Petre Prioteasa

Reverie

I. Într-o zi, pe la chindie,
lâng-un fir de păpădie,
găsii dorul mândrii mele
înglodat în temenele.
Cu mâinile amândouă
îl spălai, din ochi, cu rouă
și-l strânsei la piept să simtă
inima cum îmi palpită.
Cu emoție și teamă
simții glasu-i că mă cheamă
de aproape, de departe
unde gândul ne desparte,
de departe, de aproape
străbătând dealuri și ape.

II. Privesc întâi spre răsărit,
iar chipu-ți e la asfințit
Te strig, dar nu poți să-mi răspunzi,
ești printre orbi, flămânzi și surzi,
lumină n-ai să poți vedea
e chipul meu, e vocea mea,
de-mpingem timpul îndărăt
tu ai uitat și cum arăt,
dar chipul tău, în visul meu,
dispare, apărând mereu,
întind o mână să te-ating,
dar lumânările se sting,
miros de smirnă, fum și jar
se simte până-n sărindar.
Cel dor nestăvilit mă vrea,
dorința ta, ofranda mea,
să merg la Creator să cer
o viață plină de mister
pentru noi doi, pentru vecie,
în care tu și eu să fie
pe-aceeași cale nemurire
în drumul către mântuire,
să nu ne putem despărți
de-om reînvia ori muri,
cum umbră-om nu se despart
și totul, totul își impart,
că putem sta doi pe un loc
cu-aceeași vrajbă sau noroc,
cu-aceeași grijă și speranță,
cu eleganță și prestanță.
cu apă, aer, soare, foc,
legând ursita de noroc,
îngemănați pe veșnicie
la rădăcini de păpădie,
agheasma pusă-ntr-o cofiță,
legați de-un fir de garofiță,
ca dăltuiți într-o figură
de heruvim sau creatură.

III. În cea zi, pe la chindie,
te-am numit melancolie,
numai vântul când adie
pletele mi le mângâie,
numai ploaia când revarsă
îmi sărută gura arsă,
numai noaptea când coboară
în mantia-i mă-nfășoară
și nimeni, nimeni nu știe
să culeagă păpădie.
Dar, privind spre deal, la vie,
te văzui copilărie,
tinerețe, bătrânețe,
patru ochi și două fețe,
două guri îngemănate,
mâinile împreunate,
părul ne crescuse-n iarbă,
via parcă sta să fiarbă,
să gustăm din mustul vieții
și porumba tinereții,
să stăm tâmplă lângă tâmplă,
la final asta se-ntâmplă:
stelele, noaptea și luna
ne-or veghea întotdeauna!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Petre Prioteasa

Întreb...

Pentru-n petic de pădure primii în cap o secure,
Pentru-un petic de negreață rămăsei cu mintea-n ceață.
Te-ntreb, Doamne, ce-am greșit de-așa pedeapsă-am primit?
Întreb soarele și luna ce-mi mai pregătește runa?
Nimeni nu-mi poate răspunde, nici măcar prin microunde,
Degeaba sunt conectat, n-am acoperire-n sat.
Numai mândra cu jungherul poate dezlega misterul.
Eu privesc spre Răsărit, dar ea e la Asfințit,
Strig că poate să-mi răspundă, mândra se preface surdă,
Lumină s-o pot vedea: e chipul ei, vocea mea,
De-mpingem timpul îndărăt, ea a uitat și cum arăt,
Dar.. chipul ei, în văzul meu, dispare, apărând mereu,
Întind o mână s-o ating, toate luminile se sting,
Iar inima-mi duhnește jar, mândruța mea n-are habar,
Cel dor nestăvilit mă vrea dorința ei, ofranda mea,
Să merg la Creator să cer viața-ne plină de mister,
Pentru noi doi, pentru urmași, nu dovedim că suntem lași,
Pe-aceeași cale, nemurire, în drumul către mântuire,
Să nu ne putem despărți de-om reînvia ori muri,
Cum umbră-om nu se despart și totul, totul își împart,
Că amândoi stăm pe un loc cu-aceeași vrajbă sau noroc,
Cu-aceeași grijă și speranță, înfiorați de eleganță,
Cu apă, aer, soare, foc, legând ursita de noroc,
Îngemănați pe veșnicie ca viața spornică să fie,
Ca dăltuiți într-o figură de heruvim sau creatură.
La final asta se-ntâmplă: să stăm tâmplă lângă tâmplă,
Stelele, noaptea și luna ne-or veghea întotdeauna!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Blestem

