Pedeapsa lui Tartufe

Căci scăpărând din inima rănită
De dragoste,-ntuneric şi cenuşă,
Doar noaptea îi mai este lui iubită:
Ca să-i izbească-n faţă câte-o uşă.

"Oremus"-un om numai cu nume,
Brusc se spânzură de-a lui ureche
Şi-şi rupese haina, arătând la lume
Ce goală-i stirpea omului cea veche!

Ci sfântu-i sfânt şi-n pielea goală-
Păcat de ochi însă şi inimă - rănite,
Mătănii- lacrimile ce-i cad în poală!
Şi hainele ce mereu îl duc vai în ispite!

Dar nu înjură Tartufe, ci singur şi gol,
Prinse a-şi da, domnilor, la pas, ocol.

sonet de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osânda lui Tartuffe

Tot zgârâindu-şi inima duioasă
Sub casta robă neagră, într-o zi
Când se plimba, cu gura lui băloasă
Şi ştirbă, mestecând misticării, -

Un pişicher de-ureche-l prinse zdravăn
Şi, aruncându-i în obraz ocări,
Îi smulse de pe trupul hâd şi reavăn
Veşmântul cuvioasei lui chemări.

Fusese descheiat pe jumătate!
În inimă, păcatele iertate
I se-nşirau - mătănii. Palid tare,

Tartuffe se spovedea. Dar zurbagiul
Se mulţumi să-i ia doar anteriul.
- Tartuffe sta gol din cap până-n picioare.

poezie celebră de Arthur Rimbaud, traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un el şi o ea

De ce tu şi eu,
Ne minţim,
Credem că suntem la fel,
Dar suntem o ea şi un el.
Pe ea, fata cu ochi căprui,
Aş vrea să o strig,
Să-i spun pe nume,
Dar "ea" sunt multe-n lume.
Ea, la fel ca şi el,
Nu-i ştie nume,
Ar vrea sa-l cheme,
Dar pe cine? "El" e oriunde.
El şi ea,
Un singur drum.
Ea face un pas,
ar vrea a oprească timpul,
să amâne clipa de bun rămas.
El o priveşte îndelung,
ar vrea să-i vorbească,
să o întoarcă din drum,
dar îî e teamă,
să nu greşească.
Pentru fiecare,
"El" şi "ea" au un singur nume,
Ştiut numai de ei,
Pentru cei ce nu cunosc,
Rămân doar un ea şi un el.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce am mai sfânt pe lume

Ce am mai sfânt pe lume,
Mama care mi-a dat un nume,
Inima care în piept îmi bate,
Şi sufletul care de dor îmi arde.

Ce am mai sfânt pe lume,
Pământul pe care las urme,
Cerul plin de stele
Şi luna care călătoreşte prin ele.

Mai am doi fraţi care sunt în departare.
Doi bunici ce aşteaptă
De la copii sau nepoţi
Măcar câte o scrisoare.

Mai am şi un nume,
El Moldova se numeşte.
Când aud acest nume,
Sufletul în mine creşte.

Deci totuşi ce are omul
Mai sfânt pe lume:
Mama, patria şi al său nume.

poezie de Vladimir Potlog (12 mai 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea umbrelor...

Îl văd mereu la colţ de stradă,
Fix la aceeaşi oră, în fiecare zi,
Poartă ochelari fumurii de faţadă,
De privirile oamenilor pentru a se păzi.

Cu bastonul loveşte lespezile gri,
Câinele îl ghidează pe drumuri neştiute,
Şi gândurile încep a i se înnegri,
Când horbecăie pe căi necunoscute.

În lumea umbrelor el este cufundat,
Întunericul coboară îngreunându-i pleoapa,
Sufletul de durere îi este inundat,
Când încearcă, încet, să ocolească groapa.

Umilul câine-i sare-n ajutor,
Îl trage într-o parte pentru a-l salva,
Copiii chicotesc aşteptând la semafor,
Prefăcându-se a nu-l observa.

O tânără îl trage de mână într-o parte,
Salvându-l de la o cădere sigură în gol,
Îi întinde bastonul cu un gest aparte,
Văzându-i lacrimile ce se preling domol.

