A votat poporul
A votat poporu-n dușmănie
Și avem parlamentari în câmpul muncii,
Câți oșteni avea Mihai în bătălie,
La Călugăreni, când a luptat cu turcii.
Avotat poporul numai floare;
Mă scuzați căci faună am vrut să zic:
Și penali și vulpi și căprioare,
Lei, bursuci și oameni de nimic.
A votat poporul în neștire:
Femei, bărbați și vârstnici în baston:
Pentru aleși, confort și prețuire,
Cureaua să o strângă nea Vasile, Gheorghe și Ion.
N-au fost uitați nici cei care-și plătiră orții,
Pe o list'-aparte, specială,
Au fost aduși forțat la vot și morții,
Încât să nu rămână nicio listă goală.
Nu are țara pentru toți fotolii,
Dar merită aleșii câte-un tron,
Să le creăm confortul contra oboselii,
Cureaua să o strângă nea Vasile, Gheorghe și Ion.
Și-au creat aleșii ministere,
Să ajungă pentru oricare intrus,
Așa a reieșit după negociere,
Ce mai două-trei sute-n plus?
Mașini la scară, sedii, secretare,
Așa a vrut poporul... să avem pardon,
Bugetele sunt mari, costisitoare,
Cureaua să o strângă nea Vasile, Gheorghe și Ion.
Mai dă-o-ncolo de democrație,
În fața legii doar nu vreți să fim egali,
Egalitatea e o utopie,
Aleșii noștri sunt mai speciali.
Legile-s făcute pentru proști,
Aleșii se-ngrădesc cu alte legi,
Iar tu popor să nu-ndrăznești,
Ce ți se-ntâmplă azi să înțelegi!
Alesii nu au vina că se-îmbogățesc,
Că și-au făcut din lege bastion;
Aleșii au doar drepturi, e firesc,
Cureaua să o strângă nea Vasile, Gheorghe și Ion.
Are poporul ceea ce-a votat:
O viață grea... a fost cu ghinion!
Fie poporul preaslăvit, și-apoi iertat;
Să trăiți bine!... Nea Vasile, Gheorghe și Ion!
poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre legi
- poezii despre viață
- poezii despre țări
- poezii despre votare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre război
- poezii despre prostie
- poezii despre parlament
- poezii despre moarte
Citate similare

Îndemn de la nivel înalt
Hai să eliminăm risipa...
Și-au spus aleșii într-un glas
Și a venit, în sfârșit clipa
Să strângă și... ce-a mai rămas!
epigramă de Gheorghe Gurău (iunie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre înălțime sau epigrame despre sfârșit

Aleșii ne cer să strângem iar cureaua
Spre-a înlătura beleaua
O să facem doar atât:
Vom lua acum cureaua
Și v-o strângem după gât!
epigramă de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Strânge cureaua
Când vezi că nu-ți mai merge bine,
Cureaua strănge-o cât de cât,
În caz de criză mai că-ți vine
Cureaua să o strângi... de gât.
epigramă de Vasile Iușan din Justiția e oarbă...
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre criză
Mesajul lui Socrate
Închid televizorul, de știri sunt dezgustat
Ne mint aleșii noștri, mă simt profund trădat
Ne tot vorbesc într-una c-avem democrație
Cu vorbele rămânem, ei știu doar de hoție
De un sfert de secol țara-i în schimbare
Poporu-n sărăcie, la ei e îmbuibare
De la o zi la alta, viața se-năsprește
Corupția blestemata, la vârf se-mpânzește
Și văd cum aleșii se scuipă acum de zor
Fără a găsi soluții pentru sărman popor
Văzând ce se-ntâmplă, îmi pun o întrebare
E corectă calea? Eu cred că-i o eroare!
Caut un răspuns,... îmi aleg o carte
Și uite așa, fără să vreau, dau peste Socrate!
O, câtă-nțelepciune, și-n mod surprinzător
Supremul sacrificiu îl dă pentru popor.
El este condamnat, pedeapsa capitală
Să bea cupa cu cucută, otrava fiind letală
Și-ar fi putut să încerce legea a eluda
Mai ales că fapta era și... nu era
Socrate însă era prea înțelept
Știa mult mai bine ce e corect și drept
Sacrificiul său a fost pentru popor:
Aplicarea legii înseamnă viitor!
Ăsta-i răspunsul de vrem democrație
Și politicienii primii ar trebui s-o știe
Egali în fața legii, înseamnă echitate
De vor în Parlament, fără imunitate!
Corupția dezbină, corupția slăbește
Țara-i prăduită, poporul sărăcește
La toate aceste rele, cum fuse și-altă dată
Va veni cu siguranță și-o notă grea de plată
Luat mai mult în seamă, mesajul lui Socrate
Ar schimba în bine, întreaga societate
De-ar fi legea respectată de toți ce ne conduc
N-am mai avea în țară atâta balamuc.
Mai puțin de s-ar fura, măcar la jumătate
Impozitele ar scădea, ar fi prosperitate
Cetățenii s-ar simți mai mult respectați.....
Către aleși trimit mesajul: ce-ar fi să reflectați?
poezie de Ionel Popa (7 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre sacrificiu, poezii despre imunitate parlamentară, poezii despre înțelepciune, poezii despre știri, poezii despre vorbire sau poezii despre viitor