Unde, mândro, te-ai ascuns
De mă lași fără răspuns?
Unde, mândro, ți-este gândul
De-ți duc dorul nopți de-a rândul?
Eu mă zbat, mândra-mi dispare
Și de mine habar n-are!
Mă zbat singur, ca un pește,
Mândra nu mă mai iubește!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!

Mândro, de te prind cu altul,
Fac scandal să afle satul,
Dacă nu-mi vii înapoi
Singur-cuc zac în zăvoi!
Să nu zici că nu ți-am spus
Că de boală sunt răpus,
De-oi pleca să nu mă plângi,
Doar durere-n piept să strângi!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!

Izbăvire vreau să-ți fie
Izvorul de apă vie,
Numai ploaia când revarsă
Să-ți sărute gura arsă,
Numai vântul când adie
Pletele ți le mângâie,
Numai noaptea când coboară
În mantia-i te-nfășoară,

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!

Iară boarea cea tihnită
Să-ți vrea noaptea liniștită,
Numai stelele din zori
Fie-ți ochi strălucitori,
Să stăm tâmplă lângă tâmplă
Că-n final așa se-ntâmplă:
Stelele, noaptea și luna
Ne-or veghea întotdeauna!

Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Descântec la vămile văzduhului

Bobi de lumânare,
boabe arzătoare
lacrimi de ceară,
fiți până diseară,
fiți pân-la chindie
când ziua e-n genunchi
și urcă seva-n trunchi
spre luna-argintie
ca o păpădie,
când scutură luna
pe câmpie bruma,
păru-i despletit
revarsă argint,
boabe descântate
pe câmp lăcrimate.

Pe la cântători,
cu ciutura-n zări,
când peste izvoare
plouă cu soare,
spicele răsună
de argint de lună,
eu secer secară
și o duc la moară,
și curge făină,
o cern în lumină,
și-o ud la izvor,
cu apă de dor,
și o coc la foc,
și-o scot la soroc,
și-o împart la fire,
pentru pomenire,
să-mi fie pomană
când trec printr-o vamă,
unde mă așteaptă
să o dau ca plată
pentru a mea vină
îngeri de lumină


Pământul de jale
plânge cu izvoare,
spre pleoapă-și revarsă
jalea strânsă- casă,
când cel la soroc
nu are noroc
și când cel drept moare
fără lumânare,
când la priveghere
ceru-i gol de stele,
când banul de- aramă
nu se dă ca vamă.

Bobi de lumânare,
boabe arzătoare,
eu vă descânt iară,
descânt de secară,
descânt pentru moară,
să curgă faină,
s-o cern în lumină
și-n ochi de fântână
cu argint de lună,
și-n ochi sfânt de har,
de agheazmatar,
să o frământ pită
pentru a mea ispită,
s-o frământ busuioc
pentru al meu noroc,
să o frământ cale
pentru-a mea plecare,
s-o frământ aramă
pentru a mea vamă.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Pentru ca noaptea...

Când nopțile
nu au contur
te strig…
Aș vrea să fiu
primul fulg de zăpadă
topindu-se timid
și emoționat
pe buzele tale…

Când fluturii orbi,
în cădere liberă,
se lovesc de asfalt
Aș putea fi
cu o eternitate
mai aproape de tine.

Pentru că noaptea…
noaptea umbrele mele
pot să danseze,
Și numai noaptea
ploile de meteori
îmi luminează drumul…

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Bătăi de păpădie

Fericirea de a te vedea fericită
Mi-e o lumânare de păpădie
Ce ți-o aprind în inimă ție
Cu iubire de demon curată

Căci mă întreabă îngeri
Cui aprinzi atâta năvălnicie
De trezești în cer euforie
Printre moarte paradisuri

Biet demon de lut nebun...
Ce arzi în puf de păpădie
Pentru crezul tău surghiun
Ce infinit foc o să-ți fie..

