Lui Cărtărescu

Ştiu, n-am ambitus, grandoare, n-am cum, nu pot să fiu la fel
Şi mâinile, am împovărat c-un tipar-ştanţă, un "STAS" mecanic,
Le făcând scule; străduit, m-am educat s-alin viţel...
Mă dăruind, poate nu sincer, dar credincios, mugind amarnic.

Am citit mult de-atât puţin, am tot citit şi-am tot uitat,
Mă împrăştiind, subiectiv, în subiectele diverse.
Nu mi-am luat timp s-ajung maestru, pentru cuvinte, un literat...
Împotmolit îs printre expresii, schimonosite, în vers să verse.

N-am vreun defi să tind la nimeni şi nici să-nlocuiesc, nimic,
Doar mă încânt, când pe canon îl refuz –unic, e elocvenţă(!)-
Şi-ncerc să cred că tânjesc seamăn, asemănare... Mă explic;
Am sufletu-n frustrări la fel... la neînţeles, la decadenţă!

Mă lupt şi eu cu timp -ce-i carne şi-i putrezită-n frigidere-
Îmi împuţind o existenţă... şi-i scurtă, printre plângăreţi
Ce-mi stau pe umăr să m-afunde, de ridic glas... nişte himere
Cerşind, neştiind... hămăind toţi, cu un jargon de proşti isteţi.

Şi-mi spăl mereu din hoitul viu, mă vreau să fiu curatul leş,
Ce se însămânţează-n mine şi devin zilnic tot mai stoic,
Încâlcit; numai vremi ce curg şi n-am zbor pe covor... e-un preş!...
Ţesut bucăţi, rupturi în sul, scris în culori din mine, eroic.

Mă plec arar, da-s fermecat de cast curaj de adevăr,
De cum e spus... şi tot mă-ntreb; cum n-a putut nici el să facă,
Acasă -unde-acum şi eu mă-ntorc ades, dintr-un răspăr-
Cu şarmul dezolant, ce-l are!?... N-a putut boi, să-i facă vacă?!...

... Să curgă lapte-n căni, la toţi şi miere s-aibă limba, dreaptă,
Să n-am -la revedere, acum- doar dobitoace şi hiene
Ce-mi smulg cadavrul importat, ce mi-l cobor treaptă cu treaptă
Într-o mocirlă, ce voi fi... dar încă o aseptizez, cu lene!?!

Sau poate-am şi eu loc pe-o stinghie, din crucea-naltă a răstignirii;
Măcar prelungul, care poartă contemporani de-un Cărtărescu?!?...
Cu-alţii-mi, idoli; Puric, Pleşu, Djuvara, Stolnici şi alţii, ai firii...
La care scuzele-mi îndrept; uitucul, eu, D. A.... Rădulescu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj inconturnabil

Mi s-a adus la cunoştinţă
că orice fac, orice credinţă,
oricât sunt de convenţional,
n-am niciun viitor astral.

Oricum de viaţă sunt falit,
sunt programat pentru sfâşit
deşi nimic nu am cedat;
mă lupt mereu, n-am profitat
de alţii, să le cumpăr traiul,
nu m-am reconvertit în craiul
cu aerele de-un stăpân,
un narcisist... convins de bun.

N-am fost la nimeni o povară,
nici la părinţi, nici pentru ţară,
m-am petrecut printre decenii
târându-mi visele, vedenii...

De-un timp presimt că mă topesc,
mă tem! Ce tot vorbesc?... Sfârşesc!...
Eram ca toţi, cuvinte goale,
mergeam la slujbe anuale
şi agăţam în cui icoane
cum prin birouri diafane
găseşti la cei ce cred spăşitul
la fel cum e sfinţit cuţitul
cu care tai în carne vie...
mistificând o omenie!

Final nu mai e convenienţă
-idee de inexistenţă-
devine crudul fapt real
transpus în fizicul mortal
şi-ncep să mă privesc altfel,
îmi fac din amintiri un ţel,
mă uit printre oglinzi şi sticle
crezând că pozele multiple
m-ajută să mă tot ţin minte
într-un album, printre morminte.