Şi mâna lui o prinse între mâinile ei fine,
I-o duse la faţă într-o prelungă mângâiere,
Şi izbucni în lacrimi căci nu se putu abţine,
Apoi i-o sărută umilă în tăcere.

Îi şopti la ureche cu vocea-i delicată,
Că oamenii din jur au culoarea speranţei,
Că unii dintre ei au culoare-ntunecată,
Iar cei ca ea au culoarea siguranţei.

Cum poţi să-i explici omului
Ce nu ştie ce-i aceea lumină,
Ce n-a avut bucuria ochiului
De-a vedea frumuseţea divină?

Cum poţi sa-i explici omului
Ce albastru e cerul şi marea,
Cum e culoarea chihlimbarului,
Ce curcubeu superb acoperă zarea?

Trăieşte în lumea lui întunecată,
Şi-i urlă durerea în gând şi-n simţiri,
Condamnat fără vină-i viaţa toată,
Suferă în tăcere încolţit de-amintiri.

poezie de Maria-Magdalena Stan din Nu-mi frângeţi aripile de copil!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de deschidere la o expoziţie de pictură

doamnelor şi domnilor
astăzi vi-l vom aduce în faţa dumneavoastră pe cel mai tare om din lume
intraţi, domnilor, intraţi doamnelor
omul ăsta-i mai tare ca piatra
omul ăsta-i mai tare ca săgeata
omul ăsta-i mai tare ca maciste
domnilor
într-o singură mână duce patruzecişipatru de femei una şi una
într-un singur cap duce doi ochi unu şi unu
şi ochii sunt plini de păcură şi cu pumnale, domnilor
nu vă uitaţi la el că e mic şi pipernicit ca o râie
el scoate oamenii din pământ
el rupe cerul
şi se luptă cu morţii
cine nu l-a văzut noaptea urlând cu câinii
îl va vedea aici, domnilor
cine nu l-a văzut noaptea muşcând cocoanele
îl va vedea aici, domnilor
în capul lui s-au strâns toţi dracii
în deget are sânge şi o pisică care plânge
noaptea el se mai joacă în beţe cu stafiile
şi cu muierile,
hei tu de colo cu cuşma pe-o ureche
hei tu cucoană cu ţâţele mai deschise ca la o panoramă
şi tu hei gunoierule
hei negustorule
hei cerşetorule
nu vă mai căutaţi prin buzunare
că spectacolul cel mare e pe gratis
mai gratis decât iarba cucului
mai gratis decât frunza nucului
mai gratis decât fesul turcului
ha ha ha ce se vor veseli nebunii

poezie celebră de Gherasim Luca din revista "Unu", an IV, nr. 44 (aprilie 1931)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spânzurat în dulcele păcat

Tu ai rămas în weekend în oraşul de smoală,
Eu ascund credincioase vise la tine în poală.

Luna˗şi arată bănuţul în coarne de melc,
De la sânu˗ţi cu vise nu mă˗ndur ca să plec.

M˗amăgeşti că˗n oraş smoala devine asfalt,
Luna îmi spânzură inima în dulcele păcat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru (stihuire pentru copii)

Tatăl nostru care eşti
şi în ceruri veşniceşti,
numele Tău sfânt fie
acum şi-n veşnicie.
Vie-mpărăţia Ta,
facă-se voinţa Ta
aşa–n cer şi pe pământ,
precum numele Ţi-e sfânt.
Pâinea noastra spre a fi,
dă-ne-o nouă zi de zi.
De-am greşit, Tu, iartă-ne,
noi iertam pe-aproapele.
Ne fereşte, Dumnezeu,
de ispite şi cel rău.
Căci a Ta este puterea,
împărăţia şi vrerea,
lauda, slava, mereu,
căci doar Tu eşti Dumnezeu.
Amin.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost nimeni şi nu este

Ca Isus Hristos Mesia
N-am găsit nicio fiinţă
Să-mi aşeze bucuria
În inimă prin credinţă

