Iar Dan cum s-o fi refuzat?! Ar fi fost imposibil! Fusese victimă sigură a privirii ei ca de smarald, căreia-i căzuse pradă din prima clipă. Elvira... Chipul ei delicat, încadrat de bucle şatene, îl fascinase atunci când ea "îndrăznise" să-şi îndrepte verdele privirii spre el; până atunci n-o remarcase deloc. Însă, brusc, din acel moment, devenise, parcă fără voia lui, centrul universului său.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elvira era o fată liniştită, retrasă; aproape ca el... Până atunci Dan n-o remarcase în nici un fel, pentru că nu era interesat de fete. Practic, nici atunci nu era, el având alte preocupări, însă... Ea se "agăţase" de el, ca de un colac de salvare, ivit pe neaşteptate, menit s-o scoată din mizeria în care soarta nedreaptă o aruncase, fără voia ei, încă de la fragedă vârstă. Ştia că şi el avea aceeaşi soartă, ca ea, dar nu conta. Era mai bine în doi. Înfruntau împreună necazurile şi obstacolele.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian era şi el mulţumit de rezultatul maxim obţinut de Lia, iar chipul lui plăcut fu luminat de o bucurie greu de explicat pentru el însuşi, încordarea care-l stăpânise până atunci degajându-se dintr-o dată, ca un abur efemer, ce se amestecase brusc cu restul aerului, devenind imposibil de localizat. Teama că ea ar rămâne pe suprafaţa planetei albastre, în timp ce el pleca departe, îi dispăruse instantaneu, în momentul în care văzuse nota acordată de computer şi avea o certitudine de netăgăduit: Dorinţa lui arzătoare i se îndeplinise; Lia îi devenise, indiscutabil, colegă, chiar din acel moment, în ciuda celor cinci teste extrem de dificile pe care el le alcătuise special pentru ea, pe departe cele mai dificile dintre toate care le reveniseră celorlalţi candidaţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka ieşi, pentru că simţea că nu mai poate sta o clipă în acel birou. Se sufoca, nu mai avea aer. Nu putea suporta privirea acelui om, directorul Institutului, nu pentru că ar fi fost fioroasă, ci, dimpotrivă, mult prea blândă! Blândă, dar ageră, pătrunzătoare... Se încruntă! În maşină, în drum spre Institut, îşi admirase în tăcere fiul; parcă de abia acum realiza cât de mult semăna Luci cu directorul, chiar şi la chip; un băiat frumos... Oare mai remarcase cineva această asemănare? Diana spera că nu! Fiul ei va pleca, directorul va rămâne aici, în Institut, deci, într-un fel, ar fi ca şi cum tot şi-ar avea fiul pe aproape... De ce însă ea nu simţea deloc astfel?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elvira era mereu veselă, plină de viaţă. O adevărată bucurie s-o aibă lângă el, o adevărată desfătare, s-o vadă zilnic, o adevărată încântare, s-o audă mereu... Şi tot astfel, parcă fără a vrea sau măcar a-şi da seama, dintr-o joacă nevinovată, adolescentină, dar şi din nevoia de a nu fi mereu singur şi a avea alături pe cineva (cu excepţia vechiului său prieten, motanul Moţ), Dan Ullmann îşi crease mica sa familie, începând, timid, o viaţă de familist (cu tot ceea ce implica aceasta), cu micuţa Elvira, cu toate că ea nu devenise nicicând doamna Elvira Ullmann, rămânând mereu cu numele ei de domnişoară, Rezeanu...

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eu... Uff... Chiar am interpretat greşit, totul. Dar în acele momente nu mi se părea că aş greşi.
Lia: În seara aceea, când ne-ai văzut împreună, la acel restaurant, a fost pentru ultima oară când am luat cina împreună cu el, a fost ultimul weekend pe care l-am petrecut împreună.
Lucian: Asta înseamnă că după acea seară, nu l-ai mai întâlnit deloc?
Lia: Chiar deloc, nu... L-am mai întâlnit, însă doar în scopuri strict profesionale, de luni până vineri inclusiv, de la ora 14.00 până pe la 19.00-20.00, cu excepţia săptămânilor în care aveam şedinţe la bordul navei; la acele întâlniri zilnice la care ar fi trebuit să participi şi tu, însă tu ai absentat în această perioadă, în mod intenţionat.
