Glossa parlamentarului român

Alergând după avere şi putere-n Parlament
Se lovesc, tot dând din coate, dar nu-i doare, evident.
Nu le pasă că în lumea care i-a votat cândva,
Mor săraci în gerul aspru şi în lupta asta grea.
Nemâncaţi, sub biciuirea şi pedeapsa de a fi,
Pentru tot ce se întâmplă, vor răspunde într-o zi.
Nu cei muţi, netrebuielnici, înainte vă vor sta,
Ci aceia ce puterea vor dori a o avea.

Alergând după avere şi putere-n Parlament,
Pare-mi c-aţi uitat Carpaţii... Nu veţi mai fuma nici Kent!
Vreţi să strângeţi bani în conturi şi maşini de lux. Stăpâni
Vă doriţi să fiţi de-a pururi peste-o mână de români.
Aţi uitat de seminţia şi puterea geto-dacă
Aţi plecat uitând pământul românesc, în lumea largă.
Voi aveţi şoferi – liote de pestriţe limbi, dar vai!
Gravă este lupta pentru "caşcaval, averi, mălai".

Se lovesc tot dând din coate şi nu-i doare, evident
Şi tot caută să urce, sus, mai sus, în Parlament.
Dorm pe gânduri duşi, de-o vreme, sforăie şi n-au habar
Dacă tot le merge leafa. Lucrează oficial...
Nu dau nume,.. Cum adică?! Nici nu îndrăznesc, fireşte,
Căci căldura sufletească dintr-odată mă topeşte.
"Bun venit, stimată doamnă! Ce-ncântare să vă văd!"
Păi cu-asemenea primire m-au corupt frumos, socot.

Nu le pasă că în lumea care i-a votat cândva,
Cresc impozitele drastic. Pe fotoliul lor vor sta.
Creşte zarva! Se votează şi salariile lor.
"Cât mai mari să fie!"-mi pare că, strigă la unison.
Pe când noi, slujbaşi smintiţi, prinşi la muncile de jos,
Suntem tot mai osândiţi dar visăm tot mai frumos.
În sistemul sanitar, cu bacterii şi microbi,
Fără domnul C. A. S. suntem doar un pumn de orbi.

Mai săraci, în gerul aspru şi în lupta asta grea,
Să trăim fără mâncare şi căldură, vom putea?!
Datorii avem destule... Vreţi?! Cu drag vi le vom da
Şi mandatul ce-o să vină tot nimic nu va schimba.
Oh, rămâne o dilemă pentru ordinea de zi –
Va scădea natalitatea şi bătrânii vor muri.
Va rămâne o Sahară, dar cui şi de ce îi pasă?!
Cât vor huzuri prin cluburi, viaţa lor va fi frumoasă.

Nemâncaţi, sub biciuirea şi pedeapsa de a fi,
Va mai trece peste lume, peste noi, o altă zi.
Viaţa-i numai o poveste... Inuman şi repetat,
Se vor naşte, mii de semeni, sub un alt patriarhat.
Şi din neguri, în lumină, ne vom risipi cu sete,
Unde vin parlamentarii, cu speranţe să ne-mbete.
Unde-i Ţepeş, Doamne? Unde?! Căi necunoscute-a luat...
Mulţi îl plâng, îl cheamă,-l strigă. Dar nici azi nu l-au aflat.

Pentru tot ce se întâmplă vor răspunde într-o zi,
Căci e-o dreaptă judecată ce pe toţi ne va-nfrăţi.
Nu-i putere-n lumea-aceea, doar un drept Judecător
Pentru-ntreaga omenire... timpu-aici e trecător!
Fiţi mai cu îngăduinţă! Trecătoare fi-vor toate!
Avuţia nu veţi lua-o până dincolo de moarte.
Viaţa nu-i un lan de grâne, nici ocean de pietre scumpe...
Un vulcan de suferinţă din adâncu-i va erupe.

