Prostia pe grade
Nici nu mi-aș fi închipuit ce bine-i să fi prost;
Doar s-ai tupeu perfid, să trăncănești fără de rost!...
Că sigur vei găsi imensitate de fideli, fidele,
Toți asemănători d-inepți, de hoți, de jagardele.
Unele, unii-s mult mai proști; căci prost trebuie să fii,
Să ai ceva adică, aproape chiar să... știi,
Inconștient, că nu ești chiar cretin;
Adică prost de lene, imbecilitate... nu în destin!
Și-atunci există și categoria nuli sau nule,
Ce n-au cale de-ntors; ce știu s-alerge numai după...(libelule),
Să-și întrețină corpul, fizicul spre desfătare...
Mai rău însă-i c-ajung vedete!? Grav, chiar... directoare.
Iar culmea gravității-i când din teribilism
De la alți proști puși, ajung ei, ele... un paroxism
Și chiar pot duce sau conduce o lume inocentă
Spre dezvoltare planetar-a propriei prostii... Transmisă prin placentă!!!
E categoric evident și experiențe demonstrează
Criteriul de-a ajunge la conducere... Cum totul avansează;
Uitându-mă-nprejur la ce alegeți dintre cultivați și-agnoști,
Știu cum vom deveni cu toții!... Cunoașteți, ceva proști?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre prostie
- poezii despre fidelitate
- poezii despre lene
- poezii despre inocență
- poezii despre existență
- poezii despre dezvoltare
- poezii despre devenire
- poezii despre cunoaștere
- poezii despre corp
Citate similare
Daniel: Și, ce probleme ai, Sammy-o? Are legătură cu mama sau e altceva? Poate... e legat de școală te-a bătut cineva? Sau e ceva mai grav? Poți să-mi dai măcar un indiciu?
Sam: Chiar vrei să știi?
Daniel: Chiar vreau să știu.
Sam: Chiar dacă nu vei putea face nimic să mă ajuți?
Daniel: Da, chiar și așa.
Sam: Bine. Adevărul e că... de fapt... sunt îndrăgostit.
Daniel: Poftim?
Sam: Știu că ar trebui să mă gândesc mereu la mama și chiar fac asta. Dar adevărul e că sunt îndrăgostit și eram înainte ca ea să moară și nu pot face nimic.
Daniel (râde): Nu ești puțin prea mic ca să fii îndrăgostit?
Sam: Nu.
Daniel: O, bine atunci... e în regulă. Adică, m-am mai liniștit.
Sam: De ce?
Daniel: Pentru că am crezut că era ceva grav.
Sam (suspicios): Mai grav decât agonia totală de a fi îndrăgostit?
Daniel: O, da. Ai dreptate. Agonie totală.
replici din filmul artistic Pur și simplu dragoste, scenariu de Richard Curtis
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre râs
- citate despre școală
- citate despre moarte
- citate despre mamă
- citate despre iubire
- citate despre dreptate
- citate despre ajutor
- citate despre adevăr
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu chiar atât...
- E prost, da-l iau de soț... E-o viață-amară
Să speri într-un noroc, ce-l știi zbanghiu...
- Nu cred că reușești. Pe prost îl știu...
Nu-i chiar atât de prost, ca să te ceară.
epigramă de Marțial din Din epigramiștii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre prostie sau epigrame despre noroc
Suferința
E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil și bine antrenat.
Traseul este scurt...
și-i totuși, mult, mult, chin...
din nu știu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.
Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ți fie lin,
norocul nu-ți surâde, de ești fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.
Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poți să te ajungi, la mult, la cantitate.
Balanță nu-i...
nu știu de este vreun criteriu;
când alții pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.
Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ție abisul... doar atât ți se arată.
Nu știu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
și cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o liniște, nici fericire... viața-i goală.
Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam și doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis și încercarea.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre înălțime, poezii despre suferință, poezii despre pâine, poezii despre prăpăstii, poezii despre obstacole, poezii despre noroc, poezii despre fericire, poezii despre donații sau poezii despre cadouri
Unui prost (III)
Doar pentru proști prostia-i o virtute,
Iar dintre proști tu ești cel mai de frunte.
