Visai de o cetate

Visai de o cetate pe margine de mări...
Trec peste ea cocorii zburând spre alte ţări.

Pe cer pier nori târându-şi penumbra de pământ...
Fug legănând corăbii catargele în vânt.

Intrai tăcut într-insa, umblai în lung şi-n lat...
Se înălţa doar murmur de ape, depărtat.

Urcai pe scări de piatră în turle până-n nori...
Se auzea doar freamăt de aripi de cocori.

Dormea pe veci cetatea: un straniu mauzoleu...
Şi, cum priveam, simţit-am că mortul eram eu.

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori

Nori violeţi,
cu părul vâlvoi.
Nori speriaţi,
de graba din noi.

Nor - lună, amanţi
în nopţile lungi.
Nori războinici,
ca oceanul în stânci.

Nori împrăştiaţi de vânt,
ca oamenii de frici.
Nori priviţi întins pe pământ,
printre iarbă şi furnici.

Nori visători,
ca emoţiile tinereţii.
Nori rozalii,
ca începutul vieţii.

Nori îngânduraţi,
ca ochii iubiţi.
Nori incomozi,
ca intrebările mele.

Nori miraţi,
ca nisipul, de valul întors.
Nori inundati de ploaie,
mirosind a verde crud.

Pe voi toţi,
vă iubesc.

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre alte lumi

Ascult în noapte cum lună-şi strigă dorul
La margine de boltă printre luceferi-fluturi,
Îşi uită pentr-o clipă, voinţa, rostul, zborul
Şi caută prin iarbă, urma la dulci săruturi.

Ea urmăreşte ciuta şi cerbul când se-adapă
Învăluiţi de-un abur născut dintr-o iubire,
Atuncea tulburată zăreşte-n ochi de apă
Cât este de stingheră, cu soarta-n rătăcire.

Şi pleacă fără vlagă, zburând peste pământ
Să-şi caute perechea prin alte lumi astrale,
Dar către miezul nopţii se-abate straşnic vânt,
Ce-i răscoleşte faţa ascunsă-n nori şi jale.

Încet şi peste mine se-aşează un văl de somn,
Iar timpul meu se-opreşte la margine de vis,
Mai simt pentru o clipă că luna-mi face semn,
Apoi, trudită adorm şi mă transform în ibis.

Mă-nalţ spre cer uimită, căci nu zăresc hotare
Şi trec o punte-albastră ce pare o rădăcină,
Din când în când m-aşez pe un ecou din zare
Sădind grăunţi de pace şi lotuşi de lumină.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri în cer

Plutesc pe o mare de nori
Ce se n-văluresc în sufletul meu
Transformându-mă într-o fântână
Vie, ce se lasă cucerită
De sentimente stranii, necunoscute.

Munţii plutesc printre nori
Formând lanţuri de veghe,
Pătrunşi de paloşul Luminii
Ce se răzvrăteşte în inima lor
Făcându-i fântâni plutitoare-n nori.

O pală de vânt adie
Şi mişcă munţii din inima mea,
Ce transportă atâta iubire
Pe care oamenii nu o pot crede.

Mări, Soare, munţi, vânturi
Toate se aleargă-n paradis
Spunând cu multă căldură
Că viaţa-i doar o licărire pe Pământ.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi

Lăsaţi doar păsările ca să zboare,
Căci Dumnezeu cu aripi le-a-nzestrat,
Iar vouă mâni v-a dat doar şi picioare,
S-aveţi la robotit şi la umblat...

Suntem făcuţi s-avem pământ sub talpă,
Dar aroganţele ne dau avântul,
Şi zace-n noi o năzuinţă calpă,
De a zbura spre soare precum vântul...

Mereu râvnim să biruim hotarul,
Şi peste Mări şi Ţări să bântuim,
Am dat uitării calul sau măgarul,
Şi cu-avionul azi călătorim...

Am zămislit şi păsări militare,
Cu alte neamuri să ne războim,
Să cucerim ne-strămoşeşti hotare,
Instinctul de mai mult să îl hrănim...

