Shambala

Înaripata-mi minte, cu mult discernământ,
Tot scormonind prin tomuri, cu fler de jurnalist,
Aflase de-un loc mitic, eteric, sub pământ,
Sub Polul Nord şi-n zona Tibetului budist...

Acolo-ar fi o lume de basme şi de vis,
Cu oameni ce nu mor, de care n-am ştiut,
Creând civilizaţii de superparadis,
De super-tehnici vaste, cum nimeni n-a văzut.

Se spune că pe-acolo sunt râuri, codri verzi,
Că-n loc de soare, miezul din Terra dă lumini,
Că sunt şi flori, şi păsări, că-n jur doar viaţă vezi,
Cu au oraşe-parcuri, că toţi sunt blânzi, blajini...

Când amiralul Byrd, la ei, sub Polul Nord,
Ajunse-n zbor pe-un spaţiu prin care a intrat,
A fost primit cu drag şi-onoruri, ca pe-un lord,
Iar gazdele, gentile, ce-a vrut - i-au arătat.

Se zice c-ai lor lideri, de-atuncea, în secret,
Ţin legături cu ţări mai avansate-n lume,
Le dă tehnologie, rugându-le discret
S-o folosească paşnic - şi-ades vin să ne-ndrume.

Discret, ne controlează şi ne trimit semnale,
Prin ceea ce noi spunem "farfurii mari zburătoare",
Căci orice OZN-uri nu sunt interastelare,
Nu sunt extraterestre, ci oricât de bizare,

Ele-s a lor creaţii ce vin să ne ferească
De-o nouă Hiroshimă, de groaznice vedenii,
Spunând că-s ferm decişi, planeta s-o păzească
De-anihilări cum fost-au în urmă cu milenii,

Din care ei scăpară ascunşi jos în Shambala,
Căci sus, la suprafaţă, viaţa dispăruse
În alt conflict atomic când Terra-şi pierde fala
Şi mari civilizaţii au fost pe veci distruse!

În locul lor, Shambala se naşte din legende,
Dacă dorim să credem în cronici vechi sau noi.
Unii spun că există-n greceştile calende,
Iar alţii-o cred reală ori... "lumea de apoi"!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glezne fragile

Unde rămăsesem? La glezne fragile.
Da, din cauza lor
Pretinzi că nu poţi schia.
Gleznele fragile mă-nnebunesc,
Îmi plac foarte mult.
Ce bine te ţin pe picioare,
Dreaptă, sveltă, cu mers frumos,
Când vii spre mine
Prin zăpadă, vibrând la fiecare fulg.
Faci atingere cu fulgii.
Transmiţi fiori în toată masa de zăpadă
Din cer. Uită-te, e ca o saltea descusută cerul.
Cine s-o fi tăvălind deasupra?
(Cred că tot noi).
Tolăniţi pe forţele naturii, pe fenomenul natural.
Fenomen natural pe fenomen natural.

Măzăriche pe licheni. Îţi place cum sună?
"Sună a iarnă". Ai văzut sarea izvorind din mine,
Ca o bură de ploaie. La polul nord transpiraţia
S-ar fi prefăcut în măzăriche. "Parcă numai acolo!"
Emoţia de la polul nord.
Nu, de la polul opus.
Eu sunt polul opus nr.34.
(Aşa zicea un compozitor).
Autor de opusuri numerotate.
34 îi place lui cel mai mult.
Suntem ca doi pinguini mergând stângaci prin zăpadă la
Poale de Polul nord. Pe gheţuş.
"Ba suntem ditamai iceberguri".
Alunecând unul în braţele celuilalt, încotoşmănaţi
În sentimente călduroase.
"Bine că ne-a apucat amorul iarna,
Avem încălzire centrală.
La vară, ar fi fost prea cald".
Eşti o prezenţă luminoasă.
Chiar şi în zăpadă, tot tu dai
Lumina.
Eu sunt primul (Şi ultimul
Că nu mai las pe nimeni)
Cel mai mult mă impresionează la tine
Calmul ochilor mari şi calmul pielii -
Dacă pot spune astfel.
"Poţi". Azi mâinile mele sunt foarte aspre.
Dar au şi ele calmul lor. Eşti ca o marmură
Care-a fost la mare astă-vară.
"Am fost". "Cu cine?". "Cu întreaga carieră".
Şi sânii – sunt de tăiat respiraţia cu ei.
Eu sunt numai tăieturi.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi din Lună

cad din lună lacrimi pe pământ
se topesc gheţarii de la Polul Nord
vremea se complică eu mă frământ
des îmi ascult suspinele din cord.

