Covor de flori

Ţi-au aşternut şi flori şi haine
Când, triumfal, intrat-ai în oraş
Dar câţi au înteles acele taine
Ce pot călăuzi pe-un nou făgaş?

Fierbea Ierusalimu-n aşteptare
S-au adunat, pe străzi, mulţimi
Dar câţi dorit-au cu ardoare
Să-şi 'nalţe visul spre 'nălţimi?

Şi-ai auzit ovaţii multe
Dar ce puţini erau dispuşi
Să Te urmeze, să Te-asculte
Şi să deschidă spre Cer uşi!

Mult n-a trecut – doar patru zile
Şi-n vinerea ce a urmat
Acele suflete ostile
Te-au dus şi Te-au crucificat.

Dar le-ai iertat nelegiuirea
Cum nimeni altul n-a iertat
Să vadă-n Tine nemurirea
Şi harul ce i-a inundat.

Iar azi când amintirea vine
Despre-un trecut eveniment
Te proslăvim cum se cuvine
C-al Tău Cuvânt e aliment.

poezie de George Cornici (12 aprilie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună tu

Lună tu ce ştii secretele
Amorezilor de noapte
Şi păstrezi în taină vorbele
Ce s-au spus numai în şoapte,

Ode ţi-au făcut poeţii,
Te-au cântat şi te-au slăvit.
Tu părtaşă la a lor taine
I-ai vegheat când au iubit.

Dând cuvântul de onoare
Vrând s-arate că sunt zei,
Câţi nebuni promis-au oare,
Să te-aducă iubitei?

poezie de Adrian Timofte (ianuarie 2020)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncile

Puse pe listă, le-am numărat: zece
Una mai grea ca cealaltă
Ochii, privirea, gândurile toate
Neliniştite s-au trezit, speriate.
Erau pe deal cinci mii
Fără femei,
Fără copii.
Când le-ai zis să ia şi peştele şi pâinea
Şi să le-o dea,
Au zis că n-au, că-i prea puţin,
Că orişicât ai încerca nu s-ar putea...
Câţi le-au citit,
Câţi le-au privit,
Câţi le-au gândit din foi
La număr nu sunt multe
Şi nici pe-o limbă ne-nţeleasă
Că’ncepe de sus, că’ncep de jos,
Eu nu le pot purta. Încercaţi voi!
Din mine ţi le-am pus în mână
La început erau din piatră moartă
Dar au făcut din mine piatră vie.
Tu-ai coborât pe deal...
Şi paşii mei şi paşii lor spre Tine suie
Şi când le-ai luat, în mână ţi-au fost cuie.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitorii de câini

Cam asta-i: te-au cumpărat
Şi te-au dus
Într-o casă foarte, foarte bună,
Cu-încălzire centrală,
TV
Şi congelator.
O casă foarte, foarte bună –
Dar nimeni nu te scotea
La una din acele plăcute, lungi plimbări –
Deşi, de-altfel, era
"O casă foarte, foarte bună".
Te hrăneau cu Pal şi cu Chun,
Dar lipseau acele plăcute, lungi plimbări.
Până când, plin de energie şi disperat de plictiseală,
Ai fugit de-acasă – şi-ai alergat şi-ai alergat şi-ai alergat –
Şi-ai nimerit sub o maşină.
Astăzi ei plâng după tine –
Mâine-şi vor cumpăra alt câine.

poezie de Spike Milligan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă să trăieşti frumos şi glorios fără oamenii care nu te-au iubit după ce pe drumurile vieţii te-au întâlnit, care nu te-au valorificat, nu te-au apreciat, care te-au subestimat, cărora de tine nu le-a păsat când în bogăţii, faimă şi funcţii înalte s-au scăldat; spre deosebire de tine, ei au plăţi karmice de achitat şi poveri sufleteşti de cărat!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia atunci...

S-a luminat de licurici grădina
Şi florile din iarbă s-au aprins,
Din cerul tot se prăbuşea lumina
Când au venit, Isuse şi Te-au prins.
S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare
Năuca lună a căzut de sus
S-a risipit în cioburi pe cărare
Când a au venit, Isuse şi Te-au dus.

Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,
Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească
Când Te-au hulit şi-apoi Te-au renegat.

Am fost şi eu acolo în gradină,
Cu Petru-odată am fugit şi eu
Ştiam că eşti Mesia ce-o să vină,
Ştiam că Tu eşti Fiu de Dumnezeu.

