La revedere copilărie bine-ai venit

Copilărie cu fiecare lacrimă
mă-ndepărtezi însă rămâi
centrul intangibil al universului
merg de parcă aş lua calea lactee
în primire survolez moartea în
orice clipă de la înălţimea inimii
oriunde-aş privi Dumnezeu există
iar atunci când închid ochii nefiinţa
dispare şi sufletul aterizează pe-un
petic te iarbă dincolo de
capătul infinit
al nopţii

poezie de Costel Zăgan din Elegii de trezit copilăria (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia poemului în doi

Coapsele tale frumoaso
freamătă dincolo de infinit
alb cu sens giratoriu
sărut dizolvat din floare-n floare
tăcerea erotizată
se precipită spre centrul poemului
acolo unde poetul face schimb de stele
în continuare
cu dragostea lui cea de toate nopţile
la semafor
o fantomă aşteaptă zadarnic
să se întrupeze din jale
doar eu
mă grăbesc din ce în ce mai încet
spre capătul nopţii
spre
capătul poemului
altă erezie convertibilă
n-am
găsit

Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014

poezie de Costel Zăgan din Erezii second hand (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint de probă

Trupul

O
viaţă
întreagă

Sufletul
î(ş)i
caută
centrul

Însă
centrul
rămâne
mereu

Afară

O
fi
moartea

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (17 iulie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi era teamă

mă ascundeam în lanul de in
cu faţa întoarsă spre cer
număram macii din doi în doi
şi-mi îngropam degetele în arătura reavănă
în căutare de rădăcini
de unde ar fi putut să-mi crească speranţa
precum lumina aceea de la capătul universului
căreia îmi place să-i spun dumnezeu
sau pur şi simplu acasă

când îmi este aşa de frig fără tine
caut cu disperare printre maci
umbre de oameni de zăpadă
să le dau teama de viaţă cu toată moartea
să plece în lumea lor albă
dincolo de orice curcubeu poznaş
dincolo de orice lacrimă vinovată de atât soare
un singur punct negru
ca alternativă
la un infinit de infinituri

acel loc geometric al tuturor posibilităţilor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare lacrimă are centrul de greutate în următoarea!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (iunie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare lacrimă, mă îndepărtez de tine, Copilărie!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar Dan cum s-o fi refuzat?! Ar fi fost imposibil! Fusese victimă sigură a privirii ei ca de smarald, căreia-i căzuse pradă din prima clipă. Elvira... Chipul ei delicat, încadrat de bucle şatene, îl fascinase atunci când ea "îndrăznise" să-şi îndrepte verdele privirii spre el; până atunci n-o remarcase deloc. Însă, brusc, din acel moment, devenise, parcă fără voia lui, centrul universului său.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centrul Universului nu exista, deoarece Universul e infinit sau mai bine, deoarece Universul e infinit, centrul lui poate fi situat in orice loc.

calambur aforistic de Razvan Vischi (1 ianuarie 2002)
Adăugat de Razvan Vischi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi florile se sinucid

Te-ai pierdut copilărie
poetul parcă întreabă
nu mai eşti fir-ar să fie
printre stelele din iarbă

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (11 octombrie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de iniţiere pe palierele inimii

unde eşti, iubito?
în centrul inimii tale
de ce nu te văd cu ochii sufletului?
(ai ochii slăbiţi ca nişte goluri milenare)

învaţă-mă să văd, iubito
învaţă-mă să simt.
te simt că te temi să rămâi
nu vom ajunge niciunde dacă te temi.
(abc. copac. a. adânc. b. beznă. c. cer. )
cel care simte să vadă alege să ştie cine este.
unde eşti, iubito, pe care palier?
(la mansarda inimii tale, aproape de cer)
ce vezi?
o femeie albastră deşirată, roată
cum te simţi pe acoperişul inimii?
(fiecare cu fanteziile lui.
nu este ceva ce nu am mai văzut.
femeia albastră atrage pe cine poate
şi apoi urmăreşte ce se întâmplă)
aşa e firea ei, jucăuşă, iubito
dar simt că ai intrat într-un soi de labirint.
întoarce-te spre centrul inimii mele, iubito
e mai puţin periculos
îţi las libertatea de a te regăsi
rămâi. eu te-am ales.
cer. carne. os.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Report

Din când în când,
îmi fac inventarul patimilor.
Cu fiecare respiraţie,
trupul suspină resemnat.
Cu fiecare tăcere,
sufletul doare infinit mai tare.
Ochiul inimii
împreunează lacrimile;
cu ele,
mai curăţă o filă de viaţă.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea mea e realitatea...

Pentru cei care pot asculta,
Pentru cei care pot auzi,
Cu el, eu sunt în spaţiu infinit,
Cu el sunt în timpul etern...
Sunt în viaţă.
Un soare răsare şi apoi apune...
O lună care luminează nopţile...
Un zâmbet, o îmbrăţişare, un sărut...
Gesturi mici care scriu pe liniile inimii...
Nu e nimic ce nu pot fi,
Nu e nimic ce eu nu sunt.
Un loc ascuns în lume...
Ca un labirint în centrul universului...
Calea mea în mijlocul cerului sau în altă parte...
Sunt dincolo de tine.
Sunt mai mult decât să mă gândesc...
Sunt mai mult decât un vis...
Eu exist, respir...
Eu sunt realitatea.

poezie de Eugenia Calancea (6 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ascultă, Dumnezeu veghează!

Însă Dumnezeu veghează,
Peste toate, frunză, pom,
Cu răbdare El "tratează",
Suferinţele din om...

Uneori ne mai loveşte,
Cu necazuri mici sau mari,
Uite-aşa, Le rânduieşte,
Să ne facă fiinţe tari...

Însă Dumnezeu există,
Dincolo de orice nor,
Când, cu ochii în batistă,
Totul pare-nşelător...

Stă în umbră, te priveşte,
Cum te lupţi cu gânduri mii,
Te dezmiardă şi zâmbeşte,
Ştie că vei izbuti...

Însă Dumnezeu ascultă,
Când Îl cerţi sau când Îl rogi,
Sau, când poate, c-o insultă,
Credinţa, tu, ţi-o abrogi...

El te iartă şi nu-ţi pune,
Mai mult amar să te temi,
Ştie că zilele bune,
Te vor face Să-l rechemi...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzii pierdute

nu. modelele nu există.
există momente în care poţi avea acelaşi comportament
datorită stereotipurilor, clişeelor, culturii
dar modelelele nu există.
e doar un alt mod de a te înşela
şi de a crea un bonzai siluindu-ţi sufletul
când Isus a spus "sunteti Dumnezei"
nu a făcut altceva decât să ne insufle curajul de a privi adevărul în faţă
căci fiecare e Dumnezeu în felul său
şi pentru a fi Dumnezeu nu-ţi trebuie modele
e de ajuns să fii tu însuţi
numai că eu... m-am pierdut pe drum..

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana d'Arc la români

Fiecare cu revoluţia lui
unii
se mişcă alţii stau toată viaţa de
pildă poetul E un zero în căl
duri Se dilată spre inefabil
Poţi să te întrebi de ce
Însă n-are niciun rost
Să cauţi răspunsul
Pentru că-i suficientă
doar
întrebarea
Restul e cuvântul
Iar cuvântul este infinit
Şi-aceasta o ştie orice copil
PS
Nu mai insistaţi
Copilăria este rugul nostru
cel mai intim

Costel Zăgan

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (6 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aş face orice ca să-mi pot curăţa
oasele de frică
aş întoarce lumea înspre marginile cerului
şi soarele către chipul mamei
locuit în mine
deşi ştiu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme mă pipăi şi
mă întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii şi sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

ştiu că dincolo de tăcerea ei şi
de ceea ce a fost
e multă suferinţă şi iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii aţintiţi la lumina
de la capătul nopţii
mă răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut şi mă priveşte
din mers
ştiu că nu poţi fi tu
Doamne
şi mai ştiu că
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât să aştept
sau să fac ceva ce ştiu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine şi
câte puţin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
şi în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea să privesc pe fereastra
altui cer

