Deziluzionistică constatare

De unde mit că regele n-ar fi democraţie
Şi, tot proliferăm un pseudocomunism,
Purtând, făr' de virtuţi, pe braţe un populism,
Sub fals motiv de alegeri... În a proştilor beţie!

Alegerea, în sine, 'n sufragiu universal,
E-o plagă dezlânată, de n-are strict criteriu...
Cum câmp lăsat în ţarnă e grânarul ideal,
Iar hidrogen, la prost, nu-i apă... E deuteriu!?

Se îndreaptă omenirea 'nspre imbecil drept cult
Pentru egal forţat... Că-i culme handicap,
Chiar minte de-i lipseşte; îl înălţăm, ocult,
Cum şcoală nefăcută din lene, dă... Mult cap!?

Descurcăreţii hoţi sunt semn de IQ înalt.
Politica-i ruşine de ne-am ghida de etic
-Cu ţelul de subjug, cu orice preţ, pe-un alt'-...
Justiţia-i o chioară, ce vede găuri... Petic!

E tot o mascaradă de-a promova cretinul,
Că doar aşa se-ajung ascunse interese...
Ţinând pe prost mai prost, 'n credinţa că divinul
E hoarda de mulţi popi... Fudulii-s ei, pe alese!

De ce-ar mai exista la intelect elite
Şi, pentru ce ar fi atâta îndemânare
Din sârg şi pregătire... Şi, minţile cinstite
Nu pot Pământ conduce?... N-au nicio căutare?

Totu-i doar pur conclav pentru spălări de minţi,
Făcându-i gânditori pe nuli parlamentari
Garanţi... că reprezintă popoare de cuminţi.
C-aşa-i de mult la modă; "cozi", şir de numerari!...

... Doar capul să şi-l plece, cu "da"! "Nu", e ghilotină!
Stupefiant, tot gloata fiind şi mascat călău!?
Indusă de parşivi, că ea ar fi de vină?...
Ceilalţi, puri prezumaţi... Ţări, Terra... Îs un bulău!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

DREPT... uri

De încriminări n-ar fi în lege
Pentru abuz, ori neglijenţă,
Chiar unde-i loc de competenţă...
Atunci pungaş, devine rege!!!

De nu-i în lege măcar bob
De pedepsit cel ce conduce...
Şi-ales de-ar fi... Vă faceţi cruce,
Că toţi, eu, tu, îi vom fi rob!

De nu-s greşeli, intenţii rele,
La fel de rău vrut pedepsite,
Atunci, cei pur, fiinţe cinstite...
Ele, sunt victime, momele!

... Adică nade la canalii,
Ce cu tupeu borfaş pretind
Democraţie, nemaifiind...
Se pretind ei, ei verguralii!

De biet Pământ pe toţi ne ţine
Fără triaj, pe toţi egali,
E semn că nu parşivi venali
Pot, ei, decide rău, de bine!

Popor, avem doar o armură
Şi, arma-i doar mulţimea, cor
De glasuri, ce de tac nu mor
Şi-n veci înving lepădătură!

Doar libertatea din scripturi
Şi ateu canonic, laic trai
-Cât încă nu eşti mort- ţi-s rai...
Cel, unde a-i drept amor, drept... uri.!!!

Dreptatea mulţilor, nu Guri,
Ce-şi fac din clici încrengături...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostia pe grade

Nici nu mi-aş fi închipuit ce bine-i să fi prost;
Doar s-ai tupeu perfid, să trăncăneşti fără de rost!...
Că sigur vei găsi imensitate de fideli, fidele,
Toţi asemănători d-inepţi, de hoţi, de jagardele.

Unele, unii-s mult mai proşti; căci prost trebuie să fii,
Să ai ceva adică, aproape chiar să... ştii,
Inconştient, că nu eşti chiar cretin;
Adică prost de lene, imbecilitate... nu în destin!

Şi-atunci există şi categoria nuli sau nule,
Ce n-au cale de-ntors; ce ştiu s-alerge numai după...(libelule),
Să-şi întreţină corpul, fizicul spre desfătare...
Mai rău însă-i c-ajung vedete!? Grav, chiar... directoare.

Iar culmea gravităţii-i când din teribilism
De la alţi proşti puşi, ajung ei, ele... un paroxism
Şi chiar pot duce sau conduce o lume inocentă
Spre dezvoltare planetar-a propriei prostii... Transmisă prin placentă!!!

