Pokemonul meu, pereche...

L-am ocolit fiindcă-i zurliu
Şi răzvrătit ca visul nopţii,
Ce cade în aventuri din zori,
Neliniştit în patul sorţii.
L-am ocolit fiindcă-i zburdalnic
Şi viu ca anii tinereţii,
Fără de el viaţa mi-e goală,
Ca o grădină părăsită,
De toate florile vieţii.
L-am ocolit că-i pokemon...
Dar tot mereu îmi iese în cale,
Cu firea lui profund nativă...
Cu care râd, de cum îl văd,
Căci sufletul mi-l înfloreşte
Şi uit de moftul bătrâneţii,
El totul în jur întinereşte,
Cu karma ce îl defineşte.
E pokemonul lipicios,
Ce nu renunţă la ce-i place,
El viaţa curcubeu ţi-o face,
Cu neastâmpăru-i firesc,
Ce inimii mele îi place.
De-l ocoleşti îţi iese în cale,
Cu zâmbetul frumos, drăcesc
Şi te pândeşte ca un câine,
Ce pân la urmă îl doreşti.
E pokemonul ce-l visezi,
Când e departe multe zile,
Iar când e aproape, îi vai de tine,
De nu ştii caii să-i opreşti.
Fără de el viaţa e fadă
Şi simţi încet că te ofileşti,
E pokemonul meu de suflet,
Darul vieţii, nefiresc.

poezie de Valeria Mahok (3 august 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea ta iubire

În căutarea ta iubire am obosit
Şi multe primăveri de-atunci au înflorit,
Tot atâtea toamne frunzele şi-au scuturat,
Iar tu mai ocolit romanţa mea neîncetat.

În căutarea ta suflet pereche am obosit
Şi glasul tău mereu, mereu m-a ocolit,
M-a amăgit soarele tău cel mult dorit,
Căci doar în visul meu neliniştit eşti de găsit.

În căutarea ta iubire eu voi fi mereu
Şi nu te voi lăsa să hoinăreşti de capul tău,
Tot te voi prinde-n lesa inimii cândva,
Speranţa împlinită va fi steaua mea.

Când vei întra în casa sufletului meu,
Iubire un cântec vesel va fi glasul tău,
Fericirea sus la stele o voi ridica,
Că tu iubire eşti apa vie în viaţa mea.

cântec, versuri de Valeria Mahok (24 august 2009)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viaţa înapoi vrea să mă cheme.

Voi renunţa la haine ce-mi ascund
şi îmi răpesc prea mult din tinereţe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l uşurez de lacrimi şi tristeţe.

Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură şi lumină,
să încetez cu viaţa fără rost,
căci sufletul mi-e viu şi n-are vină.

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot şi nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
şi-n suflet cu iubirea-mi renăscută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile timpului meu...

Trecut-au anii mei ca norii,
Toamnele ca şi cocorii,
Verile ca florile,
Primăveri ca visele,
Iernile ca babele.

Mă trec şi eu cu toate cele,
Pierzând pe drum sandale grele...
Poveri ca pietrele de moară,
Crucea vieţii nu-i uşoară.

Şi ce folos, că multe în jur
Se zbat în linişte de-amurg,
Şi cei ce mi-au umplut viaţa
S-au dus, ca bună dimineaţa.

Se zbate timpul în mută lumină,
Ca amintirile uitate în vechea vitrină,
Iar voioşia vie a tinereţii
Adoarme des în patul sorţii,
Lăsând locul cernit şi rece
Neputinţei, bătrâneţii.

Oftatul des sare-n picioare,
Visele obosite sunt cutii goale,
Potecile-s tot mai restrânse,
Iar vorbele-mi sunt tot mai stinse.

Credinţa cade încet pe toate,
Înţelepciunea îmi îndreaptă
strâmbătatea de spate
Şi toate voinţele fire de vis
Se scaldă apatic între cer şi abis,
Ca o clepsidră învechită,
Care de timp va fi oprită.

