Rugă fără adresă
îngenunchez sub icoana răstignită
pe albul scorojit de vreme
cu teama zilei de mâine
mă întreb ce va fi
în anotimpul în care
sunt prizonier în
propriile mele gânduri
nu mai am nimic de făcut
îmi rod neputințele din
urma genunchilor
și aștept
nu sunt pregătit pentru asta
cobor în mine ca într-un oraș
pregătit de război cu
vitrinele agresate
de păianjeni
pendulez între două liniști
și respir
din trupul meu se hrănește o durere
știu asta
însă
am senzația că-n prea târziul din mine
se derulează o altă poveste
îmi lipesc obrajii de palme
și-mi imaginez o haltă în care
niciun tren n-a oprit niciodată
zădarnic mă uit înspre cer
ruga mea e fără adresă
poezie de Teodor Dume (30 martie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.