E categoric evident şi experienţe demonstrează
Criteriul de-a ajunge la conducere... Cum totul avansează;
Uitându-mă-nprejur la ce alegeţi dintre cultivaţi şi-agnoşti,
Ştiu cum vom deveni cu toţii!... Cunoaşteţi, ceva proşti?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naşte, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... nişte efemeride!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urât popor

Urăsc popor fudul că-i prost, mândru netot
şi-mi ţine ţara în gropi şi glod de-atâta lene,
iar prizonier mă zbat să-mi pierd spurcate gene,
căci mi-a luat drept şi la ce-aveam şi drept la vot.

Urăsc popor needucat, fără ruşine
un cerşetor ce-şi vrea doar maţul cât mai plin,
furându-şi ţara să se-ndoape cu peşin...
copii şi-i vrea masteri şi doctori din jivine.

Urăsc popor ce se încântă din minciună,
ce se-mplineşte când pe altul îl distruge,
rânjind din spate de-un ghişeu şi de-i ceri fuge...
Că "nu e el şi de nu-ţi place... dă arvună!"?

Urăsc popor cu minţile-n hipnoză sumbră,
hrănindu-şi suflet din stropit cu apă chioară
din măturoaie, pupând moaşte... Pus pe-ocară
de-i spui de hoţi..."Că nu-s penali, au făcut... umbră"!?

Urăsc poporu' ce şi-a ars boieri, conace,
uzine, fabrici, mi-a lăsat ţară-n chirpici,
îşi pupă hidre comuniste, măscărici...
ce i-au dat gloanţe drept răsplată, gând rapace.

Urăsc popor ce-şi tot boceşte sărăcie
şi-n nesimţire nici s-aleagă nu se apleacă...
vrea-n jur o lume lui să-i dea, "măcar oleacă",
să-l omenească, doar pe el, cu "omenie"!?

Urăsc poporul mitocan cu înalte şcoli
pline de mentori pedofili, conturi bancare
nu-n bănci de studiu, în umplerea de buzunare
pe mâzgăliri, teanc de diplome... "Multe... coli!"?

Urăsc popor, un autist ce nu se vede
orb, surd la tot ce omenirea a exersat,
că el e geniul, ce "Iisus l-a şi lăsat"...
Făr' să-nţeleagă că-i lăsat... nu că l-ar crede.

E premiant poporul meu, "cel mai deştept",
dar n-a luat Oscar, e bun hacker, trage tunuri,
clonează cărţi, ce nu citeşte... Bunu' îs bunuri
ce nu mai face... "E bunul ţării...", un inept!!!

Bai nu-i că-i snob şi că mă-njură... în înţelept.
12.12.2016

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa

E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil şi bine antrenat.

Traseul este scurt...
şi-i totuşi, mult, mult, chin...
din nu ştiu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.

Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ţi fie lin,
norocul nu-ţi surâde, de eşti fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.

Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poţi să te ajungi, la mult, la cantitate.

Balanţă nu-i...
nu ştiu de este vreun criteriu;
când alţii pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.

Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ţie abisul... doar atât ţi se arată.

Nu ştiu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
şi cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o linişte, nici fericire... viaţa-i goală.

Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam şi doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis şi încercarea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi...

Pentru asidui... işti tic-arii,
Ce-n snobism golaş de sens,
Fumurându-şi limbii carii,
Fac din dialog non-sens
Tot adăugând ce nu-i
În limbariţa lor goală
"Şi"ruind la tot, oricui
O conjuncţie drept "fală"
-Fără-n fond nicio fălie,
Că "ca şi" nu-i "elevat",
E un semn de maladie,
Un "chichiţ" de internat-
Le urez în noul an,
"Ca şi" ei, "ca şi" "ca şi"
"S-aivă" ceva "ca şi" ban,
Fericire doar "ca şi-i",
"Ca şi", la servici, noroc
Un ceva "ca şi" ar fi,
Să le-aducă barza-n cioc
Mulţi "ca şi" ar fi copii,
"Ca şi" dragoste o idee
"Ca şi" cum c-ar exista,
Cum "ca şi" ar fi femeie,
Când femeie e şi ea,
Sau "ca şi" bărbat fiind,
-"Ca şi" fiind cu evidenţă-
Chiar "ca şi" tot se spetind
Tot bărbat s-aibă-n pasenţă...
"Ca şi" dovedind cultură
Să-i citească toţi "ca şi",
Nicidecum de învăţătură
-Că de-un timp nici ea n-ar fi-
Doar "ca şi" o înălţătură
De citiţi c-ar fi "ca şi"...
După ce-ai băut bromură
Şi sex s-ar... dezlănţui.............