De parcă ai avea o datorie
Să aprinzi lumânări de păpădie
Ce sunt întrebate de oricine
Cui sunt aprinse nebune

Când tu umbli prin iaduri diurne
Cu pleata în vânt și inima plină
De dor, cu furibunde supline
Ce te ard in această tină

Aprinzând puful de păpădie
Pentru ce,.. tot cerul știe
O singură ființă..
Ce are putință

Să nască in tine, demone
Lumânări de păpădie..

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Petru Ioan Gârda

Aproape te-am uitat

Aproape te-am uitat. Nu mă mai bântui,
Doar ziua mai tresar la câte-un gând,
Doar noaptea mă mai tulbură cu cântu-i
O pasăre din ramul tremurând.

Aproape te-am uitat. Doar pe alee
Când trec, îngândurat și obosit,
Pe lângă lilieci sau azalee,
Încetinesc, o clipă, amețit.

Aproape te-am uitat. Doar câte-o carte
Când mai citesc, tresar la un cuvânt,
Privesc în gol, apoi o pun deoparte
Și născocesc un vers pe care-l cânt.

Aproape te-am uitat. Doar totdeauna
Când se arată-n geamul nemișcat,
Cu chipul ei de zână blândă, luna,
Surâd. În rest... aproape te-am uitat...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O iubire spulberată

O floare de păpădie
s-a deschis de dimineață
când voios soarele-adie
și o mângâie pe viață.

Și pe câmpul înverzit,
multă vreme-a strălucit,
dorindu-și mereu să stea
numai în lumina sa!

Dar, pe cer s-au adunat
norii care-au speriat
bănuțul ei aurit.
Chiar și vântul a venit

din senin, fără de veste
și-a făcut-o de poveste,
spulberând-o-n patru zări,
peste alte șapte mări.

Pufuleț de păpădie,
tu, ce zbori din loc în loc,
cine soarta să ți-o știe
și cine-i al tău noroc?

Cine te va prinde oare
să te-ascundă-n al lui sân?
O fi un om bun sau poate,
unul rău, chiar și hapsân?

poezie de din Secvențe în alb și negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Ion Cristea

Taina unei frunze

Încerc ca să găsesc în zborul unei frunze,
O geană de lumină, un leagăn pentru muze,
O aripă de flutur, un zbor cu eleganță,
Mereu către aceeași zburdalnică speranță!

In zborul său e-o tainâ, de vrei, o s-o zărești,
N-o simte orișicine, dar, de te străduiești,
Ca într-o adiere de pulbere ușoară,
Te va atinge zboru-i, chiar dacă ea coboară!

Ce minunat e zborul și ce frumos plutește,
Și cu-ale tale vise, ades călătorește,
Și îți arată ție, că drumul nu e lin,
Dacă-ți îneci speranța în lacrimi și suspin!

Când pe pământul rece, ea vrea să se aștearnă,
Îți mângâie privirea cu zborul ei spre iarnă,
Nu poți să nu te bucuri, că multele culori,
Ți se așază-n cale, ca un covor de flori!

Chiar și atunci când zace, pe banca noastră tristă,
Ne-ntâmpină cu-aceeași privire optimistă,
Și nu ar vrea prea multe ca noi să îndrăznim,
Decât să urmăm visul și să ne întâlnim!

Ce taină poate-ascunde o frunză optimistă,
Plăpânda ei aripă abia dacă există,
Și-n timp ce eu prin viață, tot urc și mă cobor,
Ea duce strâns in brațe un prim și ultim zbor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Când s-a lăsat sărutată..

Unii, țantoși ți-ar spune
Că iubirea e în noapte
Plină de "pasiuni"moarte
Când fiorul-n zori apune..

Alții, cu ochii de hiene
După palate aurite
Haine spălate, bucate..
Și pentru a se supune

Soția cu ochii plecați
Sclavă cu palme damnate
Și nu aceea demnitate
In care totul să-mparți

Firul de rouă și pâine
Soarele, stelele, luna
Lacrima când e cununa
Iubiri, inimii genune

Cu luciri-n ochi senine
Cu patru palme-mpreunate
Cu zorii tălpii adorate
Sărutate ca o minune..