Credeam că toate-n lume Ţi-s supuse,
Dar viaţa mea a cântărit mai mult
Şi m-am ascuns să nu mă vezi, Isuse
Şi m-am ascuns să nu Te mai ascult.

S-a luminat de licurici grădina
Şi-n mii de lumânări pe fruntea Ta
Se unduia şi pâlpâia lumina
Când Te-au ucis apoi pe Golgata.

Când inima în cioburi mi-a fost spartă
Şi n-am putut în faţa să mai ies
Te-am auzit strigând la ceruri: Iartă!
Şi-abia atuncea, Doamne-am înţeles...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Mântuitorul

Iisus pe sine s-a jertfit
Spre-ai fi poporul mântuit...
Slăvite Fiu!
Venind a fost crucificat,
Şi a murit şi a-nviat,
Iisus e viu!

Vândut pe treizeci de arginţi...
De oameni simpli şi cuminţi
El fost-a plâns.
Şi salcia în jalea sa,
Ramuri sfielnic îşi pleca
Pentru Iisus.

Dar cei ce crunt l-au osândit
La moarte, nu, oh, n-au voit
Cununa Sa
De mărăcini ce-l înţepau,
Când din ochi lacrimi îi picau
La schimb s-o dea.

Oh, Miel, oh, Sfânt şi Împărat,
Laa moarte mulţi mişei te-au dat
Tu i-ai iertat,
Eşti veşnic Blând şi Iertător,
Înlăcrimat Mântuitor
Şi supărat.

Dar an de an te-ntorci mereu
Iertând acelui care-i rău
Şi-i rătăcit,
De-aceea îngenunche iar
În faţa Sfântului Altar,
Câţi te-au iubit.

Iisus, Iisus a înviat,
Lumină-n cer s-a arătat,
Stele-au nuntit.
În lumea fără de hotar,
Păstor cu dragoste şi har
Iar a venit.

Cu mâna ta tămăduieşti,
La orbi lumină dăruieşti
Mângâietor,
De-aceea te-au ales să fii
Păstor în lumea de orgii,
Vindecător.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu mor niciodată - In memoriam Adrian Păunescu (mentorul generaţiei în blugi)

Cât ai fost printre noi, prea mulţi pigmei grăbiţi,
Te-au umilit profund şi ţi-au sărit în spate,
Îţi aminteau prea des de vechile păcate,
Dar noi ştiam prea bine că mulţi erau mânjiţi.

În loc s-aleagă-atent doar grâul de neghină
Şi pulberea de stele cu cinste s-o păstreze,
S-o pună-n faţa noastră şi să ne lumineze,
Au scormonit adânc şi ţi-au găsit doar vină.

Puteau să-ţi stea alături şi chiar să te urmeze
Pe drumul de rubine clădit în poezie,
Nu să urzească planuri cu-atâta fantezie
Ş-oricare pas al tău doreau să-l anuleze.

Ba că vorbeai cam mult ş-ades plictisitor,
Ba c-ai scris kilograme şi e maculatură,
Ba că tupeul tău a fost făr' de măsură
Când te-ai vrut şi tribun... ai fost un profitor.

Ş-acum şi înainte ai dat cu barda-n lună,
Toţi caii nărăvaşi ţi-ai alergat cu spor,
Jucând un rol perfect‚''plângând'' pentru popor,
Când, în realitate, tu semănai furtună.

Dar cu rebelu-ţi geniu la mulţi le-ai dat răspuns
În fluviul tău de versuri ce greu l-au inghiţit
Şi sufletu-ţi sensibil ades ţi-au ciopârţit,
Te-au aşteptat la colţuri, cu sete te-au împuns.

La căpatâiul tău acum e-nghesuială,
Vin chiar şi-acei " prieteni" ce crunt te-au sfârtecat
Cu-aceeaşi limbă aspră cu care te-au spurcat
Se ploconesc, maestre, şi cu mult zel te spală.

Tu pentru noi ai ars, o flacără ai fost,
Ai vrut să ne vezi liberi şi pentru pace-ai plâns,
Oştirile de tineri în jurul tău ai strâns
Ş-atâtea generaţii găseau în tine-un rost.

Istoria şi timpul te-or cântări mai bine,
Vor înclina balanţa spre adevăr şi-atunci
Cu toţi vom respecta mai dreptele porunci
Şi limpede vom şti povestea despre tine.