"Ca şi, ca şi, ca "ca şi"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţa nu-i culpabilitate

Cum soarele, ce ne va arde într-o zi
Şi luna se va prăbuşi din 'nalte ceruri;
Nu-i vina ignoranţei, de-a nu şti,
Să scoatem adevăr, dintre misteruri.

Ne pierdem timp în duşmănii şi crime
De mii de ani, în loc, tot, să iubim
Şi singuri ne-acordăm drepturi divine;
De cine glob... să descotorosim!?

Creaţii ori evoluţii de am fi,
Nu are vină şobolanul din canale;
Nici de-a-ndura mizerii de-a trăi,
Sau de-a nu fi model, pentru jurnale.

Ne-am pus în gând, comete să distrugem
-Şi nu noi le-am creat- şi nu ştim scop.
Şi răzbunărea, în cântar... o punem???
Doar ce-am plătit, deja, tribut lui Halley Bopp!...

Agnostici cu pretenţii, invocăm
Drept, de-a da fiinţei calificative;
La şarpe îi luăm pielea şi o-mbrăcăm
Şi lovind cai, cu bici îi umplem d-invective.

Păianjen ştergem, doar că-i inestetic
Şi slugi ne-alegem, de servit la masă...
Eutanasiem, purtând discursul în patetic,
Crezând că ordinea, este neştiinţa crasă.

Avem drept, oare, de-a crea criterii
Pentru frumos, corect sau pentru bun,
În loc să ne-acceptăm, parte a creerii,
Cu umilinţa de-a fi parte din comun?!?...

Suntem mai răi ca fauna şi flora
-Ce-n rase, specii, necondiţionat,
Nu vor trăi Sodoma şi Gomora-
Căci se susţin nativ, nu ştiu păcat?!

Urâm, nedrept, anume existenţe
Având criterii false, personale?!
Nişte infatuaţi, în fapt, incompetenţe!...
Inteligenţii-n top, cu craniile goale!

În practicile teoriei eronate,
-Pretinşi la cursa cine-n vârf să fie-
Fals ne susţinem unica dreptate;
De-a avea doar singuri... dreptul la prostie!?!

În fond, tot ce există are-un rost;
Nu-i sens să-i stabilim întâietate
Fără de drepturi de autor, la bun sau prost...
Existenţa-n sine nu-i... culpabilitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar aventura

E-atât de tânără,
fără sfârşit se pare,
căci tinereţea i-a-nceput copilă;
de la-nceput de şcoală,
c-o idilă
la-ngrămădeală,
c-unu' mult mai mare...
Doar o aventură.

Tinereţea pură
şi-o crede-obişnuinţă,
oglindă-n multe ipostaze;
tăcând, zâmbind, rostindu-şi fraze
goale, doar pentru rotunjimi de buze
şi multe duşuri suedeze
şi multe nopţi pierdute treze
cu alte minţi la fel, obtuze,
sex chiar şi fără cunoştinţă...
Doar aventură.

N-are nevoie de cultură
şi face din aspect un cult;
se-mbracă des
şi zi şi noapte,
este-o mondenă-n gând, eternă,
nu ştie despre trup-regres,
nu ştie dialog în şoapte...
e exuberantă, nu vrea... ternă,
vrea sex să facă tot mai mult...
Din aventură-n aventură!...
19.08.2011

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imigrant

E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viaţă "trasă".

Visează sigur motivat,
Câştigu-i doar mulţumitor.
Îşi face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!

Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunţă fără să clipească
La neam, la ţara strămoşească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.

Îşi vinde tot şi pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunaţi, nu-i nume.

Ajuns "aiurea" nu-i uşor,
Munceşte mult, de se speteşte.
Adună un pic, dar reuşeşte...
Nu-i fericit, dar are spor.

Îi e dor de ţară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăieşte sobru, ascet,
Ban se câştigă greu, cu trudă.

Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au şi uitat,
E ruda, ce aduce dar.

Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă şi maşină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoţi, ştiu doar poruncă.

