
O mână întinsă...
O mână întinsă spre Tine, Doamne,
Mă-nalță din dureri spre plăceri,
Spre lumina de vis, spre iubire,
Spre ieșirea din trecute tăceri.
O mână crescută din bunul pământ,
Cu ierburi, cu pajiște-ntinsă,
Cu munții ce-au fesuri de brazi,
Vrea rugămintea de mamă atinsă.
Păsări din zbor și stele din nalt
Să-mi fie prin dânsa aproape în viață,
Raiul măreț pentru copiii copilului om,
S-aducă speranță, nu tulbure ceață.
Mâna-i întinsă, primește-o la Tine,
Dăruiește-i nemuritor împlinire,
Pace în suflet și nu întunecimi;
Dă-ne o fărâmă din veșnica iubire!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre lumină
- poezii despre copilărie
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Să zburăm spre stele...
Sunt cu ochii pe tine,
Nu-mi părăsi speranța,
Nu ieși pe ușa
Unde-i lipsă clanța.
Mai bine intră-n mine,
În domul de iubire,
Te voi simți un înger
Cu zbor în prelungire.
Ne-om ostoi în farmec
Din ochii tăi țâșnind,
Aș vrea să-mi fie viață
Un dulce labirint.
Să ne ascundem gesturi
În fapte împlinite,
În ochii tăi doar stele
Ce mă ating, fierbinte.
Luminile să curgă
Din oglinzi în cafele,
Speranța să ne pună
Clanțe în vâlcele.
Să ne ascundem ritmic
De lume printre flori,
Să zburăm spre stele
Pe aripi de cocori
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, poezii despre ritm, poezii despre ochi, poezii despre iubire sau poezii despre flori

Condorul
Mă înalț ca un condor,
Spre tine, spre tine...
Și zbor, și zbor
Alături de sufletul tău!
M-agăț de Soare,
De poala lacrimii,
Ce curge din stele!
Și zbor, și zbor
Sub bolta cerului în valuri,
Prinsă-n nori...
Suflu, suflu
Peste zarea întinsă.
Și-n gând, și-n suflet
Lacrimă și lacrimă!
Și zbor, și zbor
Prin lacurile luminii,
Prinsă de lanțul iubirii,
Printre stelele abisului,
Purtând sufletul bucuriei!
Zbor și iar zbor,
În albia verde-albastră,
Să te-ntâlnesc, copilă dragă,
La poarta Raiului!
Ca un condor
Străbat viața...
Și zbor, și zbor
Alături de aripile condorului,
Ce mi le împrumută
Din când în când,
Să ajung la tine, Liana!
Să ajung la tine, Soare!
Și la Dumnezeu!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre prăpăstii sau poezii despre nori

