Pomul vieţii

Creşte-o frunză, apoi alta
Până coroana e gata,
Creşte floare lângă floare,
Rodul vieţii este mare.

Pomul vieţii suntem noi,
Creştem presăraţi cu ploi,
Şi cu ploi, şi cu lumină
În a Raiului grădină.

Printre Evele frumoase,
Veşnic tinere, focoase,
Ne tot dăm, facem ocheade,
Le-avem sub pom cu roade,

Că nu-i şarpe de-ncercare
Să fie cu supărare,
Suntem oameni şi dorim
Cât e raiul să iubim.

Domnul vrea şi ne-nţelege,
Nu ne lasă steaua rece,
Doar poruncile-i şi dorul
Dau iubirii sensul, zborul.

Chiar de cade-o frunză, alta,
Pân' coroana toamna-i gata,
Alte flori vor creşte-n floare
Primăvara viitoare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul anotimpurilor

Salbă albă de mărgele
Şi păianjeni de lumină,
Dans de fluturi şi de stele,
Paturi reci de muselină,
Flori de gheaţă la fereastră,
Zarvă-n cer şi pe pământ,
Pâlpâiri de foc în casă,
Ori colindători cântând...

Apoi vrajă, ce minune!
Peste-un petec de ninsoare
Prind în vise să adune
Ploi de gâze şi petale...

Cu cercei de jad, deodată,
Ştrengăriţă, bat-o vina,
Tânără şi-mbujorată
M-a întâmpinat vecina,
Vânt de taină şi lumină,
Mângâiere de petale,
Zare de surâsuri plină,
De iubire şi de floare...

Primăvara – anotimpul
Naşterii şi-al împlinirii,
Înnoirii îi e timpul,
C-au dat mugurii iubirii.

Mierea curge-n cofa vieţii,
Sărutări de maci în floare,
Grâul copt al tinereţii,
Tril de păsări, sărbătoare,
Univers fertil, lumină,
Pâine rumenă-n cuptor,
Soarele arzând şi... tihna,
Goana călătorilor...

Vara – şevaletul vieţii,
Viaţă aduce lumii, parcă,
Gustă-i roadele, copile,
Hai, gărbeşte-te! Încearcă!

Deodată-n rugi se-apleacă
O fecioară despletită.
E urâtă! Ei... Şi dacă?
Chiar şi ea trebui iubită!
Cu ghiozdan şi cu fustiţă
Strânge rodul de cuvânt.
Ce cuminte şcolăriţă!
Ne aduce ploi şi vânt...

Plete, bătrâneţi, amaruri,
Şi recolte sub armură...
Toamna ne aduce daruri
În hambare, pe măsură!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea care creşte

Ploi de flori şi ploi de stele
Peste noi trec rând pe rând,
Cu miresme şi lumină
Îl primim pe Domnu-n gând.

În belşug şi-n sărăcie,
În mocirle şi-n icoane
Trece firul vieţii noastre
Cu virtuţi şi cu slogane.

Numai tu ca om, în tine
Stai cu Domnul, pui la cale
Rolul ploilor cu stele,
Urci pe culmi, cobori în vale.

Şi-n lumina-mpărăţiei
Unde ţara se-nnoieşte,
Pui armuri obişnuinţei
Sub o cruce care creşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul vede, Domnul iartă

Crini şi trandafiri, flori multe
Râd privirii tale-n curte,
Dintr-un colţ ascuns, pe bune,
Eu te caut printre rune.

Tu zâmbeşti, la cine oare,
La un mugure de floare?
- Nu fi hoţ, te-am observat
Când te-ai strecurat prin gard!

Hai în casă, la răcoare,
Soţul e în depărtare,
Eu sunt singură şi mor
De dragoste şi de dor!...

Crini şi trandafiri, flori multe
Au ascuns iubirea iute
Şi fără nici un păcat
Raiul ne-a înmiresmat...

Eu te caut printre crini
Scumpă floare din vecini
Cu dragostea înfocată –
Domnul vede, Domnul iartă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare

Cum ai curaj să rupi o floare?
Ştiind că nu poţi fi ca ea,
Pe tine oare nu te doare?
Sau te-ai născut ca să fii rea?

Şi o separi de lumea vieţii,
Şi-i dai un loc în vaza ta,
Şi la debutul dimineţii,
O-arunci pe geam şi vrei alta.