Chiar dacă n-or vrea unii de tin' să se mai ştie,
Să nu fi mânios, nu te-om uita în veci,
În fruntea poeziei tu mândru o să treci
Şi în literatură vei fi prezenţă vie.

poezie de Mariana Dobrin (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă, plouă şi iar plouă.
Norii din Cer cu îndârjire plouă.
Puterea Naturii ne-o demonstrează nouă
Să nu-o uităm măcar când plouă!

Pământul cu apă s-a îmbibat
Apele în râuri s-au umflat
In puhoaie s-au transformat
Ogoarele s-au inundat.

Păsările, in loc să cânte
Spre adăposturi au zburat
Vitele nu pot sta la păşunat
Fructele s-au decimat
Legumele s-au perimat.

In case apă a intrat
In noroi s-a transformat
Oamenilor mult de lucru le-a mai dat!
Privind spre nori ei s-au întrebat
Cerul de ce s-o fi mâniat
De nu se mai opreşte din plouat?

De Natură am uitat
S-o respectăm am neglijat
Am cules ce-am semănat!
Cerul cum să ne fi iertat?

Dar, iată, ploaia vine, norii pleacă
Spre alte zări acum se îndreaptă
Dar, învăţătura lor ne-o lasă:
Oricât Omul ar încerca
Natura nu o poate subjuga!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

În visul meu te văd pe îndelete,
O... tu femeie cu miros de violete
Artiştii te-au sculptat în siluete.
În visul meu te văd pe îndelete,
Câţi nu ţi-au scris de ani şi ani, poeme, sute
Tu eşti şi muza şi ispita pe gazete.
În visul meu te văd pe îndelete
O... tu femeie cu miros de violete...

poezie de Monica Trif (1 mai 2008)
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, cu suişurile şi coborâşurile ei, te poate duce pe culmi nebănuite. În tot acest timp, nu uita de cei care ţi-au fost aproape - cei care ţi-au dăruit un zâmbet necondiţionat, cei care ţi-au dat o mână de ajutor pentru a te ridica în momentele dificile şi cei care te-au împins de la spate când deja tu nu mai credeai că există lumină dincolo de întuneric. Mulţumeşte-le şi fii recunoscător pentru toate pentru că acele momente te-au transformat în persoana care eşti astăzi. La rândul tău, oferă-le şi tu celorlalţi acel umăr pe care să se sprijine - vei vedea că prin aceasta şi viaţa ta va primi o nouă nuanţă - o nuanţă a bunătăţii împărtăşite care îţi va lumina chipul şi sufletul.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire

Să ştii c-ai fost luat în seamă
Atât cât ai avut de dat,
Apoi ţi-au adresat sudalmă
Şi răni în suflet ţi-au săpat.

De munca ta s-au folosit,
Te-au dus cu preşul, binişor,
Cu meritul, te-au păcălit,
Îl trec grăbiţi în contul lor.

Prin tine vor doar ei să crească
Şi-ţi exploatează-al tău talent,
Dar când le ceri s-o recunoască
Îţi spun că eşti impertinent.

Te pun la colţ că n-ai obraz,
C-ai îndrăznit să ai păreri,
Te trec pe listă, după caz,
Duşman de azi, nu bun ca ieri.

Ei şi-au atins cu tine scopul,
Acum te-aruncă la gunoi,
Tu suflet mult ai pus în totul,
Îar de la ei primeşti noroi.

E jocul lor, tu nu ai loc
În măsluitele lor cărţi,
N-ai cum să intri-n acest joc
Şi baţi la ferecate porţi.

Sunt multe cruci de dus în viaţă.
Să nu te laşi de ele-nfrânt,
Chiar dacă răni îţi fac pe faţă,
E şi lumină pe pământ!

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iertat!

Cum să-ţi mai spun că rătăcesc de dor
Când asfinţituri trec fără de tine,
Mă chinui cu tăceri de mă-nfior
Şi port al meu mormânt săpat în mine.

Sunt umbra celei ce am fost cândva
Iubită, adorată, mândră-n toate
Nu-i vina mea că azi vrei altceva...
Sclipiri în ochi? De tine-s îngropate!

Am strălucit cât timp tu m-ai iubit
Dar depărtări tăcute te-au furat,
Te las să pleci, de vină absolvit
Şi pentru totdeauna... te-am iertat!

poezie de Angelina Nădejde (9 iunie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei

Ochii mei ţi-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.

Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.

Ochii mei ţi-au visat
dorinţele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.

Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniştit
din licuricii de safir.

Ochii mei ţi-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.

Ochii mei ţi-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai preţios smarald
din poeziile create.

