Vârtejul şi-a făcut gustul, şi-n mijlocul unui drum de ţară, lângă o curte, s-a înţepenit o clipă ca un sfredel, apoi s-a topit deodată, lăsând tot ce luase, baltă, la pământ. Iar cărăbuşul căzu pe-o bucăţică de hârtie albă şi rămase acolo, ameţit. Când s-a trezit, privi împrejur: un drum prăfuit. Şi din capătul drumului, ţanţoş, cu pieptul în platoşă, cu pintenii arcuiţi, venea un cocoş. "Ia! scap de unul şi dau peste altul, îşi zise cărăbuşul; ăsta mă-nghite!" Cucoşul s-a apropiat, s-a uitat cu un ochi la cărăbuş şi a trecut mândru înainte.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată, de după gard, sări, mare, cu coada rotundă cât soarele la răsărit, un păun. Paserea se legănă o clipă, apoi îşi strânse coada şi zbură în drum. "De ăsta nu mai scap!" crezu cărăbuşul. Păunul s-a apropiat, l-a răsturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a întors cum îl găsise şi, lăsându-1, îşi văzu de drum. Cărăbuşului nu-i venea să-şi creadă ochilor că mai e în viaţă. Dar uite: colo e drumul, sub el hârtia, pe dreapta gardul – trăieşte. Ia să zboare acuma, cât putea mai repede, de-acolo, pe vreo creangă de copac. Să-şi încerce aripile. Şi le desfăcu. În clipa aceea un pui de sturz, mai mărişor ceva decât o nucă, zbură spre el. "Ei! de aşa paseri mici, mai de seama mea, mi-i drag şi mie", gândi cărăbuşul, pregătindu-se chiar să dea sturzului "ziua bună". Dar sturzul se lăsă lângă bucăţica de hârtie, deschise pliscul, apucă cu lăcomie cărăbuşul şi: hap! hap! mai să se înece, îl înghiţi.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Am scăpat!" gândi cu bucurie cărăbuşul, şi se întoarse să privească după cucoş. Atunci încremeni de spaimă. Din celălalt capăt al drumului sosea un curcan. Cărăbuşul se făcu mai mic decât era, ţinându-şi sufletul: "Acuma chiar c-am păţit-o!" Când ajunse curcanul în dreptul cucoşului, se înroti, îşi roşi mărgelele şi îşi dădu capul pe spate; iar cucoşul scoase pieptul şi mai în afară, se înălţă în picioare şi forfecă aripile de câteva ori în pământ: îşi dădeau bineţe. Cucoşul s-a dus, curcanul se feri parcă să nu calce cărăbuşul când îl ajunse, şi acesta, bietul, răsuflă: "Bine c-am avut noroc!"

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a iscat un vârtej ca clin senin. S-a înşurubat in pământ, apoi a pornit-o, tehui, peste câmp, curţi şi livezi, luând cu el tot ce găsea mai uşor în cale. Şi dacă de pe jos fura flori, pene şi hârtii, de pe-o ramură luă un cărăbuş, un cărăbuş mititel, castaniu, cu aripile fragede, cu ochişorii ca două neghiniţi. Cărăbuş de primăvară. Când l-a luat vârtejul pe sus, şi-a strâns şi el picioruşele şi a văzut că poate zbura şi fără să dea din aripi.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărăbuşul (fabulă)

Un cărăbuş,
Care abia scăpase de la un duş...
După ce se instală pe o funcţie mare,
Continua să scrie fabule moralizatoare!
Dar mâncându-l la nebunie cojoacele,
Dădu iama în toate dobitoacele,
Care i se părură deosebit de mici!
(Mai ales în relaţiile de servici)
Numai o furnică, observase de sub agrafă,
Cum cărăbuşul se închipuise... girafă!

fabulă de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-a mers voinicul, a mers. Mult să fi mers. Se uită în jos şi-l prinse ameţeala. Privi în sus şi se cutremură. Ce – nu făcuse nici un sfert din sfertul drumului! Puterile îi cam slăbiseră, dar nu se lăsa. Încă vreo câţiva paşi, şi ici, deasupra, parcă se întruchipa o frunzişoară lătăreaţă, ca o prispă. Acolo o să se odihnească. Şi iar purcese la drum; şi umblă, şi umblă, băiete; şi de-abia ajunse. Iar când a poposit, ud de sudoare, că părea o picătură de rouă, bulgărele de aur scăpătase de amiază. Şi voinicul privi iar în sus. Privea în sus şi nu-şi credea ochilor: zile, săptămâni, luni avea de umblat.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărăbuşul de aramă

Din belşugul de verdeaţă,
Cărăbuşul de arama
Vine din turnătoria
Verii, să-l luăm în seama.

