Buneii mei
Cu părul cărunt, dar cu ochii plini de bucurie,
Într-o zi s-au suit la cer buneii mei.
Știu bine că înapoi nu o să mai vie,
Dar pentru mine o să rămână ca niște zei.
Cu mâinile trudite de muncă și greutăți,
Se odihnesc în pace acum buneii mei,
Că au crescut fete și băieți
Ca să se bucure lumea de ei.
Ei rămân niște sfinți care au trecut
Prin nevoi și suferințe,
Prin foamete și război,
Buneii mei sunt niște eroi.
Ca niște îngeri s-au ridicat la Dumnezeu.
Și acum viața îmi pare puțin mai tristă
Fără bunica mea, fără bunelul meu
Care de-acum nu mai există.
poezie de Vladimir Potlog (14 august 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.