Omul deștept greșește-o dat și ia aminte,
Dar idiotul neobosit îi dă-nainte...
epigramă de George Budoi din Dicționarul prostiei (10 mai 2008)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre inteligență
Comparație
Doi proști când vrei să se compare,
Spui "prost mai mic" sau "prost mai mare",
Ar fi greșit și chiar nedrept
Să spui că unu-i "mai deștept"!
epigramă de Corneliu Berbente din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Corneliu Berbente despre prostie sau epigrame despre greșeli
Si proștii se perfecționează: din proști în mari proști; dar și degenerează: din proști în mai puțin proști; adică în deștepți.
aforism de George Geafir din Capul piramidal și efectul de piramidă (2001)
Adăugat de George Geafir

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre prostie sau aforisme despre inteligență
Au fost o grămadă de proști la conferință - proști pompoși - și proștii pompoși mă fac să mă urc pe pereți. Proștii obișnuiți sunt în regulă; poți vorbi cu ei și poți încerca să-i ajuți. Dar proștii pompoși - tipi care sunt proști și care acoperă totul și îi impresionează pe oameni cu cât de minunați sunt ei cu tot hocus pocusul lor - ASTA NU POT SĂ SUPORT! Un prost obișnuit nu este un prefăcut; un prost onest este în regulă. Dar un prost neonest este îngrozitor!
citat clasic din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prostie sau citate despre vorbire
1
A fost o vreme când toți încercau
din răsputeri,
să fie proști,
dar proști în cel mai profund mod posibil,
adică proști divini,
cu altare și cu temple
în care să vină să se parfumeze între ei
cu tămâie
sau cu bucăți de meteoriți.
Erau cât se poate
de frumoși,
de îngrijiți.
Lumea era fericită.
A fost vreodată o vreme când toți se străduiau
să fie proști.
poezie de Toni Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre posibilitate, poezii despre meteoriți sau poezii despre frumusețe

Când un prost cu experiență spune că toți sunt proști înseamnă ceva.
aforism de David Boia (12 august 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Consolare pentru omul prost
Eu îți dau un sfat, cu rost:
Să disperi nu se cuvine,
Orișicât ai fi de prost,
Alții sunt mai proști ca tine.
epigramă de George Budoi din Dicționarul prostiei (12 noiembrie 2023)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sfaturi

Nu știu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atât de mult. Dacă ai cultul istoriei, ai cultul apariției și dispariției; e consolator acest joc? Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vieții și lumii, a dus în cimitir. Ne înecăm în istorie. Pentru că istoria nu te învață numai să faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil prin faptul că nu poți, la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari și apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuiește, te prelucrează. Și dacă nu poți ieși din devenire, nu poți scăpa de tristețe; tristețea metafizică e fructul devenirii. Sunt proști istoricizanți care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizați, nu? Sau mai culți... Adică murim ca și caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atâția mari creatori de cultură, și există și făuritorul de religie, Hristos - dar nu ne interesează!
citat celebru din Petre Țuțea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre istorie, citate despre devenire, citate despre tristețe, citate despre învățătură, citate despre viață, citate despre umor sau citate despre religie
Deziluzionistică constatare
De unde mit că regele n-ar fi democrație
Și, tot proliferăm un pseudocomunism,
Purtând, făr' de virtuți, pe brațe un populism,
Sub fals motiv de alegeri... În a proștilor beție!
Alegerea, în sine, 'n sufragiu universal,
E-o plagă dezlânată, de n-are strict criteriu...
Cum câmp lăsat în țarnă e grânarul ideal,
Iar hidrogen, la prost, nu-i apă... E deuteriu!?
Se îndreaptă omenirea 'nspre imbecil drept cult
Pentru egal forțat... Că-i culme handicap,
Chiar minte de-i lipsește; îl înălțăm, ocult,
Cum școală nefăcută din lene, dă... Mult cap!?
Descurcăreții hoți sunt semn de IQ înalt.
