
Vraja noastră-i o poveste!
Tânără, boboc de floare,
Se scaldă-n raze de soare,
Se șterge c-un curcubeu,
De un colț îl țin chiar eu.
Ea face din glume haz,
Ba, mă prinde și de nas:
"E vânjos și măricel,
Să te cred că nu-i altfel?"
Râd și eu că dânsa-i goală,
Vântul îi trece prin poală,
Nu s-oprește, el mângâie
Forma roz, de carne vie!
Să nu se bronzeze tare
De la cap până-n picioare,
O acopăr cu-al meu trup,
Sunt flămând de ea, sunt lup.
"Lasă buzele și gâtul,
Mai sprijină și pământul,
Mă topești cu-a ta iubire.
Vrei să fiu o amintire?"
Razele de soare, toate,
Pentru noi sunt o cetate,
Fără uși, fără ferestre,
Doar mișcările-s rupestre.
"Ești ca pegasul în zbor,
Semeni în trupu-mi fior,
De-a rămâne-o veșnicie
Floarea vie din câmpie.
Nu mă-mbrac decât cu tine,
În inima ta e bine,
Este cald, este cum este,
Vraja noastră-i o poveste!"
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Floarea de Colț
Singură pe vârf de munte
Unde stelele străbat,
Nu-i o clipă de iubire
Să ardă cu-adevărat.
Ea e Floarea mea de Colț
Unde fulgeră și tună,
Unde nopțile albesc
Pe sub razele de lună.
Ea e floarea, înflorită
Chiar pe vârfurile de munți,
Toți băieții o doresc
Însă nu sunt hotărâți.
Nu îndrăznesc să atingă
Cu-altă floare, Floarea mea,
Ea surâde, nici nu-i pasă
Cât sub cer este o stea.
Deși-i ziua de iubire
Single intră în povești,
Poartă-i poezia mea,
Citind-o, poți s-o iubești!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Floarea mea
Așchie din trunchiul meu
Ești acuma lângă mine.
Lângă tine sunt și eu
Cât pământul mă va ține.
Boboc de floare între spini,
Un ghem de miresme petale
Te țin pe pat de palme fin,
Sub gingașe raze de soare.
Nu-mi închipui fără tine
Viața eu ca s-o închei,
Aș vrea boboc, să fii cu mine!
Însoțindu-mă pe orice alei.
Pe palme te întind spre cerul mare
Spre Bunul Dumnezeu
Să-i mulțumesc pentru așa o floare
Promit: te voi iubi mereu!
poezie de Camelia Natalia Ignat (iunie 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama
După cum știți fiecare
Mama, suflet mare are
Și pe-al ei suflet apasă
Tot ce e în întreaga casă.
Și sufletul ei cuprinde
Orice foc care se-aprinde
În inima celorlați,
Când la masă, adunați,
Spun de ce sunt apăsați.
Mama-i o nemărginire
De speranță și iubire
Care-aduce cu-a ei mână
În căminul ei lumină
Ea găsește oricând putere
Să mai poarte o durere
Într-a pruncului favoare
Ca-n furtuni să-i fie soare
Cu dulci raze protectoare.
Ea poartă-n inima ei
Tot ce sunt copii săi
Și din orice depărtări
Șterge lacrimi și întristări
Și așterne flori pe cale
Pentru odraslele sale
Simțind ca pe-o datorie
Să le facă bucurie.
În caldul ei sufletesc
Roade dulci, bogate cresc,
Roade de care au parte
Pruncii și când sunt departe.
Tu ești opera ce-o scrie
Mama ta cu bucurie
Și dorință luminoasă
Să fii veșnic valoroasă.
Tu ești rodul mamei care
Trece des prin încercare
Și prin valea de suspine,
Toate, toate pentru tine
Ca să-ți fie în viață bine.
Mama-i o nemărginire
De speranță și iubire;
Nu se lasă biruită
Nici în ultima clipită,
Luptă, luptă pentru tine
Să-ajungi OM, să-ți fie bine!
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem fără tine
Doamne, sunt străin de mine
Când în oase bate vântul,
Când pe calea fericirii
Pierd afurisind cuvântul.
Sunt un strop din galaxie
Plin de găuri încercate,
Inima mea visătoare
E mister plin de păcate?
Sunt ca turla părăsită
De luceferi credincioși
Și-s strivit în nopți cu lună
Doar de ochii ei frumoși.
Pleoape puse-n mângâierea
Lumii cu bătăi de vânt
Izvorăsc din vraja vieții,
Ea mi-i floare pe pământ!
Inima mi-i o scânteie,
Chiar de sunt străin în mine,
Bate vântu-n oase rupte
Și poemu-i fără tine!
Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-aș țese inima de-a ta
Mi-aș țese inima de-a ta
Să bată împreună,
Eu doar al tău, tu doar a mea,
Noi Stele, Soare, Lună.