Am primit sol neaşteptat
-că-s trup şi suflet afectat
de-un rău ce-l credeam exclusiv
doar altora- fără motiv,
şi mă pătrund gând endoscopic
în trupu-mi intim, microscopic,
îmi caut răul ce m-atacă
şi vreau să-l rezonez... De pleacă
îmi jur să-mi port nespus de grijă,
să fiu Bing-Bang-ului... o schijă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Nici n-am ştiut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Şi zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l ţineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanţ ce-i spunem ADN-eu
Şi-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpâneşte, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toţi ne naştem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Minţiţi c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic ţintuiţi, ca nişte jagardele!

Mă uit cu detaşare; mă privesc
Şi-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aş vrea, cel puţin la sfârşit, să ştiu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aş fi eroare şi nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebaţi la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
şi-am luptat s-o câştig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viaţă, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
şi-am muncit mult o viaţă,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piaţă.

Mereu mi-am dorit frumuseţea, mereu,
şi-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
şi-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
şi-am făcut multe şcoli,
dar n-am de la tată şi mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
şi-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
şi zile şi nopţi n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forţat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-şi-am recurs la suprema instanţă-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, n-ai plecat totuşi?
Lia: Nu, nu sunt aşteptată de Sid. Cel puţin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înţeleg deloc, domnule comandant! Vacanţa s-a sfârşit, pentru noi toţi, inclusiv pentru tine, doar aşa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnişoarei Ly e de aşteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar şi pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid şi eu te-am aşteptat ieri şi alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Şi de ce nu m-ai anunţat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te aşteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Maşinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun şi-n răzbunare
Şi judecăţile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viaţă
N-am nici cât alţii au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheaţă!?

Toţi ce m-au frânt, m-au mărunţit, mi-au luat avut,
Sunt protejaţi că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câştig căci stresul mult şi vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio şcoală
Nu-mi dă câştig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-aşa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu ţeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repere

Trăiesc imperceptibil doar printre puncte de reper
ce mi se dau încă; multe primite, neîntrebat de le prefer.
Nu am ştiut nimic -şi-i despre mine- şi niciodată nu voi şti
cum m-am născut, când am ieşit, intrat, venit şi nici când voi muri...

Nici cel puţin de cât de bun am fost nu ştiu... sau cât de rău;
n-am calitatea să mă judec singur, altul mi-e călău.
Nu ştiu, oricât m-am pregătit -şi cât m-am pregătit- de-am competenţă...
Până şi-n dragoste cutume mi s-au dat... Şi mi s-a luat din existenţă.

Mă uit pe cer 'ntr-o noapte, asta, într-o primăvară, după ploaie;
ce neînsemnat sunt, nici măcar un punct, nici cel puţin un licărit-văpaie...
Ce mult aş fi dat totul, m-aş fi dat pentru-a mă şti, pentr-o părere,
să ştiu mult peste timp, cândva, de voi fi parte din repere?...

Dar n-are rost să m-amăgesc, în fond sunt două emisfere
ce greu, ce greu le-am câştigat şi-s primele ce-mi pierd, cele mai efemere.
Noroc că singur mi-am fantomele de libertate, mă strecor citindu-mi ere
ce-am moştenit şi-aşa-mi mai prelungesc pulsaţii de pulsar, în lungile-mi artere..

... Mă-ntind un scurt popas, parcurs de suflet nevăzut ce-i la vedere,
încorsetat printre piroane, răstignit pe-o cruce sângerândă de repere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Sunt oare
un plagiator,
un oarecare
neştiind
umbrind
de un sfumato
antecreaţii cum un Michelangelo...
dar fără un maestro,
din lipsa pe vecie d-un Verrocchio
"presto",
sau banal Pinnocchio...
n-am nici obârşii-n Sant-Angello
şi orişicum
nu aveam cum?!...

Rămân
un simplu muritor
fără predecesor;
n-am copiat niciun Tacola
şi niciun Eilmer cutezant
căzut,
pe nimeni n-am avut o preîncercare,
doar ezitant,
în singur mi-am creat un drum,
modest...
n-am nicio jenă să mă manifest
un bun
pentru consum,
un surogat de... Cola.

