Ferestre deschise

Daca vei parasi această primăvară si visul rătăcit,
Trezeşte-mă cu vântul ferestrelor deschise spre apus!
Dă-mi nemurirea lunii şi împleteşte-mă cu-n răsărit,
Ce-ascunde in perdele de uitare, tot ce eu nu ţi-am spus!

Pe mări pictate-n ochii tăi am ancorat corăbii între nori,
Însă furtuni le-au risipit la ţărm uitat, scăldat de ploi!
Azi, pescăruşi te-au sărutat cu vântul care îmi dă fiori,
Doar prin eclipse rătăcite ne mai atingem amândoi!

Ce vina port si cum sa fug? Ce-mi laşi în sufletul pierdut?
Mă duci pentr-o secundă într-un abis uitat în flori de val,
Prin stropii ce se sparg la ţărm păşesc ca un necunoscut,
Sunt naufragiat şi-un orizont mă înveleşte cu-acest mal!

Un vis a mai rămas acum stingher prin nopţi de catifea.
Iubirea mea te-a căutat mereu in frunzele cu ochi căprui!
Doar cântecul de valuri te-adoarme în stele şi-n inima mea.
Cocorii care strigă acum în depărtari, te roagă să rămâi!

poezie de Daniel Luca
Adăugat de Daniel Luca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul pierdut

visele-mi sunt catarge sfâşiate într-o zare
şi timpul e oceanul ce sfârşeşte între stânci
păsări albastre-ncep războiul aprig de pe mare
corăbii scufundate văd în ochii tăi adânci

nu te mai pot vedea de pe un ţărm pierdut în noapte
furtunile te-au rătăcit demult pe alte mări
doar cu ocheanul te mai pot zări când se desparte
valul de ţărm şi soarele apune-n depărtări

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare...

Când suflă vântul dinspre mare uitare,
Aduce zbuciumul cu el.
Învolburare, ceaţă şi furtună,
Se sparg la ţărm fără a avea un ţel!

Se strâng la malul mării trăiri trecute,
Iubirea rătăcită aici se trezeşte,
Din marea învolburată, prin a ceţii vreme,
Dragostea, la mal înfloreşte!

Te strig la ţărm iubire,
Nu trebuie decât să-mi auzi chemarea,
Sunt sigura că vei veni într-o zi
Şi împreună vom trăi visarea!

Totul e vis, totu'-i uitare,
Doar tărmul şi cu marea au rămas,
Te-aştept de-o veşnicie şi uitarea,
O rog să plece cu ultimul vas!

poezie de Liliana Andrei (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus şi azi că te iubesc?

De nu ţi-am spus, îţi spune vântul
Căci am vorbit cu el aseară
Dacă te vede trist cu gândul
Să îţi şoptească fluierând
Că-mi este dor şi în curând
La tine voi veni nălucă
Cutreierând păduri şi văi
Prin ochii tăi!

Ti-am spus şi azi că te iubesc?
De nu ţi-am spus priveşte luna
Când mângâind cerul cu mâna,
Trimite carul său cu stele
Şi dorul meu ascuns în ele...
De te trezeşti din somn buimac
Să-ţi fiu vedenie şi leac
Acum şi-n veac!

Ţi-am spus şi azi că te iubesc?
De nu ţi-am spus îţi spune floarea
Ce-a înflorit cu mine-odată,
Ea-n ploi de vară sărutată,
Eu cu iubirea ta udată
De tine, omul meu cel blând,
Ce-mi eşti în suflet şi în gând,
Soare ce-aprinzi lutul meu sfânt
Prin legământ.

poezie de Angelina Nădejde (25 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă despre ce mi-a spus vântul