Trec anii vieţii, precum norii,
Oamenii ca şi cocorii...
Şi doar amprentele vieţii
Răspund la strigătul prezenţei.

Calitatea faptelor,
Preţul judecăţilor,
Lacrimile timpului meu...
Lacrimile vremilor, vor fi mereu.

poezie de Valeria Mahok (10 august 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele sufletului

Sufletul meu e câine credincios
L-am dezlegat adeseori din lanţ,
Adeseori din cuşca lui l-am scos
Şi l-am târât până la şanţ,
Până la şanţul întăririi mele,
Ca să-l înnec în zmârcul dintre stele.

Desprins cu lanţul şi lungimea lui,
Se-ntoarce repede la cuşcă
Şi mârâie la biciul dintr-un cui
Care scoboară pe-nserat şi-l muşcă
Şi i se plimbă ca un foc pe piele
Rănile lui sunt şi-ale mele.

Câine mişel, tu mârâi numai biciul
Şi urmele şi pragul mi le lingi!
Căci te târăşti ca să-ţi păstrezi şoriciul
Şi dând din coadă voia mi-o învingi.
Pe toată viaţa înnădit cu tine,
Nedespăţit de coadă şi de bot,
Sunt supărat că, strânşi atât de bine,
Să te alung din bătătura mea nu pot.

Însă mă jur, când voi cădea de moarte,
Hoitul meu gol nu-ţi va spori ospăţul,
Căci de aproape, ca şi de departe,
Te voi croi şi din mormânt cu băţul.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veşniciei

În grabă anii trec şi fără veste
Se-nghesuie cu sârg în cupa vieţii;
Din firul lor se ţese o poveste
Plăpândă, cum e roua dimineţii.

De le simţi zboru-nalt pe culmi celeste,
Ori de te-mbracă-n haina bătrâneţii,
În grabă anii trec şi fără veste
Se-nghesuie cu sârg în cupa vieţii.

Secretul veşniciei înscris este
În cartea inimii şi-a tinereţii!
Urmeaz-o, aşadar, apostoleşte,
Alungă orice urmă a tristeţii,
Căci anii-n grabă trec şi fără veste.

rondel de Valeria Merca (19 iulie 2014)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui medic

Deşi l-am ocolit mereu,
Constat că are şi umor -
Mi-a spus chiar ce ştiam şi eu
... Că am să mor

epigramă de Alexandru D. Funduianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când părinţii ni se duc...

Când părinţii ni se duc,
Noi rămânem singuri-cuc,
Deşi-avem neamuri, copii,
Orfani, trişti ne vom simţi,
Căci viaţa fără părinte,
E cumplită, ţine minte!

Când telefonul nu sună,
Stropi în suflet ni se-adună,
Am vrea, cerul s-aibe ton,
Să-avem, poate, la Rai bon,
Dar târziu vom lua aminte...
Grea-i viaţa fără părinte!

Când nimeni în prag nu iese,
Niciun chip cu riduri dese,
Pricepem cu doliu-n sân,
Că timpul n-are stăpân,
Şi că viaţa, (ţine minte!),
E cruntă fără părinte.

Când sărbătorile vin,
Şi plecăm cu braţul plin,
Cu garoafe, lumânări,
Chinuiţi de întrebări,
La morminte, luăm aminte,
Ce-i viaţa fără părinte...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti orfan...

Când eşti orfan, de pieptul mamei,
Ca micii cuci de mama lor,
Râvnind la mangâieri caline,
Ca mulţi copii în faşa lor,
Plângi cu amar, visezi un dor,
Nu ştii de ce, cauţi o soră, cauţi un frate.

Când eşti orfan, de sânul mamei,
Simţi că toate-s împotrivă,
Şi luna plină este rea,
Destinul să ţi-l schimbe ar vrea,
În cotituri grele şi dure,
Trăieşti viaţa ca un iad,
În zile sure.

