În odaie, linişte. Linişte şi-un miros! Pe poliţa din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de caşcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colţişor al casei. Şi din gaura lui, din gaura de după sobă, şoricelul nu-şi mai găseşte locul. Parcă-l trage cineva de mustaţă afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, uşor de zis; dar caşcavalul? Vezi, asta-i asta: caşcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Şi brânza-i proaspătă. Mai mâncase aşa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caşcavalul românesc

Caşcavalul românesc
E un caşcaval regesc.
Caşcavalul de Brădet
Merge cu vin Cabernet.

Caşcavalul Covalact
Este gras, gustos, compact.
Caşcavalul Dalia
Face bună talia.

Caşcavalul de Hârlău
Merge bine cu trăscău.
Caşcavalul Penteleu
E-un dar de la Dumnezeu.

Caşcavalul Theresia
Stimulează fantasia.
Caşcavalul de Rarău
Este scump de-ţi vine rău.

pamflet de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 aprilie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar motanul? E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Şi, Doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie. Ha? nu era. Nu. Orişicum, să mai aştepte puţin, să vadă, nu se mişcă nimeni, nu-l pândeşte cineva? Cum să nu-l pândească! Dar de când aşteaptă motanul prilejul să puie laba pe bietul şoricuţ. Dacă nu mâncase el caşcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise şi lui mustăţile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni şi lucioşi ca sticla, cu mustăţile întoarse, subţiri şi ascuţite ca oasele de peşte, stă neclintit după perna de pe divan şi-aşteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; aşa, încă un pas, încă unul, doi, aşaa!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce s-aude? Un dupăit grăbit pe sală. Vai, e Corbici, câinele! Nu-i vreme de pierdut! Din două sărituri, motanul e în ocniţa sobei, iar şoarecele, mirat că scapă, zăpăcit, cum poate, o şterge în gaura lui. Corbici vine, nebun cantotdeauna; în mijlocul odăii se opreşte, adulmecă, lacom, mirosul de caşcaval, apoi, zărind motanul, se repede şi latră cu înverşunare. Ar sări în ocniţă, dar e prea sus. Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniştit ce-i, mârâie şi latră. Apoi tace şi, cu ochii ţintiţi la motan, aşteaptă să se coboare. Numai uneori întoarce capul spre poliţa de unde brânza parcă-l ademeneşte. Şi astfel, câteşitrei duşmanii — şoarecele în gaură, motanul în ocniţă şi câinele în mijlocul odăii — se pândesc, munciţi de acelaşi gând.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin gaura cheii

încă mă mai uit
în ochii oamenilor
pe lângă care trec
parcă m-aş uita
prin gaura cheii

poezie de Paul Alex
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rămâne

Aer prospăt după ploaie
Îmi pătrunde în odaie
Pe fereastră şi îmi lasă
Izul său de amiroasă

Nici nu-mi vine să mai plec
Spre vreun monument aztec
Câtă linişte şi pace
Împrejur mi se desface!

Şi cobor ca într-un templu
dinăuntru. Să contemplu
Cum particula atestă
Milosârdia celestă;

Înţeleg că nu-nţeleg
Toată mila şi iubirea
Creatorului întreg
Care copleşeşte firea

Aer proaspăt după ploaie
Îmi pătrunde în odaie
Că şi blânda mea Negruţa
Cu privirea austeră

Leagănă-se huţa-huţa
Dintr-o sferă-n altă sferă
Ochii ei plini de tristeţe
Parcă plâng şi-mi dau bineţe:
Că rămâne, nu rămâne
Ceva după noi, bătrâne
Asta-i altă calimeră!

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O culoare nebună la secţia de psihiatrie

o culoare nebună şi proaspătă
de lapte degresat
au căpătat pereţii
secţiei de psihiatrie

te simt
priveşti prin gaura cheii
în viaţa mea
vezi cum îmi iau pastilele
şi vezi
toţi copiii
ieşiţi din mine
cum sar coarda
şi joacă şotronul
cum scot limba
şi râd
provocându-mă
la o leapşa pe uitate
dar sunt prea obosit
m-am uscat tot

salut culoarea cea nouă
închid ochii
şi în continuare
îţi aud lemnul coşciugului
cum trosneşte sub pământ

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoricelul face câţiva paşi mărunţi până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjeşte, din ce colţ îl pofteşte cu atâta stăruinţă la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Aşa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe lângă dulap? Nu. Pe după jilţul cela? Nici aşa. Atunci? Păi lucrul cel mai bun e să se suie de-a dreptul pe perdea, şi de-acolo să treacă pe marginea lăvicerului din perete până la poliţă. Şi-odată la caşcaval, lasă, n-are el nevoie să-l înveţe alţii ce să facă cu dânsul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afară de linişte, nu mi-am dorit nimic şi pe aceasta, tot timpul se găseşte cineva să mi-o tulbure.

Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolanul şi caşcavalul

Un şobolan, ce fără frică, de ani de zile s-a-nfruptat
Şi s-a-grăşat peste măsură, furând pe rupte de la stat,
Acumulând peste hotare castele, conturi dolofane,
În care stau înghesuite cu sutele de milioane,
Vazu cum şade nepăzită într-o cămară, o bucată,
De cascaval, îmbietoare, cu un miros ce te îmbată.
Probabil, dintr-o întâmplare, că paznicul, un nea Caisă
Plecând probabil la plimbare lăsase uşa larg deschisă.
-Ia stai măi frate că e rostul să dau o nouă lovitură
Că n-am mai pus de multă vreme un strop de caşcaval în gură,
Deşi am grâne în cămară, şi-am strîns averi spectaculoase,
Am iaht o vilă cu piscină şi-n capitală şapte case,
De cascaval acum am poftă, de apă mi-este plină gura,
Chiar dacă simt că de aseară mă arde în stomac friptura!
Cum caşcavalu-i luase ochii fiind pe masă, la vedere,
Păşi tiptil cu sacu-n spate în zăbrelita încăpere,
Dar când pe pradă puse mâna şi-a pus guzganul pofta-n cui,
Că se închise la capcană, cu zgomot, uşa-n urma lui!