M-aș face, eu, una cu vântul,
Chipul tău mereu să-l mângâi,
Aș vrea doar eu să fiu cuvântul
Celui te iubesc dintâi.
Mi-aș țese ființa mea de-a ta
Ca amândoi să mereu fim,
Dintr-un aluat cu fericirea,
Dospiți, pe veci, să ne iubim.
Mi-aș face timp și din netimp,
Doar ca să fiu mereu cu tine,
Aș inventa alt anotimp,
Tu să-mi fii anotimp, iubire!
Aș țese din raze de soare
Veșmânt doar pentru amândoi,
Din curcubeu aș lua culoare,
Să colorăm viața din noi;
-Căci te iubesc cum n-am iubit,
Cum nu speram c-o să iubesc,
Cu tine mă simt împlinit,
Tu îmi ești darul, sfânt, ceresc!
poezie de Răzvan Isac (30 octombrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ești sufletul ce locuiește în inima mea
Ești sufletul ce locuiește în inima mea
Cu toată cenușa amintirii senine,
Ridic paginile timpului pe raze de stea
Să fiu în poezii alături de tine.
Promit că voi trece-n petale de flori
Sărutul cel dulce din buze de îngeri,
Mierea din vorbe va prinde culori
Pe valea rămasă în ecouri de plângeri.
Mărturisim cititul în ochi de curcubeu,
Culorile fac din iubire însemn de coperte,
Legile sunt sâmburi pe frunte de zeu,
Lacrimile lumii sunt bătute de sete.
Am venit pe lume firav dar grăbit,
Vântul iubirii m-a vâslit către tine
Ca să locuiești în inima mea înmiit
Pe pagini de timp, în visuri senine!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oprește-te s-asculți ...
N-auzi cum povestește vântul
Cu susur alintând pământul?
Când freamătă și-aleanu-și varsă
Prin lanul de secară arsă?
Când sprinten fluieră și cântă
Frunzișu-n frasini îl frământă?
Șoptește tainic cu-a lui boare:
Nimic nu este nou sub soare!
S-asculți și picurii de ploaie,
Când vin mărunți, ori cad șiroaie,
În fascinantul ritm, în ropot,
Sau suspinat ca într-un șopot,
Cum se preling pe ramuri ude,
Ar spune celui care-aude
Că nu-i urcuș fără cădere,
Nici viață nu-i fără durere!
Auzi cum murmură izvorul
Când prin prundiș îl mână dorul?
Îl mângâie grăbit, dar trece,
Nu-și lasă albia să sece,
Un clipocit și se desparte
Că-l mână dorul mai departe...
Șoptește: nu-i timp de visare,
De-un loc să nu te legi prea tare!
poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (2 august 2021)
Adăugat de Olivia Pocol

Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma nu-i doar o cetate
O, Doamne atotputernic,
Cât ești de bun și milostiv!
Timpul ai oprit în ornic,
Eu să-l privesc admirativ.
Roma nu-i doar o cetate
E casa ta de pe Pământ,
Intrai azi cu pietate,
Făcui cu Cerul legământ.
M-ai primit în Colosseum
Tapetat cu-nțelepciune,
Simt că intru în delirium
Îți cer Doamne iertăciune.
Rădăcini sunt pe Columna
Adusă-n piață de Traian,
Demnitatea e cununa
Dacilor din gàolian.
Fontana di Trevi este
Poezie și-ncântare,
Frumusețea trece peste
Orice fel de nuanțare.
Doamne ai adus tablouri
În biserici, edificii
Caravagio-i și alături
Albul din laptele stâncii.
Vechi de mii de ani sub soare
Sau sub stele căzătoare
Statui albe sunt cursoare
De la cer și pân' la mare.
Plâng fântâni, spală păcate,
Cânta pietrele din piețe,
Sunt aici dar și departe
Dau istoriei binețe.
Roma nu-i doar o cetate
E poveste și e vie
Poezie-i făr' de moarte
E a noastră abație.
Prin oameni Doamne ai lucrat
Și veșnicia-i desenat
Îți mulțumesc neîncetat
Căci bucurie Tu mi-ai dat!
Roma nu-i doar o cetate
E grădina cu amintiri
Fără timp, fără etate
Coroană de marturisiri.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ghiocelul
E zi de primăvară,
Zăpada s-a topit,
Dar nu-i frumos afară,
E timp posomorât.
Un ghiocel răsare
Și tremură de frică,
Că-i mic, iar sfântul soare,
Pe cer nu se ridică.
- Nu vreau să mor acuma,
Abia am răsărit.
E rece. A fost brumă.
De ce eu m-am grăbit.
Apari, o dulce soare,
Nu mă lăsa să mor,
Caci sunt o biată floare
Și tare te ador.