Când eşti orfan, de orice sfat,
De orice zâmbet părintesc,
Nu ştii ce înseamnă, te iubesc,
Eşti fericit doar că ai viaţă,
Nu ştii, cum vrei să o trăieşti,
Nu ştii ce să ceri de la ea.

Când eşti îndoctrinat în muncă,
Ca boul în jug, fără de voie,
Copilăria, crudă slugă...
Ai doar resentimente false,
E greu să îţi adori părinţii,
Chiar dacă sunt părinţi cu acte.

E fals, când spui că îi iubeşti,
E fals, cum eşti în jurul lor,
Doar politeţea dă bineţe,
În stângăcia vieţii lor,
Scăldată în haina neputinţei,
Îmbălsămată mai târziu
De amărâtele regrete.

E fals, când spui că-ţi este dor,
De ei şi a lor bătrâneţe,
Ai milă doar, de-a lor tristeţe,
De viaţa lor, fără umor.
Când eşti orfan de fericire,
E fals, când spui, că plângi de dor.

Dar dacă stelele credinţei
Se-aprind ca far în viaţa ta,
Desculţ de-ai fi, simţi cum răsar
Minunile în viaţa ta,
Frustrările încet dispar,
Şi ierţi fierbinte.

poezie de Valeria Mahok (27 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis renascent, luminat

am visat că mă rugam la Iisus
dar nu mă auzea de cât de răstignit era
atunci cu toată forţa mea l-am dat jos de pe cruce,
l-am spălat de sânge cu lacrimile mele spirtoase
l-am frectionat puternic cu suflul cald
din inimă pe întreg trupul până la oase.

am strigat tare să mă audă
că-i dăruiesc viaţa mea
atât cât poate să însemne ea
fără pic de ură fără pic de ciudă

i-am spus că vreau mereu să trăiască
lumea de pretutindeni să o mântuiască.
sufletul meu cu dragoste să îl slăvească

i-am spus că-n schimb aş vrea să mă ascundă
în cer pe o stea veşnic veghindă
peste neguri şi tenebre strălucindă.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îmbrăcat oceanul

Din cioburi
şi din marea cu gust de aguridă,
din soare,
pământ,
păduri şi
flori de păpădie,
am încropit scânteia ce-am scos-o din firidă,
să-mi lumineze viaţa,
îndrumător
să-mi fie.

Din nori
fără de apă uscaţi pe portativ,
din cer
fără de-albastru şi
ploaie
fără plâns,
am meşterit tablou cu margini fără tiv,
l-am strâns în pumn
şi
într-un colţ de suflet mi l-am pus.

Din vreascuri
şi nuiele,
din spini şi mărăcini,
am împletit
coroană,
coroană-mpărătească,
am îmbrăcat oceanul în pomi
cu rădăcini,
m-am răsădit în suflet
cu sufletul
să crească.

Din soare fără raze
şi
lună fără casă,
din pomi fără de sevă
şi
flori fără petale,
am croşetat dantelă,
maramă de crăiasă,
am strâns-o în privire
şi
mi-am făcut-o cale.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea vieţii

Un mic boboc a mai crescut
Şi azi frumos a înflorit,
După un prim an ce a trecut
De când pe lume a răsărit.
Azi prima floare-ţi înfloreşte
Din marele buchet al vieţii,
Care pe an ce trece va creşte
Şi numărul de flori şi-l măreşte.
Chiar primăvara ai răsărit,
Când şi natura se trezeşte
Şi viaţa din nou şi-o porneşte
După iarna cea lungă, grea,
Cu zăpadă, frig, vreme rea,
Care pe loc o amorţeşte,
Dar primăvara o goneşte;
Şi natura toată se-nveseleşte,
Căci Soarele iar o-ncălzeşte.
Tu, floare scumpă a vieţii mele,
Ai răsărit parcă dintre stele,
Cu mult dor am să te ocrotesc
Şi cu drag am să te-ngrijesc.
Cu dragoste te-am îngrijit
Şi cu iubire te-am ocrotit
Şi ai parcurs un an acum
Din lungul vieţii tale drum;
Ai răsărit din viaţa mea,
Ţie ţi-am dat ceva din ea,
Ai apărut în zorii vieţii,
Care sunt anii tinereţii.