Ne adunăm la showuri nebuneşti,
Dar jucăria ni-s-a prăbuşit,
Şi spre-a hrăni răsfăţuri omeneşti,
Un tată şi un soţ s-a prăpădit...

Să alungăm oricare trebuinţă,
De-a nu fi doar ce Creatorul Sfânt,
A pus în omeneasca-ne fiinţă,
Şi să trăim în pace... pe Pământ...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un pas!

Merit eu o toamnă plânsă,
Când sunt plină de culori?
Frunză-n galben aer prinsă,
Cântec straniu de cocori...

Merit să mă-ngheţe toamna?
Caut o urmă de răspuns...
Azi, măsor poteci cu palma,
Nu am drumeţit de-ajuns!

Cât de tare doare ploaia,
Peste gânduri când loveşte!
Poate domoli văpaia?
O întreb, dar nu vorbeşte...

Văd o Lună ruginită,
Printre nori muşcaţi de vânt,
De ce toamna mea-i grăbită?
Curge verdele oftând...

Port peceţi de anotimpuri,
Aşchii dor în pieptul meu,
Roi de stele peste câmpuri,
Înecată în cuvinte, merit eu!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocori timpurii

Doar cocori timpurii
Mai răzbat peste nori;
Şi străbat munţi pustii,
Ce se pierd în culori.

Cerul viu e absent
Peste ochiul proscris,
Iară timpul latent
Se coboară în vis.

Doar un strigăt suav
De egretă pierdută,
Mă adulmecă grav
C-o privire cam mută.

Îmi simt ochiul stins
Şi o lacrimă scrum,
Peste umărul nins
De-ncercări în postum.

Nici ziua nu-i albă,
Când pasărea strigă.
Iar privirea-i în salbă
Şi durerea intrigă...

poezie de Liviu Reti (2 octombrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele-n cer

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor,
Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele,
Tremură largele
Vase de lemn;

Nişte cetăţi
Plutind pe marile
Şi mişcătoarele
Pustietăţi.

Stol de cocori
Apucă-ntinsele
Şi necuprinsele
Drumuri de nori.

Zboară ce pot
Şi-a lor întrecere
Vecinică trecere –
Asta e tot...

Floare de crâng,
Astfel vieţile
Şi tinereţile
Trec şi se stâng.

Orice noroc
Şi-ntinde-aripele,
Gonit de clipele
Stării pe loc.

Până nu mor
Pleacă-te, îngere,
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe crenel

Nori negri se adună peste cer,
se lasă grei pe ziduri la cetate,
din salba gândurilor mele pier
speranţele din amintiri trădate.
Dar caut încă visul dispărut
prin neiertări întinse ca o pată
pe dorurile-ntoarse din trecut
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.

Doar urme de visare au rămas,
pe clipele de neuitare vie,
bătute în pendulul de la ceas
la margine de tristă veşnicie,
când pasul se aude pe crenel
la ora fixă-a gărzilor schimbate
şi-a armelor depuse în rastel
pe rafturile-n şir, numerotate,
la orele când timpul monoton
mai cerne încă clipe cadenţate
peste oftatul bietului planton
rămas să te salute din cetate.

De pe crenel deasupra te zăresc,
când norii se destramă dintr-odată,
iar chipul tău, c-un zâmbet nefiresc,
sub curcubeul frânt mi se arată.
O, vis nebun! – este un simplu nor
uitat pe cer, la margini de furtună,
sau doar năluca ruptă dintr-un dor
pierdut cândva pe razele de lună.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe strada mea