Politica-i rușine de ne-am ghida de etic
-Cu țelul de subjug, cu orice preț, pe-un alt'-...
Justiția-i o chioară, ce vede găuri... Petic!
E tot o mascaradă de-a promova cretinul,
Că doar așa se-ajung ascunse interese...
Ținând pe prost mai prost, 'n credința că divinul
E hoarda de mulți popi... Fudulii-s ei, pe alese!
De ce-ar mai exista la intelect elite
Și, pentru ce ar fi atâta îndemânare
Din sârg și pregătire... Și, mințile cinstite
Nu pot Pământ conduce?... N-au nicio căutare?
Totu-i doar pur conclav pentru spălări de minți,
Făcându-i gânditori pe nuli parlamentari
Garanți... că reprezintă popoare de cuminți.
C-așa-i de mult la modă; "cozi", șir de numerari!...
... Doar capul să și-l plece, cu "da"! "Nu", e ghilotină!
Stupefiant, tot gloata fiind și mascat călău!?
Indusă de parșivi, că ea ar fi de vină?...
Ceilalți, puri prezumați... Țări, Terra... Îs un bulău!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre îndemânare, poezii despre școală, poezii despre rușine, poezii despre parlament sau poezii despre măști

Noi, rușii, niciodată nu am avut romantici proști, cu capul în stele, ca germanii, și mai ales ca francezii, care nu reacționează la nimic;chiar dacă se crapă pământul sub ei, chiar dacă Franța ar pieri pe baricade, ei sunt la fel, nici măcar cuviința nu li se schimbă, și își vor cânta cântecele lor stelare, cum să spun, până vor intra în mormânt, pentru că sunt proști. La noi, pe pământ rusesc, nu exista proști;asta se știe;prin asta ne deosebim de celelalte popoare.
Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre stele, citate despre muzică, citate despre Rusia, citate despre Franța, citate despre schimbare, citate despre romantism, citate despre existență sau citate despre bunele maniere
În căutare de popor
... Oare de unde mi se trage neamul prost,
fără mândrie, nici morală, toate-n post,
ținute exces, nu-n folosință în orice zi;
eveniment doar, să se știe că ar fi...
cum și proverbul vechi, cu capra, se explică;
de n-o ai tu, e-a altuia, râioasă-i cică,
să o otrăvim, așa să moară și stăpân,
că Dumnezeu nu s-a uitat la cine-i bun
și, chiar de ești umflat de toate, nu se cade
să te arăți, cu mâini întinse... rău ți-ar șade,
nu mai poți cere vreo pomană să înfuleci,
nici de obraz, cu mort, ce n-ai, nu poți să-ntuneci,
iară să vrei să ai mai mulți nu-i o rușine,
chiar de-ai palat, ești plin de aur... ia ce-ți ține,
lasă-i pe proști, ce au muncit, să-ți dea mâncare,
doar tu "stăteai", 'n a lui cuptor, să-i ții pe-ogoare,
tu, plin de grade și ei arși și-acum, la bani,
ce-i meriți tu, cu haine gratis, ei ciobani...
e plină țara de valori, zise elite,
ce și-azi din vorbe în lozinci sunt poleite,
nu cei cu carte... cei ce-aveau odat' carnete
cu roș' ciocan și secera de epitete...
ce-ți țineau urma, să se știe tu ce faci,
ei doar contabili la ce zici, să știi să taci...
tot paraziți, cum tenia ce-n lung se-ntinde,
să-ți lase șansa să poți lua "ceva" merinde...
da-s mulți prostimea, ce-i hidoasa moștenită
și-i iar o Mare Adunare, Stat numită;
că-s parlament, guvern, de tineri tot din lepre,
născuți din ăi ce-au reînnoit moarte carnete!?!...
doar că furat e-acum virtute; ce pârnaie?...
școala-i, de azi, să te afirmi cum se jupoaie
și chiar de tot, se știe bine, nu e bai,
că neamu' dracu' nu va piere, mai rău, vai,
de încerci să spui că sunt o masă din prostie...