Ochii mei te-au adorat
iubite, înger – ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.

Ochii mei ţi-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristeţea despărţirii.

Ochii mei acum sunt cenuşii
şi-au pierdut strălucirea
de umbre şi neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.

poezie de Elena Seceleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ieri

În ochii de ieri mi te-au plâns şapte sfinţi
cu lacrimi de smirnă, adânci şi cuminţi,
Dar şi sfinţii s-au scurs
printre beciuri de lut;
mi te cântă-n litanii,
mi te beau din trecut.

În gândul de ieri, opt poeţi te-au vestit
cu versuri de ocnă, cu verbul smintit
mi-au şoptit pe sub coaste
rostire de hău,
punând amintirea
să-mi fie călău.

Iar din mâna de ieri mi te-au smuls şapte furi
călare pe umbra a zece păduri,
călare pe râsul a nouă furtuni,
călare pe visul a două cununi.
Opt icoane de maici
si o mie de mări
mi te-au pus stăvilar
unei singure zări.

Din ce nu s-a mai scris
mi-au rămas trei tăceri
ostenind cu nisip
o clepsidră de ieri...

Despre mâine nu ştiu...
Vom fi tunet din nori,
ori cădere de alb
din spinări de ninsori

Ori ca spinul cel stâng,
într-o ţară sub bernă,
înflori-va din noi
altă zi de sub pernă?...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă că te-am iertat

Aduni rouă din ceaţa sufetului meu
Îţi dăruiesc zâmbete dimineaţa mereu
Şi sufletul îţi încălzesc doar eu
Iartă-mă iubire că te iubesc prea mult
Iartă-mă eu te-am iertat demult
Mă ocroteşti şi mă călăuzeşti
Eu te-am iertat pentru că te iubesc
Iartă-mă pe drumul drept şi bun
Eu ţi-am ieşit în cale fără să-ţi spun
Iubire iartă-mă din inimă că te-am iertat
Jurământul pe vecie
eu nu l-am încălcat
Cu iubire şi credinţă mi l-am respectat
Tu ai fost cel care fără voia ta poate
Ai trântit uşa şi ai plecat departe
În urma ta nori, ceaţă, rouă,
Potop şi ploaie, picuri de apă
Un lan de grâu copt a inundat
Iartă-mă iubire, eu te-am iertat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simon din Cirena

Ziua era’ncinsă, printre praf şi trudă
Soarele curgea pe ziduri şi străzi
Ca să scapi de arşiţa şi nădufu’ amiezii
Te duceai spre casă trecând printre gărzi.
Era multă lume, strada’nghesuită
Suliţe romane pentru osândiţi
Străin îţi era şi sclavul şi arena
Fără să te’ntrebe ţi-au pus în spinare povara osândei
s-o porţi tu o clipă, Simon din Cirena.
Întâmplare a fost c’ai trecut pe acolo?
Trecător prin viaţă te-au oprit din mers
Lunge dupamieze ţi-au venit în minte
paşii întâlnirii:
Tu o lume mică
El un univers.
N-ar fi trebuit ca să te silească,
crescându-şi pe umăr rănile sub lemn
ai simţit cum crucea’ncepe să vorbească
semnele dreptăţii toate într’un semn.
„Aşa se cuvine” – îşi suna în mine –
„Vinovatul cade sub osânda grea.
fărdelegi ai multe, adu-ţi doar aminte
nu-i o întâmplare, asta-i crucea ta!”
Doar privirea vie a mers mai departe
Străduţa îngustă, osândiţi şi cruci
Lemnul de pe umăr ţi l-a luat în braţe
privindu-te adânc, tăcut, ca un miel
Tu-ai purtat doar lemnul,
pomu’n rămăşiţe
Dar cumplita vină, luând-o de la tine
Şi adânc pedeapsa, a purtat-o El.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister

La început cristal neprelucrat ai fost.
Şi te-au rotit prea mult, te-au şlefuit, dar fară rost
Căci ţi-au ştirbit volumul strălucirii
Prin fapte, chiar şi mecanismele gîndirii.

Şi eşti un fel, aş zice, de mister...
Descoperit, care e în umbra sau ungher,
Şi eşti fiinţă nu o creaţie absurdă şi obscură
Dar cu ardoare mare te lovesc şi nu se îndura.