Lucian: Ştiu. Şi îmi cer scuze, însă... Nu cred că mă simţeam în stare să iau parte la acele întâlniri.
Lia: De ce?
Lucian: De ce...?! De ce l-ai sărutat, atunci? Explică-mi, de ce?!
Lia: De ce te interesează?
Lucian: Pentru că... Mă interesează! Ce-a fost acela?! Un ultim sărut, de adio?
Lia: Nu, deloc...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian acceptă ajutorul oferit de director; îl prinse de mână şi se ridică în picioare. Directorul aşeză plicul cu pricina pe o măsuţă. În acel moment, privirea flăcăului se opri ţintă asupra acelui plic; brusc simţi că totul cade, se prăbuşeşete, de deasupra, de dedesupt, cu sau fără el, ori peste el; nimic în jur nu mai avea nici un sens. Brusc, ochii i se umeziră; până atunci se abţinuse, acum nu mai reuşise. Cum adică?! Ea, tocmai ea, îl reclama? De ce ea?! Simţi că se clatină, sau nici el nu ştia sigur ce anume. Totul era instabil; îşi pierdea echilibrul... Era derutat. Noroc cu directorul, aflat în apropierea lui; îi oferi un punct de sprijin.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia îl privi; era nu doar neliniştit, agitat, ci şi furios, dar parcă şi trist; un amestec ciudat de emoţii şi sentimente contradictorii se întipăriseră pe chipul lui plăcut. Evident, nu dorea să piardă prietenia bătrânului, însă dorea să-şi revină cât mai repede. În acest sens, nu înţelegea refuzul vechiului său prieten de a încerca să-l ajute. Poate Alex avea dreptate, dar... Ce strica o încercare?! Măcar atât... Lia, văzând cât de mult se frământa, nu insistă, să afle ce-l preocupa; îl lăsă singur, ea pornind spre puntea principală. Îl zări pe Alex, retras; ca şi Luci, după discuţia avută cu acesta, era la fel de trist, îngândurat, tulburat de o profundă nelinişte interioară. Se apropie de el, fixându-l insistent cu albastrul privirii ei.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia simţi un fior puternic, datorită privirii lui iscoditoare, de pasăre de pradă, a ochilor lui expresivi; simţind că nu poate continua pe tonul agresiv pe care-l adoptase faţă de el, ca o inutilă formă de apărare, se retrase...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia nu avusese nici ea ocazia să intre vreodată în cabinetul domnului Manea până în acel moment, iar pe instructor îl cunoştea destul de puţin; mai mult din auzite, decât din văzute, căci nu-l văzuse decât când acesta venise personal, cu câteva zile în urmă, să o anunţe că fusese selecţionată pentru a participa la aceste testări. Ştia însă că profesorul este bun prieten cu directorul Institutului, pe care nu-l cunoştea personal nici pe acesta; chiar nu-l văzuse deloc pe director, niciodată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul era sigur că toţi cei şapte tineri se treziseră la acea oră (în cazul în care ar fi reuşit să adoarmă) şi se pregăteau de plecare spre Institut, de data aceasta, nu doar spre Institut... În plus, se pregăteau şi sufleteşte, iar despărţirea de cei dragi era foarte grea, deşi ştiuseră de mult că va sosi şi această clipă. Dacă până în acel moment nu li se păruse a fi dificil, de abia acum constatau că se înşelaseră. Oricât de pregătiţi se credeau ei pentru aceste ultime momente, nu era deloc aşa cum consideraseră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian o duse până acasă, mulţumită lui, din nou fără body-guarzi. Coborâră, el deschizându-i atent portiera. Îşi luă apoi rămas bun, sărutându-i uşor mâna, spunându-i, cu acel surâs al său "noapte bună, colega". Lia-i răspunse timid, deşi parcă ştia că pentru el noaptea ce va urma nu va fi deloc prea bună, tocmai din cauza ei. Constată însă că el nu era deloc aşa cum îl caracterizaseră fetele, colegele ei, ci cu totul altfel, diferit de ceea ce s-ar fi aşteptat ea. Nu se purta