Nu cei mulţi, netrebuielnici, înainte vă vor sta...
Dar să nu uitaţi că roata, multe căi va colinda.
Forţa nu se mai măsoară-n bani în conturi, avuţii...
Toate-n lume-s trecătoare, doar puţin vor străluci.
Sărăcia noastră simplă vă va izgoni-n uitare...
Doar atunci veţi înţelege că tăcerea noastră doare.
Cum să plângeţi?! Ce ruşine! Cu mândrie v-am votat.
Mergeţi şi răspundeţi pentru câte ni s-au întâmplat!

Ci aceia ce puterea vor dori a o avea
Vor fi-aceia pentru care mai nimic nu va conta.
Vor călca peste cadavre chiar spre dincolo de moarte...
Vă vor lua puterea, banii, vă vor izgoni departe.
Cei pe care voi, hrănindu-i, i-aţi ursit alături fie
Vă vor sfărâma deodată pentru încă o veşnicie.
Nu vă temeţi de aceia care-odată v-au votat!
Ei, scârbiţi de suferinţă, alte drumuri au luat...

Ci aceia ce puterea vor dori a o avea,
Nu cei mulţi, netrebuielnici, înainte vă vor sta.
Pentru tot ce se întâmplă vor răspunde într-o zi,
Nemâncaţi, sub biciuirea şi pedeapsa de a fi.
Mai săraci, în gerul aspru şi în lupta asta grea,
Nu le pasă că în lumea care i-a votat cândva,
Se lovesc tot dând din coate, nu îi doare, evident,
Alergând după avere şi putere-n Parlament...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, Doamne?

În aste zile de restrişte,
Ajunsa ţara noastră dragă
Să fie a vulturilor pradă.
Sunt tot mai răi tot mai flămânzi,
Tot mai avizi după putere,
Nimic şi nimeni nu-i opreşte
În lupta lor după mărire.

Făcut-au ţara un tribunal
Unde poporu-i acuzat
Fără să aibă avocat;
Ei judecă ei dau sentinţe.

Se bat pe legi şi ordonanţe,
Pe constituţie, parlament
Şi nu contează dacă noi,
Îi vrem sau nu...
Ei ne fac legea.

Şi este ţara noastră toată
Un mare câmp de bătălie,
În care noi suntem doar ţinte
Iar ei ochesc fără clipire.

Suntem răniţi, unii-s ucişi
Şi ne mirăm de-a noastră soartă;
Unde eşti Doamne de nu-i vezi
Să le arăţi că în curând,
I-aşteaptă Dreapta Judecată?

Şi nu mai au nevoie acolo,
Nici de putere nici mărire;
La cât de mari se simt aici
Pe atât de mici vor fi la Tine!

poezie de Angelina Nădejde (11 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri roşii

degeaba întindem braţele
din nimic în nimicul după asemănare suntem
şi nu ne mai împărţim
suntem dumnezeul căruia nu-i mai pasă
avem şi câini
suntem câini
o grămadă de lumi din care să facem filme
în care să ne sărutăm şi tot nu ne va ajunge
aşa că ne părăsim prin toate lunile pentru pâine
oricat de mult am ajunge să ne iubim sau să ne urâm
ne părăsim pentru pâine
s-o punem pe masa din bucătărie
unde mulţi dintre noi nu s-au ţinut niciodată în braţe
şi dacă au făcut-o
tot ce a rămas e tot ce rămâne după ce te apleci să ridici o monedă de 10 bani
pentru noroc se spune
şi se mai spune despre oameni
oameni
când nimic nu se mai întâmplă
şi câţi n-am fi fost noi?!