N-am găsit pe nimeni chiar
Fiinţa să-mi îmbălsămeze
Ca prin dragoste şi har
Sus pe stâncă să m-aşeze

N-a fost nimeni şi nu este
Asemenea cu Hristos
Să suie a vieţii creste
Dar trăind aşa frumos

Nimenea nu a iubit
Omenirea ca şi El
Pân" pe cruce răstignit
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel

Ca Isus Hristos Mesia
Nimenea nu a vorbit
Despre Tatăl— veşnicia
Ce Însuşi ne-a dăruit

N-a fost nimeni pe pământ
Pe Tatăl să îl descrie
C-al Lui Dumnezeu Cuvânt
Coborât din veşnicie

El ne-a spus că Tatăl Său
El iubeşte omenirea
Şi vrea omul din ce-i rău
Să-i ofere izbăvirea

De aceea l-a trimis
Pe Fiul Său jos în lume
Ca să-l ducă-n paradis
Pe cel care se supune

Pe cel care prin credinţă
Vrea să fie-n veci curat
Îi oferă biruinţă
Căci prin sânge e spălat

Ca Hristos nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
El e Fiul Omului
Al Lui Dumnezeu Cuvânt

Ca Isus din Nazaret
Nu există vreo fiinţă
Să trăiască aşa de drept
Viaţa asta-n biruinţă

Singurul ce-a biruit
Aici orişice-ncercare
Este Mielul răstignit
Ce ne oferă aici iertare

Numai El s-a ridicat
Mult deasupra tuturora
Şi-n lumină s-a-mbrăcat
Arătându-ne-aurora

A trăit ca nimeni altul
Niciun om cum n-a mai fost
Străpungând însuşi înaltul
A dat omului un rost

Numai El ne-a învăţat
Pe vrăşmaş să îl iubim
Din sufletul cel curat
Şi aşa— să-l biruim

Biruind rău prin bine
Viaţa nouă s-o trăim
Aplicând-o la oricine
Fii ai Tatălui să fim

Isus e Lumina lumii
Însuşi El a susţinut
Sub privirile mulţimii
Căci pe oameni i-a iubit

Numai el este iubirea
Omului care s-a dat
Să ne aducă mântuirea
Şi un suflet nou curat

În lumină eşti lumină
Chiar în noapte noi să fim
Ca pe braţe să ne ţină
Mitrele ce îl iubim

Despărţiţi de jugul lumii
Însă nu de-a Lui Hristos
Pe aripa-nţelepciunii
Vrem viaţa cu folos

Ascultând azi de Mesia
Ca El vrem ca să umblăm
Să ne ofere veşnicia
Noi viaţa să i-o dăm

Ca Isus nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
Vrem de aceea harul Lui
Chiar şi robi în cerul sfânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (18 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Domnului străbat tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă Înaintea Lui

Priveşti? Cu toţii Doamne în suflet avem pete
Dar Tatăl Nostru pare mereu să ne tot ierte,
Dacă avem credinţă ne sprijină. Tu cere
Putere-n trup şi suflet, de vrei să ai putere.

Înţelepciune, milă, dreptate şi tărie
Pe toate-n timp, în lume le vei avea cu tine
Şi cupa vieţii tale cu câte se va umple
De vei avea credinţă şi nu avea răbdare.

Inima ta întreagă-i? Iertarea unde-i oare?
Domnul te are-npreajmă? Îl vezi în depărtare?
El nu-i decât un spirit urmat de noi... Cetate
În care stau ascunse inimi nevinovate...

Nici veşnicia nu va fi de-ajuns
Spre a cunoaşte totul despre lume
Dar de acolo, din adânc, de sus,
Tot ce putem zări sau nu
Îşi are rostul lui şi are-un nume
Sunt stele care au murit de mult
Dar existenţa lor rămâne trează
Căci ele-s rostul nostru pe pământ...
Când le privim, visăm la nemurire
Şi inima de dorul lor vibrează

De m-aş ascunde-n mare, din nisipul
Atâtor zeci şi mii de molecule
Ce nu pot fi de nimeni numărate
Dar au, acolo, sus, şi ele-un nume
Eu mi-aş putea. răni... integritatea