Pe strada mea trec visele si inimile frinte,
Pe strada mea trec de multe ori doar soapte mute,
Trec mii de lucruri de nimeni intelese,
Trec zeci si mii de ginduri si imagini vesele...
Strada mea e-o strada lunga
Insa nu multi la ea pot sa ajunga...
*
Pe strada mea treci tu de multe ori
Te zaresc, imi zimbesti, apoi pleci...
*
Pe strada mea trec multe suflete nevinovate
Si frinturi de aripi taiate...
Pe strada mea, cind treci doar tu,
E cu adevarat lumina,
Iar soarele rasare si straluceste iar,
Iar eu uit de-al meu amar...
Pe strada mea trec zimbetele copiilor nevinovati
Si zimbetele oamenilor inarmati
Cu speranta si tarie de-a mai rezista...
Si speranta ca macar inca o zi, de-a mai exista...
Pe strada mea trece praf cosmic si lumina lunii...
Trec ochi inlacrimati cu lacrimi care rid,
Trec nori de ploaie si nori care surid...

poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa

Mergeam, împreună, la marginea mării,
călcând pe nisipul uitat sub un cer
prea roşu de plâns de la stele ce pier
şi intră-n regatul cel mare-al uitării.

Era doar o larmă făcută de valuri
lovindu-se-n stânci, măcinându-le-ncet
în seara trecută deja-n violet
şi nori ce-alergau la culcare spre dealuri.

Târziu, la lumina venită de sus,
din bolta senină la orele-acele,
priveam cum o stea spre pământ a apus.

Era prea departe. Privirile mele
s-au smuls din puterea murindelor stele
şi-aceeaşi dorinţă-mpreună ne-am pus.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp interzis

Pe sub nori osândiţi să se scurgă-n potop
Pe-un Pământ vinovat de-o rotire în plus,
Trec în stoluri zvâcniri cu priviri spre apus,
Ca un dor necântat la o frunză de plop.

Sunt doar aripi de gând şi secvenţe de vis
Îngropate în zori cu o lună în crai
Ce-adunase în ea, de dorinţe, alai,
Şi lucirea din ochi vinovaţi de ce-au scris.

E freneticul zbor într-o lume ce nu-i,
Dar atrage-n pustiu, iar pustiul e viu
Ca o inimă-n braţele de bisturiu
C-un tăiş ce o vrea doar în visele lui.

Şi mai trece o zi, şi apare un gol
De un gând reîntors la o noapte de frig
A osândei în care-am intrat şi îmi strig
Valuri noi, răstignite-n pereţi de atol.

Se mai văd printre nori urme vagi de apus
De un roşu pierdut în fărâma de vis
C-un Pământ vinovat de un timp interzis
Şi de dor când mă caut în mine şi nu-s.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea iertării (2)

A venit spre mine surâzând,
Într-o zi în care doar durerea
Înflorea cu lacrimi peste gând,
Fără să zărească mângâierea.

Eu îl priveam cu îndoială:
Cine era?... De ce mă căuta?
E timpul pentru socoteală?
Sau al meu înger care mă certa.

Venise numai pentru mine,
Şi cu o voce dulce îmi spunea:
-În suflet ai numai ruine,
Tu singură îţi faci inima grea.

M-a dus apoi cu gingăşie
Înspre un crâng în curcubeude flori,
În care-un tril de ciocârlie,
Se auzea din cerul fără nori.

Şi m-a rugat să uit necazul,
Ce duce sufletul în negru hău,
Întunecând ades obrazul,
Pe care curg părerile de rău.

Mi-a arătat drumul uitării,
Şi o grădină-n care Dumnezeu
Lăsase doar floarea iertării,
Ca s-o culeagă cei cu suflet greu.

Am sărutat uşor petala
Şi-am înălţat ochii spre cer
Să-i mulţumesc pentru zicala,
Că-n tot şi-n toate, stă cuvântul SPER...

poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur de izvoare

Simt foşnetul codrilor de-aramă,
Doinele de dragoste, de dor,
Transmise printr-un ecou nemuritor
Şi în climat de-ozon cuceritor.

Ascult tunetul de peste două ere,
Ce-a strâns zbucium şi mângâiere,
Ecoul său rămâne mut,
De freamăt nou, de început.

Pe masa stâncilor de piatră
Aud doar murmur de izvoare
Şi zbucium din străvechea vatră,
Din melodii nemuritoare.