Și soarele se-nalță
Cu raze aurii,
Îl mângâie pe față:
- Alină-te. Tu vei trăi.
Pământul se-ncălzește
Și păsările cânt,
Iar ghiocelul crește:
- O, soare, tu ești Sfânt!
poezie de Petru Plătică (februarie 2016)
Adăugat de Petru Plătică

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinda și stejarul
Cu bunicul în pădure,
Am plecat să caut mure,
Prin hățișurile de rugi
Am găsit un fel de nuci,
Fără striuri, maronii
Și c-un pic de pălării,
Sunt ghindele din stejar
Din care vor crește iar
Alți copaci și mai vânjoși,
Arătoși, mult mai frumoși...
Bunicule, știi ceva,
Eu cred că sunt ghinda, ta!
Așa este dragul meu,
Cerul este Dumnezeu,
Mama îți este pământul,
Viața ta este cuvântul,
În pădurea asta mare
Orice pâine are sare,
De-i amară, sub stejar
Curge vântul cel hoinar...
Numai rădăcina mea
Ține-n frâu cumpăna grea,
Scoate-n zare apă pură,
Îți pune în gură-o mură,
O frăguță foarte dulce,
Te sfințește sub o cruce
Și-ți arată că în zare
Păsări mii zboară sub soare
Într-o țară cum nu este
Alta-n ce se povestește,
Este România sfântă,
Domnul o binecuvântă!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima bate-n surdină
Inima bate-n surdină
Pe-o fâșie de lumină,
Pieptul meu în pradă arde
Și iubire, și păcate.
Labirinte descântate
Umplu donițe cu lapte
Și-n privirea mea străbate
Fulgul vieții fără moarte.
Tu în amforă de dor
Pui picior lângă picior
Și străbați prada ce arde
În vise purificate.
Vin frunze din depărtare
Pe alei zăcând în soare
Liniștea să ne doboare
În albeața de ninsoare.
Vine dorul peste noi
Scaldă dulce pusă-n foi,
Porumbei fără păcate
Duc prada în zbor, departe.
Tu ești pradă, eu sunt pradă,
Lumea este viciată,
Toți se iubesc de-o vecie,
Sânge viu în poezie.
Fulgul vieți-i fără moarte
În vioara fără coarde,
Noi cântăm doar la arcuș
Zidind iubirii culcuș
Din speranță și-ntâmplări,
Din sincere sărutări,
În grădinile de dor
Și morții să-i dăm fior!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

De Aegypto
Eu, chiar eu, sunt cel ce știe căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.
Am privit la Doamna Vieții,
Eu, chiar eu, ce zbor alături de rândunele.
Verde și cenușiu îi e straiul
Dus de vânt.
Eu, chiar eu, sunt cel ce știe căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.
Manus animam pinxit,
Condeiul meu în mână-l am
Să scriu cuvântul nimerit...
Iar glasu-mi nalțe cuvântul neprihanei!
Cine are gură să se-adape,
Din doina Lotusului de la Kumi?
Eu, chiar eu, sunt cel ce știe căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.
Sunt flacără ce se nalță la soare,
Eu, chiar eu, ce zbor alături de rândunele.
Luna-mi ninge pe frunte
Zefirul - pe buze.
Luna-i un uriaș mărgăritar pe ape de safir,
Degetelor mele, reci apele curgătoare.
Eu, chiar eu, sunt cel ce știe căile
Prin văzduh, iar vântul mi-i trup.
poezie clasică de Ezra Pound, traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Accepți să râzi...
răspunsul tău și da și nu,
incertitudine îmi lasă,
un fel de-a fi și a nu fi
mă ține zăvorât în plasă,
vorbești prin colțuri, cum nu sunt,
în față ai o altă față,
ești ca un nor purtat de vânt,
ești ploaie, soare, apoi ceață
sunt ferecat în felul tău
un fel de fel fără de lege,
chiar de te rogi la Dumnezeu
nu cred că poate înțelege,
nu cred că tu te-ai înțeles
cu împăcarea ta de sine,
incertitudini cu-al lor sens
s-au prins cu ghearele de tine
între minciuni și adevăr
trăiești doar clipa de o clipă
când te trezești, rămâne ieri
de noua zi iar faci risipă,
prin ochi de lăcrămioare, cruzi,
regretele le-ascunzi sub gene,
privești în jur, oarbă oftând
și totul ți-e cuprins de lene
prin casă, pași calcă străini
cu apăsarea lor pe tine,
ți-e frică, nu vrei să rămâi
în liniștea de nopți nebune,
porți crucea pietrei pas cu pas,
o cari spre moartea nedorită,
accepți ce nimeni nu ți-a dat,
accepți să râzi... doar chinuită
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis de iubire
Pe când ploua în paradis
Cu stropi mari de fericire,
Noi doi trăieam un vis,
Un vis frumos de iubire.