pun multă pasiune pe cuvânt
lucrând la fişierele din word
cad din lună lacrimi pe pământ
se topesc gheţarii de la Polul Nord.

viruşii în lume sunt purtaţi de vânt
moartea-i pretutindeni bate un record
pământul oftează după un alint
zeii sunt ameţiţi cu whisky la bord.

cad din lună lacrimi pe pământ
se topesc gheţarii de la Polul Nord.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puls în viitor

Iubirea noastră a trecut prin toate:
neînţelegeri, lacrimi, bariere
pe care am văzut că nu se poate
să le lăsăm când mintea, doar, o cere.

Au fost şi nori, dar zilele senine
le-au depăşit ca număr şi valoare,
iar dacă-n viaţa asta a fost bine,
aş vrea să cred că-n alta, viitoare,

slujindu-ne de cele învăţate,
să ne încredem în iubirea noastră,
pe-un drum din care nimeni nu ne-abate,
mergând spre-o zare ce-i mereu albastră.

Mai vreau să cred că-n vara ce urmează
tot ce dorim îşi va afla-mplinire,
iar ce simţim în cea care pulsează
va fi ce-a fost şi pân-acum: iubire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca as sti

Dacă aş şti că-n loc de soare
Ar fi un bec strălucitor;
Dacă aş şti că-n loc de lună-i
O farfurie peste nori;

Dacă aş şti că-n loc de nouri
Sunt turme mici, turme de oi
Aş şti că-n fiecare zori de ziuă
Că viaţa nu-i pentru noi doi.

Pământul eu l-aş părăsi
M-aş îndrepta spre soare
Dacă aş şti că tu nu ştii
Când nu te văd mă doare.

Misterul mării cea sărate
În care amintirea vieţii zace
Ar fi mult mai uşor de răscolit
Dacă aş sti că nu m-ai părăsit.

În fine, dacă-aş şti că-n lume
O alta nu va exista,
Voi şti că toate sunt pe bune
Că doar tu eşti aleasa mea.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wolfgang Amadeus Mozart (poem)

Pe-un piedestal imperial domneşte Mozart...
Din el, izvoare mari de cântece se-mpart
Şi viaţa ne-o inundă-n imense bucurii,
Căci el ne-nalţă-n ceruri cu-aripi de melodii.

În fermecatu-i flaut şi-n magica-i baghetă
E-un univers feeric şi unic pe planetă!
Eroii lui sunt veşnici - cum i-au descris libretul:
Don Juan, Constanţa, coruri şi Figaro, valetul...

Toţi cântă azi pe scene, de peste două veacuri,
Par graţioşi, romantici - şi-nving orice atacuri,
Iar muzica-i vioaie, cu graţii noi, superbe!
Sunt sute de concere, adevărate jerbe...

Sunt elegante toate, cu forţe neştirbite,
Cu timbru dulce, vesel - de-aceea sunt iubite!
Când se va naşte iarăşi un geniu ca un Zeus,
Care să-l egaleze pe Mozart Amadeus?

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cristian Petru Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt nebun

Eu sunt nebun...
Ci ei sunt şi deştepţi, şi tineri
Cândva am fost că ei şi eu
Maximalist
Am fost, ci voi să le mai spun
Că n-am ştiut până mai ieri -
O zi de vineri -
Că sunt tâmpit
Că sunt bolnav
Că sunt idealist
Că sunt nebun
Că sunt un nimeni...

Şi sunt nebun căci eu discut
Cu ei în termenii moderni
Şi sar mereu
Cu spusa mea neangajată...
Şi sunt tâmpit
Pentru că versul meu
Nu cere de la nimeni nici o plată...
Şi sunt bolnav
Căci numai oamenii bolnavi
În loc de pană
Ţin în mâni lopata
Şi scriu cu ea
Cu pana-şi săpa groapa...
Şi sunt idealist pentru că cred
Că viaţa e iubire.
Pe când ei ştiu, din faşă, un secret
Că-i numai amăgire.
Şi nimeni sunt pentru că sunt nebun
Şi gata.

Eu sunt nebun
O, cât am aşteptat această zi
Din tot şiragul meu de zile perindate
Când în sfârşit eu auzii
Că nu-s că ei, nici nu voi fi
Că sunt nebun.
Că sunt nebun
Şi gata...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind împreună

Iubirea de oameni îţi dă aripi
Ca inimile noastre să bată împreună
Încearcă cu drag, nu te pripi
Nu vreau să cred că lumea-i nebună.

