O, cer senin

O, cer senin,
tu nu eşti zeu,
dar poţi să te cobori în noi cu-aliură înzeită
tu eşti ocean fără de fund murmurând înseninări,
sau eşti cineva care vrei să ne încurajezi zborurile
şi să ne-nalţi mai presus decât tine;
tu, pasăre albastră cu penaj înstelat,
ritmând în zbor muzica norilor,
ecran uriaş pe care zodiile ne proiectează,
glumind sau nu, umbrele viitorului,
ale fiinţei şi nefiinţei.- ale bucuriilor şi ale suferinţelor;
o, cerule senin şi înalt,
iată-mă, ameţesc privindu-te până la lacrimi,
ameţesc de albastrul tău, de aurorele tale boreale
dansând graţios cu fluturări de draperii policrome
în care îmi scald spre purificare gândurile,
limpezindu-mi faţa de lacrimi şi sufletul tot -
o, cerule nesfârşit, cer nestatornic,
cu încruntări cenuşii uneori,
alteori cu franjuri negre de doliu,
vorbind în tunete şi scuipând peste noi fulgere,
certând mânios pământul cu bice de foc,
fără să-ţi mai răspundă cineva cu săgeţi
trase în carele norilor tăi;
cer cumplit, cer îngândurat de suferinţele noastre,
tulburat adesea
de furtunile noastre exterioare ori invizibile,
dar iarăşi senin când sufletul nostru liniştit e ca tine -
atunci în lumina şi-n adâncimea ta mă-nalţ, încălzindu-mă,
în tăcerea razelor tale blajine.
Ochi albastru al Universului,
cer senin, cer omenesc,
eşti tu oare ordinatorul din transcendentul astral?
Eşti tu măreaţa cortină care ascunzi sfinţenia lumii de dincolo?
Eşti tu computerul uriaş, cristalin, care ne înregistrezi
toate faptele noastre trecute - bune şi rele -
programând pe cele viitoare, cum astrologii încă mai cred
şi cum noi încercăm temerari să te programăm,
parcelându-te în zborul năzuinţelor noastre
infinite ca întinderea ta?
Eşti tu o poartă spre eternitate?
Sau... nimic din toate-acestea...
O, cerule senin, oglindă a gândului meu,
aburit de norii durerilor mele,
drum de extaz al viitorului terestru şi extraterestru,
mormânt de zei şi monument de speranţe,
leagăn de cristal al cutezanţei omeneşti,
trăiesc sub clopotul tău albastru cu limbă de soare,
muncesc vibrând pe hotarele viselor noastre albastre,
pe care le mângâi cu flăcările muzicii tale albastre,
în albastrul binecuvântărilor largi,
nesfârşit de albastre...

poezie de Cristian Petru Balan (19 februarie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti cel mai mare dar

În stele, în noapte tu eşti partea bună,
Mă bucur, cănd nu e furtună.
Eşti ceva bun pentru sufletul meu,
Eşti gândul în iarnă ce nu mă lasă la greu.
Eşti liniştea ce-mi dă aripi în patima nebună,
Albastrul nesfârşit într-un amurg din strună.
Eşti etenul răsărit, când viaţa m-a înfrânt
Şi mă minunez de-am început să cânt.
Tu cu felul tău, eu vreau să-ţi mulţumesc
Şi nu te las să pleci, simt că din nou trăiesc.
Simt din nou bucuria şi o simt din plin,
Că din ninsoare şi vânt eu văd doar senin.
Văd aşa cum eşti, ca cel mai mare dar
Şi vreau să nu fie viaţa în zadar.

poezie de Eugenia Calancea (4 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti apogeu şi preludiu. Atingeri care freamătă, urlă din adâncuri de sine însetat de linişte orgasmică. Ştiu când mă implori să mă opresc şi să continui. Fără cuvinte! Eşti cine vreau să fii, privindu-te într-o fărâmă de albastru senin. Nu spune nimic. Nu risca să te asemeni cu oricine, fără esenţă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Unde nu-i libertate
tu eşti libertatea
Unde nu-i cinste
tu eşti cinstea
Unde nu-i căldură
apropiere de la om la om
tu eşti apropierea şi căldura
inimă a lumii fără inimă

Buzele tale şi limba ta
sunt întrebare şi răspuns
în braţele tale şi-n poala ta
e ceva ca liniştea
fiecare plecare de lângă tine
se-ndreaptă spre revenire
Tu eşti un început de viitor
inimă a lumii fără inimă

Nu eşti articol al credinţei
şi nici filosofie
nu eşti regulă şi nici posesie
de care să mă ţin
Tu eşti om viu
tu eşti o femeie
şi poţi să greşeşti să te îndoieşti şi să fii bună
inimă a lumii fără inimă

poezie de Erich Fried
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg către cer

Tu eşti viaţa şi Dumnezeul meu viu
Tu eşti fericirea de-acum
Cu îngerii-n ceruri m-ai pus să fiu
Tu, Doamne, eşti singurul drum.
Nicicând fără Tine să zbor n-aş putea
Nimic fără Tine nu sunt
Alerg către Tine pe-o rază de stea
Purtată pe aripi de vânt.

Tu eşti Dumnezeul puternic şi drept
Nimic fără Tine eu nu-s
Mi-ai pus o credinţă şi-o inimă-n piept
Iubire prin Domnul Isus.

Alerg către cer
Alerg către cer
Spre Tine, o, Doamne Isus
Mi-e sufletul plin
De-al zilei senin
De tot ce în dar mi-ai adus...

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti superbă, eşti o perlă

Lumina privirii tale
m-a uimit cu strălucirea.
Tot mai des îţi ies în cale
să primesc şi eu iubirea.
Tu eşti mai strălucitoare
decât luna de pe cer.
Chiar şi razele de soare,
când apari, pălesc şi pier.
Eşti superbă, eşti o perlă.
Întruchipezi frumuseţea.
Tu eşti cântecul de mierlă
care cântă tinereţea.
Nici cea mai frumoasă zână
lângă tine nu rezistă.
Peste toate eşti stăpână.
Ca tine, nu mai există.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti, sunt!

Eşti,
fără să-ţi invoc fiinţa.
Îmi locuieşti sufletul
cu plinătatea inimii tale,
curăţindu-i ungherele prăfuite.
Sunt,
fără să-mi ştii visele.
Îmi respir fericirea
sărutându-ţi paşii rătăciţi
prin inima mea.
Eşti,
fără să număr clipele.
Îmi dăruieşti infinitul
temerilor tale cele mai ascunse,
să le pastrez sub pernă.
Sunt,
fără să-ţi rănesc zborul.
Iţi ocrotesc chipul
privindu-ţi obrajii istoviţi
de săruturile mele.
Eşti,
fără nicio întrebare.
Îmi mângâi răspunsurile
întipărite nevolnic
pe pereţii casei tale.

poezie de Emilia Barari
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou în albastru

femeia de albastru
de ochi albaştri
de inimă albastră
se îmbracă albastru
are o coroană de myosotis albastră
umblă călare pe un animal marin albastru
se ascunde după o uşă albastră
citeşte din cărţi albastre
se împrieteneşte cu personaje albastre
sub cupola şi pereţii propriei chilii în albastru
tot ce gândeşte e albastru
tot ce atinge devine albastru
nu se lasă modelată decât
de mâinile tale albastre
îi bate un vânt albastru
un suflet albastru sălăşluieşte în ea
în trupul ei minion şi albastru
seduce cu lumina ei albastră
pirogravează o inimă albastră
pe care ţi-o lipeşte îngrijit cu o pastă albastră
îţi zâmbeşte albastru
face cale-ntoarsă albastră
în paginile aceleiaşi vieţi albastre

deschide fereastra albastră
tot ce se întâmplă a timp şi anotimp
e acest albastru al unei unice dimineţi albastre

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul senin

Cel mai senin pământ îmi pare cerul
în care te-adânceşti
nu cu gura căscată
ci cu pasărea căscată
între buze de aripi
fără a înţelege
de pământul e sus
sau dacă jos este cerul...
Cel mai senin pământ între "eşti" se întinde
şi la graniţă.."sunt"!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tu...

Tu eşti singurul,
care face desenul vieţii tale,
tu eşti cel care-ţi colorezi calea,
ca şi apa care-ţi împrospătează ziua,
eşti muzicianul muzicii tale,
scriitorul poveştii tale,
pictorul picturii în care trăieşti,
tu eşti totul în jurul tău,
viaţa este a ta,
restul este doar un contur
din tabloul în care trăieşti.

poezie de Eugenia Calancea (17 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire rătăcită

Tu nu mai simţi sărutul, sărutul dulce-amar,
Alunecând pe buze, pe gât, pe sâni, pe coapse?!
Nu simţi arzând în tine, dorinţa iar şi iar,
Nu te înalţi, tu, înger, spre zările albastre?

Nu simţi vibrând iubirea-n cuvintele ascunse?
Nici freamătul din mine nu-l simţi? Căci el pătrunse
În mângâierea mâinii pe coapsa-ncovoiată,
De zbateri şi dorinţa, în noaptea-ntunecată...

Zeiţă a luminii, arcaşul lumii tale,
Ţi-a risipit iubirea în cântece de jale...
Înmormântate lacrimi, sub talpa ta se sfarmă
Şi plângi nefericirea pe gene de vioară.

Te-mbrăţişez cu ploaia... Sub fulgere albastre,
Privirea-ţi se ridică, se-nalţă către cer...
Din nou eşti fericfire, eşti curcubeu, fecioară,
Lumină, libertate şi rază de mister.

În dedublarea fiinţei eşti umbră şi tăcere,
În tine pendulează speranţa şi cuvântul...
Alunecă pe buze funeste şi stinghere,
Arzând de-atâtea doruri, dorinţa şi sărutul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi

doi ochi negri - ferestrele spre sufletul tău -
mă aşteaptă seara
în patul desfătării
să-mi dea nectarul buzelor
care mă ameţesc
mai bine decât ayahuasca
sau cea mai straşnică ketamină

cad în extaz şi camera
miroase a havană
când poftele spre tine pornesc
ciudată zeitate cu trăiri omeneşti
eşti cea care trezeşte demonul
adormit în oaza ochilor tăi
ascultând jazz şi sorbind tequila

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti lumina nopţilor...

ce m-aş face fără tine,
luna mea din nopţi de chin,
doar cu tine îmi e bine,
când nu dorm de gând nebun

îţi cobori lumină blândă,
o strecori prin norii deşi,
te priveşti ca în oglindă,
când pe lac tu luminezi

laşi răceala ta de aur,
să pătrundă prin fereştri,
răscoleşti într-un tezaur,
cu iubiri împărăteşti

pui urechile-ţi s-asculte,
şoapte pline de amor,
pui jăratec peste clipe,
care ard şi care dor

de ce noaptea eşti stăpâna,
tainelor ce se ascund,
de ce chemi înlănţuirea,
braţelor care se prind

tu aduci şi frământarea,
gândului nebun de dor,
eşti şi chin şi mângâierea,
eşti lumina nopţilor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar pe tine te-ai uitat

Eu te ştiu... poate mai bine decât vrei să îmi arăţi,
Nu eşti tot ceea ce pare, nu eşti tot ceea ce poţi,
Şi nu caut explicaţii, definiţii n-am să-ţi dau,
Cum să definesc frumosul lângă care vreau să stau?

Eşti doar tu, aceea care, zămisleşte tot ce-i pur
Fără tine frumuseţea n-ar mai exista în jur,
Nu ne-am naşte niciodată, făcătoare de minuni
Care ne veghează paşii, ca să devenim mai buni

Aş putea să-ţi spun iubire, aş putea să-ţi spun destin,
Eşti în toate şi eşti totul, eşti şi dragoste şi chin,
Lacrimile tale udă tot ce creşte-n jurul tău,
Eşti lumina infinită care vindecă ce-i rău

Noi suntem doar prunci pe care tu îi creşti şi îi păzeşti
De păcatele umane, de durerile lumeşti,
Fără tine nu-i trecutul, viitorul nu ar fi,
Suntem toţi bucăţi din tine, suntem toţi fiice şi fii

Eu te ştiu, te simt şi-n suflet te voi ţine talisman,
Să nu pot uita vreodată să iubesc frumos, uman,
Însă am o rugăminte, o şoptesc cu un oftat,
Ai grijă, te rog, de tine... mi se pare c-ai uitat...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolele

Plutind deasupra cărucioarelor, manevrând
cumpărăturile, fiind tot timpul fisa de cincizeci
de bani, aterizată de dincolo de cer, de parcă
ai fi fost dată vamă, rândunică, cum străbaţi
tu parcarea mall-ului, în dâre concentrice
cum tai orizontul de după lac, cum câmpurile
de floarea soarelui se cojesc din zborul tău
de parcă ar fi fost crestate, rândunică, cum treci
jur-împrejur, dezvirginând aerul fraged.
Eşti aici de parcă n-ai fi aici, ca şi cum
te-ai da pe role prin cer, eşti cumva
propria ta rândunică, alunecând
infinitezimal pe ecran, în cărucioare albastre
eşti cea care va fi cumpărată şi cea care cumpără
eşti cea congelată, cea disecată
tu rândunică: eşti cea care nu vei fi vândută
care vei fi mereu cea sacrificată, cea
glorificată de mulţimi.

Eu intru păzit de zborul tău, tu
mă veghezi din înalt, către tine
îmi îndrept privirile înceţoşate, tu eşti
acolo ca să mă încredinţezi, tu
îmi garantezi
ieşirea, tu
eşti
o rândunică în toată firea.

poezie de Mircea Ţuglea din Jivina, divina, O rândunică în mall (2015)
Adăugat de Radu Ţuglea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa aduce nori negri

După o viaţă în doi,
ameţitoare,
după trăirea unor emoţii
copleşitoare
din cauza lor,
te îmbolnăveşti,
ajungi ca sufletul
să ţi-l otrăveşti.
Viaţa aduce nori negri,
pe un cer senin,
muşcă din inima ta,
cu colţi de rechin.
De fapt,
eu aveam
o vagă bănuială
care mi-a spulberat
orice îndoială.
Atunci cred că sufletul l-ai rătăcit...
şi aş vrea să-mi dai de veste,
dacă l-ai găsit.
Ca suferinţa şi durerea mea
să spele îndoiala.
Mai ştii cum îţi spuneam
când totul era senin?
Eşti cerul meu cu gust divin,
eşti ca o comoară
ascunsă de mine în cămară.
Acum suntem aici
doar pentru a împărtăşi
vremurile bune şi rele
ce nu contează la avere.

poezie de Eugenia Calancea (14 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru mama

Eşti soarele zilelor mele
Eşti ca o lună între stele
Eşti un copac ce mă rezeamă
Eşti cea care mă scapi de teamă.
Eşti mama care m-a învăţat
Să fiu cinstit, să nu mă bat.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.
Eşti cea ce veşnic mă susţine
Eşti ochii mei care văd bine.
Eşti cea ce ştie când e cazul
Să râd sau să-mi alung necazul.
Eşti cea care îmi sprijini visul
Şi-mi asculţi inima şi plânsul.
Trăiesc cu teamă, vreau iubire
Şi Dumnezeu îţi dă de ştire.
Inima mea, sufletul meu,
Prietenă-mi vei fi mereu.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.

poezie de Champagne S. Baker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti

Eşti tot ce cuprinde universul!
Eşti Pământul pe care îmi merg paşii!
Eşti Luna călăuzitoare!
Eşti Soarele ce-mi mângâie chipul!
Eşti apa ce-mi stinge setea!
Eşti râu ce curge prin mine!
Eşti munte ce mă ridică la culmi!
Esti TU, pretutindeni!

Vocea ta - muzica sufletului meu,
Mâinile tale – răsfăţul trupului,
Gura ta - setea buzelor,
Dulceaţa stupului.

poezie de Maria Nagy
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu eşti ceea ce ne imaginăm

Doamne,

Eşti bănuit că manipulezi oamenii
prin constrângerea şi frica de infern:
Tu nu îi atragi decât prin iubire.

Eşti bănuit de complicitate
La moartea fiinţelor dragi:
Tu nu ai conivenţă decât cu viaţa lor.

Se spune că eşti meschin şi scotocitor de conştiinţă:
mediocrităţile noastre nu mobilizează decât tandreţea ta.

Se crede că ai fi inamic al bucuriei:
Tu îi eşti sursa.

Eşti incriminat de a fi opiumul oprimaţilor:
Tu eşti însufleţitorul atâtor mişcări de eliberare...

Se crede că ai fi contrariat şi gelos
pe cercetările noastre ştiinţifice:
Tu oferi omului un univers infinit de explorat.

Ni Te imaginăm ranchiunos:
Tu ierţi aşa cum noi respirăm.

Se crede că eşti rece ca un monarh:
Tu eşti înfocat ca un îndrăgostit.

Se crede că eşti iniţiatorul Inchiziţiei:
Tu îi eşti victima.

Ni Te imaginăm un fel de bunic indulgent:
Tu eşti tânăr, sărac, cerşetor.

Eşti incriminat că eşti un colac de salvare:
Tu ne înveţi să înotăm.

Se pretinde că Tu eşti
"ceva dincolo de noi":
Tu eşti Cineva în lăuntrul nostru.

Eşti căutat la cei drepţi:
Tu locuieşti la cei păcătoşi.

Eşti căutat la catedrele de teologie:
Tu eşti aşezat în iarbă la banchetul îndrăgostiţilor.

Eşti căutat având în mână trăsnetul şi biciul:
Tu cânţi un cântec, cu o "trestie frântă".

Eşti căutat într-un cimitir:
Tu însoţeşti pe cale doi călători rătăciţi.

Am vrea să Te prindem în plasa cuvintelor noastre:
Tu Te aşezi pe surâsul copiilor.

poezie de Stan Rougier
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sufletul plânge aşa, uşor,
Poate după Tine.

Însă Tu eşti ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu eşti nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că eşti
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.

Apă eşti şi apă împrăştii,
Apă Vie ce-n vin se preface.

Şi nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...

Poate că eşti volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.

Nu mai ştiu Ce eşti
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îţi poartă chipul.

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sete

Mi-e sete de privirea ta.
Aş vrea să-ti sorb fiecare strălucire
A ochilor tăi plini de iubire
Şi să-ţi adun lacrimile de mâhnire.

Aş aduna lacrimile tale,
Le-aş amesteca cu ale mele
Şi aş face un elixir, pe care dacă îl bei,
Zâmbeşti din senin, fără temei.

Apoi, aş lua zâmbetul tău,
L-aş amesteca cu al meu,
Şi te-aş lua de mână să zburăm până la stele,
Să uităm de rele.

Mi-e sete şi tu eşti departe,
Am să beau gândurile tale toate
Şi am să scriu versuri inspirate,
Pentru suflete însetate.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!