Eternitatea ar putea fi
Doar un râu,
Un cal de multă vreme uitat
Sau gânguritul
Unui porumbel pierdut.
Omului care se îndepărtează
De alţi oameni vine vântul
Şi-i povesteşte,
Îi destupă urechile
Şi-i deschide ochii spre alte lucruri.
Astăzi, m-am distanţat eu însumi de oameni
Şi, de unul, în această vâlcea,
Am început să privesc râul,
Şi am zărit un cal rătăcit,
Şi-am ascultat în liniştea singurătăţii
Gânguritul
Unui porumbel pierdut.
Iar vântul s-a apropiat,
Ca un trecător,
Şi mi-a spus:
Eternitatea ar putea fi
Doar un râu
Un cal de multă vreme uitat
Sau gânguritul
Unui porumbel pierdut.

poezie clasică de Rafael Alberti din Balade şi cântece din Parana (1953), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ultimelor flori

Să fie vina toamnei ce ştiu că îi plăcea,
A razelor de Soare şi-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerşetor?

Ori, poate-atâtea frunze ce cad, şi cad, şi mor,
Să fie vinovate şi gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioşie, spre zări cuprinse-n verde.

Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină şi umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?

Nu ştiu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Şi-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalţă prin florile de gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te ating, n-am îndrăznit... (poezie adamică)

Mă detaşez cu greu de tine, frumoasa mea, cu ochi de cer-
Mi te-au pictat poeţii-n versuri şi între colţi de rinocer,
Agonizând în poezie, pe câte-un vers, vânat uşor
Ai lăsat aripa să-ţi cadă pe munţi de lacrimă şi dor.

Te-am căutat prin mări, oceane, într-o lagună te-am găsit-
M-aş fi apropiat de tine, iubito, dar n-am îndrăznit,
Să-ţi tulbur liniştea albastră în care mă visai (mi-ai spus)
Abia acum, când stă iubirea ca o statuie la apus.

Te-aş fi privit în ochi şi poate, o lacrimă de aş fi fost,
Sub gene aş fi stat cuminte-n albastrul tău, ca-n adăpost.
Şi nici n-ai fi simţit iubito, cum te iubesc, te-aş fi iubit,
Ca pe un înger de zăpadă, dar să te-ating, n-am îndrăznit.

Şi te-am privit ca pe-o morgană, într-un deşert prea-ndepărtat-
Fugeai şi dispăreai ca timpul, dar de uitat, nu te-am uitat.
Am fost şi oază pentru tine, ca la nevoie să te-adun,
Din fire de nisip şi sare şi ploi pe frunte să îţi pun.

Mă detaşez cu greu de tine, te-au nins clepsidrele firesc,
Într-un album cu flori de gheaţă, din altă eră te privesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare stea există un suflet

Priveşte apusul, ascultă sunetul mării,
acea sălbatică mare, plină de viaţă, în culori fascinante,
care se zbate la ţărm printre stânci! Un ţărm de mare
pe care valurile se sparg în mii de bucăţi-destin!

Asemeni mării suntem - curată şi învolburată,
într-o continuă zbatere, calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!

Boabe de rouă la ferestrelor sufletului sunt lacrimile,
Broboanele de sudoare ale îngerului nostru
ce ne ţine în braţe sufletul, atât de greu uneori!

Din doruri, din nostalgii, din noi, din şoapte,
din lacrima sufletului nostru, din aripile îngerilor,
Din simţiri delicate, din minţi însetate,
din lacrimi puţine, din doruri multe!

De asta şi vântul merge pe câmp, are multe de spus,
căci acolo, pe câmp, macii nu pot fi îngrădiţi,
Cu privirea îi pictezi la lumina stelelor şi a lunii,

Cel ce timpul îl are în faţă nimic nu ştie,
Tânguirea ta cutremură trestiile iazului albastrelor nopţi,
O, despărţire! Adâncă viaţă din umbrele nopţii!
Multe petale se aştern peste cărarea pietrelor!...

Un ochi se uită pe albia râului ce curge - sufletul
ce aşteaptă să treacă râul spre întâlnirea cu spiritul.