Dar rostul nostru-aici e de-a muri
De-a nu purifica sufletul meu în două
Căci jumătate-i spre a suferi
Iar alta-i pentru-o lume pură nouă
Promisă..... într-o zi

Tatăl trimis-a Fiul ca dovadă...
Exemplul lui să fim şi să luptăm,
De Duhul Sfânt să fim tot mai aproape

Şi tot ce-i rău în noi să aruncăm
Voinţă avem? E de ajuns... Priveşte...
Întinde-ţi mâna către Tatăl Tău
Căci El te va susţine în credinţă
Şi-atunci nimic nu o să-ţi pară greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge în inima mea...

Il pleut doucement sur la ville -
Arthur Rimbaud

Plânge în inima mea
Cum plouă peste oraş;
Ce-i tristeţea aceasta grea
Răul ce inima-mi ia?

O, dulce murmur de ploaie
Pe acoperişe şi-n zare!
În inima ce se îndoaie,
O, cântecul, murmur de ploaie!

Plânsul noimă nu are
În inima ce mi se frânge.
Ce? Nici o trădare?
Jalea noimă nu are.

Un chin e fără măsură
Să nu ştii de ce,
Fără iubire şi ură,
Suferi peste măsură.

poezie celebră de Paul Verlaine din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găinăreasa se ceru şi ea de la bucătăreasă. Şi căpătând voie se duse, ca şi întâi, îmbrăcându-se în hainele cu mărgăritare. Se prinse în horă, iarăşi lângă fiul împăratului. Până seara nu jucă cu altul, decât numai şi numai cu dânsul. Când dete în amurg, ca şi de la rând, ea pieri. Să se prăpădească fiul împăratului de părere de rău că o pierduse. Nu-l mai încăpea locul. O căuta prin toate părţile, dară ia-o de unde nu e! Se întoarse dară cu inima zdrobită. Un fel de lâncezeală îl coprinse. Găinăreasa, îndată ce se întoarse acasă, iute, iute, se îmbrăcă iarăşi cu pielea de măgar, şi căuta de găini cu voie bună şi tot cântând. Mai trecu ce mai trecu, şi iarăşi fu chemat împăratul la o nuntă a altui împărat. El se duse iarăşi cu fiul său. Se ceru şi găinăreasa în ziua aceea. Dară bucătăreasa nu mai voia să-i dea drumul. Abia, abia, după multe rugăciuni, şi cu făgăduinţa de a nu se mai cere niciodată, se înduplecă bucătăreasa a-i da voie. Se îmbrăcă deci în hainele sale cele cu diamante, şi zicând vorbele cele ce o ascundeau de la ochii oamenilor, ea se duse şi se prinse în horă iarăşi lângă fiul împăratului. Acesta, cum o văzu, îi veni inima la loc, fiindcă fata cam întârziase. Fiul împăratului juca ce juca, şi tot se uita la dânsa, parcă o tot pierdea din ochi. Şi în adevăr avea şi ce vedea.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume pre... nedestinat

Trăim captivi de sine,
Nici chip n-am comandat...
Suntem pasaj predestinat!
Alegem doar ce-i rău... de ce e bine.

Ne naştem în alţi ani,
Nu cei voiţi de noi...
Putem fi unul, sau, sunt doi.
Putem sta în oraş ales, dar tot... ţărani.

Nu suntem întrebaţi...
Să fim... băiat sau fată?
Ieşim, nepregătiţi... deodată.
Nu noi alegem ce s-avem şi să fim... fraţi.

Iubim, apoi albastru...
Dar nu ne-alegem ochi.;
Ursita-i simplu... un deochi.
Alegem de-a cădea, sau să zburăm... măiastru.

La piele avem culoare,
N-am stabilit-o noi!
Aşa ne vom întoarce-n lumea de apoi;
Doar suflet, negrul alb alege... şi onoare!

IQ avem genomic
ADN-eu unicat...
E testul de inteligent, sau de păcat...
Rămâne a fi un complicat, sau... ergonomic.

