În frumoasa navă albastră, Lucian nu dormea deloc, era treaz de câteva ore bune. Nu reușise să adoarmă în noaptea aceea; mai mult se zvârcolise, deși ajunsese târziu în navă și chiar fusese obosit. Ar fi vrut să se odihnească, dar îi fusese imposibil. Se tot gândea, evident, la Lia; faptul că o întâlnise nu avusese darul de a-l liniști, ci avusese un efect contrar asupra lui. De câte ori închisese ochii, încercând să adoarmă, în rezerva lui cea strâmtă, îi apăruse chipul ei plăcut în minte, iar somnul îi dispărea brusc, înlocuit de o stare supărătoare de agitație, mai ales că se tot gândea la cuvintele Sonyei, potrivit cărora Lia ar avea un jurnal al ei, personal, în care ea scrisese mult despre el, jurnal pe care nu-l găsise, pentru că, de fapt, nici măcar nu-l căutase, iar deoarece nu-l văzuse, încerca să și-l în-chipuie... Parcă-l vedea cu ochii minții, un jurnal simplu, frumos, în-grijit, cu scrisul ordonat al Liei așternut pe foile sale, iar pe fiecare pagină notat numele lui, măcar o dată. Oare să fi fost adevărat? Toate astea nu-i dădeau deloc pace, nu-l lăsau să-și găsească liniștea mult dorită, iar văzând că nu-i chip să adoarmă, se trezise de-a binelea, deși era conștient că se afla în plină noapte.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.