Partidul de guvernământ
După cum vedem cu toții,
Au corupția în sânge
Și în timp ce fură, hoții,
Poporul cureaua strânge!
epigramă de Vasile Vulpașu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre timp, epigrame despre sânge, epigrame despre partide sau epigrame despre corupție
Poporul român este un popor sfânt. Un popor care este sub controlul și sub ochiul divin al Fecioarei Maria și al lui Iisus Hristos. Noi de două mii de ani ne știm în această credință, dar anii dinainte de Hristos au fost tot anii lui Hristos, pentru că venirea Lui a fost în momentul oportun, dar El a existat din toate timpurile. Noi suntem supravegheați de ochiul divin de când acest popor a luat naștere, fiind considerați ca aleșii lui, pentru că prin păstrarea tradiției muzicale, a sunetului divin, noi ne-am păstrat însăși întreaga divinitate în Iisus Hristos. Aceasta este părerea și convingerea mea.
Gheorghe Zamfir în interviu (30 noiembrie 2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre creștinism
- citate despre Iisus Hristos
- citate despre virginitate
- citate despre tradiții
- citate despre timp
- citate despre sunet
- citate despre sfinți
- citate despre sfințenie
- citate despre religie

Aleșii noștri
Aleșii își făcură planul,
Că au o misiune sacră
Și cum au terminat ciolanul,
S-au pus pe ros la carne macră.
epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fragment cu drepturi
Mă întreba dăunăzi un tovarăș -
Suntem popor
Și noi basarabenii?!
Ce drept avem?!
Suntem noi Țară?!
Și dacă-i adevăr o obârșie
De milenii.?!
Poporul are drept numai pe străzi
El doar cu străzile e în deplină armonie
Doar strada-i poate oferi
Pământul în bucăți
Să-și facă ca Hiperion
Împărăție...
Poporul are drept la tulburări
La revoluții
Dacă-i umilit în evoluții
Mai are drept la scară
Pân-la cer
Ce-o construiește
Din a "Mămăligilor poluții"...
Poporul are drept de a munci
Asigurându-și continuitatea
Existenței
Mai are drept poporul nostru
De a iubi
Pe cei ce l-au adus
La sapa zdrenței...
Poporul meu mai are drept și la Unire
Indiferent
De bună-rea voința unor tipi
Și n-are timp
Poporul meu pentru consilii
Și pentru listele
Cu iz de comunist...
Atâtea drepturi trec pe dinaintea-mi
Atâtea-mi garantează
Trai decent
Că nici nu pot alege
Ce să mătur mai cuminte
Prospectele din Răsărit
Sau
Bulevardele prin Occident?!
poezie de Iurie Osoianu (15 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre unire, poezii despre timp, poezii despre revoluție, poezii despre mămăligă, poezii despre muncă, poezii despre iubire, poezii despre existență, poezii despre evoluție, poezii despre comunism sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
"Aleșilor" noștri autori de legi împovărătoare
Suntem egali - am sentimentul
Cu-"aleșii", chiar și demonstrăm.
Că-i simplu raționamentul:
Ei ne dau legi, noi rezistăm.
epigramă de Gheorghe Râmboiu-Bursucani din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre legi
Aleșii noștri
Porniți să pună țării roate
(A fost impulsul presupus),
Voi ați muncit, pe cât se poate,
S-o puneți pe... butuci, mai sus.
epigramă de Toma Gross-Rocneanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre țări
Poporul schimbă prin vot guvernele. Tot din popor se aleg guvernantele. Aleșii nației, alesele stăpânilor puterii.
calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre schimbare sau aforisme despre guvern
De 1 Mai, partidele politice au oferit poporului mici și bere
Priveam la ei cu ochi sprințari
Cum se-nghionteau ca-ntre calici:
Aleșii pentru lefuri mari,
În schimb, poporul, pentru... mici.
epigramă de Nicolae Nicolae din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre schimbare, epigrame despre politică sau epigrame despre bere
Îmi iubesc țara și poporul în mod visceral. Pentru poporul ăsta am bocit, pentru el m-am rugat în toate catedralele lumii, lui i-am adresat mesaje, lui îi adresez zi de zi rugăciunile mele. Poporului meu, țării mele pe care am iubit-o și am reprezentat-o! Iubesc tot ce-i românesc, cu tot ce ține de pădure, câmpie, de glie, de țăranul român, de toți oamenii care respiră în țara asta. Însă nu-mi place că ei se orientează către non-valori care nu au făcut decât să ne decimeze spiritul și credința pe care am avut-o în noi înșine... ne-am îndepărtat de Dumnezeu, ca popor.
citat din Gheorghe Zamfir
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre România, citate despre țărani, citate despre sat, citate despre păduri, citate despre patrie sau citate despre Dumnezeu