Viața părea ca un pom în floare,
Tu erai ca un vânt cald într-o zi fără soare.
Eu credeam că sunt un zeu,
Tu îmi șopteai dulce că sunt doar al tău.
Trăiam într-o lume creată,
Parcă doar pentru noi.
Eram fericiți și plini de speranțe,
Eram în doi.
Dar anii au trecut rând pe rând
Tu ești cu părul alb și eu la fel sunt.
Dar trăim tot acelaș vis de iubire
Cum am trăit de mult cândva.
Căci eu sunt toiagul tău și tu ești speranța mea.
poezie de Vladimir Potlog (3 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale-n a inimii urnă
Dimineața iubirii mele
Se-nalță pe aripi de curcubeu,
Se ascunde în inima ta
Să aibă vibrații mereu.
Amiaza iubirii se-nalță în cer
Pe raze ce-atârnă din soare,
Tu-mi aduni umbra în roua
Ochilor descântați de o floare.
Acum, înserarea iubirii
Șterge luna din elipsa nocturnă,
Tu vrei dimineți și amiezi -
Petale - n a inimii urnă!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Încrederea
Când într-un pumn de țărână
Descoperi minunată floare,
Trebuie să-ți iei sufletul în mână,
S-o uzi sub razele de soare.
Nu lași nicicând rele șuvițe
De vânt năprasnic s-o aplece,
Pe lujeru-i sunt coronițe
De prospețimi ce lumea-ntrece.
Prinde-o la piept și chiar sărut-o,
Este minunea de ne-atins
Pe care mulți ruptă au vrut-o,
Tu ai zidit-o-n al tău vis!
Încrederea-i nemuritoare
Între o floare și un om
Când ea devine roditoare
Iar tu ești pentru dânsa pom!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi mirosind a stele
Rănile iubirii pârjolesc inima
Pe grătarul lacrimilor mirosind a stele,
Razele durerii sunt de ne-nțeles,
Ura lor așează peste roți pingele.
Talismanul prinde ca în piept să ardă
Pâlcuri cenușii de jerbe fioroase,
Răscolită dragostea-i supusă
Trestiei umane între flori spumoase.
Ce se petrece-n lume? Îngeri am fost noi,
Coroană de flori sfinte pe masa unei nopți,
Pe câmpul de iubire rodul este viață,
Axa ei corola pe care-o purtăm toți.
Rănile se-nchid, demult tu m-ai uitat,
Eu am plecat cu muza, închis în poezie,
Pegasul prinde aripi, în urmă tu reciți
Sub curcubeu de vise, lacrima târzie!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza veșniciei
Frunze parfumate cu miros de fum
Cad înfiorate la margine de drum,
Trec mașini, căruțe, vântul le ridică,
Le zburlește forma și forma le strică.
O fată se apleacă să ia o petală,
Devine de-odată prea sentimentală,
Culoare și mirosuri chiar de-s trecătoare
Sunt de crizanteme, din grădina-i mare.
Ce păcat? Își spune, iarna vine-acuș,
Frunzele de urcă, sus, pe derdeluș,
Nici o săniuță nu le duce-n spate,
Joaca lor de viață, e joaca de moarte!
Un bătrân se-ntreabă de-i frunză în vânt,
Răspunsul îi vine din guri de pământ,
Ești frunză aleasă sub soare, pe câmpie,
Când timpu-și rupe coasta intri-n veșnicie!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea mea, frumoasă floare
Floarea mea, frumoasă floare,
Cu nume de sărbătoare
Ai pământul sub picioare,
Fruntea în stele și-n soare.
Ai gura dulce izvor
Din adâncul munților,
Sub veșnicul tricolor,
Simbol sfânt pentru popor.
Nu lași viața pusă-n sponci,
Scoți rubinele din scoici,
Te întreci cu mii de doici
Ca să faci statui din roci.
Floarea mea, floare cu rouă,
Să-mpărțim viața-n două,
S-o lăsăm curată vouă,
Urmașilor sub stea nouă...
Noi suntem în curtea țării,
Din Ceahlău în largul mării,
Lărgim trecerea cărării
De cu zori în pragul serii...
Nu uita floare frumoasă
Că ești visul de mireasă,
Ești lumina de acasă
Când m-aștepți la pusă masă.
Vreau să te privesc profund,
Să-ți cinstesc gândul rotund,
Să îți spun ce-am spus demult
Ești înger crescut din lut...
Floarea mea, frumoasă floare,
Cu nume de sărbătoare
Ai pământul sub picioare,
Gura dulce-n sărutare!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar
Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora și-a tuturor.
Sunt ca și alții, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor și sunt un dor.
Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.
Sunt doar un om și el e pom
Și ea-i o floare, nu-i oricare,
Și el e râu, curge spre vale,
Și-aceeași piesă, râde, doare.
Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineața nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!