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce aţi trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveţi foarte mulţi ani în faţă şi pentru că nu puteţi lua cu voi nimic atunci când vă duceţi, n-are rost să mai fiţi preocupaţi să economisiţi. Aşadar, cheltuiţi banii pe care i-aţi pus deoparte, faceţi excursii, cumpăraţi ce vă face plăcere şi dăruiţi ce vă puteţi permite. Nu vă gândiţi să lăsaţi chiar tot ce-aţi agonisit copiilor şi nepoţilor, pentru că, nu-i aşa? nu vreţi să-i transformaţi în nişte paraziţi care aşteaptă cu nerăbdare ziua în care veţi muri.

citat din Jane Fonda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem singurii creatori ai realităţii noastre. Nimic nu se întâmplă fără voia noastră. Trebuie doar să ne observăm, să privim îndeaproape creaţia, numai astfel putem să ne dăm seama de puterea imensă care zace în noi. Şi acum o să fie cârcotaşi care se îndoiesc de această putere şi o să spună că multe lucruri se întâmplă fără voia lor. Bineînţeles! Şi total de acord, nu trebuie negate celelalte realităţi şi nici nu are sens efortul de a încerca să le modificam, poate doar pentru ego, dar tu nu eşti ego-ul. Suntem unul, însă ne manifestam diferit, prin propriile intenţii creatoare. Avem puterea de a alege ce vrem să acceptăm şi ce nu. Iar când nu accepţi ceva, nu o face din ură sau cu un sentiment negativ, ci conştientizează simplu spunându-ţi: asta nu e pentru mine!

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi n-aveţi suflet de creştin (către guvernanţi)

Gândirea vă e blocată.
Mintea va intrat în noapte.
Noi cerşim din poartă-n poartă,
Voi ne-aţi condamnat la moarte.

Ne-aţi obligat să colindăm
Mapamondul pentru pâine.
Voi nu vedeţi cât îndurăm
Să trăim de azi pe mâine.

Rămân copiii fără noi.
Se duc pe calea greşită.
Pe drumuri plâng, flămânzi şi goi.
Mor cu inima zdrobită.

Voi n-aveţi suflet de creştin.
Nu cunoaşteţi ce-i durerea.
Voi v-aţi clădit luxos destin
Prăduind ţării averea.

Dar nu va fi departe vremea
Când va veni blestemul gloatei.
Când veţi şti ce e durerea,
Implorând iertare soartei.

Va veni un timp în care,
De voi, milă, n-om avea.
Nu veţi găsi îndurare.
Prea ne-aţi făcut viaţa grea.

Va veni acea zi mare
Când socoteală veţi da,
Când va răsări nou soare
Şi viaţa se va schimba.

Vom avea şi noi puterea
Să trăim în demnitate.
Viaţa ne este averea,
Şi-o apărăm pân-la moarte.

Sfârşitul vă e aproape.
Vă va înghiţi pământul.
Veţi răspunde pentru toate.
Averea vă e mormântul.

poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr cu lacrimă

Ce crud adevăr şi ce mare povară,
Destinul se-ntoarce cu liber permis...
Părinţii nu sunt pregătiţi să ne moară
Şi-n jur este toamnă, e doliu şi-i trist.

Trec frunze prin ploaia de lacrimi, amară,
Căci gustul de nucă la sân a-ncolţit,
Părinţii ne sunt pentru mulţi o povară,
Am uitat cât de mult pentru noi au trudit.

Norii trec şi rămâne doar o lume pustie
Ploi de lacrimi... şi vise. Repetabil destin...
O minciună e lumea, o minciună e viaţa,
Fericirea şi lupta pentru care trăim.

Învăţaţi să-i iubiţi! Ei sunt rugă şi pace,
Învăţaţi că în ei e lumina de-a fi!
Îi veţi pierde cândva... Vor veni să-i atace
Îngeri negri, în noapte. Şi atunci vor pieri.

Vor fii umbre plutind pe un cer de tăcere,
Doar un nume şi-o cruce, un destin trecător,
Fiecare din ei o povară va duce,
Amintiri şi trecut şi speranţă şi dor...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa pruncilor orfani

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Vedeţi şi stăpânire şi teroare,
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci,
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi copii înfometaţi şi goi
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi.
Câte orori în lumea asta, Doame!
Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Rana ascunsă-n suflete nu doare?!
Nu doare plânsul, noaptea, sărăcia?!
De ce trăiţi atunci în România?!
În parcuri, pe poteci, atât de singuri,
Copiii străzii trec prin anotimpuri,
Cerşind un colţ de pâine, ori o haină.
Voi nu-i vedeţi?! Ori nu-i băgaţi în seamă?

Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Închideţi uşa celui care n-are.
Se-afundă-n valuri de dureri, dar voi,
Voi cei ce-aveţi, nu-i scoateţi din nevoi.
În ochiul vostru ei rămân de stâncă
Şi între voi prăpastia-i adâncă.
Oh, n-aveţi milă! Crucea şi-o vor duce
Să fie sprijin pentr-o altă cruce.

Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci?
Străin de Dumnezeu, nu-ţi mai aduci
Aminte de poruncile zidite
În stânca unui trup de oseminte?!
Fii drept şi bun, aproapele-ţi ajută,
Din duhul tău, tu duhul i-l înfruptă,
Celui bolnav, dă-i linişte în gând
Şi vindecă-i durerea mai curând!

Pe chipuri obosite cutea-adânci
Dac-ai să vezi, aminte să-ţi aduci
Că s-au zidit pe ei ca tu să fii
Mai fericit cu fiecare zi.
Dar tu, străin, alergi... Şi-ntunecare
Îţi este de un timp întreaga zare.
Te cheamă, iată, diavolii-n luciri
Şi viaţa ta-i un şir de amăgiri.

Vedeţi copii înfometaţi şi goi...
Ca ei aţi fi putut să fiţi şi voi.
Cerşesc desculţi, li-i foame, ori li-i sete,
Încă mai speră, încă pot s-aştepte.
Bolnavi, febrili, părinţii li-s... pe moarte.
Destine frânte, lacrimi, nedreptate...
Ei nu s-au lepădat de Dumnezeu,
Căci numai El îi sprijină la greu.

Scârbiţi de suferinţă şi nevoi,
Puteaţi cândva, oricând, să fiţi şi voi.
O zi măcar să încercaţi a fi
Săraci, bolnavi... Poate aşa veţi şti
Să daţi lumină celor etern întunecaţi,
Să vreţi să daţi acelor flămânzi, ca între fraţi,
Mâncare, ori o haină, ori un pahar cu apă...
Nu fiţi infirmi la suflet, cu inimă săracă!

Câte orori în lumea asta, Doamne!
De ce se plânge şi de ce se moare?!
Şi dincolo de plângeri, în regres
E astăzi, Doamne, al planetei mers.
Dă timpul înapoi! Rana-mi alină!
Învie-i iar pe cei care muriră!
Dă-le şi soare, dă-le şi iubire!
Renască crini de-acum în nemurire!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Tu mângâie-i şi îi ajută, Doamne!
Prin braţul nostru dă blândeţe, azi,
Durerea lor de-acum, te rog s-o arzi!
Şi dă-le lor şi zâmbet şi lumină
Şi suferinţa, Doamne, le-o alină!
Căci, oh, altar din trupul meu aş face,
Dar dă-le Doamne azi în suflet pace!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Câte orori în lumea asta, Doame!
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi,
Vedeţi copii înfometaţi şi goi.
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci.
Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic din ce este valoros nu se obţine uşor. Dacă ar fi uşor, lumea ar fi raiul pe pământ, însă lumea e în suferinţă. La fel suntem şi noi şi relaţiile noastre. Şi nu spun asta nici cu optimism, nici cu pesimism, eu doar observ. Ceea ce mă bucură pe mine în schimb este conştiinţa faptului că şi eu şi tu avem puterea de a ne transforma viaţa, de a ne regăsi puterile pierdute şi de a face din gând, emoţie şi energie ceva concret şi palpabil. Faptul că avem puterea de a crea, pentru mine e un motiv suficient pentru a trăi cu bucurie fiecare zi a existenţei, şi mi-ar plăcea să simţi şi tu la fel.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Betty Warren: Dragă Betty, am venit la Wellesley pentru că am vrut să fac diferenţa. Dar a te schimba pentru ceilalţi înseamnă să te minţi pe tine. Profesoara mea, Katherine Watson, îşi conducea viaţa după propriile ei concepţii şi nu ar fi compromise asta niciodată, nici măcar pentru Wellesley. Dedic acest ultimo editorial al meu unei femei extraordinare, care a trăit prin prisma propriului exemplu şi ne-a îndemnat pe toate să privim lumea cu alţi ochi. În clipa în care tu citeşti aceste rânduri, ea navighează deja spre Europa, unde cred că va găsi noi obstacole pe care să le dărâme şi va avea idei noi cu care să le înlocuiasă pe cele vechi. Am auzit de atâtea ori spunându-se despre ea că este o laşă pentru că a decis să plece şi, totodată, un pribeag fără ţintă. Însă nu toţi cei care rătăcesc, nu au un scop, mai ales aceia care caută adevărul dincolo de tradiţii, dincolo de definiţii, dincolo de imagine. Nu te voi uita niciodată.