Răspundem "tic", la nume
Ce-i pus aleatoriu
Şi crezi, că el te va crea notoriu;
Îţi construieşti în jur, un fals... renume.

E-o şansă drum de asfalt;
E vale, plat sau deal...
Munceşti, crezând în ideal,
Dar alţii hotărăsc, nu tu... cât este de înalt.

Nici ţara nu-i a ta,
E-o simplă întâmplare;
E-acelaşi loc din vremuri seculare...
E loc de rădăcini... de ele nu te poţi îndepărta.

Există un singur cert...
Căci sigur vei pleca!
Nici data, nu o poţi determina...
Decât de hotărăşti tu singur... sau cu un expert!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea are o mie de ochi [The night has a thousabd eyes]

O mie de ochi noaptea are,
Ziua de unul doar dispune;
Însă lumina lumii moare
Atunci când soarele apune.

O mie de ochi mintea are,
Inima unul doar păzeşte;
Însă lumina vieţii moare
Atunci când dragostea păleşte.

poezie de Francis Bourdillon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca Isus din Nazaret

Nu pe-a mea înţelepciune
Eu viaţa îmi zidesc
Ci pe-a Lui Isus Sfânt Nume
Lui fiinţa-i dăruiesc

Prin credinţa în Hristos
Îmi zidesc mereu fiinţa
Şi eu umblu aici jos
Trăind viaţa şi credinţa

Numai El este lumina
Care ni s-a dăruit
Să ne fie-ntodeauna
Comoară şi mărgărit

Nu-i nimeni în Univers
Ca Isus din Nazaret
El de Tatăl cel ales
Să ne dea la viaţă drept

Numai El e îndurarea
Viaţa fără de hotar
El e Uşa şi salvarea
Fericirea dată-n dar

Doar Isus e Adevărul
Stânca vie a mântuirii
El în viaţă ne e ţelul
Domnul vieţii şi-al iubirii

Numai El şi azi ne ţine
Curaţi sfinţi şi fără pată
Să trăim cum se cuvine
Fii ai veşnicului Tată

Nu pe-a mea înţelepciune
Mă reazim pe acest pământ
Nici pe vr-un lucru din lume
Ci pe-al vieţii Sfânt Cuvânt

În Hristos eu mă încred
El îmi este Domn şi Mire
De aceea nu mă pierd
Căci Isus este iubire

Mâna Lui doar mă conduce
Şi viaţa îmi oferă
Chiar prin jertfa de pe cruce
Să trăiesc o nouă eră

Căci Hristos îmi e comoară
Aici cât eu mai păşesc
El la ape mă coboară
Numele să i-l cinstesc

Nimeni nu mă înţelege
Şi nu-mi face viaţa vis
De sine ca să mă lege
Ca să intru-n Paradis

Doar Isus Hristos Mesia
El mă leagă şi mă ţine
Să îmi fie bucuria
Şi viaţa care vine

Nu e nimeni nici n-a fost
Altu pe acest pământ
Să fie omului rost
Să-i dea viaţă-n cerul sfânt

Nimenea n-are putere
Decât Mesia — Hristos
Să ne ducă-n alte sfere
Sus în cerul glorios

Doar Hristos este viaţa
Harul sfânt al vieţii noi
El ne spală dimineaţa
Şi prin rouă şi prin ploi

Unde-i Isus e lumină
Dar Hristos unde lipseşte
Plini sunt oamenii de vină
Căci nimic nu-i curăţeşte

Prin Isus suntem spălaţi
De păcat — nelegiuire
Doar prin El suntem curaţi
Şi-avem pace — mântuire

Numai El ne-ntinde mâna
Martorul cel Credincios
Ne dă harul şi lumina
Domnul Vieţii — El Hristos

El ne ţine şi ne leagă
Numai de a Sa Fiinţă
Să trăim viaţa-ntreagă
Prin iubire şi credinţă

Nu mai e nimeni sub soare
Să ne ajute ca Hristos
Toţi în Numele Lui mare
Să trăim aici frumos

Doar Hristos ne e menirea
Harul sfânt al vieţii noi
Ce ne dă nepriănirea
Şi-a vieţii sfinte ploi