Diferă râul de la om la om, diferă aşteptarea
şi întâlnirea diferă. Într-un final, toţi ajung dincolo
la terminaţie... spre râul Lethe, râul Uitării!

Dacă întinzi mana mă vei atinge, sunt în umbra ta,
- Am întins mâna, îţi mângâi sufletul!
În fiecare stea există un suflet, dacă doar o atingi rămâi vrăjit -
ştii că stelele care sunt culese ajung tot pe cer!

Nu noi dăm stele jos de pe cer, trebuie doar
să le atingem - iată marele vis al pământenilor!
Ajungem să avem şi noi o stea,
părţi din noi ajung acolo - lumina noastră!

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai uitat...

Am mai uitat din când în când să trec
Prin universul ce te înconjoară,
Am tot uitat şi astăzi iarăşi plec
Şi-i frig şi ninge în a noastră vară.

Am mai uitat să-mi fii în amintire
Şi încercând din când în când să vin
M-atinge clandestin a ta iubire
Şi-n fiecare zi mai mor puţin.

Tot rătăcind prin dorul ce ne leagă
Doar am crezut că am şi bucurii,
Şi-am mai uitat să-ţi spun că îmi eşti dragă
Şi nopţile ţi-au devenit pustii.

Am mai uitat să-ţi dăruiesc o floare
În lacrimi ţi-am lăsat nuanţe gri,
Şi-n inimă rămâne-un dor ce doare
Uitând să uit de tine-n orice zi.

Am mai uitat şi poate-am fost departe
Gândind că în uitare îmi revin,
Cu inima rămasă jumătate
Am şi uitat... să mai trăiesc puţin...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic şi prezent

E vântul meu afară şi-mi bate iar la geam
Alungă valul rece, rece ca şi tine,
Cum mi te aminteam...
Acum ploaia răsare răscolind un ţărm
Udat de marea caldă din ochii mei cu răni...
Şi-ncet mă readuc în clipa de prezent,
Prin stropii atingând prelung şi insistent...
Si trist la fel ca marea, sau vremea de afară,
Însă mult mai trist se măsoară
Sufletul în trupul ce îl împresoară...
Nisipul şi el rece sub tălpile-mi uşoare
Lasă-n urmă forme fierbinţi şi polare...
Parcă aud un sunet al vântului rebel
Ori, poate este plânsul din cripticul stingher?
Ştiu doar că te aud prin sunete de mare
Şi-un geamăt indiscret străbate a mea cărare;
Hipnotic logoreea mă-nvăluie şi strig
Ca totul să m-audă că-mi este tot mai frig...!
Ce lubrică e marea prin dansul sinuos...
La fel a mea chemare mocnind vertiginos...
Ce imposibil etern atunci când vrei mai mult
Să ai, să fii, să chemi, s-ajungi păcat sau sfânt;
Ce imposibil pare s-alegi un ţărm sau mare,
Un soare şi o ploaie... când tu le vrei pe toate...!
Din spumă marină îmi strigă inima salină
A mea ea cândva... ca şi o mare tulburată
Zbătându-se în joacă să-nvingă o soartă
Să fie glorioasă, deşi tot mai rea...
O clipă pe o viaţă dintr-un moment nebun
Te-ndeamnă să ajungi contrariul de acum...
Şi-apoi trezit să fii pe malul turbulent
De valul ce te-neacă şi l-ai lăsat să treacă
Veşnic şi prezent...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul pasiunii

Lumina lui crea un joc de umbre
cu un efect ades hipnotizant,
purtându-te prin nori sau hăuri sumbre
în timpul vostru scurt şi delirant.

Lumina ta se ascundea în umbră
şi reflectai doar străluciri din jur,
acoperind alcătuirea sumbră
a unui suflet, parcă, imatur.

Cu vântul ce adie peste ape,
vin amintiri şi-ai vrea să fi uitat
tot ce ţi-a scurs izvorul de sub pleoape
când, dintre voi, iubirea a plecat.