replică din filmul artistic Zâmbet de Mona Lisa
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din chenzină în chenzină (După Vinovaţii fără vină ~ Pasărea Colibri)

Nu aveţi nici bunul-simţ, nici suflet,
Mai nimic din ce e omenesc.
Toţi aveţi afaceri, doctorate,
De rămân uimit şi mă crucesc.
Licitaţii aţi luat cu japca,
Doar profiturile voastre cresc.
Sunteţi doar penali în fruntea ţării,
Aşa c-o urare ticluiesc:

Să trăiţi ca biata lume,
Când banii-or să se rezume
Strict la cât băgaţi în gură,
Mai puţin decât la cură!
Din chenzină în chenzină,
Să n-o scoateţi la lumină!

Nu munciţi, doar sforăiţi ca porcii,
În timp ce sărmanii flămânzesc.
Cu tot natul aţi pierdut contactul,
Banii şi puterea v-ameţesc.
Ne minţiţi cu fiecare frază;
Vă-nghiţim spectacolul grotesc.
Noi remuneraţi pe sponci, cu rate,-
Voi cu drepturi ce mereu sporesc.

Ştiu, vă pasă vouă de-ale ţării,
Cum îmi pasă mie de un drac.
Ne-aţi adus în pragul disperării;
Pentru asta nu mai pot să tac...

Voi ce aţi plecat din rândul nostru,
Sunteţi mari, printr-un noroc porcesc...
Las' că vin alegerile-n toamnă
Şi c-un simplu vot vă căsăpesc!

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Domnului străbat tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă Înaintea Lui

Priveşti? Cu toţii Doamne în suflet avem pete
Dar Tatăl Nostru pare mereu să ne tot ierte,
Dacă avem credinţă ne sprijină. Tu cere
Putere-n trup şi suflet, de vrei să ai putere.

Înţelepciune, milă, dreptate şi tărie
Pe toate-n timp, în lume le vei avea cu tine
Şi cupa vieţii tale cu câte se va umple
De vei avea credinţă şi nu avea răbdare.

Inima ta întreagă-i? Iertarea unde-i oare?
Domnul te are-npreajmă? Îl vezi în depărtare?
El nu-i decât un spirit urmat de noi... Cetate
În care stau ascunse inimi nevinovate...

Nici veşnicia nu va fi de-ajuns
Spre a cunoaşte totul despre lume
Dar de acolo, din adânc, de sus,
Tot ce putem zări sau nu
Îşi are rostul lui şi are-un nume
Sunt stele care au murit de mult
Dar existenţa lor rămâne trează
Căci ele-s rostul nostru pe pământ...
Când le privim, visăm la nemurire
Şi inima de dorul lor vibrează

De m-aş ascunde-n mare, din nisipul
Atâtor zeci şi mii de molecule
Ce nu pot fi de nimeni numărate
Dar au, acolo, sus, şi ele-un nume
Eu mi-aş putea. răni... integritatea