Numai El ne înţelege
Să fim sare şi lumină
El viaţa ne-o alege
Ca pe palme să ne ţină

În Isus şi pentru El
Viaţa nostră o trăim
Pe-al vieţii veşnic Miel
Pururea noi îl cinstim

Evanghelia Lui vie
Ne este doar Îndreptar
Şi cu ochii-n veşnicie
Ne zidim prin al Lui har

Căci Isus e îndurarea
Şi lumina mântuirii
Numai El este salvarea
Din prinsoarea crud-a firii

Tatăl Sfânt doar ni l-a dat
Ca Domn şi Mântuitor
Fie-n veci glorificat
Al nostru veşnic Păstor

Fie-i slavă şi mărire
Tatălui din veşnicie
Căci în marea Lui iubire
Ne dă viaţa veşnic vie

Glorie dar Lui Mesia
Cântă-i Mirelui cel Sfânt
El ne este bucuria
Al Lui Dumnezeu Cuvânt

Slavă cinste şi onoare
Tatălui şi Lui Hristos
C-am primit şi noi salvare
S-avem cerul glorios

Şi cu Domnu vom trăi
Pe pământ şi-n veşnicie
Noi copii doar îi vom fi
Cinstea salva — a Lui fie

Să-i aducem dar mărire
Celui Sfânt şi Prea Înalt
Căci în marea Lui iubire
Chiar pe Fiul Lui ne-a dat

Laudă dar Lui Mesia
Cu toţi azi să îi cântăm
Căci ne oferă-mpărăţia
Haideţi fiinţele să-i dăm

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 mai 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viţelul de aur

Abia primiseră porunca
Dar ei tânjeau de dor de lume,
Şi-au început îndată munca
De-a face-un chip acelui Nume.
Viţel de aur? Un pretext!
Căci zeul lor era plăcerea:
Mâncăruri, băuturi şi joc,
Şi muzica şi despuierea...

Tu, Aharon, acolo-n frunte,
Ce explicaţii bâiguieşti?
Ia-ţi cupa plină cu cenuşă
Şi-n jale să te pocăieşti!

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce se hrăneşte omul cel nou

(După câteva gânduri de T.C. Upham)

Să nu aştepţi să vezi putere sfântă în viaţa-n care "eu" şi "mine" mai trăiesc,
Unde-i iubire numai pentru sine, dar ca să sufere sau ca să moară se feresc.
Aşa după cum nu aştepţi să vezi rodire de la un grâu ce nu l-ai semănat,
Să nu aştepţi nici roadă vieţii de sfinţire, unde viaţa veche nu ai îngropat.

Zoreşte deci şi dă-o-n grabă morţii, prin pironirea eului pe cruce
Şi vei găsi comori nebănuite, numai atunci când tu le-ai socotit pierdute.
Căci viaţa-n care eul şi firea lui cea veche n-au fost înjunghiate şi puse în mormânt,
Sămânţa învierii nu va avea de unde să încolţească, dacă nu-i mortul în pământ.

Să ştii: orice durere şi-amaruri înghiţite nu sunt decât putoarea fiinţei tale vechi,
E mortu-mbălsămat ce-l strângi cu drag la piept, în loc să-l laşi acolo, în groapa lui de veci.
Căci firea ta cea veche şi eul tău cel vechi sunt cuiul lui Pepelea, pe care vechiul şarpe,
Când ţi-e mai dragă lumea, atunci el îşi atârnă produsul lui ce-mparte miros şi iz de moarte.

Şi vrei să ştii concret ce-i "eu" şi "fire veche"? E timpul tău cel liber pe care-i cheltuieşti
Cu lucruri nelegate de cer şi de Isus; sunt banii tăi ce-i dai pentru plăceri lumeşti.
Şi este de asemeni şi ceea ce nu faci pentru nevoia celor din juru-ţi şi din lume,
E tot ce faci sau nu faci, pe care Dumnezeu ştii bine că n-ar pune însemn cu sfântu-I Nume.

Să nu uiţi deci că vine în inocente haine, ba chiar îţi va apare că e binevenit.
Dar întrebarea nu e cum este-n aparenţă, ci: care-i obârşia? De unde a sosit?
Iată deci cheia vieţii şi-a fericirii tale: viaţa nouă creşte din moartea celeilalte.
Grăbeşte deci de-ngraşă pământul vieţii noi, dând voia ta cea dârză, mereu, mereu la moarte.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutaţi doar Adevărul

Oile Mele ascultă glasul Meu
Şi ele vin azi după Mine
Oricât e drumul lor de greu
Se luptă toate azi mereu
Doar Mie să mi se închine

Pe munţi pe dealuri şi-n păduri
Aleargă oile-n păşune
De vrei cu Mine să te bucuri
Nu doar de formă şi-n frânturi
Ci doar Cuvântul Sfânt cum spune

Oile Mele-mi ascultă glasul
Şi-n pace pasc în urma Mea
Ţinând cu Mine toate pasul
Odihna-n sine şi popasul
Şi vremea când este mai grea

Căci Eu de grijă azi le port
Ca să trăiască-n sfinţenie
Şi-n veşnicie cum socot
Privind spre ceruri peste tot
S-ajungă toate-n veşnicie

Căci Eu sunt Calea şi Viaţa
Şi harul sfânt al vieţii noi
Şi lor — Eu îmi descopăr faţa
Ca să topesc din ele gheaţa
Le vreau pe toate-a Mele oi

Căci Eu — doar Adevărul sânt
Lumina Sfântă pe cărare
Şi sunt al vieţii viu Cuvânt
Trimis de Tatăl Meu Cel Sfânt
S-aduc viaţă şi-ndurare

Lumina oamenii s-o vadă
Cum luce sus în Univers
În Tatăl Sfânt să se încreadă
Pe Calea Mea cu toţi să meargă
Căci Eu de-a pururi i-am ales

De aceea Eu vă sfătuiesc
Să căutaţi doar Adevărul
Eu Însumi ca să vă cresc
La sânul Meu să vă primesc
Şi să vă fiu de-a pururi ţelul

Trăiţi de azi neprihănirea
Şi pacea sfânt-o căutaţi
S-aveţi în Mine dar iubirea
Şi-n ceruri sus toţi moştenirea
Căci îmi sunteţi surori şi fraţi

Ţineţi dar dreaptă azi cărarea
Trăind Cuvântul viu şi Sfânt
S-aveţi parte de-ndurarea
De mila sfântă şi iertarea
Acea descrisă în Cuvânt

Veniţi — veniţi acum la ape
Şi vin şi lapte cumpăraţi
De Mine voi să fiţi aproape
Şi Duhul Sfânt să vă adape
Cu El fiind dar botezaţi

Căci Eu sunt Domn şi Dumnezeu
Scriptura Sfântă cum descrie
Să împliniţi mereu — mereu
Chiar de uneori vă este greu
Cuvântul Cel din veşnicie

Veniţi acum la apa vie
Scriptura Sfântă dar vă cheamă
Căci Eu vă vreau în veşnicie
Vă dau şi har şi Pâinea vie
Luaţi Cuvântul Sfânt în seamă

Căci Mirele cel Sfânt revine
Pe nori El Însuşi să vă ia
În ceruri sus în slăvi divine
Credinţa sfântă doar vă ţine
Ca voi să fiţi mireasa Sa
10-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor de dragoste rănită

Am crezut că mă iubeşti,
Am crezut că mă doreşti,
Dar tu cu cuvinte reci
Sufletul îmi răneşti!

De-ai şti, iubite, cât de rău
Mă doare rana sufletului meu,
Şi ca o floare mă ofilesc,
O, cât de mult, iubite, eu te doresc!

Căci eu te iubesc
Cum alta nu te va mai iubi,
Şi alături de tine vreau să fiu
Pănă când moartea ne va despărţi.

Mi-ai spus că sunt cea mai iubită,
Că sunt a ta dulce ispită,
Dar acum mă laşi singură,
Să mor de dragoste rănită.

poezie de Vladimir Potlog (6 decembrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!