Văd fulgere căzând din soare,
Pe fruntea lunii călătoare!

sonet de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa secretă

În lumea ascunsă de ceţuri şi nori,
Ferită de rele şi ochi muritori,
Din mica poiană, se-aude un cânt
Ce, lin, se ridică pe aripi de vânt.

Se clatină frunze, atinse, pe rând
De sunete care, spre zare zburând,
Îşi poartă povestea ce pare un vis
Trezit dintr-un somn care-l ţine închis.

E-o mică prinţesă ce cântă în zori,
Punându-şi pe cap o cunună din flori.
O rază de soare o-nvăluie, cald,
Iar ochii-i lucesc în culori de smarald.

E straniu tabloul şi greu de descris,
Amestec de vis c-un real paradis:
Pădurea în care copacii zâmbesc,
Insecte şi păsări se joacă, vorbesc,

Din flori se înalţă şi zboară perechi
Mici zâne venite din timpuri străvechi,
Iar multe-animale se-adună, treptat,
În mica poiană... Un loc fermecat!

Ea vine adesea, din vechiul tărâm,
În care natura e doar caldarâm,
Copacii sunt blocuri, iar iarba-i gunoi,
Chiar râul e-asfalt cu maşini în şuvoi.

Cântarea de-acolo îi sparge-n timpan
Fragmente şi cioburi de zgomot duşman,
Iar aerul pare bolnav şi stingher,
Lipsit de lumină, de Soare şi cer.

De-acum, a-nvăţat cum să scape de chin,
Şi-nvârte o cheie ce pare-un suspin
În uşa secretă ce-o trece prin nori
Spre lumea de vis, unde-s alte valori.

O lume în care iubirea-i un cânt
Ce rar se aude acum pe Pământ,
O lume în care durerea-i trecut,
Iar timpul se scurge încet, neştiut.

Se-opreşte din cântec spre seară, deodat',
Aude un sunet continuu, ciudat,
Priveşte, tăcută, în spaţiul real,
Prinţesa ce doarme... pe-un pat de spital.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terţine-n cinstea unui vânt nebun

Era doar vânt. Doar cine-avea curajul
să-i strige-n faţă adevărul? Iarba
servea în vârf de suliţi echipajul.

"Tu nu eşti primul care-mi smulge barba."
Era doar vânt. Cutreiera pământul.
Sub tălpi se viscolea în hohot oarba

zgrăbunţă risipită, jurământul
cocoarelor, pe care-l spulberase.
Era doar vânt. Şi nu-şi găsea mormântul.

Îl însoţea, învârtejit în grase,
hilare arătări sporindu-i hora,
un praf gălbui ce năpădea terase.

"Aruncă-mă în ochii tuturora."
Era doar vânt. Şi-n zarea bleumarină
un pâlc de nori umfla multicolora

iluzie a formelor, cortină
cu stâlpi şi turle scânteind prin ţară.
"Ţi-ai numărat oraşele, ţarină?"

Era doar vânt. Şi forfota sprinţară
a văilor care-i spuneau pe nume
îi strălucea pe mână, ca brăţară.

Era doar vânt. Se-ncoronase-anume
să logodească flori, s-aducă ploaie.
Dar prelungea un sterp surâs prin lume

şi, măgulit că salcia se-ndoaie
în faţa lui, obişnuia să fure
slugărnicia frunzelor vioaie.

Era doar vânt. Şi năvălea-n pădure
ca vizigoţii-n temple. Dar gorunii
sfidau tăcuţi, cu trunchiurile dure,

sminteala lui, visau în raza lunii
sub cerul pustiit de mere coapte.
"O, împăraţii lumii – şi nebunii!"

Era doar vânt. Şi se stingea în noapte.
Şi cerul negru se făcea de lapte.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre deschise

Daca vei parasi această primăvară si visul rătăcit,
Trezeşte-mă cu vântul ferestrelor deschise spre apus!
Dă-mi nemurirea lunii şi împleteşte-mă cu-n răsărit,
Ce-ascunde in perdele de uitare, tot ce eu nu ţi-am spus!