deloc vulgar, ci dimpotrivă, era tare amabil, galant. Rămase din nou plăcut surprinsă că nu era vulgar, dar tristă din cauza acţiunii ei din acea seară. Îl urmări puţin cu privirea, doar până ce el porni maşina înapoi, spre Institut, apoi fugi repede în casă. Nu se opri să-şi salute părinţii, care o priviră nedumeriţi, nu-şi luă pisoiul gri în braţe, ci se îndreptă grăbită spre camera ei, unde intră şi se închise, trântindu-se pe patul moale, cu lacrimi în ochi. Uimită de comportamentul fiicei sale, Valeria Stancu porni îngândurată spre camera ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul comandant avea cel puţin 13 ani la dispoziţie pentru a afla adevărul în privinţa Liei, pentru a-i descoperi adevăratul ei suflet. Zâmbi la acest gând, care-l liniştea, îl mulţumea, deşi îi promisese atât ei, cât şi tatălui ei, că va păstra în tot acest timp, între ei doi, o relaţie de strictă colegialitate. Ce conta oare acea promisiune, care în acest timp ar putea fi uitată de părţile între care fusese încheiată? Şi atunci, ce importanţă ar avea, dacă la un moment dat, în cine ştie ce împrejurări, el avea să-şi încalce această promisiune, deşi nu-i stătea în caracter să procedeze astfel? De obicei, se ţinea de cuvântul dat, îşi respecta promisiunile, dar în acest caz... Cum ar fi oare posibil să-şi respecte o asemenea promisiune, când în mintea lui, ea era aproape mereu prezentă, în mod chinuitor pentru el? Se întrebase de ce oare făcuse o asemenea promisiune absurdă şi ar fi dorit să retracteze tot ce spusese faţă de ea şi tatăl ei, dar era cam prea târziu pentru un asemenea gest, deci, n-avea decât să încerce să-şi respecte acea promisiune stupidă. Până când însă?! Acest amănunt nu i se părea deloc clar, nu-l stabiliseră sigur, deci, variantele i se păreau nelimitate; va trebui doar s-o aleagă pe cea mai convenabilă la un moment dat...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere copilărie bine-ai venit

Copilărie cu fiecare lacrimă
mă-ndepărtezi însă rămâi
centrul intangibil al universului
merg de parcă aş lua calea lactee
în primire survolez moartea în
orice clipă de la înălţimea inimii
oriunde-aş privi Dumnezeu există
iar atunci când închid ochii nefiinţa
dispare şi sufletul aterizează pe-un
petic te iarbă dincolo de
capătul infinit
al nopţii

poezie de Costel Zăgan din Elegii de trezit copilăria (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă acest amănunt nu-l înveseli deloc; Lucian era tot trist, posomorât. Directorul ar fi fost în stare de orice, pentru a-i readuce bucuria pe chip, dar în acel moment nu avea ce face; nu-i venise nici o idee salvatoare, pe care tânărul să o şi accepte. Iar de supărare, evident, nici nu putea fi vorba.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia auzi din nou acel strănut puternic, repetat şi brusc îşi aminti de Lucian. Deci, el era cel care strănuta. Observă că "pătura" cu care fusese acoperită era, de fapt, geaca lui. Regăsi şi rucsacul, pe care ea-l mototolise sub cap, înlocuind astfel obişnuita pernă. Îngrijorată, îşi întoarse capul în direcţia în care ştia că ar trebui să se afle Lucian, îndreptând şi lanterna într-acolo, dar lumina, mult prea slabă, nu ajungea până la el, deci, nu-l văzu, însă ştia că era acolo; de data aceasta se dezmeticise de tot. Se ridică în picioare, luând şi geaca lui sub braţ şi se îndreptă spre el. Ajunse în locul în care se afla el şi observă cum încă dormea, chinuit, din poziţie şezândă, cu spatele gol (flanelul i se ridicase mult) sprijinit de peretele stâncos al peşterii, capul căzându-i când într-o parte, când într-alta, ceea ce-l determina să tresară uşor, însă fără să se trezească. Din când în când strănuta sau chiar tuşea înăbuşit. Ştiind că fusese accidentat pe partea stângă, îl mişcă, apucându-l de umărul drept, ca să-l trezească; între timp, fixase lanterna într-un loc sigur.