Dar sunt cu siguranţă mai cinstit
decât titanul;
nu m-am autodefinit
sau proclamat
brevet universal...
sunt doar un biet vasal total lipsit de ipocrit,
îndepărtat de-al său egal...
cert însă sunt un unicat,
un fel de autodidact, nu literat,
sunt poeziei... curtezanul,
c-o mare diferenţă de talent
de-un Buonarotti
ce nu voi fi nicicând, nici printre copii...
Sunt doar un bun incipient!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Redescoperit, eu

Stau mult cu mine însumi de un timp,
mă caut
şi încerc să mă găsesc,
că nu m-aveam până acum...
-uitat, de când eram copil de anotimp-
în veşnic... căutări de drum.
Mă răspândesc
sunet-cuvinte, cum susurul curgând... de-un flaut.

Mă redescopăr
cum n-am fost vreodată,
ca peştele ce-l căutam sub lespedea de piatră
şi-am bucuria să mă-nşirui
pe-un papirus,
-necenzurat de niciun virus-
şi s-acopăr
din golurile ce-am... să nu mă nărui.

Ce interlocutor;
mă minunez pe zi ce trece
cum pot altul să fiu,
să mă transpir sudoare-n pergament,
să-ncerc un nou, la Nou şi Vechiul Testament,
tulburător,
convins că fiecăruia-i dator să-ncerce
şi n-am intenţia să demonstrez că-s unicul şi cel mai viu.

Mă-ncerc în pilde
adunate -dup-un crez de-al meu-
ce-s poate expirate,
căci pare-se nu am citit de-ajuns
să am răspuns...
Mă vizualizez un Prometeu,
să redescopăr Maupassant printre Mathilde...
măcar o parte, nu pe toate.

Şi nici pretenţii n-am
-că nu-mi servesc-
în fond doar mie-mi scriu
să mă incit,
cu sufletul ce-n trup am răstignit
şi-acum îl regăsesc
fără tam-tam,
şi pe tăcute... cum se bea un rachiu...

Şi mă extaziez la faptul că nu-i prea târziu
şi că mă spovedesc la mine însumi, cât mă ştiu
că-s încă viu... Reînviu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământ

De ce oare sunt complicat,
N-am versul fin, suav, uşor,
Să pot să iau cu mine-n zbor
Doar bucurii... Nu e păcat?

Sunt prea tenebru, plicticos
Şi nu ştiu să produc plăcerea;
Confund dulce cu-amar, cu fierea...
N-am parcă bula de-un spumos.

Şi nu-s în viaţă o corvoadă!?!
Cred chiar c-am şarmul meu aparte;
Ades sunt jockerul din carte...
Cu mine viaţa nu e fadă!

... Îmi promit singur o schimbare
Profundă; vreau să dau sublim,
Să fiu Verlaine sau omonim...
Să rămân lumii o candoare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântătoare aversă

Mă surprind cu cât de des se întâmplă,
Din ce misterios trecut mă încânt când plouă;
Îmi dă instantaneu senzaţia de bine, gând mi-mplântă
De ce se cheamă simbolul, ce-i muza, ca o rouă
De miros ud de proaspăt, spălând caste dimineţi,
La fel, dar însutit, mai sugestiv ascultând ropot
Cu priviri duse pe-o perdea de fire suspendate, picurii erecţi,
Ce din pământ se înalţă înspre gri topit de-un clopot
Şi-mi taie gând felii subţiri de timp, în multe nostalgii,
Ca din burete mă făcând să curg, la fel broboane,
Dintr-o colină ce-mi lipesc sinapse de prezent, de fost, de-oi fi
Cu picurii ce simt în piept, ce tremură scoţându-mi stări, baloane
Pline de-un har, ce altfel n-am de-s pe uscat, arid,
Numai sub soare ce-mi topeşte parcă cuget şi-aş pleca,
Departe în lene... nu, nicidecum; ploaia îmi dă un gust avid
De spus de mine... Poate-s ocean la bază, de-un meteor, vreo stea...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştient... bazal

Stau tot în transă, în hipnoză,
Să n-am alt gând, decât pe tine
Cu corpul plat, întins de bine...
Te-aşteptând iar, apoteoză!

Derulez ce n-am spus vreodată,
Stau c-ochii închişi, deschişi sub pleoape,
Scăldaţi oceane în lacrimi-ape...
Plângându-mi inima prădată.

