Florida

Un paradis terestru vibrând de cânt şi flori,
Peninsulă de aur, etern scăldată-n soare,
Plonjată în Atlantic şi beată de splendori,
Cu palmieri în freamăt şi crânguri şoptitoare...

Culorile din aer, topite în amuguri,
Se-adună în arome de fragezi portocale,
Se diluează dulce peste moderne burguri
Sau se revarsă-n fierberi pe plaje vesperale.

Din tine, Terra-ntreagă palpează universul
Cu trenuri de rachete şi-astronauţi în zbor;
Prin ei, trimit în cosmos mesajul meu şi versul
Ce-ţi cântă măreţia în ritm triumfător.

Floridă de surprize, Floridă – parc-minune,
Floridă – loc de basme, Floridă triumfală,
Floridă-ameţitoare cum nu e alta-n lume,
Floridă înflorită cu-americană fală!

Primeşte-mă pe ţărmu-ţi brăzdat de uragane,
Primeşte-mă-ntre lacuri şi iartă-mi nostalgia
Când, străbătându-ţi raiul, mă cred în bărăgane
Sau când ţi-admir minunea, mi-e dor de România...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Paradis

Tron de cereşti adâncuri, lăcaş etern de glorii,
Colos de peisaje cu lacuri, crânguri sfinte,
Unde coruri de îngeri se-ntrec în oratorii
Umplând cu lungi ecouri genunea dinainte...

Se mistuie-n Lumină şi-n slăvi de mari extaze
Întreaga frumuseţe cu armonii eterne
Unde mistere-s toate, cu lucii de topaze,
Unde-orice floare cântă pe când mireasma-şi cerne.

Cărările-s de aur şi de copii sunt pline;
Toţi sunt voioşi şi cântă cu îngerii-mpreună.
Cu ei sunt mii de oameni în straie de lumine,
Ce trec prim mândre parcuri: pentru slăviri se-adună...

Toţi îşi înalţă braţe spre-o Rază orbitoare
Care devine-o ramă de fulgere-ncărcată.
În centrul ei, cu-n zâmbet, Iisus Hristos apare
Să-i binecuvânteze... Nu-i hrană mai curată!

Este tabloul sacru de-o splendidă grandoare -
Eşafodaj magnific cu blânde rezonanţe...
Vom fi şi noi acolo? Ce întrebare mare!
Târziu sau... niciodată! Dar mai avem speranţe!...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Să fiu copil mi-e dor-
-Unul cât o ghindă...
Ca-n joc să-nviu, să mor
Şi râsul să mă prindă...

Mi-e dor să zbor în vis,
Să fug de zmei şi mume,
Să râd şi să plâng stins,
Să fiu copil prin lume...

Mi-e dor de viaţa-mi joc,
Să culeg flori o mie,
Să prind pentru noroc
Pufi mari de păpădie...

Mi-e dor să mai surâd
Cu ochii-nfipţi în soare,
Să nu mai văd, să râd
Şi să m-arunc în mare...

Mi-e dor să plâng cu foc
Iubita-mi jucărie,
Să-i pun capul la loc,
Să sar de bucurie...

Mi-e dor s-ating pământul
Cu degetul uşor,
Să mă împingă vântul
Iar eu să cred că zbor...

Mi-e dor să nu-nţeleg
Vorbe de oameni mari,
Să mă oftic, să plec,
Să-i cred bătrâni şi tari...

Mi-e dor să mă-nfior
Când fur un măr de vară
Că... sigur o să mor
Şi iadu-o să mă ceară...

Să fiu copil mi-e dor
Mai mult ca niciodată...
Să cânt, să uit, să zbor
În lumea-mi colorată...

poezie de Gabriela Chişcari (7 septembrie 2008)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul mi-e o lume

Deşertul mi-e o lume, cu chipul tău de faţă,
Şi lumea mi-e deşertă când vei să nu trăiesc.
În tine mi-am speranţa, în tine am viaţă,
Şi fără tine toate sunt negre, le urăsc;
Dar mi-eşti etern de faţă, ş-etern sunt fericit.

