Cântec vagabond

Toamna are ceva-n comun cu sângele meu –
Anumite maniere, o stare, un anume clişeu;
Inima mea-i o rimă pentru tot ce se pierde, pentru tot ce-i târziu,
Ţinând pasul cu-anotimpul, în galben, în violet, în sângeriu.

Frunzele roşii de-arţar prin venele meu curg
Asemeni unui sunet de corn stingându-se amurg,
Iar sufletul-mi însingurat se-înfioară când vede, valuri,
Străvezii ca un fum florile-îngheţate pe dealuri.

În Octombrie sângele ţiganilor dă în clocot,
Ceva mătăsos, trist şi urgent se insinuează peste tot;
În flăcări pe fiecare culme
Ne strigă, unul câte unul, Octombrie pe nume.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!