Priveşti spre strălucire, frumuseţe,
cu-aceeaşi sete care te-a atras
în jocul pasiunii îndrăzneţe,
vremelnic încheiat prin "Bun rămas!"

Te fascinează jocul de lumină
şi uiţi, din nou, de umbre şi abis,
ţi-o aminteşti şi-ai vrea să mai revină
iubirea ce-a plecat în lumi de vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge chitara

păşesc prin colţuri de lume
orb în lumină
în mână port o chitară
uitat în uitare
cânt şi cânt
sunt chitara ce plânge pe mare
sunt valul ce sparge chitara
sunt omul ce plânge pe val
sunt flacăra ce arde în lacrima crudă
sunt ultimul cânt al chitarei
sunt forma pierdută prin colţuri de rai
sunt tăcerea ce piere în cuvânt
pe ţărm a rămas
un om şi o chitară

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

s-a uscat iarba amurgului
cad frunze, mi-e frig
susură mlaştina, plânge un pârâu
rătăcit într-o vale
în mâini port candela sfântă
căutând pe Isus
sunt suflet pribeag rătăcit între pleoape
trec fugar printre stele, pe ruguri arzând
privesc cerul orb prin bulgări de ceaţă
fereastra lumii a rămas agăţată de un gând
e seară, e târziu şi e fum
tropot în zori
caii sălbatici în iarbă
se spulberă lacrimi în vânt
colindă urme pe drum
se stinge tăcerea în tragic suspin
plâng cocoşii sălbatici pe dealuri
eu rătăceam prin vechile scripturi
novice între flori, visător într-un dor
ochii stau să apună, apune timpul opac
foşnesc plopii pe drum
trece viaţa, iarăşi acum
obosit, păşesc desculţ printre lacrimi
tristeţea a rugint între hrubele lumii
uneori mă încălzesc la focul zărilor
pescar pe o luntre, căutând zadarnic un ţărm

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima cărare

Spun plopilor ce ţie nu ţi-am spus,
Ei înţeleg misterul lacrimei ce cade...
Când m-a durut, eu am privit în sus
Şi n-am simţit că focul tău mă arde.
Pe cruci de vânt am răstignit iubirea,
Iar toamnele au plâns în locul meu,
Credeam că numai tu şi nemurirea
Îmi veţi lăsa pe cer un curcubeu!
Mi-am aruncat azi gândurile-n mare
Şi am fugit ca un nebun pe ţărm...
Nisipurile-ţi cântăreau orice trădare
Şi-am vrut numai o dată să adorm.
Trezit de fluturi albi privesc în zare,
Cu amintiri copilăria mă-mpresoară...
Cad frunze triste, de ce mă doare
Această adiere cu pas de domnişoară?
Mă simt uitat pe un tărâm de gheaţă
Pe unde trenul visurilor n-a trecut,
Prin colbul timpului, mai caut o speranţă,
Însă, destinul meu este şi surd, şi mut.
Te strâng în palma mea ultima dată
Ca pe-un inel găsit pe fundul unei mări,
Apoi te las să uiţi ce-a fost odată,
Să risipeşti iubirea mea în patru zări.
Eu voi pleca fără să-ţi spun nimic,
Iar toamnei-i cer o ultimă cărare...
Iau doar un felinar, cu el o să despic
Această noapte, ca o condamnare.

poezie de Daniel Luca (25 august 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ultimă dorinţă

Voi rătăci prin lumea largă
Şi-am să las valuri să mă poarte
Iar când durerea o să se spargă
Voi fi de mult uitat departe.

Şi gândul meu, pierdut prin şoapte,
Va rătăci şi el tăcut,
Pierdut prin zări, uitat de moarte.
Iar eu n-oi vrea decât atât:

Să las uitarea, rânduri-rânduri,
Să ţi se-aştearnă peste chip
Şi să te stingi încet din gânduri
Cum vântul spulberă nisip.