Mai eşti mister, învăpaiat de laudă şi desfrînare,
POvara celor ce te huiduesc cu multa nepăsare.
Şi te-au lăsat plutind în mişuna tradării
Ca mai apoi, să fie loc de felul îndurării.

poezie de Nicolae Cojocaru
Adăugat de Nicolae Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre acelaşi final

Desluşesc în fiecare dimineaţă
profunzimea valurilor...

câtă apă
câţi pomi
câte flori
câţi fluturi
câte păsări...

şi toate acestea se duc
în măruntaiele pământului...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă unei iubiri pierdute

S-au dus şi toamnele târzii...
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Şi lacrimi-frunze au picat
Din cerul nostru înstelat.
Şi câte lacrimi or fi curs
Din cerul nostru nepătruns
Printre stihii, în zori de zi,
Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii.

S-au dus şi toamnele târzii,
Dar tu, tu nu mai vrei să ştii
Şi-n alte zări te-ai rătăcit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
În ochii tăi de jad acum
Eu văd doar capătul de drum.
Alte himere te-au furat.
Şi ai plecat... şi ai plecat!

S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Atâtea clipe viorii,
Mirosul fin de liliac...
S-au dus şi lebede pe lac.
Pe buzele-ţi de trandafir
Plâng astăzi sângerându-mi chin.
Valuri de abanos te-au dus...
Tu ai apus! Tu ai apus!

Şi lacrimi-frunze au picat
Luceafăr! Cerul înstelat
S-a stins, vulcan sub jar pierind.
Eu aş fi vrut să te cuprind,
Să te sărut, să te iubesc
Şi-n dulce rai împărătesc
Pe pat de roze să te-alint.
Tu ai fugit, tu ai fugit!

Din cerul nostru înstelat,
Pierdut sub frunze, pe asfalt,
A mai rămas decât regret.
Eu te iubesc şi-am să te iert.
Şi amintirea ce-a rămas
În sufletu-mi făcând popas,
La piept o ţin - un talisman
Care-mi confirmă să te am.

Şi câte lacrimi or fi curs!
Dar ţie nu ţi-au fost de-ajuns.
N-ai vrut să te întorci... eu plâng!
La tine n-am să mai ajung.
Te-ai risipit spre transcendent,
Clipă de clipă eu te pierd.
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Şi în neant te-ai risipit.

Din cerul nostru nepătruns
În care astăzi te-ai ascuns,
Cu lacrimi-stele plouă, dar
Şi lacrimile-s în zadar,
Povestea noastră s-a sfârşit
În zborul lin spre infinit.
Tu aripile ţi le-ai frânt
Şi te-am pierdut! Şi te-am pierdut!

Printre stihii, în zori de zi,
Tu, dulce vis, n-ai să mai vii
Cât te iubesc! Adio, dar!
Doar amintirea o mai am...
Luceafăr, zorii te-au ascuns,
Toamne târzii, de nepătruns,
Obrazul bujorelnic, cast,
L-au pomadat. Eu, m-am retras...

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii
Pe ce cărări voi rătăci,
Sub lacrimi-frunze-nmormântat
Uitând c-am plâns şi-am aşteptat.
Nu vrei să ştii, iubita mea,
Că tu ai fost ultima stea
Ce-n sufletu-mi a strălucit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii...
Printre stihii, în zori de zi,
Din cerul nostru nepătruns
Nici câte lacrimi or fi curs.
Din cerul nostru înstelat,
Oh, lacrimi-frunze au picat!
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
S-au dus şi toamnele târzii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama şi tata ţi-au spus că te iubesc şi că vor avea grijă de tine. Acum sunt pensionari sau nu mai sunt deloc şi tu încă aştepţi ca cineva să aibă grijă de tine. Guvernul ţi-a promis un job, un nivel de trai şi guvernul nu e în stare de nimic. Te încălzeşte asta când vezi că nu îţi permiţi mai nimic? Iubita sau iubitul ţi-au jurat dragoste eternă şi acum te-au părăsit. Te-au trădat. Te simţi mai bine ştiind că eşti îngerul neprihănit şi că celălalt e vinovat pentru suferinţa ta? Vezi? La asta mă refer când spun că să nu îţi asumi responsabilitatea te face sclav. Cineva trebuie să fie responsabil. Şi când nu eşti tu şi e altul, nu mai ai nicio putere pentru a face ceva bun în viaţa ta. Cum ai putea să schimbi ceva ce nu e responsabilitatea ta? În acelaşi timp, să fii o persoană responsabilă cere un preţ. Ai sau nu ai chef, de tine depinde totul. Ai obosit? Nu e nimeni care să îţi ia locul şi să îţi facă treaba.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!