De sunt în adunare şi saltă veselia,
Când danţul se răpede pe pasuri de zefir,
Când nimfe trec, aleargă, aleargă bucuria,
De eşti ori nu cu mine, te-aduce-al meu delir
Şi eşti etern în minte-mi, ş-etern sunt fericit.

Ş-atuncea, ca un geniu, ca vie zeitate,
Cu păru-ţi cel de aur în unde resfirat,
Într-o mulţime rece, faci pieptul meu a bate;
Prin ceruri zbor atuncea, şi raiul am aflat,
Şi mi-eşti etern de faţă, ş-etern sunt fericit.

poezie clasică de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era să moară

de ziua lui era să moară
cel care meştereşte cu
vântul vibrând de cânt şi flori rămânea fără premii literare
plonjând în aer
topind tocul de scris
salvâdu-se scriind pe plaje
sau
pe pereţi de foi ve
lină scriere şi fină

era să moară palpând cuvântul
aranjând versuri ameţit
oare-şi cântă măreţia
acest copil al singurătăţii (!?)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adagio cu splendori

trăiesc în plină vară nostalgia subtilă
o muzică, o poezie îmi convertesc iubirea
avântul graţios să pierd clipa ostilă
alunecă formal îmi lărgeşte simţirea.

sufletul mi-e adagio la raze solare
visele îngereşti pe aripi să zburde
la Cristos iubirea să aflu consolare
că am trăit năucă cu momente absurde.

în conştiinţa mea fantezia mi-e clară
simt că zbor peste lume cu magia cerească
aripi transparente mă poartă bunăoară
cu graţie crescândă şi simţire frăţească.

amintiri de fericire mereu mă împresoară
splendori din Paradis vreau să mă locuiască.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom fi o stea

Pădure grea de triluri, mi-e sufletul o floare
În timp ce tot mai tainic mă adâncesc în vis...
Încătuşate doruri pulsează-nvingătoare
Cărând clepsidra vieţii prin porţi de Paradis.
Din ţărm în ţărm se-nalţă corole de lumină,
Se-adună precum cerbii hoinari prin preerii;
Cascade de liane sclipsesc sub luna plină
Când dragostea devine un tril de ciorcârlii...
Aici va fi o vară-mbrăcată-n curcubeie,
Vor fi grădini de astre ieşind din viaţa mea,
Va fi-un amurg de basme cu blânde alizee,
Sfinţiţi de frumuseţe, vom fi aici o stea!

poezie de Cristian Petru Balan (5 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuile albastre

Statuile albastre, în parcul prins de ceaţă,
Prin lacrimile lunei fantastic strălucesc....
Şi singur printre ele doar eu mai rătăcesc
Şi-n farmecul de noapte privirea lor mă-ngheaţă.

Aleile deşarte, ca braţe iubitoare,
Molatec le alintă, le-adorm în dezmierdări...
Şi ca un suflu tainic al stinsei depărtări
Le-nvăluie zefirul cu-arome-adormitoare.

Viorile din crânguri suspină-o melodie.
Orchestrele din lacuri le-ngână aiurit;
Sub cercul cu flori de-aur, pictat de-un răsărit,
Răsună ca din basme a nopţei simfonie.

Statuile veghează şi-ascultă-n parc cum cântă –
Când luna arde-n aer – nespusele splendori,
Povestea repetată din noapte până-n zori,
Ce spune de-o viaţă şi de-o iubire sfântă.

... Mereu lumina ninge; aleile sihastre
Se pierd alene-n patul de iarbă-mbălsămat
Şi-n noaptea gânditoare, prin parcul fermecat,
Doar luna lung sărută statuile albastre.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca zorii îmbăiaţi în rouă

Ca zorii îmbăiaţi în rouă

Ca zorii îmbăiaţi în rouă
Scânteiază versul
De cântare nouă,
Pe un ritm vioi,
Umplând universul
Necuprins din noi.