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colegii îşi îndreptară privirile spre Mihai; încă nu aflaseră toţi acest amănunt, că el fusese campion mondial şi olimpic la lupte, deşi la juniori. Acum însă îl ştiau, cu siguranţă. În gând, Mihai se întrebă dacă nu-l vor privi ca pe un bătăuş profesionist, începând din acel moment. Oare se vor feri de el? Nu-i vor mai vorbi? Vor evita colegii săi să se apropie de el? N-ar fi vrut să se întâmple astfel!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, cuvintele Liei îl indispuseseră pe comandant; domnişoara Barbie... Îi vorbise mereu pe un ton deloc indulgent... Fără a adăuga nimic altceva, porni de data aceasta el însuşi spre culoarul cu rezerve, intrând în cea cu iniţialele E. L.; ceilalţi nici n-avură timp să reacţioneze în vreun fel... Brusc însă, se dezmeticiră şi-şi întoarseră privirile acuzatoare spre colega lor, domnişoara consilier...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce Petra Neţoiu – "Ucigaşa" şi Costel Frunză – "Violentul" rămăseseră afară, în maşina lor, doctoriţa Stela intră pe poarta Institutului, părând furioasă foc. Tot furioasă părea şi când intră pe trapa navei albastre. Fără a-şi saluta colegii aflaţi pe puntea principală, se îndreptă cu paşi siguri spre genetician, fixându-l cu privirea albastră, care în acel moment nu exprima deloc bunăvoinţă. Alex îi simţi privirea tăioasă, parcă mai ascuţită decât a "Ucigaşei". "Periculoasă doctoriţă!" gândi Alex.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frumoasa navă albastră, Lucian nu dormea deloc, era treaz de câteva ore bune. Nu reuşise să adoarmă în noaptea aceea; mai mult se zvârcolise, deşi ajunsese târziu în navă şi chiar fusese obosit. Ar fi vrut să se odihnească, dar îi fusese imposibil. Se tot gândea, evident, la Lia; faptul că o întâlnise nu avusese darul de a-l linişti, ci avusese un efect contrar asupra lui. De câte ori închisese ochii, încercând să adoarmă, în rezerva lui cea strâmtă, îi apăruse chipul ei plăcut în minte, iar somnul îi dispărea brusc, înlocuit de o stare supărătoare de agitaţie, mai ales că se tot gândea la cuvintele Sonyei, potrivit cărora Lia ar avea un jurnal al ei, personal, în care ea scrisese mult despre el, jurnal pe care nu-l găsise, pentru că, de fapt, nici măcar nu-l căutase, iar deoarece nu-l văzuse, încerca să şi-l în-chipuie... Parcă-l vedea cu ochii minţii, un jurnal simplu, frumos, în-grijit, cu scrisul ordonat al Liei aşternut pe foile sale, iar pe fiecare pagină notat numele lui, măcar o dată. Oare să fi fost adevărat? Toate astea nu-i dădeau deloc pace, nu-l lăsau să-şi găsească liniştea mult dorită, iar văzând că nu-i chip să adoarmă, se trezise de-a binelea, deşi era conştient că se afla în plină noapte.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeful securităţii misiunii... Până în acel moment, Mihai se achitase cu bine de datoria ce-i revenea în cadrul echipajului, deşi nu se confruntase cu probleme, de nici un fel; îl înlocuise doar pe comandant, la cererea acestuia, când Lucian fusese indisponibil, în urma accidentului de pe planeta Proxima; şi-l înlocuise cu brio. Mihai spera să nu mai fie niciodată nevoit să-l înlocuiască, pentru că nu dorea ca acesta să mai păţească vreodată ceva neplăcut, mai ales că pe Lucian, în ciuda protestelor acestuia, încă îl considera idolul său. Dar dacă nu drept şeful securităţii misiunii, atunci măcar în calitatea sa de informatician, cu siguranţă îşi făcuse datoria! 26 de ani... Parcă nici unul dintre colegii săi nu credea că "puştiul" lor împlinea această vârstă, deşi, normal, tot tânăr era.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!