Dar rostul nostru-aici e de-a muri
De-a nu purifica sufletul meu în două
Căci jumătate-i spre a suferi
Iar alta-i pentru-o lume pură nouă
Promisă..... într-o zi

Tatăl trimis-a Fiul ca dovadă...
Exemplul lui să fim şi să luptăm,
De Duhul Sfânt să fim tot mai aproape

Şi tot ce-i rău în noi să aruncăm
Voinţă avem? E de ajuns... Priveşte...
Întinde-ţi mâna către Tatăl Tău
Căci El te va susţine în credinţă
Şi-atunci nimic nu o să-ţi pară greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat pedeapsa lumii

A murit Isus pe cruce
De ostaşii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Şi viaţa ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit

A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toţii să avem parte
Sus în cerul minunat

A purtat Isus ocara
Dat la moarte — biciuit
Şi-a luat pe veci povoara
Şi pedeapsa mea amara
Pe Golgota — răstignit

Pentru mine pentru tine
Morţii Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Şi-a dat viaţa pentru mine
Eu să fiu nevinovat

El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a păşit
Şi pe cruce a murit
Ca fiul deşărtăciunii

Fără pată — fără vină
Isus viaţa Lui şi-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat

Isus este Adevărul
E Viaţa şi cărarea
Oamenilor le e ţelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea

Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieşi biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În România se moare de prostie

În România prea uşor se moare
În România se moare în spitale
E aşa de trist şi totul doare
Ne mor copiii in incubatoare

Se moare prea mult în România
De vină este doar prostia
Mă simt un om trădat
De cei pe care i-am votat

În loc să construim spitale
Să vindecăm bolile rare
Noi aruncăm miliarde pe rachete
Avioane şi tanchete

Se moare peste tot în România
Devină sunt prostia şi hoţia
E un tandem ce poţi să-l vezi frecvent
Cu sediu chiar în Parlament

În România se moare la birou
În România se moare la metrou
În România este atâta nepăsare
De aceea în România se tot moare

Români veniţi cu toţi în stradă
O Lume întreagă să ne vadă
Nu suntem groapă de gunoi
Putem renaşte doar prin noi
 
Veniţi să strigăm într-un glas
Chiar dacă ţara e în impas
Avem un viitor, el este scris
Pentru eroii neamului a fost un vis

Chiar dacă am pierdut un rege
Pe urmele lui vom merge
El ne-a vorbit de-a ţării nemurire
De-a noastră mântuire prin iubire

În România se moare...
Vă mai interesează Domnilor de ce oare
În Parlament doar vă certaţi, se ştie
Păcat, în România se moare de prostie

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dom' director; şi dacă vom sosi înainte de ianuarie 2101?
Traian: Dacă veţi sosi înainte de acea dată, va fi foarte bine. Chiar e de dorit să sosiţi înainte de acea dată, doar misiunea a fost estimată la 13 ani, nu la 15; s-au luat însă în considerare eventuale întârzieri nedorite. În orice caz, din momentul în care veţi sosi, banii nu vă vor mai fi livraţi în cont, vă veţi primi salariile în mână, plus, pentru fiecare, o sumă foarte mare, la întoarcerea din misiune; cât anume, nu pot ştii de acum, dar oricât ar fi, tot n-ar fi suficient pentru voi, aţi merita mai mult decât s-ar putea socoti în cifre... Cât despre sumele strânse în bancă de-a lungul anilor pe numele voastre, la întoarcere veţi putea dispune de acestea când şi cum veţi dori sau veţi considera de cuviinţă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grijă mare la votare!

În ţara noastră, frăţioare
Iată-i rostul de schimbare!
Poporul fiind batjocorit
Mulţi în stradă au ieşit
Şi-au strigat în gura mare
Asta nu e guvernare,
Vrem schimbare!

Tineri mulţi şi-au pierdut viaţa
Supărarea umplând piaţa
Că-i guvernul prea corupt
Şi paharul s-a umplut.
Pe fond de haos evident,
Iar apare un accident
Jos guvernul incompetent!