Cu toţii-n viaţa noastră am căutat
Să vină ceva bun neaşteptat
Sunt oameni buni ce au jurat
Că vor avea vibraţia unui vis luminat.

În vis sunt două inimi împreună
Şi-mpart frumos o viaţă comună
Şi merg prin lume ca să spună
Că dragostea lor e curată şi nu minciună.

Trecând prin lume uşor spunând
Că ei au făcut un legământ
Unii i-au întâmpinat cântând
Şi-au reuşit să-şi trăiască viaţa pe pământ.

poezie de Eugenia Calancea (3 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Patmos

Ioan a fost exilat
într-o insulă pustie
chiar în Patmos i s-a dat
o vreme ca el să fie

doar de ape-nconjurat
şi de vânturi şi-ades de ploi
însă sufletu-i curat
a privit până la noi

prin credinţă omenirea
a văzut-o şi a scris
să capte mântuirea
să umble prin Paradis

şi prin Scrierile Sfinte
ce va fi el ne arată
prin a Domnului cuvinte
vestea ce i-a fost lăsată

într-o insulă pustie
unde a fost exilat
privea chiar în veşnicie
la Isus — sfântu-Mpărat

Hristos iată i-a vorbit
peste oameni ce-o să vină
Domnul i-a descoperit
taina vremii de pe urmă

nişte scaune de domnie iată
undeva ele-au fost puse
să începă o judecată
pentru vieţile depuse

pentru cei ce-au fost ucişi
de fiară — primind sentinţa
ca martiri au fost înscrişi
c-au ţinut în ei credinţa

în Hristos Cel răstignit
fiarei nu s-au închinat
şi iată ei au murit
păstrând sufletul curat

Domnul Isus iată dar
când va fi pe acest pământ
prin al milei sfinte har
şi puternicu-i Cuvânt

porunci-va ca să iasă
cei ce viaţa îşi dădură
căci au vrut în cer o casă
trăind doar după Scriptură

atunci ei vor învia
la glasul Mirelui Sfânt
şi iată-i va judeca
după unicu-i Cuvânt

căci ei iată n-au primit
semnul fiarei — să se închine
ei atunci nu au voit
şi-au fost pedepsiţi de-a ei oştire

iar apostolii vor judeca
şi tăria şi răsplata
să aibă parte de ea
aici chiar în lumea asta

care va fi înoită
după voia Lui Hristos
viaţa doar neprihănită
s-o urmeze aici jos

şi apoi ei vor domni
cu Hristos o mie de ani
şi aici însuşi vor păşi
pe-un pământ fără duşmani

căci Satan va fi legat
în Noua Împărăţie
să nu mai fie păcat
prin ispita lui cea vie

fericiţi sunt cei ce au parte
chiar de-ntâia înviere
asupra lor a doua moarte
nu are nicio putere

căci Hristos va fi Păstorul
care iată-i îngrijeşte
şi le stâmpără-n veci dorul
le dă ce le trebuieşte

prin lumina mântuirii
El îi poartă pe cărare
chiar în plinul fericirii
şi prin har şi îndurare

Domnu îi va binecuvânta
pe ei în mia de ani
c-au primit în ei pedeapsa
fiarei căci i-au fost duşmani

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaia 43

Acum aşa vorbeşte Acel ce te-a făcut
- Să nu te temi de nimeni, căci Eu te chem pe nume
Prin apă de vei trece Eu îţi voi sta ca scut
Şi mână Mea întinsă te va feri de lume.
Nimic nu te va arde dacă-ai să treci prin foc
Nici flacăra asupra-ţi nu va avea putere
Căci Eu sunt Dumnezeul cel viu şi-n orice loc
Te izbăvesc de toate, doar strigă-Mă şi cere.

Eu sunt mereu cu tine şi te-oi aduce iar
În ţara ce ţi-am dat-o şi tuturor voi spune -
Dă-ţi Miază-noapte fiii, tu Miază-zi hotar
Să nu le pui în cale, ascultă Soare-apune.

Acesta e poporul, i-am dat Numele Meu
El e poporu-n care Mi-am arătat iubirea
Şi vrerea Mea e una, căci eu sunt Dumnezeu
În Mine se sfârşeşte şi-a început zidirea.

Am fost de la-nceputuri şi după Mine nu
Mai poate-n lumea asta un altul să mai fie
Cu toţii sunteţi martori şi tu şi tu şi tu
Veniţi căci pretutindeni lumina Mea e vie.