Minunată-i Slava
Care prin Scriptură
Revarsă-n făptură
Dragostea lui Ava!

O, şi ce minune-i
Traiul minunat,
Cu-o dimensiune
'Naltă din Înalt –

Menirea ortăcii,
Legătură-a păcii
Prin Acel ce pace
Pe pământ şi-n ceruri
Cu-al Său sânge face.

O, ce bucurie,
Ce har maiestuos;
Om în veşnicie,
În Omul Hristos!

Ce Misionar,
La un timp anume,
(Tridimensionar),
A trăit în lume!

Ce-oportunitate;
(Fără vreun mister,)
Frate lângă frate
Pe pământ şi-n Cer,
Prin "Unul" sunt una
Pentru totdeauna!

Vezi tu, omenire,
Cu ce te acoperi?
Tresalţi de uimire
O stea când descoperi
Şi-ai nedumerire
Să te redescoperi

Şi să vezi că-n tine
Univers renaşte
Prin ce-a fost şi vine
După-"o zi de Paşte"!

Ce lumină-i versul
Oamenilor noi,
Conturând cântarea
Care umple valea
Şi tot universul,
Necuprins din noi!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Mi-e sufletul un zbor de libelule,
Ce bulversează peste lacuri ceaţa
Comprimând timpul rece în pendule
Şi reformând, în profunzime, gheaţa.

Mi-e sufletul un zbor de rândunele,
Ce bate-n anotimpuri cu aripa
Desferecând copacul de inele
Şi desprinzând prin orizonturi clipa.

Mi-e sufletul un zbor de cărăbuşi
Ce trage înserarea pe colină,
E un liant al polilor opuşi,
E pegas adăpându-se-n lumină.

Mi-e sufletul un zbor de pescăruşi
Vorbind mereu cu marea în surdină.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunile Naturii

Oricare răsărit şi-orice apus de soare,
Dar mai cu seamă cele mai pline de splendoare,
Sunt rugăciuni pe care Natura, iar şi iară,
Le face dimineaţa şi-n amurgiri de seară...
Aşa se roagă zilnic, de mii de ani, mereu,
Precum tot Universul - şi-s rugi la Dumnezeu!

Spre cer se-nalţă raze, braţe de foc divine -
Blagosloviri măreţe, de sanctitate pline.
Priveşte-le şi uită de-a grijilor rugină,
Şi-ai să auzi din ele o muzică divină
Care, de-o chemi, coboară cu dulcele-i şuvoi
Şi se revarsă-n valuri de pace peste noi...

Putea-vom, drept urmare, ca sufletele noastre
Să soarbă energia din Soare şi din astre.
O primăvară nouă devine orice oră,
Căci peste fiecare coboară-o auroră!
Jur-împrejur, Natura, cu ale ei poteci,
E ca o fiinţă vie - şi-aşa se roagă-n veci!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deja mi-e dor de fluturi ...

Din văzduh plouă cu fluturi.
Le-aş pune pe-aripi săruturi,
Dar îşi văd de drumul lor,
Înspre Raiul florilor.

De când cântă pitpalacii,
Ard de dor, în flăcări, macii,
Ce-i aşteaptă-n lanuri coapte,
De cu zori până în noapte.

Pe albastrul de cicoare
Poposesc pe timp cu soare,
Iar de-i cerul plin de nori,
Se iubesc cu mii de flori.

Pe răzorul cu lavandă
Aduc dragostei ofrandă,
După ce o noapte albă
S-au iubit cu flori de nalbă.

Iar când vântul bate-n pale
Leagăn au în flori de cale,
Până-i cheamă, în nou zbor,
Alte vorbe dulci de-amor.

Doar cu-o biată zi, avere,
Sunt fiinţe efemere...
Mâine, se vor scurge-n luturi.
Ah, deja mi-e dor de fluturi!...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shambala

Înaripata-mi minte, cu mult discernământ,
Tot scormonind prin tomuri, cu fler de jurnalist,
Aflase de-un loc mitic, eteric, sub pământ,
Sub Polul Nord şi-n zona Tibetului budist...

