Mai spune-mi...

Mai spune-mi de tine, iubito!
Cu şoapta divină a Lunii,
Ce mângăie tristă alunii
Şi somnul mi-l curmă, dorito...

Mai spune-mi de vara ce trece,
De tristele toamnei căderi,
De doruri şi vise, ce speri...
Şi scoate-mă din noaptea cea rece!

De fluturi pierduţi în crepuscul,
De-argintul ce-n undă sclipeşte,
De cine acum te iubeşte,
De dorul de mine... Minuscul.

Vânturând amintiri pe-nserat
Trec gânduri risipite-n pustiu,
Şi somnul mi-e greu şi-i târziu...
Mai spune-mi că nu mai uitat!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi

Spune-mi de tine, spune-mi de noi,
Spune-mi în şoapte, spune-mi de ploi,
Las să ne ude, las să le fim
Rouă pe piele când ne iubim

Spune-mi de suflet, spune-mi de dor,
Spune-mi iubire, fă-o uşor,
Degete calde uită pe trup,
Ca de tristeţe eu să mă rup

Spune-mi pe buze şi spune-mi pe ochi,
Pune-mi pe pleoape iubirea în stropi,
Spune-mi pe sânii ce par că te vor,
Atingeri de vise, fulgii de nor

Spune-mi de tine şi-mi spune de noi,
Tot ce apasă, când nu suntem goi,
Spune-mi ceva şi mă lasă să-ţi spun,
Că-mi place sărutul dulce, nebun

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Spune-mi, ce porţi pe tine! Ai căldură?
Spune-mi, cum ai dormit! Ai moale pat?
Spune-mi, cum mai arăţi! Te-ai mai schimbat?
Spune-mi, ce îţi lipseşte! A mea gură?

Spune-mi, cum o mai duci! Sunt buni cu tine?
Spune-mi de ceilalţi! Te lasă-n pace?
Spune-mi ce mai faci tu! Faci ce îţi place?
Spune-mi, la ce gândeşti acum! La mine?

Vezi, nu mai am decât cuvinte de-ntrebare
şi parcă îţi aud deja răspunsul mut.
Dacă eşti obosită, nu pot să te ajut,

Dacă ţi-e foame, nu am de mâncare.
Din lume parc-am dispărut deodat'
şi nu mai sunt de loc, parcă te-aş fi uitat.

sonet de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi soare

Spune-mi soare, spune-mi lună,
N-aţi văzut pe draga mea,
O aştept de-o săptămână
Rezemat de-un colţ de stea.

Trec spre dimineţi luceferi
Dar nici ei nu pot a şti,
De-am putea rămâne teferi,
Până-n zori de ne-am iubi.

Spune-mi soare, spune-mi lună,
Unde oare s-o găsesc,
Să o fac a mea stăpână,
Visele să-i încălzesc.

Trece gândul, vântul bate,
Ploaia plânge peste noi,
Peste tot ce-i răutate,
Trecem numai amândoi.

Spune-mi lună, spune-mi soare,
Unde-aş mai putea-ncerca,
În grădină sub o floare
Sau în vale la cişmea.

Trece timpul, vine clipa,
Cu-al meu trup să o-nvelesc,
Noaptea când şi-ntinde-aripa,
Poate, poate... reuşesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi

Spune-mi cum visul te-a găsit
tremurând în gând cu mine
ori în taină te-a iubit
şi s-a întors cu iz de tine?

Spune-mi de ce gândul te-a durut
când l-am trimis să te întrebe
de ce ţi-e freamătul tăcut
şi m-ai împietrit în tâmple?

Spune-mi cum noaptea te-a primit
în ale sale braţe cu iubire
să ştii că mi-eşti veşnicul ursit
şi vers etern în poezie?

Spune-mi tu, domn între stele
de ce te-ai oprit la mine-n piept
ori să mă fereşti de rele
ori viaţa-ntreagă să te-aştept?

Nu am răspuns la toate cele
doar un gând ce mă frământă
să fii lumina de la stele
sau doar iubirea ce mă cântă?

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi tu

Rătăcesc prin pădurea de vise
printre margini aprinse de drum
şi tot port lângă suflet iubirea
şi nu pot s-o găsesc nicidecum.