Nu mă mai scol la niciun număr
De ani, trecuţi toţi aşteptare...
Că orice speranţă şi ea moare
Când pleacă chip... ce-mi stai pe umăr...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am...

Nu ai noroc,
aşa ţi-e scris
să fi proscris
la orice joc.

Nu ai un ban
şi-aduni nimic,
câştigi un pic
muncind în van.

Nu ai o casă
şi-ai făcut multe,
printre insulte,
de mâna-ţi roasă.

Nu ai copii
şi i-ai crescut
cum ai putut...
iubit să fii.

Nu ai soţie,
că te-a lăsat,
bărbat ratat...
şi n-o să vie.

Nu ai amici
şi-ai ajutat,
mereu le-ai dat;
se-ascund, calici.

Nu ai putere
- slăbit de timp,
de-un bun răstimp -
să faci avere.

Nu ai nici şarm
să cucereşti
nuri femeieşti,
bătrân jandarm.

Nu ai credinţă,
ce-aveai copil,
de lung exil
în suferinţă.

Nu ai nici somn
visând să iei
din vis idei,
să fii, iar, domn.

Nu ai valoare,
eşti refuzat
şi-ai încercat
viaţa-n reluare.

Nu ai nimic,
te-au uitat toţi!
Repeţi doar sorţi...
Viaţa-i un tic!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De câte ori am încercat,
Atâtea şanse-am spulberat.
Încerc mereu, sunt disperat
Să-i amintesc ce a uitat.

N-a mai vrut şi a plecat,
Într-un minut ea m-a lăsat.
Nimic frumos n-a mai durat
Şi-am rămas îndurerat.

După ea să fug am ezitat,
N-am putut, am îngheţat,
Oricat de mult m-aş fi luptat,
N-am putut, eram blocat.

"Ce să fac?" m-am întrebat,
Ce am vrut n-am realizat,
Am rămas neajutorat
Şi de durere torturat.

De câte ori am încercat
Să ma ierte, m-am rugat,
Dar n-a vrut, nu m-a iertat,
Nici măcar nu i-a păsat.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neştiut

Mă cheamă "neştiut", n-am stea, n-am nume
Pe cerul înstelat, în abisul mării-n spume.
Nu strigă nimeni să-i răspund, nicicine
Şi de-ar ţipa e-n van, nimeni nu vine.

Alunec peste clipele nenumărate,
Ce-n cont le trece al meu duşman, etate.
Plutesc cu capu-n nori, în atâtea ploi,
Să-mi spăl din vise, caut... "amândoi"!

Mai salt din când în când pe-o sârmă
Şi dezechilibrat îmi pierd elanul, cârmă.
Păşesc tot mai agale, să n-ating jaloane
Întinse peste tot, mă pierd printre cotloane.

Cu ochii închişi petrec întunecime
Să treacă, nopţi spre zilele sublime;
Când mă ascund în mine fără voie,
Un ignorat de toţi... Înamorat nevoie!

Am doar un licărit pe ape învolburate
Şi înot livid în lacrimi, am mâinile crăpate,
Dar tot le întind, cât încă am sânge-n vine,
S-ajung, să te ating... Te am numai pe tine!

Mă sparg nisip de-o plajă, ce trupul ţi l-ar ţine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pe din... afară

Am lecţia de studiu despre un mine trup
Şi mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Şi, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.

Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neaşteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.

Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înşel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanţele pe ţinte.

De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Şi-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cred...

Mă condamnaţi, dar încă, în iubire
Mai cred şi-acum că este Dumnezeu,
Când Cerul cu o rază-mi dă de ştire
Că toţi avem apus cum am şi eu.

Prin vers intrat în cercul nemuririi,
Îi sunt femeii rob şi sacerdot
Şi-n rugăciunea mare a iubirii
Cu ea mă-nalţ înlănţuiţi de tot.

E poate blasfemie căutarea
Sfinţeniei în amforele vii,
Dar n-am putut să nu le-ascult chemarea,
Cum nici pe-ale izvoarelor din vii.

Nu aruncaţi cu pietre voi, în mine,
Că n-am putut Poruncile să ţin,
Prieteni, fericirea-n lume vine
Din Cer, doar prin femeie şi prin vin!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!