Când nu va mai putea să-și strângă cureaua, norodul îi va strânge lui Dodon cravata.
aforism de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii vor să strângă cureaua, dar nu mai pot. Nu mai au bani să-și cumpere curele...
aforism de Mihail Mataringa (1 martie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre bani
Boierii din Moldova au privit cu mare indignare constituțiea Valahiei, pentru că ei cred că numai peste 400 ani poporul nostru ar merita asemine drepturi. Noi, drept răsbunare, râdem auzind de precauțile ce le face Mihai-vodă. Nădăjduim că va veni vremea să vadă nesocotiții că fără popor nu pot să aibă nici patrie, nici drepturi.
Gheorghe Sion în Corespondența cu George Bariț (1848)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râs sau citate despre Moldova
Aleșii noștri
Își etalează eticheta
În Parlament și-n orice loc,
Cunosc și lumea și planeta
Dar pe alegători deloc
epigramă de Constantin Iurașcu-Tataia din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre planete, epigrame despre parlament sau epigrame despre cunoaștere
Aleșii țării
A fost odată ca-n povești,
Dar e și-acum în București,
Un parlament cam mic în fapte
Și un guvern cam papă-lapte.
epigramă de Ion Bindea din Alte epigrame (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Ion Bindea despre țări, epigrame despre guvern sau epigrame despre București

Nu preaslăviți decât pe oamenii cu adevărat aleși și poporul nu va lupta pentru măriri deșarte. Nu prețuiți ceea ce este greu de câștigat dar efemer și poporul nu va fura. Nu-i arătați nimic ce i-ar îmboldi excesiv dorința, și inima nu i se va tulbura. Deci, iată principalele sfaturi ale înțelepciunii: golirea inimii de dorință, umplerea cu Tao, potolirea patimilor, amplificarea iubirii pure, sporirea puterilor. Să caute să aducă mereu poporul dincolo de știință, dincolo de dorințe, către nepieritoarea înțelepciune. Să împiedice pe cei ce știu, care sunt geniali, să lucreze numai din vanitate. De procedează așa constant, fără să acționeze, poporul va fi bine cârmuit.
Lao Tse în Tao Te King, 3
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dorințe, citate despre înțelepciune, citate despre inimă, citate despre știință, citate despre sfaturi, citate despre iubire, citate despre genialitate sau citate despre adevăr

Martie se apropie
De acord e tot poporul,
Și-au votat bărbații toți,
De-anu' ăsta mărțișorul,
Să se pună pe... chiloți...
epigramă de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre votare, epigrame despre bărbați sau epigrame despre Mărțișor