Durerea fiind aşa de mare
Schimbarea-i cu justificare
Dar să vezi de-acuma vere
Toţi avem câte o părere.
Fiind lipsuri se tot cere
Câte-n lună şi în stele
Opoziţia se vrea... la putere!

Mulţi doresc câte-un ciolan
Şi de-ar fi cât mai băban
Pentru asta dau din coate
Lupta-i pe viaţă şi moarte
Detractorii-s puşi pe treabă
Să vezi cum se dau în stambă
Vrem puterea în mare grabă!

Ciolanul de-i greu de prins
Şi-un oscior este de ajuns,
Funcţionar pe nu ştiu unde
În sistem de va pătrunde.
Ăsta-i vis de parvenire
Demnitar în devenire
De asta vor mulţi primenire!

Dacă mergi acum în piaţă
Poţi să iei şi-un pumn în faţă!
Să n-atragi o mare ură
Ai grijă ce spui din gură
Şi pe cine vei susţine
Sau mai bine te-ai abţine
Dacă-l vor pe.... nu ştiu cine!

Lumea strigă acolo în stradă
Şi pe net e mare sfadă
Nu mai e pic de răbdare
Şi-i o mare încordare
Guvernu-i vinovat de toate
E prea multă nedreptate
Şi aşa nu se mai poate!

În stradă nevoile-s multe
N-are cine să le asculte
Când e criză şi durere,
Se ascund cei de la putere
Însă apar de nu ştiu unde
Mulţi cu interese oculte
Jos partidele corupte!

Unii îl vor pe nu ştiu cine
Dar la UE nu dă bine
Alţii vor pe nu ştiu care
Însă e pătat cam tare
Toţi am vrea prosperitate
Ni se dă... austeritate
Jos corupţii, vrem dreptate!

Vreau să spun că nu e bine
Să mă cert eu şi cu tine
De la puterea ce vine.
Cine vine-i pentru sine!
Dacă ar fi cinstiţi măi frate
Şi-ar avea şi demnitate
N-ar dori imunitate!

Doamne, vezi de tineret
Că-s folosiţi, nu-i un secret
Calea lor le luminează
Şi să-i ai mereu în pază.
De-i nevoie de schimbare
S-avem bună guvernare
Dă-ne minte la votare!

poezie de Ionel Popa (12 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveţi lumină?

Ciudat e cum învie Crist
Şi cum vă dă lumină,
Deşi din niciun acatist
Vreun rost nu se animă,
Mereu tu treci drept egoist,
Mereu eşti tu de vină.

Măcar pentru o zi de-ar fi
Lumină peste lume!
Atunci nu v-aţi mai amăgi
Năuci în rugăciune,
Când boli şi moarte zi de zi
Nu-i nimeni să-şi asume!

Mâine veţi fi din nou posaci,
În lumea voastră strâmtă,
La fel de trişti, ori de săraci,
Cu inima înfrântă,
Supuşi unor prelaţi rapaci
Ce mintea vi-o-nfierbântă.

Ce-a fost pe când tu nu erai?
Ce va fi după tine?
Ce-ai fi crezut de te năşteai
Altunde', din altcine'...
Alt dumnezeu de cunoşteai,
Era mai rău, mai bine?

Dar pentru tine-nvie Crist,
Prea des, dar nu ţii seama!
De-ţi va muri copilul? Trist
Tu o să-i faci pomana!
Sunt crudă zici. Dar eu asist
Cum îţi înghiţi sudalma!

Căci totu-i până la copii,
Iar Iov e doar o glumă,
Eşti fericit cât ei sunt vii
Şi nu când sunt ţărână,
Te-am răscolit un pic, doar ştii
Cum e să-i prinzi de mână!

Acolo e lumina ta
Şi nu în lumânare,
În ochii ce-ţi pot alina
Oricare supărare,
Dar dacă asta ţi se ia,
Ce-ţi mai rămâne oare?