Te-ntreb acum de-ai fi tu floare,
Ai vrea să fii de împrumut?
Cât ai parfum, cât ai culoare,
N-ai vrea?... să ştii nici eu n-am vrut.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea

chiar si o floare,
chiar peste o zare,
chiar sub luna,
chiar printre nori,
chiar in zori,
chiar daca-s ploi,

chiar daca
nu mai suntem noi doi

floarea creste.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o frunză cât o ţară

Pe o frunză cât o ţară
Creşte mare o omidă,
Ronţăind dulce hotar
Vrea cu aripi s-o cuprindă.

Fluture duios devine,
Zboară ţanţoş pe sub nori,
Peste zări, în altă ţară
Uitând fraţi, uitând surori.

Şi cum frunza-i cât o ţară
Şi ţara e cât o frunză,
Dorul devine amar:
Un descânt de buburuză.

Timpul ronţăie la toate
Ca omida din poveste,
De tânjeşti în zbor să fii
Frunza cade, nu mai este!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu-mă-uita...

Uitării nu te-oi da nicicând
Îmi eşti în suflet dulce floare
Ce-mi mângâie tăcerea blând
Acoperind-o cu petale.
Şi de ţi-oi curge-n ploi mărunte
Într-o fântână mă adună
Lipeşte-ţi tâmplele cărunte
De gura mea sub clar de Lună.
Te-oi săruta. Sărut-poveste
Făptura ta să se-nfioare
Iar floarea aceea după creste
Să se înalţe– vâlvătaie.
Apoi, topiţi, vom fi culoare
De catifea va fi pictura.
Şi-om povesti că dorul doare
De nu-i cunoşti căutătura.
Uitării nu mă da nicicând
Chiar de m-oi pierde printre stele
Te-oi lumina în vis şi-n gând
Floare cu suflet, a vieţii mele.

poezie de Diana Olteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cred...

Nu-s un agent federal din dosarele x,
Nu-mi rezem nici raţiunea pe un crucifix,
Cred în ce vreau, în ce simt că există,
Sunt o fire morala nici chiar ateistă...

Universul e arta din care consist,
Infinitul mă face să fiu realist,
Mă cuprind elemente geometrice-n miez,
Transformate în gânduri, în iubire, în crez...

Să citeşti printre rânduri nu nebun să mă faci,
Suntem lumi paralele, suntem roci şi copaci,
Suntem ceea ce facem, unii marionete
Şi convingete-n viaţa pe alte planete...

Caută şi vei afla nu-s simple cuvinte,
Umblă în adâncul tău de luare aminte,
Dă frâu liber vigoarei şi sparge pereţii,
Cu toţii creştem în noi o floare a vieţii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 ianuarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul de apoi

Am îngenuncheat pe-un mugure de floare
Cu ochii spre lumina ce venea din cer,
Pământul era reavăn de vise după ploi,
În mine gândul musteşte de noroi.

Se poate să m-acuze c-am strâns la pieptul meu
Statuia ce vorbeşte-n secret cu Dumnezeu?
C-am încălcat principii şi Biblia citită
În genunchi de ea, spunând că nu-i iubită?

Cum să-mi spăl păcatul ce s-a-nfiripat
Sub sceptrul plin de viaţă supus unui bărbat?
Să fiu în veacul tandru pierdut printre femei,
Lunecând aiurea chiar şi în ochii ei?

O, Doamne, te invoc arzând de umilinţă,
Arată-i că-n genunchi îi cer îngăduinţă!
Nu-s crud, nu-s uşă de biserici,
Nu-s gol de demnitate, n-am suflet de eretici!

Sunt doar căzut în patima fierbinte
Să iubesc femeia c-o clipă înainte,
În Biblie se spune, Doamnă, nu-s poveşti,
Aproapele iubeşte-ţi şi să nu preacurveşti!

Asta nu-nţelege, în ochi dacă îmi sare
Din strânsura vieţii "o prea frumoasă floare",
O înconjor cu ochii, cu inima discret,
O pun între poeme ca muză pe tapet!

Astă-i crima vieţii pe care tot o fac,
Să las în lumea largă florile-n copac?
Mai bine stau, îngenunchez la dânsa
Cu licăr de speranţă după ce tristă plâns-a.

Mai bine-o iau de mână în lumea care arde
Iubirile în şoaptă pe mii de bulevarde,
Îndrăgostiţii toţi vor visa precum noi,
Iubirea, fericirea şi Raiul de apoi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cade câte-o frunză...

Mai cade câte-o frunză ruptă,
Din pomul şi aşa prea gol
Şi în căderea ei foşnită
Mor visele strânse în stol.

Mai cade câte-o frunză verde,
Copacul este întristat,
E-atât de gol că nu ai crede
C-a fost cândva cel mai bărbat.

Mai cade şi câte o creangă,
S-a rupt din uscăciunea ei,
Lăsând coroana prea beteagă,
Lăsând mai rare flori de tei.