Iubire mai esti prin lume?
Sau esti ocnă de cutume
Cu amăgiri-n false spume
Împietrite-n spini, postume..

Și zburați in păpădie..
Când ea lebăda-ti spune
Prin cântul ei de vecie
Iubirea e o minune...

De care nu te saturi
In infinit de infinituri
Privind uluit, tandru la ea
Mereu ziua și noaptea

Cum ai zări-o prima dată
Când s-a lăsat sărutată...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Ale tinereții valuri...

Ale tinereții valuri
trec nostalgic peste noi,
rătăcesc și, între maluri,
ne lasă de doruri goi.

Dacă dorurile mele
vor trece neobservate,
eu te rog fă-le bezele
să se-ntoarcă neschimbate.

Că tu nu știi ce e dorul,
nici n-aș vrea să-l înțelegi,
se adapă la izvorul
unde nu există legi.

El respectă legea firii:
a iubi și-a fi iubit,
este datul omenirii
să iubești ce-i hărăzit.

Cum trecu iubirea noastră,
se scurg ochii după ea,
tot privind spre zarea-albastră
Cel de Sus ne-o va veghea.

Tânjim unul după altul,
gurile ni se usucă,
Îl rugăm pe Prea Înaltul
înapoi să ne-o aducă.

Tu să nu te joci cu dorul
că-i foarte periculos,
te destramă precum norul
dizolvat de-un vânt nervos.

Iar de-oi încerca vreodată
să revii, nu se mai poate,
dorul trece doar o data,
ia cu el mințile toate.

O să alergi pe câmpie
când spre deal și când spre vale,
ai vrea să plătești simbrie
să-ți revii pe vechea-ți cale.

Să fi fost mai precaută,
mai mult pierzi decât câștigi,
numai pe calea știută
totdeauna poți să-nvingi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ai plecat, iubită mamă...

Tu ai plecat, iubita noastră mamă,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Că te-am crezut cu-adevărat!
Curaj în viață dacă n-ai
Cu moartea n-ai cum piept să dai!

Se stinse o lumină în panoplii de cer ;
Pe lângă luna plină căzu ca un mister!
Un suflet se înaltă spre cele veșnicii ;
De-aceea cade steaua, nu poți că să nu știi!
Așa s-a întâmplat, tu însăși să dai vamă,
Tu ai plecat iubita noastră mamă!

Curaj aveai, cât pentru o armată
Și ne-ai crescut cu inima curată!
Iar hrana, ziua toată-ți era doar un covrig,
Că noi să creștem mari și să nu știm de frig!
Așa te-am cunoscut, noi, mamă,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă!

Iertare cerem, de-am greșit
Dar parcă greu ne-ai pedepsit ;
Doar știi că fiul ți-a plecat în cer,
Că tata să nu fie mult stingher!
Acum și tu te-ai supărat
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat!

În inimă ți-ai dus durerea
Deși era amară ca și fierea!
Tu ți-ai ales cărarea către cer
Și ai avut voință că de fier!
Iar noi nu am făcut păcat,
Că te-am crezut cu-adevărat!

Ne-ai învățat pe toți să nu cedăm la greu,
Că dacă vrem, putem, ne-ajută Dumnezeu!
Dar tu se pare c-ai uitat, acum,
Când ești pe ultimul tău drum ;
Nu poți în lume să mai stai,
Curaj în viață dacă n-ai!

În lumea unde veșnic ai să fii
Noi suntem siguri că tu știi,
Că nu-i durere, nici lacrimă, nici chin
Și nu vei în stare, să scoți nici un suspin!
Acolo, o eternitate stai,
Cu moartea n-ai cum piept să dai!

Cu moartea n-ai cum piept să dai,
Curaj în viață dacă n-ai!
Că te-am crezut cu-adevărat
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă,
Tu ai plecat, iubita noastră mamă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Te chem în vis

Adorm iar ușor, cu gândul departe,
Departe pe-un nor, pierdut în noapte,
Respir amănunte, purtat spre lumină,
Amintiri cărunte aștept ca să vină.