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SPRE APOGEU...

Nu-ţi lăsa în suflet mucegai,
Nici păianjeni de tot felul,
Valorifică tot ce ai,
Atingându-ţi astfel ţelul.

Stăruitor continuă în luptă,
Obstacolele să le ignori,
Orice greutăţi tu le înfruntă,
Cu cer senin fără de nori.

N-am vrut să stau mai liniştit,
În râul vieţii eu m-am avântat,
Orice obstacol am întâlnit,
L-am trecut, în urmă l-am lăsat.

Privesc senin în amintire,
Fără să-mi reproşez ceva,
Mă cuprinde sfânta liniştire,
Care este viaţa mea.

Am învins tot ce a fost greu,
Cu popasuri foarte scurte,
Mergând încet spre apogeu,
Am urcat pe trepte rupte.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul florile

Bate vântul florile,
Ce frumoase îs zorile,
Când îmi bat lin în fereastră
Şi iubirea mea îi aleasă,
Ca o pasăre măiastră.

Bate vântul în fereastră,
Să vadă când sânt acasă,
Să mă îmbete cu mireasme,
În luna cu crizanteme
Florile iubirii mele.

Bate vântul în grădină,
Adunând frunze-n rugină,
Să-mi aştearnă covor moale,
Ce foşneşte sub picioare
Colorând orice cărare.

Bate vântule cu dor!
Şi mă cheamă în pridvor,
Unde m-aşteaptă bădiţa,
Să îi împrumut guriţa,
Că îi dulce ca frăguţa.

Vântule, pe unde treci
Toate cele le culegi,
Şi porţi dorurile mele
În nopţi albe, dar cu stele,
Florile vieţii mele.

Că viaţa fără de doruri,
Îi mătrăguna de pe dealuri.

poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascundeţi timpul netrăit!

Ascundeţi-mi oglinda şi ceasul!
Nu vreau să privesc şi să aud cum trece timpul!
Cum anii mei se scurg,
Ca şi o lacrimă ce -mi curge acum pe obraz,
În timpul ce merge doar înainte,
Prea repede ni se duc anii.
Şi ne trezim din nou,
Cu mintea şi apucăturile unui copil...
Ne apropiem din nou de unde am plecat...
În brânci, pe pământul pe care l-am călcat.
Mai întâi în patru labe,
Aşa cum ne-am şi transformat din regnul animal..."Euglena Viridis"...
În brânci, ajungem să ne rugăm, să nu intrăm în el.
Pământ! Tu care ne-ai dat apă şi mâncare,
Şi am gustat din tine, muşscând, prin primii paşi...
Pământ! Pe tine te-am lovit cu sapa, să ne hrănim.
Şi din tine făceam pat, să ne odihnim... în veci!
Când astăzi sufletul aleargă spre nemurirea dragostei,
Nici nu ne dăm seama că noi,
Iubind sau refuzând, vrând nevrând,
Ne îndreptăm cu paşi grăbiţi, către sfârşit!
Trăieşte-ţi viaţa pe deplin, cititorule!
Procrează, dă viaţă!
Căci doar ea va dăinui şi te va reprezenta, când tu nu vei mai fi...
Ia ce este bun din viaţă!
Căci ea oferă, bune şi rele...
Căci dulceaţa mierii fagurelui,
Fără înţepătura albinei, nu are gust.
Este ca dulceaţa strugurelui fără damful beţiei!
Dar cine stă să mă mai asculte?
Cu nepăsare, păşim sfioşi în viaţă,
Crezându-ne noi înşine un Dumnezeu...
Ce-i drept, unul mai mic!
Când noi, fără să ne dăm seama,
Atârnăm deun fir de aţă...
Aţa vieţii noastre.
Ce trebuie să facem?! Doar s-o trăim... aşa cum se cuvine!
Nu îţi pot spune eu ţie, sau tu mie,
Cum s-o trăim, ori ce este mai bine.
Doar noi înşine trebuie să o trecem prin sita învăţăturii.
Şi să alegem doar ce-i frumos şi bun!
Dar cine ne spune ce e frumos şi bun? Asta aţi înăţat?
Este chiar creşterea, cultura ţi ce ne place nouă!
Noi alegem cine să fim!
Pe cine să urâm sau pe cine să iubim...
Noi singuri alegem cum să trăim şi când să murim!
Nu lăsaţi pe nimeni să aleagă în locul vostru!
EU iubesc viaţa cu toate ale ei
Şi am dreptul să aleg pentru mine!
Voi ce mai asteptati?
Iubiţi şi alegeţi un drum!
Haideţi să facem ca viaţa noastră
Să fie de neuitat!
Pentru noi şi pentru cei din jurul nostru...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place viaţa şi amintirile ei,
Iubesc timpul frumos
Şi înţelepciunea lui,
Fără de care au ţ ă nimănui.