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer aglomerat
eu bat Calea Lactee
doar în lung şi-n lat

haiku de Costel Zăgan din Virtutea Haiku (15 februarie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia indragostită

Aripi de vânt desenate pe cer,
Cârduri de cocori în zborul solemn,
Râul curcubeului cu şoapte de dor
Lunecă toate spre eternitate.
Soarele, luna şi stelele
Sunt stropi de rouă întârziată,
Iar tu, femeie, rătăcitoare eternă,
Alergi fără popas.
Rămân în urma ta, stinghere,
Umbra şi muzica sufletului tău.
Ceea ce este dincolo
Te cheamă-ntruna,
Te-ademeneşte mereu...
În această nesfârşită căutare,
Plină de pătimaşe dorinţe,
Roua cade peste tine.
Din când în când,
Florile-şi scutură petalele
Din grădinile anotimpurilor.
Cele de mac, în flăcări-văpaie,
Îţi strigă: "rămâi, femeie,
Şoaptă nescrisă a cuvântului!"
Tu nu le auzi chemarea,
Alergi mai departe,
Te avânţi în neant
Fără de tristeţi şi fără de temeri.
Pulberea pământului pe care păşeşti
Îţi sărută tălpile, mângâindu-le,
Căci în fiecare clipă
Moartea se transfigurează în viaţă.
O, tu, femeie,
Ce străpungi inima universului
Cu dansurile tale,
Aduci lumina pe pământ!
Calea Lactee plăsmuită este
Din urmele paşilor tăi.
Tu purifici neîncetat lumea,
Alungând moartea şi dând viaţă,
Pe când albastrul infinit
Umple sublim vastele ceruri.
Tu, pictore,
Eşti vrăjit de culorile suave
De la cingătoarea celei ce dă viaţă.
Paşii pe care-i urmezi
Sunt paşii celui hipnotizat,
Paşii căutătorului...
Tu le auzi muzica
În venele tale şi-n sufletul tău!
Dar nimeni nu înţelege
De ce sângele tău se-nfierbântă
Când pe femeie o cuprinzi în culoare.
Memoria ancestrală renaşte
Precum "phoenixul", în spiritul tău.
Din viaţă în viaţă,
Tu şi Femeia
Aţi călătorit, trecând
Prin nenumărate prefaceri,
Din splendoare în splendoare.
Din noapte spre zi, veţi tot merge
În zarea Luminii fără de sfârşit...

poezie de Floarea Cărbune (6 mai 2022)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul omenesc participă la misterul lumii. Există, în acest ungher al Universului, un parteneriat al omului cu divinitatea.

Costel Zăgan în Lecturi perpendiculare: Zoharul - Cartea splendorii (15 iunie 2002)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arşiţa nopţii

Îl văd pe Blecher chinuit în corset,
cu dureri în muşchi, articulaţii, oase.
Are forţa de a visa.
Nimic nu-i seamănă.
Pentru el zarurile au fost aruncate din naştere.
Viaţa este un joc obligat.
Ce sens are celebritatea pentru el?

Există progres în artă?
Nici vorbă. Fiecare artist este un Narcis.
Dar nu trebuie să-şi trădeze egolatria.
Abstinenţa la orice,
când nu este motivată intim,
devine o cauză a morţii.
Orice tren care aduce moartea este în orar.
Când Dumnezeu este mort, orice este posibil,
hulitorii nu mai există, duşmanii vieţii devin prieteni.

Păsările coboară pe pământ,
dar nu pot lua cu ele decât o pradă,
nu pot lua fericirea.
Nefericite păsări, izgonite în cerul pustiu.
Logica nopţii îmi spune
că există o armonie în noi
pe care nu o cunoaştem ziua.
De ce ne este frică de noapte,
de moarte?
Ascultă cum cântă iarba
cu glasurile celor plecaţi dintre noi.
Până atunci sărută-ţi iubita, ea există.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!