Scrisoare
Trec lunile mamă și tare mi-e dor
De zâmbetul tău adumbrit și sfios
Când mă simțeam al luminii fior
Prin tine eram cu mult mai frumos
Eu nu știu din stele pe cine trimiți
Dar vreau mângâierea din zâna grădinii
Când se-aplecau spre mine mălinii
Ca niste dulci și apoși eremiți.
Aș vrea sărutarea femeii cea ruptă
Din coasta mea tandru și tainic cuvânt
Un cer care vine spre vechiul pământ
Și care mă-ndeamnă spre veșnica luptă.
Trec lunile, mamă, și verzi anotimpuri
Mai roagă-l pe Domnul să-mi dea bucurie
Femeia din mine învaț-o să fie
Mai dalbă ca zborul din mitice timpuri.
Să-mi fie de bine, să-mi fie de dor
Să vină spre mine candoarea iubirii
Sclipească sprânceana pe lacrima firii
Să vină din noapte al stelei fior.
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre femei
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vinovăție
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre sprâncene
- poezii despre scrisori
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Spre stele
Plutesc și zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gând ascuns de iele;
aș vrea să-l știu,
dar nu-l cunosc...
căci e departe.
Este-n stele
și numai astrele îl știu.
Să merg încet pe scară,
să iau ce nimeni
nu ar lua.
O stea!
Și nu povara.
Plutesc și zbor
spre cer, spre stele.
Este un vis visat...
sunt gândurile mele.
poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre visare, poezii despre cunoaștere, poezii despre astre sau poezii despre Iele
Înălțarea iubirii
Te caut iar frenetic, n-am teamă și iubesc
Cuvintele, în mine, flămânde mă izbesc
Îmi mușcă gerul iernii ochii-nlăcrimați,
De-atâta dor de tine sunt înfometați...
Alunec spre iubire într-un zbor prelung,
Voi dobândi tăcerea la tine să ajung,
Tânjesc și mă așez într-un surâs aproape,
Să-mi închin lumina pe ale tale pleoape.
Dorință și speranță îmi este urma acum,
Mi-au înghețat și anii de-atâta ger și drum,
Dar simt un infinit albastru neatins,
Nălțând iubirea mea în veci spre necuprins.
poezie de Lusiana Drăgușin (20 ianuarie 2011)
Adăugat de Lusiana Drăgușin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre infinit, poezii despre iarnă sau poezii despre gheață
În afara ta
cât să trec cele 1000 dimensiuni
mai mult decât un dor și
până la o altă naștere din tine!?
și știi că am pleopele grele de-atâta pământ
încât, deși nu-ți amintești, cobori să mă arăți
punct cu punct.
de fapt, în somnul tău pot să văd totul descompus
curgând spre un plus infinit
abia după ce am urcat treptele
și m-ai rostogolit în aer într-o miime de timp,
brusc trezită adânc spre îndestulare
și răvășindu-mă cea de zi cu zi prin ceața gri,
cu o mână întinsă spre a te primi;
dar mai grea decât trupul.
așa cum ar putea pleca neînsuflețit
de un adevăr omenesc atins de tine:
în doar două aripi, de lipsire păzindu-mi rana,
Atlasul norilor și Queen
măsurându-mă a 1001 dimensiune.
poezie de Ana Ștefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre naștere, poezii despre hărți, poezii despre aripi sau poezii despre adevăr

Cuiburi de iubire și dor
În inima ta porumbeii se-ntrec
În cuiburi de iubire și dor,
Întind mâna și-i prind,
Ne înălțăm în magicul zbor.
Legănați printre vise suntem,
Curcubeie de gând împletim,
Îmi răspunzi cu rouă pe buze,
Inima curge-n poemul: Iubim!
Fărâme de zâmbet ne punem
Între cerul aprins și pământ,
Ne dăruim spre tăinuire fluturi,
Ridicați prin săruturi și-avânt
Ștergem rujul rămas mărturie
Pe batista fluturată spre cer,
Din inimi pornesc porumbeii
Ce ne dosesc în zări de mister!
Acolo rămânem în trup altoiți,
Iubiri de izvor și speranță,
Ne hrănim cu doruri din dor
Migălind răvășita viață!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre ruj sau poezii despre rouă
E atata pace...
E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
deși mă-nconjoară furtuna
și norii sunt tot mai grei,
Te privesc... și flori de tei
îmi ningi printre pleoape...
ești tot mai aproape...
sunt valuri ce frâng tot ce-ntâlnesc
și-n spume ar vrea să mă frângă...
dar Tu, din înaltul ceresc
ai venit si îmi spui locuiesc
în inima ta, ca nicicând,
să n-o las să plângă!
și știu că se poate...
cu Tine pășesc
pe întinderea de ape,
deși vin talazuri iar vântul, prăpăd,
ar vrea ca nimic să nu scape,
dar Tu mă ții de mână...
E atâta pace... în sufletul meu...
căci ochii mei privesc spre Tine....
poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Sabyanna

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre plâns sau poezii despre pace
Câteodată
1. Mi s-a urât de vise, de planuri de iubire,
De luni trăite-n umbră, speranță-n nemurire...
Aș vrea să smulg cu mintea culorile durerii,
Să umplu amintirea de rodul învierii...
2. Să fac doi pași spre viața ascunsă-n paradis,
Să cred și să nu caut lumina unui vis;
S-adorm în fericirea uitatei primăveri,
Să fur din perfecțiunea pierdutelor tăceri...
3. Mi s-a urât să caut iar foc in amintiri,
Să-mi plimb privirea oarbă prin semne, prevestiri...
Aș vrea să-mi fie suflet un râset de copil
Iar gândul joc, viață, cântec de vară, stil...
4. M-aș înrudi în cale cu basme și povești
Să uit de neputința rutinelor firești;
Mi-aș prinde-n lături aripi să zbor din vid și ceață
Să vindec printr-un zâmbet edenica speranță...
poezie de Gabriela Chișcari (noiembrie 2008)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri

Spre infinit
Orga stelelor îmi cântă pe clape
Alergăm prin nesfârșirea de lumină,
Inima ta de inima mea e aproape
Lumea-i a noastră de iubire plină.
Îngeri cu aripi de argint
Ne duc spre catedrala iubirii,
Așezată-n locul cel sfânt
Pe catafalcul nemuririi.
Îmi zâmbești cu gura o floare
Se aprind luminile din stele,
Cât ești de încântătoare,
Cu șuvițele-ți rebele!
În curgerea timpului, divină,
Pășim înainte sub bolta cerească,
Contopiți mână în mână
Ne pierdem în fericirea noastră.
Drumul e lung, e nesfârșit,
Dar cine stă să-l măsoare?
Noi ne iubim. Spre infinit
Suntem fericiți. E sărbătoare.
poezie de Mihai Leonte (mai 1967)
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre sărbători sau poezii despre sfinți

Plouă dinspre pământ spre cer
Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai țesut cu inima cuvinte într-o carte.
Ai șlefuit din nuferi culoare și lumină,
Ai șlefuit din stele crucea ta divină,
Ai venit cu mărul și floarea vorbitoare
Să-mi dăruiești sărutul, simbol de neuitare.
Mi-ai schimbat credința în vise și plăceri,
Ai rămas în mine cu stelele și-mi ceri
Să-mi altoiești în vreme versul tău prin vers
Chiar dacă-n toamna vieții plouă-atât de des.
Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai țesut cu inima cuvinte într-o carte!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre toamnă, poezii despre simbolistică sau poezii despre schimbare
Seară de iarnă
Focul trosnește în sobă,
E cald și îmi este bine
Iar luna lunatică-n ceruri
Mi-arată drumul spre tine!
Afară în albul zăpezii
Se cern vise mari din înalt.
Te simt atât de aproape
Și dorul se vrea alinat.
Și gândul mă poartă spre tine
Mă rog să îmi fii sănătos
Iar zilele fie-ți senine
Precum al tău suflet frumos!
O vrajă e totul in jur
Și iarna la foc mi-o petrec
Când stelele nopții devin
Minuni pentru clipe ce trec.
E sfântă această pace,
Copiii mi se odihnesc.
Mă rog cu smerenie, Doamne,
Ai grijă de cei ce-i iubesc!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru (2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre zăpadă, poezii despre zile sau poezii despre sănătate
Întâmpinare
Am mers spre tine cu florile-n mâini,
Cum se duc copiii la prima înmormântare;
Ochii mei erau lumânarile ce le-aprind în altare
Cuvintele mele spre tine
Au fost asemenea rugăciune
Pe care în genunchi doar copii știu s-o îngâne...
Și merg spre tine
Cu visul alăturea
Ca spre singurul țărm
Ce m-ar putea păstra.
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1980)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre moarte sau poezii despre cuvinte

Mama
Mama e cânt de leagăn, zbor spre stele,
E pentru prunc un țel, este un vis,
Etern ea va rămâne mângâiere
Iar sufletu-i va fi un paradis.
Mama-i și va rămâne catedrală
Unde cu ochii-n lacrimi ne rugăm,
E plâns de dor și lacrimi de fecioară
Și goana noastră după adevăr.
Cu ea ni-i somnul limpeziri de ape
Și visul împlinire pe pământ,
De ea suntem mereu tot mai aproape,
Căci mama este lucrul cel mai sfânt.
În mama e fărâmă de iubire,
Frântură de dureri și adevăr.
În ea mustește-atâta fericire,
Când are lângă ea pe-al său fecior.
Ea-i poartă sfântă, cerului deschisă,
Lumină și iubire pe pământ,
La tâmple albă-ades, în cărți descrisă,
Cu suflet mare și cu chipul blând.
E vad de lacrimi, pod de suferință,
Rugă și-ngenunchere și cuvânt,
Roua de pe bariș, soare-n altiță,
Vraja vieții, murmurul din crâng.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre virginitate sau poezii despre suferință
Excese de iubire
inima mea face din iubire excese
din preaplinul meu răspândesc în lume
adorări de viață de întâmplări alese
timpul nu-l disprețuiesc pentru cutume.
ființa mea trăiește amplă expansiune
spre lună și spre stele spre luceferi
spre sfinți cu care fac pură comuniune
în veghea nocturnă ca tu să nu suferi.
să treci de spaima propriilor asprimi
tu suflet dedat romantismului magic
să te transpui în Eros până în profunzimi
servind iubirea lumii în spirit nevralgic
de la Cristos învață tristețea s-o reprimi
pe valuri de speranțe din oceanul nostalgic.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre tristețe sau poezii despre spaimă