De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Şi n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erecţie

Orice sămânţă îşi are vis să fie o zi cotiledon,
Să se înalţe de la sol –ce e şi cheie în sunet, zvon-
Şi adversar, de la pământ trântit încearcă o flexie,
Să se înalţe apoi ca nou, învingător... 'n erecţie!

Chiar mintea, în lenea ne simţirii ajunsă o debilă,
Se răzvrăteşte de-i sedată, în ţipăt umple filă,
Aşa că şi de prostu-ar fi aşa, fără reflecţie,
O zi se va trezi şi el c-un cap... într-o erecţie!

Aşa-i şi-n general speranţa că va fi tot mai bine
De când ne tot decidem soarta, crezând fără ruşine,
Căci votu-n sine nu-i cinstit, e partizan, elecţie,
Să îşi ajungă lingău scop; pe-a altuia... erecţie!?

Ah, cât naiv am fost mereu, credeam demult răscoală,
Cum c-ar fi fost cu adevărat –ni se spunea la şcoală-
Ca apoi să aflu că-i mai mult o jalbă, un vrut, pretenţie...
Cum revoluţia-i, ce-a fost, la şmecheri... o erecţie!

Mă tot întreb cum alţii sunt ambiţii de popoare,
Sârguincioşi, cinstiţi şi mândri –mai albi, sau de culoare-
Şi ce-am putea şi noi, culoar, să ne luăm pentru lecţie,
Poate-om fi tot la fel de exemplu; un neam... într-o erecţie?!

E tot dorinţă, cea mai sfântă, totul de-o viaţă, mai presus,
Ce doar credinţa –nu ce-a oarbă, în barba popii- ci-n Iisus,
Că-i doar un scop, fiind orişicui, cel ce-are în predilecţie
Un rai cinstit şi drept să fii... Înălţarea-i tot... erecţie!

Sunt multe piedicile în viaţă, emuli, prietenii ostile
Şi-s fără leac, că vinovat nu se tratează cu "pastile",
Doar singur tu... Şi să nu crezi în Viagra, e tot o frecţie
Şi rişti, sculat, să nu mai ai cui (s)pune... de-o erecţie?!

Într-un final, sunt subiecte, semne de interjecţie,
Ce pot sfârşi nefericit erecţia în... decepţie!!!
Rămânând minţii aşa ceva, o v(l)agă de percepţie...
Un acceptat, ca să nu zic... de-o prea bună intenţie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel cu prost

Un prost cu mintea odihnită
Se tot crede că-i deştept,
Dar gândul lui e tot inept
Şi judecata rătăcită.

N-are devla prea tocită
Şi ar putea gândi-nţelept;
E prost cu mintea odihnită
Şi ar fi atunci, un om deştept.

Teamă-mi este! O spun drept!
Să nu mă poarte în ispită
Şi zile bune, să n-aştept
În lupta mea necontenită,

C-un prost cu minte odihnită...

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de frig

Atât hazard de neştiut ne este-n Univers
Că un fir de frică-mi trece mijloc de coloană
Tot mă gândind c-alerg pe-o bulă-n goană
Şi poate derapa din ronduri, fără de revers.

Mă-ncearcă sentimentul că-i mult ger
În bolta neagră de-un senin de stele
Şi ştiu că-i frig de azot tot vidul dintre ele
Unde m-aş putea pierde dur, casant precum un fier.

De-un timp leg moartea-realul lângă simbol
Şi nu mă-nşel c-am tot atins plecaţii dragi,
Cum ştiu ce e durerea-n tâmple, în mâini, nădragi
Şi poate-am şi-ngheţat chiar de n-am fost la pol!?

Mă rog, nu pentru mine, spaţiului să ţină
În neschimbare, însă ştiu că-i doar dorinţă
Şi infinitul n-are reguli, nicio preferinţă...
Că tot din accident suntem şi noi! Deci n-are nicio vină!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere de timp

De ce vindem doar spaţiu, nu şi timp
-Negând suprema necunoaştere-a enigmei
De-un Univers ce-l dibuim cotrobăind-
Înlănţuit-mărgele de-ani lumină-n infinitul migmei.

Lipsiţi de simţuri, ce le credem top,
Neputincioşi sau doar cuprinşi de lene,
Insinuăm, la legi, doar limitări de scop
Şi ne purtăm para-deştepţi, în anateme.