Mai cade câte-o frunză udă,
Înlăcrimate dimineţi,
Vântul când trece nu ascultă
Povestea ei cu ochii beţi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te nasc în mine rază de-nceput

Iarna-n frunză verde se dezgheaţă
Când ne-mbrăţişăm de dimineaţă.
Ne salutăm cu ochii larg deschişi,
De frumuseţea lor suntem cuprinşi,
Tu îi porţi, eu ştiu că-mi aparţin,
Dăruiţi îmi sunt de sfânt destin!

Frumoasa mea, frunză lipită-n geam,
Rămâi aşa, în suflet să te am,
În inimă să-ţi port poza ta vie,
Să îmi fii cânt de aripă târzie.
Te-mbrăţişez, frumoasa mea de vis,
Te răpesc din largul necuprins,
Zbor spre tine, ca să-ţi fiu aproape,
Peste-ncercări, peste adânc de ape.

Te nasc în mine rază de-nceput,
Floare răsărită în inima-mi de lut,
Amestecată-n sânge cu tărie
Pe treapta vieţii, rod de poezie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândră floare, dulce floare

Te-am văzut prin geamul vieţii
Mândră floare, dulce floare,
Aduceai zâmbet de soare,
Rouă-n roua dimineţii.

Te-am întâmpinat zâmbind
Şi te-am adunat la piept,
Ai crezut că sunt şiret
Când îţi şopteam bâlbâind.

Tu cu irisul fierbinte
Mi-ai potrivit joaca firii
Şi în pacea fericirii
Mi-ai spus câteva cuvinte.

Am surâs, semn de mirare,
Am jurat în joc ghiduş
C-am să urc făr' lunecuş
Cu tine în nalta zare.

Te adun şi-n vis la piept
Încercând mereu, mereu,
Zborul lung spre Dumnezeu –
Tu, floare şi eu, poet.

Geamul vieţii se deschide
Zâmbet dulce m-a cuprins,
Zboru-n mine s-a aprins,
Prin tine culoare prinde!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie de iubire, ca de aer

Avem nevoie de iubire, ca se aer,
Căci n-am fost învăţaţi
Cum să iubim frumos,
Crescut-am ca florile între spini,
Printre suspine adânci
Si aplicaţi cu capetele in jos.

Avem nevoie de iubire ca de aer,
De îmbrăţişarea ei divină,
Eternă floare vie, fără de pereche,
Azi în cotidian aproape o străină, bezmetică după noi senzuri...
Mergând prin ploi confuze,
acide si fără de lumină.

Avem nevoie de iubire, ca de aer,
De toate esenţele ei înălţătoare,
Minuni cu vectori in valori măreţe;
Azi flămânzi după diverse, needucati cum suntem,
Orbecăim aiurea în marea-i căutare.

Avem nevoie de iubire, ca de aer,
Doar ea dă frumuseţe vieţii cu adevărat,
Să curgă din ochii lumii
Doar lacrimi de fericire,
Când ocolim marea sensurilor false,
Moartă mare, ce firea iubirii a denaturat.

Avem nevoie de iubire, ca se aer,
Iubind, spiritul iubirii îl vom înălţa,
Si Veşnicia fericirii va semna
În cer si pe pământ
Pacea în lume si armonia,
nemurirea.

poezie de Valeria Mahok (7 august 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun de vis!

În geana zării se arată
Şi se îndreaptă către noi
O stea albastră, minunată,
Vestind în lume vremuri noi.

În staul, în vârtejul ceţii,
Îl încălzesc pe cel mai drag
Chiar lighioanele vieţii,
Pe nou născut sub falnic steag.

Este Hristos adus de Domnul
Ca să ne ierte de păcate,
Să ne arate care-i pomul
Purtând în rod semne trucate,

Să ne arate cum e bine
De a ajunge-n Raiul Rai,
Cum să avem zile senine
Cât ne-nchinăm pe falnic plai.

Deşi trăim şi românim
Chiar în Grădina Maicii Lui,
Eu vă doresc şi ne dorim
Crăciun de vis ce-n lume nu-i!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Mi-e dor de tine frunză verde
Din primăvara ce s-a dus,
Mi-e dor de tine şi se vede
Că-s ofilită spre apus.

Mi-e dor de tine frunză verde
Şi de mai crede doar puţin,
Ai înverzi în iarna unde
Eu am albit şi-am părul lin!

Te rog, revino frunză verde,
Ajută-mă să fiu copil
Şi te-oi uda cu apă rece
Şi ţi-oi cânta un vesel tril!

E toamna mea în multe ape
Şi-s în noroiul ăstei vieţi,
Te rog, revino frunză verde,
Ridică-mi mările de poţi!

Mi-e dor de tine frunză verde,
De primăvara mea cu flori,
Aş vrea să vii şi nu mă pierde
În tainicele tale zări!

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub iarba câmpului

Am pus să moară-n umbră, într-o carte
Pe care-o ştiu cuvânt după cuvânt,
Petale vii şi tinere de flori, –
Să-mi mai aduc aminte uneori
De cei plecaţi departe,
De cei ce nu mai sunt.

Şi răsfoind cu mâini şovăitoare,
Într-un târziu, de dorul nimănui,
Din cartea veche-mi cade-o floare:

Suntem mereu tot mai puţini sub soare,
Şi tot mai mulţi sub iarba câmpului...

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Siamezi în iubire

Ia-mi inima în dinţi
Din sângele iubirii,
Fluturii tresaltă
Pe-aripa amintirii.

Suntem o contopire
De raze printre flori,
O dulce ciocolată
Sărutului din zori.

Ne mângâie romantic
Semnele trupeşti
Atât cât râul vieţii
Ne poartă în poveşti.

Ia-mi inima în dinţi,
Suntem doi siamezi
În constelaţii unde
Doar tu ştii să visezi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul vieţii

Omu-i frunză frunza-i om
Trece vremea si se duce
Timpu îl pune la răscruce
Omul nu mai este om
Frunza nu mai este-n pom
Fericit tu vrei omule să fii
Viata multe îţi va daruii
Ea îţi da mereu un semn
De tot ce ntalnesti sa nu te temi
Viaţa ce o trăieşte un om
O frunză agăţată-n pom
O primăvară veselă se iveşte
Si tot pământul după o iarna
Se-ncălzeşte la viaţă ne trezeste
Si mugurul se arată in luna lui april
Zâmbet pe chipul vesel de copil
Acum in luna caldă de april
Apare frunza verde n pom
Inveseleste orice suflet din om
Iubeşti soarele si vântul zăpăcit
Si fetele ce stau la umbră de nuc răstignit
Aduc prânzul omul la plug
Iar vara frunza i fericită si omul si ea
Iubeste viaţa si este iubită
De multe ori se scutură de vânt
Se apleacă până la pământ
Si toamna apare printre nori
Atinge frunza cu stropi grei si ploi
Suiera un nebun de vânt
Se scutură si frunza verde zace
Căzută galbenă pe pământ
Trece grăbit timpu-n zbor
Frunza galbenă-i sfărâmata de picior
Si vine primăvara blândă luminoasă
O alta frunză mai frumoasă
Un om se duce o frunză cade
E o rotaţie a ciclului divin
Un mugur nou apare-n primăvară
Un prunc se naste devine bărbat
Un ciclu al naturii repetat
Este de mii de ani lumină neîncetat
Nu poate fi schimbat
Cu toate că de mult
omul a încercat
Dar bunul Dumnezeu ne-a iertat de acest mare păcat
Ciclul vieţii nu poate fi schimbat!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori, flori, flori

Când vremea se încălzeşte
Toate plantele-nfloresc.
Atunci natura ne zâmbeşte
Cum oare să n-o iubesc?
Prima floare ce-nfloreşte
Este ghiocelul.
Când zăpada se topeşte
Îşi arată clopoţelul.
În culoarea cerului senin,
Viorelele-nfloresc.
E semn că păsările vin
Din nou pe plaiul românesc.
Apoi, zambila albastră
Cu laleaua se întrece,
Care, cum să stea în glastră
Şi să bea din apa rece.
Când mijeşte soarele
Regina nopţii se închide.
Desfăcând petalele
Altă floare se deschide.
Trandafirul dă în floare
În alb, roşu sau gălbui.
Te-ndeamnă să rupi o floare
La ureche să o pui.
Crinii-s ultimi din toate
Florile care-nfloresc.
Fără ei, zău, nu se poate,
Doar sunt din neamul regesc.
Cu gladiola împreună
Şi crizantema de toamnă
Într-un covor se adună
Şi la viaţă te îndeamnă.
În straturi multicolore,
Cu parfumuri diferite,
Toate cu nume sonore,
La femei sunt oferite.
Şi copacii înfloresc,
Unul câte unul.
Liliacul cel domnesc
Este totdeauna primul.
Apoi ceilalţi pe rând,
Flori frumoase îşi desfac.
Printre ei te plimbi cântând
Cu omul care ţi-e drag.
Ultimul este salcâmul,
Pomul care înfloreşte.
Zboară în văzduh lăstunul,
Vara lungă o vesteşte.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!