Zburând pe-un colț de viață prin iubire
De-atâta iubire albastră ce-ți port
Cerul a ales să-mi fie-aeroport.
M-am înălțat pe-un vis neînfruntat
De lipsa brațelor întinse spre zburat.
S-a răsucit fierbinte inima în mine,
Am scos-o sângerând în mii de rime.
Tu ai pus-o într-un pahar cu gheață
Să mi-o trăiești in fiecare dimineață.
Azi n-ai uitat, ai sărutat paharul,
Nesfârșirea a știut să-mpartă harul.
Inima bea, prin sărutul din tine,
Zburând pe-un colț de viață prin iubire!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață sau poezii despre albastru
Un vis
Un vis, un farmec m-a cuprins
Și doar de Ea îmi amintește,
În inima un foc mi s-a aprins,
E dragostea ce ma încalzește.
De dorul tău acum iubire
Spre tine vin, spre tine zbor
De parcă-i prima întilnire,
Eu simt acum acel fior.
Și iata Tu îmi ești aproape,
Ochii tăi dulci mă ademenesc...
Te privesc și-ți spun în șoaptă
Micuțo, scumpo, te iubesc!
poezie de Viktor Cernomorcenco (2011)
Adăugat de Viktor Cernomorcenco

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor sau poezii despre declarații de dragoste

Șarpele iubirii ținut de subsiori
M-am făcut șarpe de umbre și lumină,
M-am strecurat prin ierburi și prin flori,
M-am hrănit cu rouă sfântă de sulfină,
Am pocnit fierbinte cu biciul pe sub nori.
Tu ai scuipat în sân petalele de frică,
Cruce ai făcut și ai privit spre nalt,
Ai urcat vânjos pe-o buturugă mică
Și pe suflet, cu-un zâmbet, m-ai călcat.
M-am pitit cu tact în inima-ți vioaie
Și-am rămas uimit cât de frumoasă ești,
M-ai descântat și am ieșit din ploaie
Iubire minunată, pictată în povești.
Nu mă mai strecor prin umbre și lumină,
Prin ierburi din fânețe și prin flori,
Sunt jumătatea ta din veșnica sulfină,
Sunt șarpele iubirii ținut de subsiori!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre ploaie sau poezii despre pictură
O rugă altfel...
Cu mâna întinsă a rugă spre cer,
Cu ochii închiși și capul plecat,
Cu gândul la Tine încă mai sper,
Speranța, o, Doamne, nu-i un păcat.
Umilă Îți cer să-mi dai sănătate
Și pâine pe masă,
În viață dreptate,
O rază de soare,
O floare de crin,
O toamnă frumoasă
Cu cerul senin,
Un strop de iubire
Și-o cupă de miere,
Că știu ce-i durerea
Și gustul de fiere.
Tu, Doamne, pe toate le poți de voiești.
Te rog în genunchi
Ruga mea să primești.
poezie de Silvia Holotiuc (1996)
Adăugat de Silvia Holotiuc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine sau poezii despre miere

Iartă-ne Doamne!
lemn dur de piatră
poartă corp
în cruce zdrucinat
care tresare și doare
spre lut frământat
capul plecat se-ndoaie
iar fruntea se-nclină
spre pământ și țărână
în roșu de sânge
ochi privesc în jos
iar carnea se zbate
în cuie bătută
păcatul nostru
El duce pe cruce
iar ce nu a fost ieri
vrea să fie mâine
pentru noi în răstignire
ca să poată duce
spre lumină se-n dreaptă
și-n rugă El se-n-chină
Tatălui cu suflet
pentru noi cu iubire
și-n iertăciune
pentru mari păcate
El spre cer se-ndreptă
și-n fiecare noapte
va cere
Tatălui cu milă
să ne ierte
poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre sânge, poezii despre roșu, poezii despre noapte sau poezii despre lemn