Valeria Mahok (28 martie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place viaţa şi amintirile ei,
Iubesc timpul frumos
Şi înţelepciunea lui,
Fără de care sunt a nimănui.

Valeria Mahok (28 martie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când dormi...

Mergând pe drumul lung ce l-am ales,
Aleg un gând urât ce nu l-am înţeles,
Şi-o clipă aş vrea ca tu să-mi dăruieşti,
Un vis frumos din care să nu te trezeşti.

Tu să m-aştepţi să vin pe înserate,
Dar eu să nu pot să vin din păcate.
În toiul nopţii îngerii tăi te păzesc,
Dar eu la acest vis nu râvnesc.

Voi veni încet şi pe-ndelete,
Atunci când trupul meu vrea să se-mbete.
Nu vreau ca liniştea să-ţi necăjesc,
Vreau numai visul tău să-l întregesc.

Iubitul meu, din vis când te-ai trezit,
Gândind frumos, să fii fericit,
Să fii pe valul unde din nou pluteşti,
Vorbind în somn tu gânduri să-mi şopteşti.

Apoi, în patul tău târziu eu voi veni
Şi visul tău uşor se va-mplini.

poezie de Eugenia Calancea (24 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viaţa, m-a învăţat carte.

Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.

Nici cerul plin de de stele
Nu e aşa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald şi melodios.

Mi-e tare dor de dânsa,
Şi dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.

poezie de Vladimir Potlog (25 octombrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Am drumul vieţii în faţă,
se-ngustează, e în ceaţă,
cui să fac de-acum demers,
c-aş vrea să mai am de mers,
îmi e drag să-l văd lărgit,
chiar de nu e pietruit,
la el singur să lucrez
să pot să mi-l asfaltez
aşa cum îmi place mie
să fac viaţa poezie.
Liniştit, la bătrâneţe,
nepoţilor dau poveţe,
să-i încânt şi să-i descânt,
în viaţă să-şi ia avânt,
aşa cum, copil fiind,
eu mi-am croit drum muncind,
iar în anii tinereţii
am simţit tumultul vieţii,
n-a fost deloc generoasă,
am făcut-o eu mănoasă,
norocul n-a fost cu carul,
am primit cu degetarul,
prin trudă şi isteţime
l-am ţinut legat de mine,
a simţit a mea prezenţă,
curaj şi perseverenţă.
Eu la nimeni n-am cerut,
dar am dat cu împrumut,
singurel m-am descurcat,
n-am ajuns de râs în sat,
am mâncat când am putut,
am băut când am avut,
dar altuia n-am cerut,
nimeni n-a văzut c-am plâns,
am oftat doar pe ascuns,
la durere n-am zis pâs,
iar în faţa lumii-am râs.
Acum am îmbătrânit,
dacă plec... merg fericit,
îmi iau cu drag bun rămas
că în urmă-mi ştiu ce las!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!