
N-are limite-n ani, veşnic nou, e ardent!...
Îl avem din noroc... De n-ar fi... e-o scânteie!

E bărbatul veciei, Elvis-dac adulat!
E eroul prin sine-al legendei de neam!...
E flăcău Făt-Frumos!... Sângele-i de-ardelean
E cum vinul de soi, roşu fin şi perlat!

Pot sta ore întregi să-l ador, să-l ascult
Să-mi recite poeme, de viaţă să-mi spună!
E frumos şi voinic cum e brad din cadână!...
Mă încântă de suflet, de vis, de ocult!

E o parte din noi, minunatul decor;
Amintirea prezentă de-o altfel de ţară!
E haiducul semeţ dintr-o odinioară...
E-o legendă, un mit... E un om! E-un actor!

Este esticul suflet cu minte de vestic,
Filigramul-tezaur ce conferă valoare!
Ne încântă savoarea-i, glas de dulce licoare...
E sublimul, parfumul din pomul de... Piersic!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impotenţa redării

Aţi fost vreodat' epuizaţi de frumuseţea
Ce-o găzduiţi alături zi de zi,
Să nu mai ştiţi părinţi şi nici copii,
Să nu mai ştiţi c-aţi trecut tinereţea?

E straniu, ca-ntr-un gând de masochist,
Dorindu-ţi certă exclusivitate
Dar şi-a-mpărţi-n acelaşi timp cu altul, parte,
Ce ai să iubeşti?... Eşti Mefisto şi Christ!

De câte ori n-ai regretat norocul
Ce nu-ţi dă şansă să expui sublimul,
Să-l vadă o lume-ntreagă... femininul
Când e superlativ şi i-ai vrea public locul?!

Cert sunt că ce-i frumos este simbol mândriei,
Căci e-un mister, plăcutul nu-i un viciu;
Fineţea, gustul, fizicu-n deliciu,
Se-ngemănează caracterului, moralei, datoriei!

Natura însăşi se desparte greu
De frumuseţe, veşnica sa parte
Şi de un timp naşte tot mai frumos, decât dă moarte...
Şi-s parte a naturii-n fond... Iubesc frumos mereu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decont

Îmi fac decont de ruperi
dintr-o memorie uitată
călătorind cu gândul în tavan
cu ochii ficşi, uscaţi
din când în când,
în rest au licărul de neavând
figurile de taţi
ce-au părăsit copii taman
când şcoala nu e terminată...
şi veşnic vor trăi cu întreruperi...

Îmi sunt şi colegii
sau prea mulţi prieteni
ori simpli cunoscuţi, de-un leat,
ce nu-i zăresc pe străzi
deşi cu dor îi caut!?...
Este ca-n meciul cu balonul aut
când nu e nimeni să-l arunce înspre corzi
şi-alergători pe-o aţă totul au lăsat
în cursa doar de dus, sub ceteni...
din dat c-un zar şi n-au trişat, oh, blegii...

Şi-ncă se duc, se pare c-au chemare
de schimbat de... ţară
şi-acum pleacă uşor
-că-i doar democraţie-...
dar nefast le pleacă şi copii
indiferent mai tineri, sau maturi de-ar fi...
se duce-o seminţie
din care-s sigur parte şi-am să mor
la fel, aşa-n nepusă masă, într-o doară...
căci tot remarc, nu se răspunde la-ntrebare...

Deja e-un rău imens de gol
că tot mai greu mă regăsesc,
mă caut printre alţii ca şi mine...
şi nu-i chiar dacă mă tot uit în jur
şi-mi caut dialog... nu un oarecare
c-aşa sunt eu; ce nu cunosc, mă doare
şi încă nu-mi vreau tur
c-am încă ceva sacru-n vine
şi-o groază de istorii să le povestesc...
îmi joc propria piesă tot mai greu, n-am parteneri de rol...

Aş putea da-neştire nume
poate-n "attach" la câteva imagini
-din cele ce cu siguranţă-ncurc-...
ca-ntotdeauna n-am dat importanţă
la ce nu mi-e profund util...
aproape o ruşine, eu plecatul în exil,
în loc să mă fi străduit, nu-n aroganţă
de trecător aşa prin viaţă, doar să mă descurc...
Sunt vinovat, fără de margini,
poate de-aia-ncet, încet, rămân singur pe lume...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelimitat...

... sunt un dezorientat,
din fericire,
de atâtea gânduri fără limită;
pot plana nevăzutul,
ce-l ador ca pe orice nu ai,
când nu mai există niciun întâmplat,
un fel de împuternicire,
de nu ştiu care oferită
şi doar mă folosesc de împrumutul
de-o viaţă, ce şi tu tot la fel o ai... s-o porţi un pic şi-apoi s-o dai.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În suflet

Inima mea este de piatră,
Eu tot încerc dar un perete
Îmi stă în cale, şi-mi arată,
Că n-am ochi pentru alte fete.

O fi trecut prea multă vreme,
Ori nu mai ştiu să mai iubesc,
Ori n-are cine să mă cheme,
Şi nu pot drumul să-l găsesc.

Nu ştiu să -ngădui altui suflet
Să-mi stea alături, nu mai cred,
Nu ştiu a pierde doar femeia,
Eu şi încrederea mi-o pierd.

Ce suflet trist am uneori,
Asociind iubirii Luna,
Femei in seri vor fi, da-n zori
Iubim cu-adevărat doar una...

Cea pe care o duci acasă pe jos, şi pentru care devii bucătar, tâmplar, umăr... O completare. Restul e doar teatru.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!