Pe mări pictate-n ochii tăi am ancorat corăbii între nori,
Însă furtuni le-au risipit la ţărm uitat, scăldat de ploi!
Azi, pescăruşi te-au sărutat cu vântul care îmi dă fiori,
Doar prin eclipse rătăcite ne mai atingem amândoi!

Ce vina port si cum sa fug? Ce-mi laşi în sufletul pierdut?
Mă duci pentr-o secundă într-un abis uitat în flori de val,
Prin stropii ce se sparg la ţărm păşesc ca un necunoscut,
Sunt naufragiat şi-un orizont mă înveleşte cu-acest mal!

Un vis a mai rămas acum stingher prin nopţi de catifea.
Iubirea mea te-a căutat mereu in frunzele cu ochi căprui!
Doar cântecul de valuri te-adoarme în stele şi-n inima mea.
Cocorii care strigă acum în depărtari, te roagă să rămâi!

poezie de Daniel Luca
Adăugat de Daniel Luca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce iubesc

Iată în şiruri lungi cum trec cocorii!
De-abia plecaţi, aveau deja în faţă
de parcă ar vrea să fugă şi ei, norii,
acum dintr-o viaţă duşi în altă viaţă.
Cu aceeaşi grabă şi înalţi la fel
unul pe lângă altul trec, de parcă
cocori şi nori, în zborul paralel,
cerul să şi-l împartă azi încearcă,
frumosul cer, dar nimeni să rămână
prea mult pe-aici şi altceva să vadă
decât plutirea celuilalt, cum creşte
vântul pe care-l prind în aripi, până
simt cum înspre neanturi îi răpeşte.
Iar cât timp nu adastă şi nu pier,
nu îi ating nici o ameninţare
din orişicare loc sub acest cer,
de ar fi ploi sau puşcă tunătoare.
Sub lună şi sub soare, cercuri gemănate,
se duc în zbor, cu dorul, rând pe rând.
Încotro? – Înspre nicăieri. – De ce fugiţi? – De toate.
De cât timp sunteţi împreună oare?
Puţin. – Când vă veţi despărţi? – Curând.
Astfel, iubirea lor un sprijin li se pare.

poezie clasică de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveai părul lung până la cer

Aveai părul lung până la cer
Atârnai de dânsul pe pământ
Mă gândeam să-ţi mângâi trupul sfânt
Sânii cu sfială să ţi-i cer

Coapselor închise să mă-nchin
Să le-ating uimit ce albe sunt
Doar cu floarea grea a unui crin
Să le-mbrăţişez îngenunchind

Şi apoi ca fluturii să pier
Luat de dup-amiază şi de vânt
Aveai părul lung până la cer
Spânzurând de dânsul pe pământ...

poezie de Emil Brumaru din Submarinul erotic (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de ziua mea

Mai lăcrimează zilele de Mai
prin curtea noastră ce e tot mai verde
iar tu, de ploaie, doar în casă stai
că soarele pe după nori se pierde.

Au dat în floare multe pe pământ
şi-o simfonie de culori se ţese...
poemele-şi adună potrivit Cuvânt
când din seminţe planta iese, iese.

Şi păsările-s în concertul lor
cu triluri care tot sporesc
şi de se-nchide robinetul unui nor
repetă cântul, cucul armenesc.

Veneam prin Mai şi eu pe lume
nebănuind câte m-aşteaptă...
de mic m-am toţ ţinut de glume
şi n-am prea mers pe-o cale dreaptă.

Dorinţa mea a fost să zbor
peste nori, ca un Icar...
doar anii mi-au zburat uşor ;
nu spun căţi am azi pe cântar.

Mai lăcrimează nopţile de Mai
şi ştiu că-s mai bătrân cu-n an,
ne consolăm cu pământeanul rai,
cu ploi şi nori şi vânt de Bărăgan.

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!