Planetă, cosmos, le-mpărţim felii
Şi partajăm avari doar materialul,
Uitând dimensiunea, timpului de-a fi...
Pierdută-n lupta cu irevocabilul.

Credinţei fii, sau produşi de selecţie,
Perfectu-l renegăm pentru handicap;
Proştilor neadaptaţi, le oferim protecţie,
Discriminând normalul cap la cap!?

Sper într-o lume, numai de roboţi
Cu ideal, ce pururi să domine,
Să-l merite... nu minţi de doar doi coţi
Şi timp să aibă, ce-i valoare-n sine.

Şans-am avut-o -în mai multe manşe-
Progresului, ce ne-a fost hărăzit rapid,
Dar nu ne cumpărăm organ -trupuri în tranşe-
Spre-a supavieţui perfectul individ.

E-o minimă cerinţă-n fapt real
-La un partaj, determinat valoric-
De-a dedica din timpu-ne areal,
La Terra-n mers, ce-o pierdem euforic.

Ce-i sigur; c-avansăm în involuţie,
În misticismul propriilor religii,
Cu teorii nepuse-n execuţie...
Perfectu-l pierdem, timpii în vestigii!

Ieşirea unică-i de-a imita natura
Ce-şi reînoieşte timpul canibalic;
Amestecând peren cu aventura...
Neconcludent de-i etică... sau animalic!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi, prezumaţi

De ce Ioane, tu Mărie, n-aveţi frică de procurori,
Voi, ce munciţi atâta timp, gând nu rămâne de putori,
Să faceţi planuri de hoţii, sau să staţi într-o flecăreală
Şi, vă şcoliţi să reuşiţi, că nu puteţi fără de şcoală.
Cum oare atunci nu puteţi voi s-aveţi mai mult, să trăiţi bine
Şi cum păianjeni, ce-ntind plase, prind ei ce nu li se cuvine,
Stând doar la pândă să ia vieţi încet, încet, cu picătura
Sugând ce munciţi voi o viaţă şi vă alegeţi doar cu ura
Că nu faceţi mai mult, să daţi, să spună că tot ei vă dau...
Ăi de se tolănesc de graşi şi grei în buzunare stau.
Cum oare, de greşiţi vreodată, pentru nimicuri luaţi bulău
Şi faceţi ani întregi sub gratii că sunteţi răul cel mai rău,
Dar că n-aveţi mâinile fine, să scrieţi cărţi nicicând, nescrise,
Rămâneţi să spăşiţi de-a întregul şi vini, ce vi s-au pus de zise,
Că n-aţi avut apărători, vini s-aveţi numai presupuse...
Aşa că sunteţi voi la legi dovada-unei dreptăţi repuse
În drepturi, de-o egalitate de nou, noua democraţie,
În care numai mari pungaşi punga învechită să-şi prescrie
Şi, rămân toţi, după o vacanţă în celulele cu tot tacâmul,
Să iasă să se lăfăiască în tot le-avutu-i cu duiumul...
Atât duium, ce le aparţine, că n-au fost probe cum l-au luat...
Să ştii Ioane, tu Mărie... Ei-s "prezumat nevinovat!"?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persona non grata

Trădarea în persoană cu gând în necroză,
Minciuna bisată să împlânte psihoză,
Hoţia ascunsă sub faţa de înger...
Călău serial de-un sublim, pus în sânger.
Demon de putere exersată-n excese
Din mult înşelat de naiv... făr' să-i pese.
Viol de speranţe induse-n parşiv,
Mizerii-n cuvinte înspre drept... laitmotiv!
Hienă ce roade, la os, interese
Şi-nfaşcă peşin, să-l exporte-n adrese...
Canalie scârbă ce-ar arde şi mamă,
Christos ar zidi, spânzura de-o năframă.
Veninul, ce piele străpunge cu ură,
Să vadă doar sânge, când inimă fură.
Pericol la ţară, ce-o vinde pe-un leu
Şi-n negru sfărâmă culori, curcubeu
De vis, năruit, al săracului biet,
Lăsând-i copiii pe drumuri... Ascet
Ce n-ar da la nimeni, că nu vrea să pară
Că are... Că lui nu paraua i-e chioară;
Averea neavută înainte-i căpuşă,
Făcută colos din cadou de mătuşă!
E el, asasinul din fund, malversatul
Rânjind că-i străjer pentru voi..." El e Statul"!?
Zăganul cu ochi de acvilă venală
Ce vrea ţara LUI, doar a lui toată, goală
Şi neam pustiit pe tărâmuri vecine...
Buboiul de rău, pretinzând "Vă vrea bine"!?
E bestia hâdă ce vinde chiar ţară
Şi voi, un popor, vă percepe în fiară;
Să moară oricine, doar el să respire...
Blestem de Satană, vă vrând nimicire!
E şi-un colectiv, o partidă, partid
Puroiul politic stârpind individ,
O hoardă infamă ce-n rob vrea popor
Să-l aibă unealtă în cozi de topor!!!...
E el, diplomat, te vânzând la duşmani;
La el nu-i onoare, e-un număr de bani,
E hidra ce ia, nici nu ştie ce-i plata...
Şi întinsă-i pe-o ţară... "Persona non grata"!

Ţara mea, ce păcat... Şi le vreau judecata!

PS
Doar numiţi-i, c-aveţi definit... entitatea!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Mai mult, mult, suntem morţi decât vii, că-n fond viaţa-i o mică parte a morţii
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veşnicie fără nicio intervenţie a sorţii,
căci inerţia-i o scuteşte de ambiţii; nu i se pretinde vreun sfârşit că n-are început,
nu naşte din ceva, e doar un recâştig de linişte din zbuciumul de-un viitor trecut!

E demografic "pan", în preponderenţă, moartea, că este mult mai populată, multă
şi nici nu-i complicată cum e viaţa ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-şi va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
nevieţuitoarea şi nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...

... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
şi-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beţie a amânării gândului de-orice reflecţie îl amăgind până la stingere.

De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
şi-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viaţă n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârşit eterna netrăire
cum spaţiul dintre stele, ce-s puţine! Am fi şi noi în fine un minus univers, o nimicire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticilor lipsiţi de autori... zaţ... ie

... ce aere au să se inspire,
unii, de scriu de răstignire
altora, făr-a fi desemnaţi
de vreun conclav sau preparaţi
de şcoli înalte, neştiute
de-o lume, numai de ei vrute
cu preamărire-n importanţă
ce şi-o dau înşişi... aroganţă,
cuvânt ce şi-l exprimă prost,
într-un limbaj se vrând compost
de zeflemea, ce-i "har" divin
la nuli ascunşi fără destin,
în amestec c-ura neputinţei
de-a crea ei probe sentinţei
ce-o dau se măscărind sub robe
de juji cu minţi anaerobe
ce se-mbâcsesc în propriul morb
ce-l croncănesc în cârduri, "corb",
crezând că ei-s imn la cultură,
ce-l scriu şi-l cred... râgâitură
de-a fi talent ce-l reprezintă
demenţi, meritorii de flintă...

... şi-aşa s-a umplut celuloza
de foi mânjite, spre narcoza
ce fraţi de cruci în sifilis
mental, se preamăresc în scris
şi-n laude îşi pun coroane
de mărăcini, visând icoane
să fie pentr-un neam, crezând
că ei vor fi perpetui prund
de rigole curgând dejecţii
însămânţându-se-n infecţii
în spaţii, în timp, c-au cutezanţă,
tupeul nesimţit de clanţă
ce-ţi rupe gura, ei au cheie
să-nchidă porţi şi să descheie
dig pentru valul paranoic
de vers inexistent, "prozoic",
eter năpădind virtual,
în case, în minţi, amonte, aval,
săpând să scoată la iveală
ce n-a fost bun, pun osteneală
să denigreze sau cultive
doar ce vor ei, să invective
într-un limbaj de băşcălie,
ce nu-s capabili, n-or să fie...

... e drog ce-l caut cu nesaţ
în cafea neagră... şi las zaţ!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor inechitabil

Dragostea ar trebui să se explice etic

şi în mod devastator a creat doar femeia, adulată,
scrisă pe coli de o cenuşă creponată
în circumvoluţii, inestetic,
sămânţând în sarcina bărbatului, incapabilul de sine,
eterna răsplată,
ce ţine de ilogicul bine,
pentru un amor, mereu năzuit într-o feromonică explozie, continuu detonată
să cucerească -nici vorbă de vreun pisc, o înălţare- doar o abisală, dar atât, atâta de tentantă...

Oare, pentru vecie, nu-i îndeajuns realitatea... ea, frapantă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nicio ruşine să fii născut prost. Ruşine e să mori prost!

Erich Maria Remarque în Trei camarazi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!