Morala

Când rozătoarele-s lovite de-al lăcomiei handicap
În doză mare, caşcavalul, le poate da dureri de cap!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

E linişte în casă,
Doar paşii mei
Îi dau acum viaţă
E linişte în jur
Doar vrăbiuţa
Ciripeşte
Într-un prun
E linişte în ochii mei
Doar gândul bun
Mai străluceşte-n ei

Atâta linişte
Mă doare...
Caut la soare
Alinare
Sunt eu şi el
În curtea goală
Şi vrea cu zâmbet
Să apară
În casa mea
Cea veche
De la ţară

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arome de... afară

U. E. a intrat în noi,
Ne-a luat pe sus cu valul,
Ies băieţii la război,
Le miroase caşcavalul.

epigramă de Mariana Dobrin din Epigrama la scenă deschisă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelos pe gaura cheii, până la urmă s-a mulţumit cu gaura covrigului. Era mult mai comestibilă!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (septembrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul

Pregăteşti
langoşi cu brânză şi mărar
le simt mirosul
încă de pe casa scării
acum şi gustul
intru în bucătărie
tigaia sfârâie
langoşii sar
unul după altul
într-o farfurie
şi nu eşti.

poezie de Daniel Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăjitoarea

Şi aşa,
cu scorţişoare şi cuişoare,
şi tăciuni şi cărbuni
şi vin de vanilie,
aşa, cu ochii legaţi.
Şi mă afumă cu păr de lup
şi aşează ea pe frunte
piepteni ciudaţi de os,
o claviatură.
Şi aşchii
şi mari cioburi de lună
şi felii de cartofi,
amidonul trage durerea,
ţine minte, să ştii.
Da, ţin minte,
pacientul nu uită,
dar este cineva uitat
în pădure, în oraşul de fag,
o nefiinţă culcată
pe un pat de moarte
în sarcofag de fag,
nu cunoaştem persoana,
dar este cineva
cu ochii legaţi.
Cine a sugrumat statuia?
Umbletele mele,
pe unde umblaţi?
Şi vine lumea
cu eşarfe însorite
şi o prelată de pământ
peste mine trânteşte,
lumea.
Ce-ar fi
să mă vândă lumea,
să mă cumpere lumea,
să mă ia vrăjitoarea
în sacul de papură?
Şi să fie linişte, linişte,
rareori doar un râs,
al vrăjitoarei de papură.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Că nu-i condamnă, văd şi orbii,
Pe cei cu mită, tribunalul,
Aşa cum nu-şi scot ochii corbii,
Păpând cu toţii caşcavalul.

epigramă de Iconiţa Octavia Micu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât mai repede laşi în urmă Caşcavalul Vechi, cu atât mai repede găseşti Caşcavalul Nou.

Spencer Johnson în Cine mi-a luat Caşcavalul?
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte între noi

E atâta linişte între noi,
A înflorit de-atâtea ploi,
Răcoarea este în noi doi,
O depărtare de noroi.

Noroi uscat de-atâta timp
Pe ochii noştri şi pe chip,
Nu lasă genele să pice
În somn de linişte şi dulce.

E linişte şi ea ne doare
La orice mică răsuflare,
La orice bobocel de floare,
Ce moare de atâta soare.

E linişte şi consolare,
Eu sunt aici şi-n depărtare,
Eu sunt închis în frământare,
Tu cum mai eşti şi ce te doare?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât să-ţi iasă vorbe, mai bine să-ţi iasă ochii.

proverbe armeneşti
Adăugat de Mihai Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

caşcaval

Caşcavalul

E un fel de "papă-lapte"
Laş şi temător cât şapte,
Care strigă la oricine:
- Nu vă-ntindeţi şi la mine!

definiţie epigramatică de Virgil Cacinschi din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multicolor

Îmi place mirosul de hârtie proaspătă şi sunetul creioanelor colorate pe ea.
Scrijelind lumini şi sentimente -
Aşa mă poţi găsi uneori în dimineţile leneşe cu soare şi flori.

Uneori, când uit să mai respir,
Pixul meu cu miros de căpşuni şi margini transparente
Îmi aduce aminte.

Dulce.
Miroase a dulce la mine în casă.
E de la tortul cu cremă de brânză, în straturi cu grijă aşezate.

Îmi plac ochelarii de soare, dar de cele mai multe ori
Îmi strâng ochii şi las soarele să îmi încălzească faţa
În timp ce în mintea mea curge o fântână de ciocolată.

Am douăzeci de ani din nou
Apoi treizeci înapoi
Şi iar douăzeci
Şi iar treizeci.

Clipesc
Şi am cinci.

Sunt iar copil şi îmi plac cărţile de colorat
Dulciurile (la care nu mai număr gramele de zahăr)
Şi urăsc păpuşile cu ochi mari
(Îmi e frică de ele).

Clipesc
Şi am iar treizeci,
Dar lângă mine e ea.
Cu mintea ei dulce şi zâmbetul de curcubeu,
Cu dragonii ei şi jucăriile pufoase.
Cu sclipici, mult scipici
Şi rozul de care am fugit eu toată viaţa mea
Inutil.

Îmi plac dimineţile lungi cu miros de ciocolată caldă
Scorţişoară
Sau cereale cu lapte.

Îmi plac zilele mele lungi şi colorate,
Aşa cum sunt ele acum.

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!