Dar nu mă doare, de vor proști, așa să fie!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci, poezii despre vestimentație, poezii despre valoare, poezii despre tăcere, poezii despre tinerețe sau poezii despre religie

Doar omul e prost, fenomenal de prost. Adică, deși nu e prost deloc, e, în schimb, atât de nerecunoscător că, dacă ai căuta, tot n-ai găsi pe cineva mai rău decât el.
Dostoievski în Însemnări din subterană, VII
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Dostoievski despre schimbare, citate de Dostoievski despre prostie sau citate despre nerecunoștință

Pe margini de tăcere
Stă cugetul pe prispa unui troc
cu gânduri adunate ca-ntr-o plasă
pe întrebări care revin ad-hoc
din sfera minții încercând să iasă.
Sunt întrebări ce-și caută răspuns
pe nesfârșite clipe de-ndoială
rămase-ntr-un trecut de nepătruns
țesut în umbre negre de cabală.
Privești-napoi, total nedumerit,
ajuns târziu pe margini de tăcere
cu-avântul tău, cândva nestăvilt,
strivit acum pe umbra care piere.
Căci truda ta, ce daruri îți aduce?
te-ntrebi adesea, când privivești-napoi,
te lupți din greu, muncind până te-ndoi,
ducând în suflet nevăzuta-ți cruce.
E crucea grea a existenței tale,
o duci crezând că vei răzbi cumva,
dar cum să crezi că singur ai putea
printre atâția proști ce-ți stau în cale?
Încerci mai mult, luptându-te din greu,
sperând că poți să îl învingi pe Prost
pe Gură Cască sau pe Derbedeu,
pe toți ce-n viață umblă fără rost.
De-a meritat atâta osteneală,
fără izbândă cu atâția proști,
nu e deloc o simplă socoteală,
căci proști au fost și încă fi-vor proști!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cruce, poezii despre victorie, poezii despre viață, poezii despre trecut, poezii despre suflet, poezii despre negru sau poezii despre gânduri
Colecționar
E tot mai des, din ce-a fost rar...
Să vezi tâmpiți la cârma țării,
Cătușele își punând brățării,
Bulău-i făcând... "Cărturar"!
Se bat s-adune ani mai mulți
În pușcării, să-și facă nume,
Urlând apoi la semeni, lume,
C-așa-s mai educați, mai... "Culți"!
Mint, cum adevăr nici n-ar fi
Și-orice rostit e "hors contexte",
Boul fiind tu -tot în protest-
Ce nu-i citești, nici nu-i... "Reții"!
De-altfel nici limba nu o știu...
O linsătură, toată lemne
De la "mai mari" -mai proști, pesemne-
Ăi ce-o scălâmbă în... "Inter-viu"!
Ce să mai zici de limbi străine,
Că de străine... îs rău de tot,
De crezi că țării îi sunt complot
Lumii de râs s-o facă... "Bine"!
Le place joc, de-a alba-neagră,
Mințind că din hoții vom crește
-Cum să furi apa, să prinzi pește-
Și, tot furând, "fuck" țara..."Întreagă"!
Le place mult de-a abuzatu',
Că te ciordind, ai mai puțin
Și așa când n-ai, nu intervin
Să te-apere, că n-ai... Ce dracu!
Și-s puși să-și facă zilnic legi,
Adică un fel de legătură
Că tot ce fac e-o făcătură
Și, n-ai de ce să te mai... "Legi"!
Pungași, tâlhari, dar au un dar
-C-așa cretini, îi duce capul-
Să ne termine Țara, Statul,
Ni le lăsând doar... "Inventar"!...