Peste clapele-mi stinse trec mâna,
portativul mi-e şters şi neclar.
Spune-mi tu, unde-mi este iubirea,
prin ce loc îmi e dorul hoinar?

Azi mai singură-mi e înserarea
când prin flori umbl-al firii parfum.
Spune-mi tu: unde-mi este cărarea?
Că nu pot s-o găsesc nicidecum.

Tot mai cânt la harmonica-mi veche
cântec trist, pe alei presărat
în curând înflori-vor salcâmii
însă tu nu mai eşti, ai plecat.

poezie de Leonid Iacob (6 mai 2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi cine eşti

Refren
Spune-mi, spune-mi cine eşti
Fă să te iubesc.
Tu calea mea o luminezi
Cu drag eu te primesc.

Al cui e pruncuşorul
Născut azi de Maria?
Al cui este odorul
Ce-n braţe-l ţine ea?

Al cui e pruncuşorul
Născut în seara-aceasta?
Care-i numele lui?
E Domnul cerului.

Cine e băieţelul
Născut în mica iesle?
Şi care-i sunt părinţii?
Sunt sigur că îi ştiţi.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi sa-ti scriu

Spune-mi să-ţi scriu despre viaţă,
şi-ţi voi pătrunde toate misterele morţii,
spune-mi să-ţi scriu despre foc,
şi nu vei mai rămîne vreodată însetat,
spune-mi să-ţi scriu despre vise,
şi-ţi voi despica realitatea
dintr-una în două,
din două în patru,
din patru în opt,
… … …
din nesfîrşire în tine
şi-napoi.

Spune-mi să-ţi scriu despre Noi,
şi-ţi voi pune-n mîna dreaptă,
pana tuturor stîngăciilor mele,
să mă rescrii
întreagă.

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi ceva

Spune-mi ceva, după vorbele-acele
Tânjesc de-o vecie. Oricare din ele,
Dulce-nfioară inima mea.
Spune-mi ceva...

Spune-mi ceva. Nimeni n-aude, nu ştie,
Straniu, vorbele tale leagănă-adie.
Ca şi o floare, vorbele tale m-ar mângâia.
Spune-mi ceva...

poezie celebră de Adam Asnyk
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnal M – "Spune-mi cine eşti"

Când se trezi în pat, la mare,
Iar soarele bătea-n fereşti,
Deschise ochii cu mirare
Şi-i zise: spune-mi, cine eşti?!

epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi

Spune-mi, inimă, de ce în a mea viaţă
Nu poţi opri durerea şi furtuna?
De ce în ochi păstrez un nasture de gheaţă
Şi tu în pieptul meu mocneşti într-una?

Spune-mi, dorule, de ce te pierzi prin lume?
De ce mă uiţi în clipa când te-aştept?
De ce pe minţi mi se răstoarnă spume
Şi-mi plânge zilnic inima în piept?

Spune-mi lacrimă de ce revii pe faţa
Care pe-o clipă numai te-a uitat?
De ce ai plăcere să iţi trăieşti viaţa
În ochii care nu s-au mai uscat?

Tu, speranţă, spune-mi de ce te pierzi răzleaţă
În faţa celui trist ce lăcrima
Şi nu te laşi aceluia ce-n viaţă
N-a ştiut ce-nseamnă a spera?

Spune-mi, viaţă, tu, cu ce sunt eu de vină?
De ce eşti nemiloasă şi mă laşi să plâng?
Unde e izvorul darnic de lumină?
Ce-i cu puritatea omului plăpând?

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu sunt eu

Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Şi dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Şi mă opresc în loc, am lacrimi în privit.

M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat să mor, să lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor să fiu scăpat.

Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit – mă simt un mare prost!

Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, şi ţi-am greşit, mă iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ţi-am făcut?

Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, şi simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, ţâşnească din pământ.
Şi iată ce minune, izvorul izvoreşte
Apa să se adune, un semn... că mă iubeşte.

Beau apă de izvor, e limpede şi rece
Şi mi-a trecut de dor, acum... poate să sece!
Mi-e dor acum de ducă, aş vrea să mă opresc
Şi dorul mă usucă, chiar simt... că-nebunesc.