Renasc în visare și somnul mi-e dulce,
Către o clipă gându-mi se duce…
Și iată că dorm și totu-i pustiu
Doar lângă tine aș vrea să mai fiu.

Tresar de prin vise, te caut, te chem,
În nopțile-aprinse pe tine te-ndemn,
Să vii, să apari, cu mine să stai
Lumină în noapte mie să-mi dai.

Tu nu mă asculți, plutești anormal,
Spre lună, spre stele, eu par un banal,
Te rog, dar coboară din nou într-un vis
Și du-mă, condu-mă spre-al tău paradis.

Dar ce simt eu? Ce văd? Ce aud?
Sunt șoapte pierdute în beznă, în vânt?
A tale pierdute suspine în noapte…
Le-ascult venind, răzbind de departe.

Tu nu mă vrei, te chem în zadar,
Și în orice vis se naște-un hotar.
Dar ce mai contează? Tu n-ai vrut nicicând
Să vii-n al meu vis, te-am chemat plângând…

Și-acum în final, când ziua-i aproape,
Te văd, parcă simt cum vii de departe;
În noaptea adâncă ce curge încet
Pe tine ființă, a te visa încep…

poezie de
Adăugat de Eliana DoruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Notațiile ceasornicarului pe marginea desenelor geometrice

Ca urmare Eva e construită imperfect sau dual,
Iar lui Adam îi lipsește o coastă,
Adică un pământ mioritic cu dealuri și văi
Cum e de fapt și femeia și tot Pământul mare,
fiindcă asemenea Tatălui nu poate fi făptură sau suflare de femeie
Iar asemenea Fiului nu poate fi Spiritul
Care pe toți și toate ne ține într-un mănunchi de raze
Pe un soare numit pământ
Când rece, când caldă ne e inima
Când aproape, când departe ne sunt ochii
Orbi în fața luminii, credem că zarea noastră
Este o noapte luminată de scânteia oamenilor,
Mic ne este gândul, mică ne e iubirea,
Iar făptuirea noastră și ea mică pare
Precum ceasornicul cel mai mic,
Păpădie într-o răsuflare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când dorul de tine...

Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, ești numai dor, ești stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu și nu mai luminează ca la-nceput.

Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, să readuc la viață ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi și inima mă doare.

Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâșietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut și nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe brațul tău m-aș odihni și nu m-aș sătura, în veșnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ți spun cât te iubesc.

Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau să cred, c-ai fost plecat pentru o vreme și-ai să revii
Și iarăși vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înțeleg, târziu, că nu se mai poate și-adorm plângând, cu tine-n gând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Somn

Noaptea nu cântă, noaptea nu strigă
Coboară o linște care intrigă
Când mergi să te culci, parcă treci niște porți
Calculează din vreme ai norocului sorți

Parcă pleci la o luptă, oare știi că te-ntorci
Plin, peste câmpul cu cadavre de morți
Se aude oftatul unui cal ce nechează
E mintea lucidă-visezi- ori e trează...?!

Ești încă viu... te gândești c-ai scăpat
Probabil destinul râzând te-a uitat
Probabil că-n lumea de fum și hârtoape
Roata s-a-nvârtit pentru încă o noapte

Dar ce te ucide, ce te doboară
Nu e armura sau rana ușoară
Ci ca o lamă de fulger e gândul
Că n-ai cum să-ți afli nici locul, nici rândul

Te întorci în cetate—mai bătrân și târziu
Nu sună trompete—ești învins, e pustiu
Calul ți-l tragi de căpăstru la pas
A-nghețat răsuflarea și timpul pe ceas

Unde te duci când te culci, unde pleci
Ce ținuturi departe, ce locuri mai reci
Ce te așteaptă, te pândește, e după
Ori ce fiare hămesite din tine se înfruptă

E noroc, e hazard, ești doar o-ntâmplare
Poți trăi, poți muri—pe nimeni nu doare
Este somn sau e-o moarte, nu ai cum să știi
De ești viu între morți, ori mort între vii

Mi-e frică de drumuri, de plecări și de somn
Mi-e frică de timpul ce-mi scapă din mână
Știu că zâmbiți când îmi spuneți să dorm
Și mormăiți mai mult pentru voi: Noapte bună!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Numai femeia știe

Ochii ei... oglinda vieții mele,
Licăresc în noapte, parcă-s două stele,
Iar privirea lor plină de mister
Mă arde ca o faclă aprinsă în eter.