Eu am vestit şi tot Eu de voi nu sunt străin,
Eu L-am adus în lume pe Fiul Meu, Mesia
Când răstignit pe cruce v-a izbăvit de chin
În schimbul vieţii Sale v-am dat Împărăţia!

poezie de Adriana Cristea (19 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior de Ionuţ sau bileţel de adio nescris

Mă exprim greu că-s doar un început de om
Şi încerc să mă prezint, că-s neştiut de-o lume,
De voi ce nu m-aţi vrut să cresc cum creşteţi pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf şi-un nume.

Sunt mic şi blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Şi n-am ştiut, neşcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.

Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Şi-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinţi, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur şi ea roată.

De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -şi chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neştiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.

Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteţi imaturi şi vă deplâng pe toţi
Căci păcălind cu parcuri, oraşe, vis un pic,
Mi-aţi lăsat trupu-n junglă şi-un viitor de hoţi.

Mi s-au spus sus aici ce nu ştiam să spun,
De către cineva ce-şi zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunţat; că-s bun
Şi că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuţ Cosmin Anghel!

PS
Pentru Ionuţ, muşcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de veci

O lume împietrită-n aşteptare,
Ascunsă-n cimitirul de pe deal,
În locul de odihnă ideal,
Îmi zace îngropată, la picioare.

Cum pot acum, în armonie, oare,
Dormi aici, tăcuţi şi mici şi mari,
Bogaţi, săraci, inculţi sau cărturari,
Şi cei ce-au vrut odată să se-omoare?

Le daţi pomeni? La ce folos mâncare,
Când sunt grămezi, cei puşi la ajunat
Căci pentru cer nimic n-au adunat,
Robiţi de pământeasca alergare?

Însemne, cruci şi pietre funerare,
Ba nici măcar atâta nu au toţi,
Măcar ca unii fost-au nişte hoţi,
Azi, doar ţărână, lut pentru urcioare.

Spre groaza judecăţii viitoare,
Şi voi păşind prin viaţă, vă-îndreptaţi
Alăturea să fiţi, de răposaţi,
Oricât aţi vrea, nu veţi scăpa nicicare.

Aminte ia, făptură muritoare,
Te pregăteşte –ndată pentru veci,
Căci nu se ştie clipa-n care pleci,
Iar sufletul rămâne, el nu moare.

poezie de Ionel Adrian Gugea (8 iulie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

România e acasă!

Sunt român pribeag în lume,
N-am cui plânge, n-am cui spune,
Când m-apucă dor de casă,
Căci stăinului nu-i pasă.

Sunt român în orice ţară,
Unde viaţa nu-i uşoară;
Însă nu uit niciodată
Că am mamă, că am tată,

Că am ţara-ngândurată,
Ce-aşteaptă ca mama-n poartă...
Şi că rădăcini profunde,
Sunt "acasă". Astfel unde?

Sunt român şi-n piept îmi bate,
Cât aş fi eu de departe;
Inimă română, bună,
Dar primit de la străbună.

Patrie să nu ai teamă
Dacă opt nevoi mă cheamă
Prin străini, şi că vorbesc
Graiul lor... tot te iubesc!

Sunt român cu dor de ţară,
Care scurmă să mă doară...
Lumea largă-i generoasă,
România e acasă!

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi Pământul

Sus, pe cerul albăstrui,
Soarele lucios, gălbui,
Priveşte înspre Pământ
Şi uimit de câte sunt,
Stă şi spune cu mirare:
-Frumoasă înfăţişare!
N-am văzut în altă parte,
Nici pe Lună, sau pe Marte,
Oameni ca să îmi admire
Minunata strălucire.
Spun că sunt cald, luminos,
Şi că-s tare preţios.
Din căldură şi lumină,
Le cresc plantele-n grădină.
Le dezgheţ apele toate,
Atunci când sunt îngheţate.
Le-ncălzesc Pământul tot,
Ei, ajut şi eu cum pot!
Însă sunt cam curios,
Când mă uit atent, în jos,
Văd că lumea-i împărţită,
Au culoarea diferită,
Unii negri, alţii galbeni,
Unii albi, dar toţi sunt oameni.
Iar pentru ei, locul Sfânt
Este planeta Pământ!

poezie de Aurora Luchian (8 septembrie 2012)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prenăscut

Am fost ouat în mai devreme
Şi ce târziu realizez
Din obiceiul fără miez;
De-i adevărul puf, sau pene?!

Sărbătorim toţi aberant
Venirea-n lume, delivrarea
Şi nu-nceputul, procrearea...
Cum n-am fi noi cel important!?