C-au fost Ei! Noi... "Colecționar"!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cătușe, poezii despre timp, poezii despre minciună, poezii despre limbi străine, poezii despre lemn sau poezii despre legi
Așa cum cei vii știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic, eu cred că să fii inteligent este mai rău decât să fii prost, pentru că un prost nu-și dă seama ce e cu el, pe când cineva inteligent, chiar dacă-i umil și modest, tot o știe.
citat din romanul M-am hotărât să devin prost de Martin Page
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre modestie sau citate despre inteligență

Reproș
Cum, Doamne, nu Te-ai îndurat, ca omului, cel zămislit,
De la-nceput să îi fi dat să fi trăit la infinit,
Și l-ai lăsat ca frunza-n vânt, calic, zgârcit, doar câțiva ani,
De parcă timpul pe Pământ, chiar și la Tine costă bani!?
Și-n plus, pân' să ajungă lut, deasupra lui să crească flori,
În viață Tu l-ai mai făcut să moară de atâtea ori
De ciudă, boală, de necaz, de oftică în mare chin,
Văzând pe altul că-i mai breaz, ori fată capra la vecin,
Moare de plâns, de of la fel, de râs mai tare când a dat
De-un fraier mai ceva ca el, ori este foarte gâdilat,
De gelozie,-ndrăgostit, cum am murit, de fapt, și eu,
Pe câte-n viață am iubit, să am măcar de câte-un leu...
Dar multi, de bucurie mor, sărind în sus când, negreșit,
Cel mai bengos dușman al lor a dat de dracu' în sfârșit,
Alții de sete, necăjiți, și... chiar de-i ger cumplit, nămeți,
Ca buni consumatori, cinstiți, ajung acasă morți de beți,
Mor și de lene, puturoși, frecând ridichea pe nevé,
Iar unii mor de curioși, băgându-și nasul prin orice,
Dar cel mai mult și cel mai des, să-Ți mai explic nu are rost,
În viața lui, pân' la deces, de mii de ori moare de prost,
Dar bai nu e, să îl deștepți, de-ajuns e imnul național,
Că-n rest, Părinte, să mă ierți, totul îi pare-n timp normal,
De aia-Ți spun, chiar mort de prost, puteai să-l lași la infinit...
Îi curmi Tu viața, fără rost, taman când s-a obișnuit!
poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre zăpadă, poezii despre zgârcenie, poezii despre vânt sau poezii despre vecini
Chibzuieli
Nu chibzui nimic, adevărul este doar o părere.
Lumea se bazează pe iluzii, pe autonegare și altele.
Trăiește, nu șovăi, există înțelepți și la casa de nebuni.
Nici faptele și nici gândurile altora nu ți se potrivesc.
Nu există bucurie fără suferință, dar există suferință și atât.
Totul trece numai tu rămâi același, deși crezi că te schimbi.
Oricine se consideră nevinovat, dar nu este.
Când cauți adevărul, leagă-te la ochi.
În libertate nu există autoritate.
Nici un cuvânt nu dă lapte și pâine.
Când te rupi de realitate, trăiești un vis absolut, dar cine știe cum se termină?
Adevărul absolut e mut și surd, degeaba strigi.
Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva.
Nu fi virtuos, te costă, dar și păcatul te costă.
Învățătura nu face lumea mai bună, nici mai rea.
Puterea este mereu împotriva omeniei.
Când nu se mai înțelege nimic, vine un înțelept și spune ceva absurd.
Cine spune că noi am ieșit din Evul Mediu? Unii nu au ieșit nici din Era primitivă.
Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează?
Matematica este singurul domeniu care nu cunoaște ura.
Sinceritatea absolută poate duce la crimă.
Consideră orice mișcare ca pe un exercițiu fizic.
Și altele.
Ce m-am gândit eu? Viața este o iluzie, uită tot ce știai.
Noi nici nu știm unde-i sufletul. Inima este doar mușchi.
Creierul este o măduvă. Canibalii știu tăt. Ca și proștii.
Fugi de proști, mai mult decât de dușmani.
Istoria urmează isteriei, la fel cum poezia urmează suferinței.
Tu nu ești vecinul vieții, ești chiar viața, asta ești.
Înalt este Numele spre care mergi, tu nu ești un Nautilius.
Uitat este frigul iernii noastre învrăjbite.
Nu-L trimiteți în exil pe Dumnezeu, de voi depinde.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre visare, poezii despre bogăție sau poezii despre învățătură