Ce ascunde-n ei, numai femeia știe,
Când focul se stinge sub mantia-i pustie.
Și inima-i plânge plină de durere,
Când singurătatea o mistuie-n tăcere.

Privirea-i se-nsenină ca cerul albastru
Când o sărut și-o îmbrățișez tandru.
Mă-nvăluie-n stele și-n mii de mistere,
În clipe de iubire, dulci, dar efemere.

Știe numai luna, sub raza-i argintie
Ce scântei aprinde un suflet de femeie,
Căci ea este enigma ce n-o pot desluși,
Dar îmi aduce-n viață multe bucurii.

Când negura se lasă și umbrele dispar,
Rămâne numai una, în chip de chihlimbar
Și ochii ei mă cheamă în nopțile târzii,
Să o țin în brațe pân' zorii s-or ivi

poezie de (19 martie 2017)
Adăugat de DenygigiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alți zori... aceleași urme în noapte

Zorii se întind între tăcerile noastre
încuviințate parcă, până și de Dumnezeu,
într-un târziu... când nimeni
nu s-ar mai încumeta să o ia de la capăt,
străbătând fiordurile sentimentelor înghețate,
departe, către Atlantida,
lăsate mereu în grija unei alte zi de mâine,
atunci când soarele - probabil că va reuși
să ne dezghețe pașii,
în drumul lor spre nemurire...
deși nici noi nu mai știm
de ce am ales exilul.

Și asta, probabil pentru că am plecat deja,
și nimeni nu-și mai aduce aminte de noi,
nici măcar această zăpadă târzie,
așternută - cu nonșalanță,
peste urmele noastre de dor,
lăsate undeva, departe,
în urma mea,
în urma ta...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Păpădie

ger de crapă piatra-n patru
la Joseni și la sihastru
sus în deal la mânăstire
n-are cui să dea de știre

Dumnezeu cred... a uitat
că sunt și eu într-un sat
cu mănuși si fes în cap
în zăpadă îngropat

dacă ies în primăvară
galben ca turta de ceară
voi culege pe câmpie
numai flori de păpădie

floarea-i galbenă în soare
iarba verde la picioare
cer albastru luminat
și eu pus pe mângâiat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Mama

Mamă! Alfabetul vieții mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viață.
Și ne crești, cum doar tu știi,
Cu iubire și dulceață!
Tu îmi ești iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu ești cartea vieții mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Și acum tu, unde ești?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuță,
Ca și la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinți și casa părintească!
Viața ni-i scurtă și știu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Și mai știu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Așa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ și-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Și nutrim speranța regăsirii ce ne întinerește,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Ale tinereții valuri...

Ale tinereții valuri trec nostalgic peste noi,
rătăcesc și, între maluri, ne lasă de doruri goi.
Dacă dorurile mele vor trece neobservate,
eu te rog fă-le bezele să se-ntoarcă neschimbate.
Că tu nu știi ce e dorul, nici n-aș vrea să-l înțelegi,
se adapă la izvorul unde nu există legi.
El respectă legea firii: a iubi și-a fi iubit,
este datul omenirii să iubești ce-i hărăzit.
Cum trecu iubirea noastră, se scurg ochii după ea,
tot privind spre zarea-albastră, Cel de Sus ne-o va veghea.
Tânjim unul după altul, gurile ni se usucă,
Îl rugăm pe Prea Înaltul înapoi să ne-o aducă.
Tu să nu te joci cu dorul că-i foarte periculos,
te destramă precum norul dizolvat de-un vânt nervos.
Iar de-oi încerca vreodată să revii, nu se mai poate,
dorul trece doar o data, ia cu el mințile toate.
O să alergi pe câmpie când la deal și când la vale,
ai vrea să plătești simbrie să-ți revii pe vechea-ți cale.
Să fi fost mai precaută, mai mult pierzi decât câștigi,
numai pe calea știută totdeauna poți să-nvingi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook