Îmbracă-ți sufletul

Îmbracă-ți sufletul cu flori și cu dantele
Să poată să privească, duios, spre multe stele
Învăluie-l în taine, arome și splendori
Să poată să reziste dogorii multor sori
Ai adunat în el sublime sentimente
Ca să răspundă bine în stările urgente.
Îmbracă-l în lumini ce nu pot să dispară
Spre a simți din plin un iz de primăvară
Dă-i hrană consistentă; nimicuri să nu-i dai
Din el se nasc scântei ce pot sufla un scai
Din el curg râuri pline de-acea seninătate
Ce își întinde brațul spre sfânta Trinitate
O, pune straie scumpe pe sufletu-ți senin
Ferește-l de ispită, de ură, de venin
Păzește-l de himera ce dă arsuri grozave
Și de atacul crunt al slovelor bolnave.
Te reprezintă-n lume oriunde te-ai afla,
Îți dă noi energii spre culmi a te-nălța
De poți să înțelegi ce giuvaer e-n tine
Doar străluciri cerești în sediul lui vei ține.

poezie de (27 decembrie 2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

În univers poetic

sufletul meu vastă lume în lume
cu naturi sublime care îmi vorbesc
cu splendori de viață adunate-n albume
cu prieteni care-mi amintesc să iubesc.

mă extind spre stele cu emoții ardente
lumini diamantine se așează pe tâmple
răstoarnă în mine supreme sentimente
în destinul meu minuni să se întâmple.

ador eliberarea de tragice furtuni
vorbind cu vântul doar lacrimi să usuce
cu poeții iubirii să fac comuniuni
cu sfinți să mă îndrume la orice răscruce.

în sufletul meu nu e loc de genuni
un univers poetic cu versuri mă seduce.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmbracă haina...

Îmbracă haina iubirii
Oricând, oriunde vei fi
Să-nvingi puterile firii,
Să poți spre Rai a sui.

Îmbracă haina blândeții
Plăcut să fii lui ISUS
Ca valul cel greu a tristeții
Să treacă de-aici spre apus.

Îmbracă haina candorii
Să vadă toți că ești bun
C-atunci din Țara splendorii
Vin frumuseți ce n-apun.

Îmbracă haina cea nouă
A sfântului har, revărsat
Să simți cum, din Slavă, o rouă
Din nou bucurie ți-a dat.

Îmbracă haina dreptății
C-așa-mpliniri vei primi
Să simți atmosfera Cetății
De-unde-ajutor va veni.

Îmbracă haina slujirii
Că-i mult de lucru pe-ogor
C-așa la altarul jertfirii
Vedea-vei pe-al tău Salvator.

Îmbracă o haină curată
Oriunde ai fi și oricând
Întreaga ființă să poată
Cânta Păstorului Blând.

poezie de din Pelerini printre versuri (26 iulie 2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Lumini...

Pătrund în noi atât de lin
Și nasc speranță și alin.

Străbat și căile lactee
Și relatări din epopee.

Ne înfășoară mai duios
Ca puful dintr-o pernă scos.

Dezleagă taine și mistere
Căci au trecut prin Înviere.

Ne dau imbold spre infinit
Ne-au modelat când au venit.

Oricine ușa le-a deschis
Simte un dor de Paradis.

Mesajul lor atât de clar
Deschide ochii către har.

Spre Adevăr ne-orientează
Doar puritate promovează.

În jurul lor e claritate
Ne dau imbold către Cetate.

Ating un ram cu gingășie
Creează duh de părtășie.

Le-mbrățișăm și noi cu drag
De câte ori sosesc în prag.

poezie de (14 februarie 2015)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

'Nălțăm steagul biruinței...

Pășim-nainte spre răsplată
Deși e drumu-ngust, spinos
Noi știm că-n Slavă ne așteaptă
Stăpânul cel mai credincios.

În carul Lui de biruință
‘Nălțăm un steag de-nvingători
Știind că e de trebuință
Să fim, de El, ascultători.

Atâtea piedici din cărare
Ne-ajută să le-ndepărtăm
Să depășim orice-ncercare,
Spre culmi de glorii să urcăm.

Privind ‘nainte, doar ‘nainte
În suflet energii se nasc
Să trecem chiar prin val fierbinte,
Să-nlăturăm rugini și vreasc.

În focul luptelor acerbe
Puteri sosesc la orice pas
Deși-n dușmani o ură fierbe
Ieșim cu bine din impas.

Încredințările primite
Și prin lucrări și prin Cuvânt
Ne-arată zonele-nverzite,
Ne-atrag spre adieri de vânt.

Stindardul bătăliei sfinte
Spre slava Lui îl ridicăm
Domol să trecem de morminte
În fața Tronului să stăm.

poezie de din Pelerini printre versuri (8 aprilie 2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Covor de flori

Ți-au așternut și flori și haine
Când, triumfal, intrat-ai în oraș
Dar câți au înteles acele taine
Ce pot călăuzi pe-un nou făgaș?

Fierbea Ierusalimu-n așteptare
S-au adunat, pe străzi, mulțimi
Dar câți dorit-au cu ardoare
Să-și 'nalțe visul spre 'nălțimi?

Și-ai auzit ovații multe
Dar ce puțini erau dispuși
Să Te urmeze, să Te-asculte
Și să deschidă spre Cer uși!

Mult n-a trecut – doar patru zile
Și-n vinerea ce a urmat
Acele suflete ostile
Te-au dus și Te-au crucificat.

Dar le-ai iertat nelegiuirea
Cum nimeni altul n-a iertat
Să vadă-n Tine nemurirea
Și harul ce i-a inundat.

Iar azi când amintirea vine
Despre-un trecut eveniment
Te proslăvim cum se cuvine
C-al Tău Cuvânt e aliment.

poezie de (12 aprilie 2014)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Păzește-ți sufletul

Sufletul nu-i de vânzare
Nu-i pentru negocieri
Nu îl ține-n înnoptare,
Hrănește-l cu mângâieri.

Nu-i da pleavă niciodată
Nici otrava lumii reci
Te îndrumă spre răsplată
Nu spre sumbrele poteci.

Nu-l lăsa pătruns să fie
De vreun dor străin de har
Tratează-l cu alifie,
Dă-i un sfânt mărgăritar.

Nu-l închide în rutină,
Nu-l opri de la-nchinări
Vrea contactul să-l mențină
Cu adânci încredințări.

Sufletul nu-i pentru ceartă
E parte din Dumnezeu
E rănit și totuși iartă
Chiar cuvântul cel mai greu.

Când cuprins e de durere
Înseamnă că a văzut
Cum un frate nu mai cere
Darul Celui nevăzut.

Nu-l supune la plăcerea
Ce-ar vrea firea să ți-o dea
Lui îi place privegherea,
Poartă crucea chiar de-i grea...

Lui îi place să răspundă
Cu-n cuvânt odihnitor
În el poate să se-ascundă
Gândul lin și ziditor.

Sufletul nu-i de vânzare
(Bine știu cei credincioși)
Dacă nu-i dăm ascultare
Devenim neputincioși.

poezie de din Pelerini printre versuri (16 aprilie 2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Unui creștin din Laodicea

Poate-L cunoști pe El superficial
De-aceea împliniri nu simți în tine
Și uneori ești învins de suspine
Atunci când atacă nemernicul val.

Presupui că-L cunoști destul de bine
Și totuși, nu-i clară privirea spre Mal
Se constată că e un lung interval
De când comori n-ai mai putut obține.

Revino la starea de clocot dintâi
Iertarea din Cer, din nou, e trimisă
În El cu-ndoială nu poți să rămâi.

Ușa spre har încă nu e închisă
Cercetarea nu încerca s-o amâi
Să poți să primești cununa promisă.

sonet de din Pelerini printre versuri (27 ianuarie 2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Leonte

Cu tine... (Soției mele, Ana Leonte)

Cu tine am plecat,
Spre visatele mări
Departe,
Am mers împreună
Spre stele,
Veneam pe pământ,
Găseam noi prilejuri,
Pe tine să te cânt.
Mă pierd uneori
În căutarea eternului,
Din tine,
Tu care îmi oferi
Clipe sublime.
Sufletul se odihnește
După îndelungi căutări,
Ne simțim minunat,
Doar cu tine
Mă simt bărbat.

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conspirație de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendență
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viață,
nu în viața asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
și nopțile de mai,

speranța,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Depășind dificultățile

Ne ridicăm deasupra problemelor spinoase
Mereu având conecții cu Cerul în splendori
Când înspre noi se-ndreaptă priviri mai dușmănoase
Dăm zâmbete duioase și proaspete culori.

Ne înălțăm mai sus de dure opoziții
Sfidând păreri nefaste din cercuri ce propun
S-abandonăm noi crezul în sfinte investiții
Și s-adoptăm tradiții și-un ritual străbun.

Că-nvingem arsenalul oștirii infernale
Se datorează Celui ce n-are vreun rival
Simțim împrospătări când ducem osanale
Și-I dăm recunoștință prin vorbă și chimval.

Vom depăși necazuri ce vin să ne doboare
Urcând la un nivel – spiritual vorbind
Unde găsim izvor de har și-nseninare
Și-unde puteri cerești în inimă descind.

Spre zone nefertile din lumea frământării
Nu ne lăsăm atrași; urcăm cu-avânt spre țel
Chiar zilnic de-ar veni vreo undă a-ncercării
Stăpânul nu ne lasă căzuți în vreun tunel.

Ne ridicăm mai sus de-adânca suferință
Luând cu noi mesajul transmis prin Duhul Sfânt
C-așa îndeplinim cucernica cerință
Și zilnic îmbrăcăm dumnezeiesc veșmânt.

Urmând itinerarul trasat de Trinitate
Privim spre biruință și nu spre colbul dens
Și nu ne-oprim în spații ce nasc nedemnitate
Că știm că spre Cetate e un urcuș imens.

poezie de din Pelerini printre versuri (11 aprilie 2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cuvintele din Carte

Atât de mult ne-au cercetat
Cuvintele din Carte
Că nu ne-au mai preocupat
Lucrările deșarte.

Gustând în fiecare zi
Dulceața ce-o emană
Putem spre Rai călători
Servind din sfânta mană.

Ne-aduc alin în încercări,
Ne modelează ființa,
Ne-au dat și dau orientări,
Alungă neputința.

Că-s îmbrăcate cu Duh Sfânt
E foarte clar; se știe
Sunt dătătoare de avânt,
Conduc spre veșnicie.

Ne-au cercetat și prin mustrări
Să corectăm purtarea
Parte s-avem de îndurări,
Să nu uităm chemarea.

Ce taine-adânci și ce comori
Se-ascund prin pagini fine
Expresii pline de splendori
Creează stări senine.

Atât de mult ne-au cercetat
Cuvintele din Slavă
Că am pornit imediat
Spre veșnica Dumbravă.

poezie de (6 februarie 2017)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marin Moscu

Să zburăm spre stele...

Sunt cu ochii pe tine,
Nu-mi părăsi speranța,
Nu ieși pe ușa
Unde-i lipsă clanța.

Mai bine intră-n mine,
În domul de iubire,
Te voi simți un înger
Cu zbor în prelungire.

Ne-om ostoi în farmec
Din ochii tăi țâșnind,
Aș vrea să-mi fie viață
Un dulce labirint.

Să ne ascundem gesturi
În fapte împlinite,
În ochii tăi doar stele
Ce mă ating, fierbinte.

Luminile să curgă
Din oglinzi în cafele,
Speranța să ne pună
Clanțe în vâlcele.

Să ne ascundem ritmic
De lume printre flori,
Să zburăm spre stele
Pe aripi de cocori

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Ileana Nana Filip

Visez ca un copil

Să dormi ca un copilaș înfrigurat după ce a colindat iubirea
Cu capul în palmele mele, vei putea?
Să te dezmierd cu mângâieri peste ochii limpezi cu care mă privești?
Să te cuprind cu brațele peste inima ce bate tare, parcă ar dori să zboare?
În ochii tăi mă văd copilul de-altădată cu flori în mână,
Cu zâmbetul larg, primitor,
Cu brațele întinse te aștept, cu visele în palme
Mă desprind de cei din jurul meu,
Și răsăritului îi spun, că am visat la nesfârșit
Să zbor spre necunoscut, în drum spre DUMNEZEU.
Spre taine ce pot deschide orizontul închis,
Spre misterele dezlegate de spicul de grâu,
Spre limitele conștiinței albastre, spre visul imaginației de copil,
Spre tainele noastre,
Spre cerul de dragoste plin.

poezie de din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Neliniști

Neliniști prin stomac trecătoare,
Roi de fluturi
Și păsări zburând spre plus infinit,
Pace, căldură, culoare,
Primul sosit...
Liniștea, când cerul senin se coboară-n furtuni,
La margini de lumi...
Râuri de fericire
Peste cuvioase furtuni...
Ropot de cai în tânguiri,
În iriși pătați de sentimente confuze...
Doar tu treci ca un necunoscut
Prin pădurea de sentimente,
Prin oceanul de frunze
Ce ți se deschide în suflet,
Ca o poartă spre vis.

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Parcurgem calea spre Eden

Călăuziți de-aceeași Carte
Parcurgem calea spre Eden
Dar focul viselor deșarte
L-am transferat în alt teren.

Trimitem gânduri spre Cetate
Că-n alte zone e pârjol
Ne-am ancorat în Trinitate
Căci a umplut al vieții gol.

În fiecare zi prezența
Fără de care am pieri
Ne fericește existența
Chiar dacă sunt intemperii.

În timpul zilelor toride
Prea multe umbre nu găsim
Și totuși noi putem decide
Doar către glorii să pășim.

Prin densa pâclă de probleme
Ne-am pierde dacă n-am vedea
Pe Cel ce vrut-a să ne cheme
Ca multe daruri să ne dea.

Da, slăbiciunea-i trecătoare
Și iarăși pasul e vioi
Să biruim în încercare,
Să nu ne frângă vreun puhoi.

Spre farul care nu se stinge
Privim, mereu, încredințați
Că nimeni nu poate învinge
Un crez la care-am fost chemați.

poezie de din Pelerini printre versuri (22 iunie 2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Zbor spre sufletul tău

Un zbor spre sufletul tău iar,
Mi-aduce gânduri în pahar,
Iar tu când bei e o plăcere
Și pentru mine-o mângâiere.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Cel mai frumos cadou mi-aduce-n dar,
Iar soarele-mi luminează chipul
Și fuge de la noi sfârșitul.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Îmi duce gândul meu hoinar,
În grădina ta cu soare și flori
Și unde timpul nu-l măsori.

poezie de (10 mai 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vei afla

Mâine am să plec
Și vei afla
Că am fost aici întâia oară.
Nu-i timp de stat
Începe vântul a sufla
Și am să mor în drum spre seară...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Caut în stele
Doldora de străluciri
Avânt spre lumini

haiku de (13 mai 2014)
Adăugat de anca petruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ne-ai scos la Lumină...

Din grota păcatului ne-ai scos la Lumină
În clipa când mâinile spre Cer le-am ‘nălțat
Lăuntrul schimbat a primit pace deplină
Și-n mediul îngeresc, fericiți, am intrat.

Eram înșelați, credeam în demonice fraze
Cu minciuni "elegante", atunci, ne hrăneau
Ziceau că ne duc la eternele oaze
Dar toate speranțele noastre mureau.

Zgomotul dat de programe reci și senile
Zi și noapte zdrobea structura din noi
Dar ai venit, Tată, să ne faci parte de zile
Când ființa poate privi spre lumea de-Apoi.

Din grota pieirii ne-ai scos să culegem
Stări ce ne-nalță din noroi în ETERN
Să primim revelații, să le-nțelegem
Să putem respinge păreri din infern.

Nu putem să tăcem: vom spune oriunde
Cum Brațul cel tare a frânt lanțul greu,
Cum numai în Tine putem a ne-ascunde
Când iadu-și trimite argați pe traseu.

Vom vesti pretutindeni vestita-Ți lucrare
Și alții să știe de-un sfânt tratament
Să poată ieși din sinistra-nnoptare,
Să schimbe-n triumf un prea lung faliment.

Ne-ai scos la-mpliniri din groapa terorii
Noi perspective spre infinit s-au deschis
Gustăm, încântați, din dulceața splendorii
Și nu ne mai ducem, nicicând, spre abis.

poezie de din Pelerini printre versuri (18 februarie 2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Drumul spre Iad

De când pe lume stele cad,
Să știți că drumul tot spre Iad,
Precum John Milton bine spune,
Pavat e cu intenții bune.

epigramă de din Epigrame (31 decembrie 2016)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook