Sonetul Cetăţii Sucevei

Văd ca prin vis, pe ziduri de cetate,
Oştenii plini de muşchi făcând de gardă,
Ici-colo un hatman cu o cocardă;
Sunt umbre şi sunt toate însetate.

La cuhnie zăreşti o halebardă,
Stăpânul ei, cu gesturi delicate,
Pe-o fată ce gătea nişte bucate,
O prinde, o sărută, o dezmiardă.

Urmaşii lor de astăzi, în plimbare,
Constată curioşi, cum sunt turiştii,
Că muşchi mai vezi prin colţuri fără soare.

În loc de-oşteni, arcaşii, floretiştii
Au setea cel puţin la fel de mare.
Aţi înţeles, sosesc epigramiştii!

sonet de Dan Norea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge chitara

păşesc prin colţuri de lume
orb în lumină
în mână port o chitară
uitat în uitare
cânt şi cânt
sunt chitara ce plânge pe mare
sunt valul ce sparge chitara
sunt omul ce plânge pe val
sunt flacăra ce arde în lacrima crudă
sunt ultimul cânt al chitarei
sunt forma pierdută prin colţuri de rai
sunt tăcerea ce piere în cuvânt
pe ţărm a rămas
un om şi o chitară

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andy Sachs (în timp ce ea şi Christian se plimbă prin Piaţa Vosgilor, după ce s-au îmbătat): Nu am înţeles niciodată de ce toată lumea se dă în vânt după Paris, dar acum... (Râde şi se învârte după un stâlp.) E atât de frumos. (Christian dansează puţin cu ea şi apoi o sărută.) Nu pot face asta. (O sărută din nou.) M-am despărţit de Nate abia acum câteva zile. (O sărută din nou.) Am băut prea mult şi nu pot gândi limpede. (O sărută din nou.) Nici nu te cunosc îndeajuns de bine şi sunt într-un oraş stăin. (O sărută din nou.) Am rămas fără motive.
Christian Thompson (zâmbind): Slavă Domnului! (O sărută încă o dată.)

replici din filmul artistic Diavolul se îmbracă de la Prada
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile măreţe nu sunt înfăptuite cu muşchi, viteză sau dexteritate, ci prin reflecţie, forţa caracterului şi judecată.

citat celebru din Cicero
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Muşchi ţigănesc"

Prinsă cu muşchiul furat ascuns sub fuste,
Ţiganca s–a apărat ţipând în mod firesc,
- Să moară mama, citeşte şi tu pe etichete,
Am luat ce e al meu, nu vezi că-i "ţigănesc"?

epigramă de Paul Constantin (7 mai 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scene de alcov

Pionu-a renunţat la halebardă
Şi la regină-n pat s-a dat cotoi.
L-a prins un ofiţer, fiind de gardă
Şi l-a trimis planton în schimbul doi.

epigramă de Dan Norea din Epi...Gramatica / Partea II-a, Odiseea pieselor albe şi negre (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buneii mei

Cu părul cărunt, dar cu ochii plini de bucurie,
Într-o zi s-au suit la cer buneii mei.
Ştiu bine că înapoi nu o să mai vie,
Dar pentru mine o să rămână ca nişte zei.

Cu mâinile trudite de muncă şi greutăţi,
Se odihnesc în pace acum buneii mei,
Că au crescut fete şi băieţi
Ca să se bucure lumea de ei.

Ei rămân nişte sfinţi care au trecut
Prin nevoi şi suferinţe,
Prin foamete şi război,
Buneii mei sunt nişte eroi.

Ca nişte îngeri s-au ridicat la Dumnezeu.
Şi acum viaţa îmi pare puţin mai tristă
Fără bunica mea, fără bunelul meu
Care de-acum nu mai există.

poezie de Vladimir Potlog (14 august 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hórreo

Eu sunt santinela tăcută pe picioroange de piatră.
Au trecut două secole de veghe,
dar încă rezist.
Am o cruce de purtat:
amuletă veche şi respectuos memento
de sfinţenie şi superstiţie,
credinţă şi erezie,
devoţiune şi teamă.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.

Eu sunt gardianul grânelor.
Prin măiestria omului
şi prin mâna Domnului,
sunt deopotrivă fortăreaţă şi sanctuar.
Niciun dăunător nu poate pătrunde,
nici intemperiile vremii răzbate,
nimic rău nu se poate infiltra
şi toate gurile vor fi hrănite.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.

Eu sunt loiala cetate
a comorii şi-a sorţii.
An după an, oamenii trudesc
cu plugul, coasa, îmblăciul şi pietrele de moară.
Cu curaj şi fervoare
am grijă de recolta
celor care au lucrat,
ale căror inimi şi mâini au sângerat.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.
Eu sunt santinela tăcută.
Eu sunt loiala cetate.
Eu sunt gardianul grânelor.

***Hórreo este un hambar (pătul) construit din lemn sau piatră, plasat pe stâlpi pentru a feri grânele de de rozătoare, caracteristic regiunii din nord-vestul Peninsulei Iberice.

poezie de Liza Grantham, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea reconstruită

Eu sunt ca o cetate pe munţi reconstruită,
Acum pot să înfrunt furtuni şi vreme rea.
Odată, însă, fost-am ruină părăsită,
Cu ziduri dărâmate şi mult noroi în ea.
În jurul meu erau doar garduri sfărâmate
Şi ferecate lanţuri la uşi mereu aveam,
Ferestrele, de-a rândul, de vânturi erau sparte
Şi într-o deznadejde amară mă zbăteam.
Dar într-o zi venit-a cu trudă de departe
Şi-n faţa-a mele ziduri stricate s-a oprit,
Un Meşter cu priviri atât de întristate
Când a văzut ruina în care m-a găsit.
A luat la rând, cu grijă, odăile cetăţii
Şi ochii plini de milă în lacrimi se scăldau
De cruda-nfăţişare - lăcaş pustietăţii,
De vânturile care în ele şuierau.
În miez de noapte rece, acele negre umbre,
Spăimântător cetatea urlând o bântuiau,
Prin colţuri, pe tavane, pe jos - imagini sumbre,
Prea jalnic în cumplită dezordine-atârnau.
Şi Meşterul milos ce sta în faţa mea
Avea cu EL aduse atâtea diamante
Şi-atâtea lucruri scumpe pe care le avea
Dorea să mi le dea în dar ales pe toate,
Dar cum să mi le-aşeze şi unde să le pună,

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Suflet al meu, ce faci acu,
Pierdut prin lucrurile toate?
Lăsându-şi soarele-n bucate,
Vara, catarg de foc, trecu.

Un greier ţârâie mărunt
Prin câmpul unde am umblat
Şi ca un mort din somn sculat,
În toate pier şi-n toate sunt.

Prin vântul serii, glasul tău
Îl mai pândesc, poate, şi-acum;
O stea sclipind prin nori de fum
Târziilor păreri de rău.

Mai jos cad toate, până când,
Singur rămas la ceas târziu,
Nu te mai văd, nu te mai ştiu
Prin timpul ce-l aud sunând.

O, suflete al meu, învie
În lunga toamnă, grea de rod,
Să vezi crescând într-alt norod
Nestinsa ta copilărie!

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja noastră-i o poveste!

Tânără, boboc de floare,
Se scaldă-n raze de soare,
Se şterge c-un curcubeu,
De un colţ îl ţin chiar eu.

Ea face din glume haz,
Ba, mă prinde şi de nas:
"E vânjos şi măricel,
Să te cred că nu-i altfel?"

Râd şi eu că dânsa-i goală,
Vântul îi trece prin poală,
Nu s-opreşte, el mângâie
Forma roz, de carne vie!

Să nu se bronzeze tare
De la cap până-n picioare,
O acopăr cu-al meu trup,
Sunt flămând de ea, sunt lup.

"Lasă buzele şi gâtul,
Mai sprijină şi pământul,
Mă topeşti cu-a ta iubire.
Vrei să fiu o amintire?"

Razele de soare, toate,
Pentru noi sunt o cetate,
Fără uşi, fără ferestre,
Doar mişcările-s rupestre.

"Eşti ca pegasul în zbor,
Semeni în trupu-mi fior,
De-a rămâne-o veşnicie
Floarea vie din câmpie.

Nu mă-mbrac decât cu tine,
În inima ta e bine,
Este cald, este cum este,
Vraja noastră-i o poveste!"

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele horn

Cei morţi nu-s ca noi. Suspendaţi
în pacea amiezii, le lipseşte
saţietatea şi setea. Ei au dispărut,
dar există. Ochii lor sunt sunt în altă parte,
mâinile lor nu mai mângâie, dornice
sau temătoare – sunt deja muşchi pe pietre.
Ei poartă lămpi stinse,
pelerine de ploaie uzate, scuturi sparte.
Noi îmbrăţişăm şi-aprindem toate luminile,
măturăm pretutindeni momentul prezent.

Simţim respiraţia fiecărui fir de iarbă
în ceafa altui fir de iarbă
sau în el însuşi:
ne surprinde şi ne înfioară,
pentru a se întoarce apoi încetişor în lemnul
care a fost cândva rumeguş luat de vânt.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramiştii

Sunteţi sau nu sunteţi artişti,
Dreptate mare însă aveţi:
Poeţii nu-s epigramişti,
Epigramiştii sunt poeţi!

epigramă de Ion Ghera din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne iubim ca două beţe de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sărutăm, ci provocăm incendii. Cât sunt de înalt, de un metru şaizeci şi şase, corpul mi-e zgâlţâit de un cutremur de pământ. Inima evadează din învelişul-închisoare, se scurge prin artere, îmi ajunge în ţeastă şi se preschimbă în creier. Sunt tot o inimă, de la fiecare muşchi până în vârful degetelor!

citat din romanul Mecanica inimii de Mathias Malzieu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate obstacolele ne par ca ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi, sau ferestre: să ne răsfrângem, analitic, în ele, sau să vedem prin ele zarea care le transcende. Dar nu numai obstacolele sunt ziduri. Totul poate deveni zid, dacă funcţionează ca blocaj: şansa cea bună, reuşitele, fericirea însăşi. Binele şi răul sunt, nediferenţiat, ziduri latente. Trebuie să le şlefuieşti până la reflex şi transparenţă.

Andrei Pleşu în Jurnalul de la Tescani
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inventarul întunericului

Sunt fete tinere umezindu-se cu stupoarea broaştelor
Şi cadavre putrezind singure
În nopţi fără lună

Sunt oameni care s-au născut c-o gaură-n piept
Şi lumânări fierbinţi pentru alienarea fecioarelor
În întunecimea lunii

Sunt torente de lacrimi mărinimoase care ard
Şi care se tânguie ca un ochi în podea
În nopţi fără lună

Sunt saltele perfide-asemănătoare unui cristal pur
Şi prieteni veninoşi ca şopârlele-n aşteptare
În întunecimea lunii

Sunt femei care rod cele mai delicate viori
Şi fiare ruginind voioase ca nişte pierde-vară
În nopţi fără lună

Prin speranţe şi prin uragane
Cu pleoape care răsună şi cu încheietura mâinii tremurătoare
În întunecimea lunii

Mai e aerul greu al cămăşilor de noapte uzate
Agăţate de pulpele noastre ca un copil înspăimântat
În nopţi fără lună

poezie de Camilo José Cella, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ignoranţă

La Mănăstirea Putna, într-o pădure
În care fagu-i frate cu jugastrul,
Iar ursul umblă leneş după mure,
Este chilia lui Daniil Sihastrul.

Se bulucesc turiştii ca s-o vadă
E hărmălaie mare, căci sunt tineri
Se risipesc, apoi se strâng grămadă
Fac poze, strigă, râd fără reţineri.

La baza stâncii, pe o piatră lată,
Ca un străjer al sfântului decor,
Şade un om cu haina nespălată
Ce pare-a fi un jalnic cerşetor.

El însă de la nimeni nu cerşeşte,
Ci liniştit în sinea lui se încuie
Nici nu se mişcă, nici nu le vorbeşte,
Părând a fi o antică statuie.

Pleacă turiştii, fără să-l privească
Fiindcă sunt plini de vervă şi avânt,
Cum ar putea vreunul să ghicească
Că "cerşetorul" este un om sfânt.

poezie de Octavian Cocoş (30 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii

Trec anii prin toate cele
Şi cu bune şi cu rele
Câte unul sau în şir
Se duc anii în delir,
În zile calde sau reci
Pe cărări sau pe poteci,
Ani rebeli şi ani integrii
Ani albi şi anii negrii
Se duc anii cu antren
După acelaşi refren,
Trec prin ziduri de cetate
Indiferent de etate
Prin noianul infinit
Trec anii la nesfârşit
Şi la soare şi la umbră
Trec cu o alură sumbră,
Hotărâţi fără tăgadă
Se duc anii în cascadă,
Trec anii într-o clipită
Nu iau şpagă iau mită,
Trec ani din zare-n zare
Peste munte, peste mare
Lasă semne de întrebare.

poezie de David Boia (31 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă Cucul!

Cântă cucul prin văzduh,
De se aude ca în burduf!
Cântă cucul cu ecou,
Doar în capitală e metrou!

Cântă cucul prin păduri,
Pe dealuri alergă iepuri!
Cântă cucul pe câmpii,
Hai să alergăm copii!

Cântă cucul prin livezi,
De eşti prin preajmă, să-l vezi!
Cântă cucul prin grădini,
Trandafirii sunt plini de spini!

Cântă cucul pe la sate,
Orăşenii îl ştiu din carte!
Cântă cucul prin oraşe,
Sătenii îl au ca ceas prin case!

Cântă cucul pe la case,
Toate simulările sunt false!
Cântă cucul printre blocuri,
De revelion au fost multe focuri!

Cântă cucul pentru noi,
Noi vrem pace nu război!
Cântă cucul şi nu tace,
Primăvara la toţi ne place!

poezie de Ovidiu Kerekes (22 februarie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul V

Muşchi al florii, molcom anemona
o deschizi spre zorile câmpiei,
până când în cupa-i, polifona
zare-a bolţii largi se varsă gliei.

Muşchi în muta stea a florii, coardă
a fecundităţii infinite;
când atât preaplin mi te dezmiardă
semnele de-amurg şi mai smerite

nu mai izbutesc să-ţi încovoaie
marginea petalelor răsfrânte!
Legea câtor lumi puteri îndoaie?

Noi trăim mai mult, atotstăpânitori –
Însă-n care dintre vieţile înfrânte
fi-vom în sfârşit deschişi şi primitori?...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

nu sunt singur, am o umbră fugărindu-mi zilnic pasul,
am şi-un tunet rupt din ceruri când îmi oboseşte glasul,
am şi Soarele şi Luna, am şi bolta înstelată,
am şi-o poză cu o fată cu rochiţa dantelată.

nu sunt singur, am oglinda încruntată riduri-riduri,
am speranţe-n depărtare, am şi ziduri după ziduri,
am şi-o muză ce mă doare printre vise fără număr,
am şi stropii grei de ploaie picurându-mă rar pe umăr.

nu sunt singur, am credinţa şi mă rog la sfânta cruce,
am şi vise colorate, am şi lacrime caduce,
am şi-o inimă ce bate, bate-ntruna ca o toacă,
am şi-un înger şi un demon îndemnându-mă la joacă.

nu sunt singur, am un suflet rătăcit printre cuvinte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă morţii din morminte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă valul când se sparge,
nu sunt singur într-o mare scufundare de catarge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!