Of, dorule... doruţule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguţule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aş vrea să mai trăiesc
Să mă-ntâlnesc cu tine, şi mult să te iubesc.

Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorinţă
Spune-mi, ce ţi-am făcut, de nu mai ai putinţă?

Şi dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Fiinţă însetată, şi lângă ea un dor.
Şi dorul, sunt chiar eu, cel care dă să plece
Fiinţa,-i Dumnezeu, izvorul să nu sece.

Fiinţa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus să sece... o, Domne, am greşit!
Simt o durere rece, şi dorul a pierit.

M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, şi dorul meu visează.
Viseaz'-a ta fiinţă, fiinţă însetată
Având a mea dorinţă, să fie sărutată.

Şi te sărut cu dor, căci mă sărut pe mine:
Fiinţă la izvor, când mă gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Şi dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.

poezie de Paul Preda Păvălache (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, ţară, cum se poate

Ţară, ţară minunată,
Mult prin secoli încercată,
Te-au condus mari domnitori,
Te conduc azi infractori.

Românie, Românie,
Spune-mi, ţară, spune-mi mie,
Nu te trec deloc fiorii
Când conduc azi trădătorii?

Spune-mi, ţară, cum se poate
O aşa absurditate?
Cu atâţia oameni mari,
Eşti condusă de tâlhari.

pamflet de George Budoi din România şi Românii (16 septembrie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric

E încă noapte şi-i atât de rece
Şi nu ştiu azi dac-o să se lumine
Căci întunericul de fapt e-n mine
Şi sufletul încearcă să mi-l sece.

Bunătatea cu-amar mi-o otrăveşte
Bucuriilor le dă să bea venin
Durerii-apoi îi pune de-un festin
Pe inima ce-n pumnu-i o striveşte.

Şi nu mai reuşesc să simt căldura
Căci nu mai am în mine nimic sfânt

Iubirilor le-a luat firimitura
Dispreţul risipindu-le în vânt.

Tot ce-a rămas în urmă e doar ura
Ş-un greu blestem ce-mi cade din cuvânt...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuiri

Spune-mi
Că-n ziua aceea,
M-am îndrăgostit,
Numai eu...

Spune-mi,
Căa totul n-a fost nimic
Altceva
Decât o construcţie utopică,
Prostească...
Biet produs de export
Al imaginaţiei
Mele,
Bolnave de dragoste.

Spune-mi,
Să-ngrop cât mai de grabă
Toate visurile
Cu noi
Ori sa le-adun, într-o altfel de moarte,
Şi să le-arunc
La gunoi.

Şi mai spune-mi
Să-mi văd
De viaţă,
Că timpul e scurt, n-are vreme
De noi.

Spune-mi!
Şi poate aşa
Ai să te convingi
Că dragostea
Nu-i mereu
Pentru
Doi.

poezie de Merutiu Brînduşa Maria
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă!

minte-mă,
dar minte-mă frumos,
spune-mi că din piatra secundei
ai făcut fluier de os
şi mai spune-mi
că pentru tine am murit
şi trupul meu
trece neliniştit prin gândul tău,
sau vine spre tine ca o fantomă,
ca o Cartagină-n flăcări sau ca o învinsă Romă.

când plopii-şi zdrenţuiau frunzele,
foşnetul, durerea,
tu îţi pierdusei printr iluzii
sufletul şi toată averea
şi-ai rătăcit
prin trecutul meu
ca o felină prin junglă,
nu ştiai că dorul de mine
o să te-ajungă.

cu mult mai tristă ca înainte
îţi rumegai gândurile printre cuvinte
şi treceai vindecând uscăciuni,
răscolind amintirile
printre cenuşă, printre tăciuni.
te jucai cu ficţiunile,
surâdeai pentru doi, pentru trei
şi surâs pentru mine n-aveai.

minte-mă azi peste timp,
spune-mi că-n tine doarme
un trup străin
şi c-ai vrea să se spargă
cum în apă se rupe o algă.

demult nu mai suntem noi înşine,
spaţiul dintre noi
s-a dilatat,
s-a făcut ţăndări...