Acolo-ar fi o lume de basme şi de vis,
Cu oameni ce nu mor, de care n-am ştiut,
Creând civilizaţii de superparadis,
De super-tehnici vaste, cum nimeni n-a văzut.

Se spune că pe-acolo sunt râuri, codri verzi,
Că-n loc de soare, miezul din Terra dă lumini,
Că sunt şi flori, şi păsări, că-n jur doar viaţă vezi,
Cu au oraşe-parcuri, că toţi sunt blânzi, blajini...

Când amiralul Byrd, la ei, sub Polul Nord,
Ajunse-n zbor pe-un spaţiu prin care a intrat,
A fost primit cu drag şi-onoruri, ca pe-un lord,
Iar gazdele, gentile, ce-a vrut - i-au arătat.

Se zice c-ai lor lideri, de-atuncea, în secret,
Ţin legături cu ţări mai avansate-n lume,
Le dă tehnologie, rugându-le discret
S-o folosească paşnic - şi-ades vin să ne-ndrume.

Discret, ne controlează şi ne trimit semnale,
Prin ceea ce noi spunem "farfurii mari zburătoare",
Căci orice OZN-uri nu sunt interastelare,
Nu sunt extraterestre, ci oricât de bizare,

Ele-s a lor creaţii ce vin să ne ferească
De-o nouă Hiroshimă, de groaznice vedenii,
Spunând că-s ferm decişi, planeta s-o păzească
De-anihilări cum fost-au în urmă cu milenii,

Din care ei scăpară ascunşi jos în Shambala,
Căci sus, la suprafaţă, viaţa dispăruse
În alt conflict atomic când Terra-şi pierde fala
Şi mari civilizaţii au fost pe veci distruse!

În locul lor, Shambala se naşte din legende,
Dacă dorim să credem în cronici vechi sau noi.
Unii spun că există-n greceştile calende,
Iar alţii-o cred reală ori... "lumea de apoi"!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin pe degete de aer

flori
de aer ne-nveşmântă
azi
cu razele de soare
pe când vântul
gingaş cântă
ca flăcăul
pe cărare

în Ardeal începe
viaţa
să răsară din pământ
să îţi
scalde dulce faţa
şi cu flori
şi prin cuvânt

vin
pe degete de aer
azi atâtea melodii
ce-mpletesc al umbrei caer
în diverse
simfonii

întreg cerul e aproape
e senin
şi-n gingăşie
vrând fiinţa să ne-ngroape
în a lui alură vie

peste culmi
şi peste dealuri
se vede până departe
vârfurile cu păduri
zugrăvite-n cenuşiu
şi-n puţinele culori
căci de abia
porni pădurea
drumul spre înmugurire
în Ardeal
09-04-2018 gilău păşune

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste oferită

"Mânca-te-ar raiul", raiul vis
Permisiv, moral ucis,
Uliul rău de zbor decis
N-are porumbei de prins.

Porumbiţa porumbeşte
Raiul, raiul româneşte,
Îl râvnesc când te doreşte,
Îl iubesc când te iubeşte.

"Mânca-te-ar raiul" cel rai,
Frunza fericind un plai
Pe care cântă din nai
Dragostea ce-o ai, s-o dai!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România - picur de rouă

România
e piatră luată din stele
un picur de rouă
din Univers
bucuria
primului vers

România
e umbra chipului tău
întins peste ape şi munţi
e floarea iubirii
de vrei s-o asculţi
ţâşnind peste hău

România
e mâna fecioarei
ce-n gingăşie
cu atâta sete faţa îşi spală
ca luna să fie
şi haine de gală

cântul
ciocârliei ce urcă spre soare
înveşmântând păşunea-n melodie
cu flori de aer pe-aripioare
mai altfel veşnic ea să fie
e România

pe nori de stele şi de astre
croind lumina uneori
ne soarbe-n căile albastre
cu flori de zi
la subsiori
România
patria mea

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încă...