Cât fals, e atâta nedreptate
Când m-am schimbat; întâi celulă
Şi strugure, o libelulă
În cocon, un cerc c-un şir de spate...

Am fost o beluga, doar creier,
Cu membre ca de salamandre,
Un pic căţel, un şir de meandre
Până să-mi strig că sunt!... Cum greier!

Apoi, îs-o pierdere antumă
Că-n mare sunt cum am fost mic;
Doar lung şi mai deştept un pic!...
Un fel de fel, sol de cutumă.

Revendic minim nouă luni
Ce-au fost cât o eternitate;
Un patern, nu paternitate,
Pe-un flux matern... clonând străbuni!

E drept am fost favorizat
De-o mamă, un tată cerţi, reali
Cu gând să-i fac eu imortali!...
Căci ciclul nu mi-au avortat!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SUNT DOAR UN ZVON DE ÎNGER

Eram un zvon de înger, care-n zbor,
Prin Rai plutea, pe fulgii mari de nor,
Deşi din lut eram, de Cer făcut
Şi nu din Duh, ca înger blând născut.

Şi azi sunt zvon de înger mult visat
De-un glod banal, deci om banal creat,
Dar fără zbor, cu zborul însă-n gând,
Când chiar din Cer m-am tot văzut căzând.

Sunt doar un zvon de înger, încă-n vers,
Ce-ncearcă-a trece-al lui hotar advers,
De dincolo de el şi de pământ,
Spre-a deveni ce nu a fost: un sfânt.

Nicicând în viaţă, sigur n-o să fiu,
Mai mult decât un zvon de înger viu,
Care-a primit, în dar, poemul scris,
Ca aripă de zbor spre Paradis!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În geografie, o localitate de pe Pământ se măsoară cu ajutorul unor cercuri mari cari împart sfera pământească, numite cercuri de longitudine şi de latitudine. Pentru longitudini, măsurătoarea se face pe cercul ecuatorial, cari e împărţit în 360 de grade. Un anume, cerc mare, cari trece prin polul nord, întretaie ecuatorul şi trece prin polul sud, a fost luat ca punt de origine. Acest cerc e cel cari trece prin locul unde se află observatorul Greenwich. Locul unde acest cerc întretaie ecuatorul a fost însemnat cu 0 grade.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul vieţii noastre

Plantez iubirea cosmic în suflete-nsetate
Pe care o aprinde lumini de cântec sfânt;
Vă-nalţ în rai de vise plutind peste pământ,
Să-nflăcăraţi azurul cu inimi înfocate,

Să fiţi cu toţi de-a pururi fântâni de fericire,
Să fiţi vii universuri, în cosmos necesari;
Să fiţi măreţi în gânduri şi-n fapte cât mai mari
Căci scopul vieţii este Eterna Propăşire!

Desigur, viaţa are ades dureri, necazuri -,
Ele vin nechemate şi vin spre-a ne căli.
Dar toate pot fi frânte; nu vin spre-a dăinui,
Căci scopul vieţii este nu "oful", ci extazuri...

Suntem vieţi stelare de-origine divină,
Şi spun că-n toţi iubirea e-n fiece atom...
Eu v-o trezesc cu-o rază de vers - în orice om -,
Căci scopul vieţii este în veci să fim Lumină!...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Polul Sud şi Polul Nord

Fără glume şi poveşti,
Polul Sud şi Polul Nord
Ştii să le deosebeşti?
Ţine minte, nordul are
Urşi polari şi vulpi polare.

Sudul are, ştie-oricine,
Pinguini şi pinguine.
Nordul e ocean oval,
Sudul e continental.

– Cu-Aurora boreală,
Cu noaptea polară, cum e?
Cum să fie? O minune!
Soarele care răsare,
După şase luni apune...

poezie de Constanţa Buzea
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt roşul trandafirilor cu spini
sunt inima cioplită în copac
sunt transparenţa cerului opac
şi simplitatea vechilor elini

sunt verdele copacului în iarnă
sunt albul mării negre-ascuns în spumă
sunt polul nord al iernilor cu brumă
ninsoarea care-ncepe să se cearnă

sunt galbenul trecutelor codane
în lungă despletire peste tâmplă
întortochere-n iarna asta simplă
şi ţipăt neştiut de buzdugane

sunt primul jind şi cel din urmă dor
născute-n vechi căuşe rătăcite
calc nebunia veche în copite
şi mă înclin prin sete – muritor

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!