Zgomotos ca o reptilă
Printre vreascuri se avântă
Să arate că-i din lumea
Celor care nu cuvântă.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Daria Ungur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărăbuşul de aramă

Din belşugul de verdeaţă,
Cărăbuşul de aramă
Vine din turnătoria
Verii, să-l luăm în seamă.

Zgomotos ca o reptilă
Printre vreascuri se avântă
Să arate că-i din lumea
Celor care nu cuvântă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum greşit

Drum greşit, drum greşit,
Pentru ce te-am mai păşit?

Cu talpa te-am pipăit,
Drum ferit, drum peticit.

Sufletul mi-am dus, pripit,
Pe muchea ta de cuţit,

De-aici pân` la infinit,
Drum topit în colb clocit.

Drum greşit, drum greşit,
Pentru ce te-am mai găsit?

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum mergea pe marginea unei vâlcele, iepuraşul se opri o clipă să se odihnească. Atunci, de la spate, se ridică, albă şi ea, ca de gheaţă, luna. Stelele păliră; pădurea, copacii, tufele îşi dezbrăcară deodată umbra. Iar iepuraşul împietri de groază: chiar de lângă el, se întinse pe pământ o arătare cu două coarne grozave. După clipa de spaimă, iepuraşul se destinse ca o coardă şi o zbughi la goană, se prăvăli în vale, veni de-a dura ca un bulgăre, se sculă şi iar se rostogoli până jos; apoi o luă de-a dreptul, tăind câmpul. Se opri tocmai în stuhăria iazului. Acolo, de-abia suflând, se ghemui cu ochii închişi... Să nu-şi mai vază umbra!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Fricosul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socul

La margine de drum stă socul înflorit,
cu sfintele-i corole-ntoarse către soare,
rămân în faţa lui privind înmărmurit
tăcerea adunată-n tainica-i splendoare.

Parcă-aş privi, uimit, în ochi unui zeu,
venit acum, la început de primăvară,
din spectrul nemurit al unui curcubeu
întins pe-o margine de cer întâia oară.

Divine armonii în inimă îmi lasă,
iar în văzduh răsună ode de-nviere,
pe când apusul, sub cortina-i trasă,
adună razele desprinse din tăcere.

Se lasă înserarea-n marginea de drum,
pe boltă se aprind celeste felinare,
tu ştii că am veni din depărtări acum
să regăsim, din nou, dorita împăcare.

Din bolta înstelată vom vedea curgând
miraje din trecut, prin amintiri uitate,
iar licurici-n iarbă vor cânta arzând,
când vei privi spre cer din locul cu păcate.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

cerul presăra cenuşă pe drum
desculţ de gânduri, de păcate
păşeam prin valurile vieţii
mă loveam de stele răzleţe
căzute din cer lângă mare
băteau în tâmple clopote a jale
m-am ascuns în trupul ăsta
desfăcându-mi legăturile cu flăcări şi foc
purtam în ochi făclia să lumineze drumul
în palme stropi de iubire
să înflorească mărgăritare sub paşi
uneori îmi aşezam craniul ostenit peste întrebările lumii
alteori mă culcam între cei adormiţi
nu era nici durere, nici suspin
o clipă doar, o clipă eternă
atunci am înţeles veşnicia
când m-am trezit
râurile sufletului curgeau alegoric în vale
pur, păşeam peste spini
purtând pe buze surâsul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu câtă strălucire, ce adânc şi albastru se dezvelea cerul! Şi ce minune! Cu ochişorii lui mărunţi, cât nişte fire de colb, îl cuprindea întreg. Şi ce întunecime, câtă umezeală sub frunzişoara lui! Ce căutase dansul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Picioruşele nu mai erau ale lui de scânteiau aşa? Şi mai era îmbrăcat în aur! Căci şi trupuşorul lui, pe care şi-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiţă căzută de acolo, de sus, o fărâmiţă de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Şi, ca o adeverire, pe ţărâna neagră trupul arunca o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare! Şi cum să ajungă? Privi în sus; şi atunci, deasupra căpuşorului, zări lujerul unui crin ce se ridica aşa de înalt, că parcă floarea din vârf îşi deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărăbuşul de cerneală

Din bătrâna călimară,
Cărăbuşul de cerneală
Ieşi din caligrafie
Să-şi facă tipografie.

Se pudră cu praf de stea,
Şi de-ndată se avântă
Vrând să spună că-i din lumea
Celor care nu cuvântă.

Gâsculiţa cea bălaie
Îşi croi de dimineaţă
Cizmuliţe verzi de paie,
Şi plecă grăbită-n piaţă.