pe coloana timpului rezemaţi,
doi străini, doi amanţi,
tigri zvelţi, ne-adulmecăm mereu,
printre culorile de după ploaie de curcubeu.
umblăm prin sahare uitate de vreme
pierduţi în iluzii, scăldaţi în dileme...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi

Spune-mi cum te-asociezi
Să-ţi spun cu cine votezi.

distih de David Boia (15 martie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi ceva frumos

Spune-mi ceva frumos,
zise ea,
şi spune-mi ceva
adevărat. Asta pentru că sufletul meu
se simte de parcă ar avea obloanele trase,
iar lumina nu poate pătrunde
înăuntru.

Te voi crede,
a adăugat ea,
şi voi şti că este adevărat;
aşa că priveşte în ochii mei
si spune-mi ceva frumos.

poezie de J.M. Storm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declin opalin

Mă-ntrebi deseori cine sunt,
Te-ntreb deseori cine eşti...
Mai spune-mi, te rog, un cuvânt,
Atunci când privirea fereşti.

Prin tine, o urmă-i lăsată
De paşii de prunc, alergând
Pe-o plajă pustie, curată,
Nisipul din noi adunând.

Şi luna mi-e soră de sânge,
Şi vântul mi-e frate de ploi,
Iar ochiul meu râde sau plânge,
Găsind drumul drept înspre noi.

Şi pactul cu noaptea l-aş face,
Să ştiu că-mi vei fi numai zi,
Dar noaptea pe tine te place
Şi rodul din noi va plesni.

Doar pentru că vara e vară,
Când este în mine şi-n noi
Şi noaptea mi-e soră de seară,
Şi vântul mi-e frate de ploi.

Par toate că ne separă,
Dar toate ne-aduc înapoi.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori de sub cerul din marele joc

Spune-mi, femeie cu părul tăciune,
Ochi de-ntuneric şi buze de foc,
Cine, pe lume,-ar putea să-ţi îmbune
Inima smulsă din marele joc?

Cine-ar putea să-ţi rămână în gânduri
Şi să te-alunge din ploile reci?
Spune-mi ori, poate, îmi scrii două rânduri
Despre pierdutele tale poteci.

Cum de, sub pleoape, sunt norii de ploaie
Tulburi ca ceaţa pătrunsă de fum?
Unde-s privirile care înmoaie
Inimi de piatră în marele drum?

Vino şi spune-mi ce poate s-aline
Vremea din cerul pe care-l suporţi
Ca pe-un blestem ce apasă pe tine
Şi te împinge-n temutele porţi.

Poate-mpreună, cu ochii pe ceruri,
Îl vom învinge şi vom reuşi
Norii să-i facem pierduţi în eteruri
Şi, prin senin, să uităm a muri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătorul

"De ce slăbeşti, copilă?
De ce-ai îngălbenit?
De ce de joc ţi-e silă
Ş-atât te-ai ofilit?

Te ştiu de vorbitoare,
La danţuri tu-ncepeai,
Şi noaptea-n şezătoare
Pe toate le-ntreceai.

De ce d-a ta cosiţă
Acum tu nu-ngrijeşti?
Spune-mi, spune-mi fetiţă,
Ce ai de pătimeşti?

Ce, tată-tău te bate?
Îl ştiu a te iubi.
Au va în alte sate
A te căsători?

Ce-s buzele-ţi pârlite
Şi pieptul tău rotat
De pete-nvineţite?
Stăi: cine te-a muşcat?

De ce plângi, copiliţă?
Doreşti vr'un călător?
O, ce păcat! Fetiţă,
Eu crez c-ai zburător!"

"Aşa e, vecinică;
Aşa gândesc şi eu.
Un june... Oh! mi-e frică!...
Îl văz în somnul meu.

M-apucă, mă trudeşte,
Şi eu cu el mă joc;
Mă strânge, mă ciupeşte,
Mă muşcă plin de foc.

Pe pieptul meu s-apasă
Şi eu de gât l-apuc,
Dar ziua când să iasă,
El piere ca năluc."

poezie celebră de Cezar Bolliac din Din poeziile lui Kesar Boliak (1843)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!