Să-mi spună mie cineva,
Că va avea iertare!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngheţat de ger

Oare de ce judeci, când n-ai nimic de judecat?
Te crezi judecător sau poate împărat?
Pentru toţi sunt zile, timp, pentru a socoate
Caci trăim în pace şi-n zisa libertate.

Ziua nu-i mai ziuă, noaptea nu-i la fel
Pentru acel suflet, îngheţat de ger
Un ger al răutăţii, ar fi destul de-ajuns
Dar cel al răzbunării, în inimă-i ascuns.

Dreptatea nu-i dreptate, în lumea de pământ
Căci numai după unii, stelele se învârt
Ei sunt aceia care, tot timpul au dreptate
Iar vieţile cinstite sunt calea către moarte.

poezie de Ilie Dragomir (1 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

A votat poporul

A votat poporu-n duşmănie
Şi avem parlamentari în câmpul muncii,
Câţi oşteni avea Mihai în bătălie,
La Călugăreni, când a luptat cu turcii.

Avotat poporul numai floare;
Mă scuzaţi căci faună am vrut să zic:
Şi penali şi vulpi şi căprioare,
Lei, bursuci şi oameni de nimic.

A votat poporul în neştire:
Femei, bărbaţi şi vârstnici în baston:
Pentru aleşi, confort şi preţuire,
Cureaua să o strângă nea Vasile, Gheorghe şi Ion.

N-au fost uitaţi nici cei care-şi plătiră orţii,
Pe o list'-aparte, specială,
Au fost aduşi forţat la vot şi morţii,
Încât să nu rămână nicio listă goală.

Nu are ţara pentru toţi fotolii,
Dar merită aleşii câte-un tron,
Să le creăm confortul contra oboselii,
Cureaua să o strângă nea Vasile, Gheorghe şi Ion.

Şi-au creat aleşii ministere,
Să ajungă pentru oricare intrus,
Aşa a reieşit după negociere,
Ce mai două-trei sute-n plus?

Maşini la scară, sedii, secretare,
Aşa a vrut poporul... să avem pardon,
Bugetele sunt mari, costisitoare,
Cureaua să o strângă nea Vasile, Gheorghe şi Ion.

Mai dă-o-ncolo de democraţie,
În faţa legii doar nu vreţi să fim egali,
Egalitatea e o utopie,
Aleşii noştri sunt mai speciali.

Legile-s făcute pentru proşti,
Aleşii se-ngrădesc cu alte legi,
Iar tu popor să nu-ndrăzneşti,
Ce ţi se-ntâmplă azi să înţelegi!

Alesii nu au vina că se-îmbogăţesc,
Că şi-au făcut din lege bastion;
Aleşii au doar drepturi, e firesc,
Cureaua să o strângă nea Vasile, Gheorghe şi Ion.

Are poporul ceea ce-a votat:
O viaţă grea... a fost cu ghinion!
Fie poporul preaslăvit, şi-apoi iertat;
Să trăiţi bine!... Nea Vasile, Gheorghe şi Ion!

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efecte secundare

trupul meu e un adăpost pentru săraci
unde se mănâncă şi se bea puţin
uneori e mult întuneric şi se întâmplă
în dimineţile în care intuiesc
existenţa unor sentimente intermediare

deşi nici nu ştiu cât de mult contează

ambuteiajul produce zgomote
un fel de trepidaţii care decantează
sentimentele insalubre
doar atât
cât să pot respira

în toate acele ore
simt o arsură
pare nefiresc

de la o vreme
aerisesc de trei ori pe zi
dimineaţa
când cerul se dilată peste umerii mei
acoperindu-mi teama
la amiază
când soarele se holbează la mine
ca la o piersică coaptă
şi colo mai înspre seară când
mă privesc pe dinăuntru ca să văd
ce-a mai rămas pentru ziua de mâine

ştiu că e o aglomerare de lucruri acolo
printre care şi o suferinţă
ce respiră haotic

dar nu-mi pasă

cel ce ocoleşte suferinţa moare încet
pentru că nimeni şi nimic nu poate
înlocui atingerea

asta e tot...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!