Soarele dintr-o vitrină
Îşi luă umbrelă fină.
Moara vru să o umbrească
Pâinea să se rumenească.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com poezii pentru copii
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi scoase pungile cu bani, i le puse în mână, luă oul şi plecă. Bietul om rămase înlemnit în loc, uitându-se după neguţător cum se ducea. Nici că-i venea măcar să crează ochilor. Şi apoi unde se mai auzise ca un ou să se vânză cu două pungi de bani. Când se deşteptă din zăpăceala lui, pipăi pungile să vază nu e vrun vis; apoi vru să alerge după neguţător să-l întrebe de n-a făcut vro greşeală. Dară ia pe neguţător de unde nu e. El îşi căutase de drum vesel că cumpărase aşa ou. Daca văzu şi văzu, deschise şi el pungile, se uită în ele, dară odată îl luară de ochi banii ce era acolo. Apoi le strânse la loc, le băgă în sân şi plecă să-şi cumpere merinde. Umplu un sac cu de cele de trebuinţe şi o luă către casă. Se tot temea şi se tot uita în toate părţile să nu care cumva să vie cineva să-i ia pungile.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărăbuşul arămiu

De sub frunza mătăsoasă
Cărăbuşul arămiu,
Îşi aruncă haina groasă
Şi-o porneşte-aşa zglobiu.

Printre flori de păpădie
Mititel şi prea grăbit,
Caută acum chirie
Într-un loc mai potrivit.

Că-n grădina cu flori multe
O găină a scurmat
Şi trebuie să se mute
Căci căsuţa i-a stricat.

Vino, în bucătărie,
Chiar aici în casa mea,
Îţi voi da acum chirie
Într-un colţ pe duşumea!

poezie pentru copii de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

murmur antic răsună sub pasi
paşi pierduţi pe un drum
stau pustnic în bătaia timpului
privesc cum trece lumea
cum cade unul
cum pleacă altul
unul câte unul
e amurgul vieţii.. nu...
vântul a uitat să mai ţipe
ecoul a tăcut şi el în catacombe
doar o cruce zace ruptă
lângă râu

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o margine de drum înflori şi trandafirul. Şi a fost o minune, căci floarea trandafirului era aşa de gingaşă, aşa de albă, că parcă de la ea se luminase dimineaţa aceea de primăvară. Şi-avea crengile lucii, rumene ca mărgeanul, frunzele verzi ca smaragdul. Iar mirosul florii se împraştia îndata peste întregul câmpiei; fluturii cădeau adormiţi, celelalte flori se plecară în faţa adevaratei stăpâne, pe când păsările veneau din depărtări adânci, atrase de mireasma, vrăjită, să vadă şi ele tulpina măiastră care îşi desfăcea frumuseţea pentru întâia oară pe pământ.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Trandafirul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lungi pasul la drum, şi aide, aide, trei zile şi trei nopţi merseră până ajunse la o pădure mare. Acolo stătură să se mai odihnească şi să şi îmbuce câte ceva. Pe când stau ei acolo, auziră o guiţătură de porc şi totdeodată şi văzură un porc mistreţ mare, fugind, şi un vânător alergând după dânsul călare, iară după vânător se luase un alt porc şi mai năprasnic. Vânătorul întinse arcul şi, când zbură săgeata, prăvăli fiara sălbatică din gura căreia gâlgâia sângele ca dintr-o saca. Atunci fiara de la urmă, unde se repezi o dată şi dintr-o săritură fu lângă calul de vânător, căruia îi şi vărsă maţele, sfâşiindu-i burta cu colţii lui cei grozavi. Vânătorul căzu morman de pe cal şi, pe când porcul cel mistreţ umbla să-l facă mici bucăţi, George cel voinic sări de acolo de unde era şi, mai iute decât gândul, fu lângă vânătorul cel nenorocit, cu sabia goală în mână. Dintr-o lovitură făcu în două spurcata fiară. În mai puţin de o clipă de ochi, veniră şi ceilalţi tovarăşi ai vânătorului, cari rămaseră înmărmuriţi de groază pentru cele ce era să se întâmple.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine cu bine să ţi se răsplătească – îi zise cârtiţa – căci mare bine mi-ai făcut şi în greu drum ai plecat. Să ştii, însă, că din drum n-ai să te abaţi şi unde ţi se va sfârşi poteca, acolo să te opreşti.

Ioan Slavici în Limir-Împărat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit pe drum un om

Am întâlnit pe drum un om
Care m-a privit cu nişte ochi calzi.
Mi-a spus, "Arată-mi şi mie bunurile tale."
Şi asta am făcut,
Arătându-i unul dintre ele.

A zis, "Acesta este un păcat."
Apoi i-am arătat altul;
A zis, "Acesta este un păcat."
Atunci i-am arătat altul;
A zis, "Acesta este un păcat."
Şi tot aşa până la capăt...
Întotdeauna spunea, "Acesta este un păcat."
Exasperat, am strigat,
"Dar nu mai am niciunul!"

Atunci m-a privit
Cu ochii lui calzi,
"Vai de sufleţelul tău!" a spus.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!