Erai ca un cântec de liră şi nai,
Ecou al tăcerii de seară,
Prin mine, cu braţe de flori, alergai,
Când încă eram o vioară.

Valsam printre lumi neştiute de noi,
Doi fluturi cu aripi de ceară.
Muream şi-nviam într-un zbor amândoi,
Când, încă în noi, era vară.

Scriam şi pe nori şi pe stele-un sonet
Şi luna era, vai, geloasă,
Eram poezie în ritm violet
Şi tu mă făceai mai frumoasă.

Se-oprise şi timpul în loc, într-un vis
Şi noaptea râdea pe sub gene,
Ningea cu iubire şi flori de cais,
Când încă-nfloream în poiene.

În zori măsuram în săruturi o zi
Şi ziua era nesfârşită,
Amurgu-aştepta pe o lacrimă gri,
Când încă ţi-eram o iubită.

Departe de noi, uragane şi ploi
Pândeau sub perdele albastre,
Era o eternă lumină în noi
Din astrele clipelor noastre...

Azi, cântă un cer orfelin de iubiri
Dintr-o frunză de toamnă târzie
Şi plouă pe frunţile noastre de miri
Dramatic ca în elegie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştrii

Luna îşi revarsă lumina pală
prin perdeaua norilor opali şi seci,
scăldată-n unduiri de ape reci
străbate bolta nopţii, triumfală.

În zori, Soarele-n veşmânt de gală
urcă-n tării rotund şi zâmbitor,
este astrul zilei mai strălucitor
peste vecinătatea siderală...

Când ceru-i tulbur, irizat cu tuş,
când în apusuri se duce la culcuş,
Soarele-ncălzeşte, ne pătrunde
cu ultravioletele lui unde.

Cât vei mai dăinui bătrâne Soare,
pe Terra să mai creşti vieţuitoare?

sonet de Ioan Friciu (27 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condorul

Mă înalţ ca un condor,
Spre tine, spre tine...
Şi zbor, şi zbor
Alături de sufletul tău!
M-agăţ de Soare,
De poala lacrimii,
Ce curge din stele!
Şi zbor, şi zbor
Sub bolta cerului în valuri,
Prinsă-n nori...
Suflu, suflu
Peste zarea întinsă.
Şi-n gând, şi-n suflet
Lacrimă şi lacrimă!
Şi zbor, şi zbor
Prin lacurile luminii,
Prinsă de lanţul iubirii,
Printre stelele abisului,
Purtând sufletul bucuriei!
Zbor şi iar zbor,
În albia verde-albastră,
Să te-ntâlnesc, copilă dragă,
La poarta Raiului!
Ca un condor
Străbat viaţa...
Şi zbor, şi zbor
Alături de aripile condorului,
Ce mi le împrumută
Din când în când,
Să ajung la tine, Liana!
Să ajung la tine, Soare!
Şi la Dumnezeu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Când ploaia-şi lasă paşii reci
Peste islazuri şi poteci,
Când cerul gri în umbră ţine
Şi răul, şi un strop de bine,
Mi-e dor de tine!

Când trenul şuieră în gară
Şi doi-trei călători coboară,
Când pe fereastră văd doar şine,
Una se duce, alta vine...
Mi-e dor de tine!

Când drumul nu se mai termină
Şi am sau nu am nicio vină,
Când totul pare trist pe lume,
Iar starea asta n-are nume,
Mi-e dor de tine!

Când nu mai am în lacrimi sare
Şi altă zi abia tresare,
Când nu aud decât suspine
În clipe de iubire pline.
Mi-e dor de tine!

Când mă trezesc, într-un târziu,
Peronul gării e pustiu.
Înnod eşarfa cu buline
Şi scriu pe un caiet cu rime:
Mi-e dor de tine!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!