Şi să te pierzi şi tu apoi
Precum deşertul fără rost;
Să se topească-n amândoi
Tot ce putea fi dar n-a fost.

poezie de Ionel Ivaşcu (4 iunie 2011)
Adăugat de Ionel Ivascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai lăsat visul drept iubire

trec prin mari trecători, trist, cu oase albe
de memorie-n pagini de nisip fierbinte, nescrise
şi vai, inima pustiului meu cât de tare mă chinuie
căci adânc simt timpul cum trece prin mine

lacrimi picurate-n deşertul visurilor mele sunt urme
de amintiri trecute-n nopţi de iubiri secătuite
acum furtuni se ridică ca semn spre cerul fierbinte
căci au trecut şi poate, cu tine, niciodată n-or să mai fie

dar prin ceţuri de praf şi de pulberi şi-n soare
văd imagini dublate-n unduiri de pure-albastre ape
şi-n alb de zări înveşmântată cu triste-ntise braţe
te văd cum vii, tu, alb-albastră-n veşmânt de iubire

nisipul fierbinte din ochi, încet, începe a mi se prelinge
şi lacrimile de nisip fierbinţi lasă loc la vis, la fericire
încep să uit durerea pustiului de nisip arzător din mine
căci tu nu mai uitat şi-mi laşi, cel puţin visul, drept iubire

poezie de Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din înalt

Din înalt priveşti spre mine cu ochi blajini,
aşa cum făceai tot timpul,
erai lângă mine şi mă purtai în gând
chiar şi în momentele când îţi era greu.

Eu te întâlneam rar, crezând că-i mai importantă
rutina mea zilnică, alergarea după himere.
M-ai trezit din amorţeală printr-o strângere de mână,
o strângere blândă şi plină de iubire,
dar era prea târziu.

Cineva te-a iubit mai mult decât oricine,
de aceea te-a chemat la el, printre stele.
Ce a rămas în urma ta sunt doar amintirile,
alergând prin pustietatea acestor vremi,
în speranţa reîntâlnirii.

Când plângeam,
plângeai cu mine pentru visul meu,
când râdeam,
erai o primăvară superbă cu apusuri vulcanice.
Acum... chiar de îmi continui visul,
ştiu că soarele şi vântul te iubesc ducând
pulbere de stele spre locul din care mă priveşti,
tu fiind sora mea sub soare,
iar eu, frate pe pământ.

poezie de Ioan Forgaci (14 noiembrie 2011)
Adăugat de aer nelu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ţărm în ţărm

[rafale]

Din ţărm în ţărm,
Intenţii meschine;
Trenul demult a plecat-
Prin câte-o fereastră,
Mai poţi vedea orizontul.

Blazoane pierdute-n
Vinul de cucută-
Pe ale mării piedestale,
Bufniţa albă
Ţipă.

Vis de triton,
Sub pleoape ard mocnit
Jelaniile-
În urma,
Fum de ţigară...

2

Pe-al ghiduşiilor albastru cântec,
Vântul
Deschide-n evantai
Culorile unor plimbări
Pe malul mării.

Urzite cu fire de lumină,
Aripi de fluturi
Aţâţă vântul,
Prin doruri
Juvenile.

Şi-n cântul
Lirelor de -opal,
Dezlănţuite porniri
Vor năpădi copacii
Neînfloriţi.

Ca o rugăciune
Pentru iertare,
Ca un imn
Închinat
Prieteniei.

3

Prinţi pitiţi
În pagini de carte-
Blocate-s discuţiile cu Alexa;
Dezorientarea,
Mai ceva decât sida...

Alunecări prin
Rupturi de logică elementară;
Între apus si răsărit,
Numai
Gustul de pizza.

Nimeni în cameră,
Freziile-ncremenite-n
Propriul parfum.
O carte lăsată pe masă
Îmi aminteşte de mine.

Pereţi de sticlă,
Amprentele vocale
Amplifică tăcerea.
Ca o treaptă de urcat,
Un nou naufragiu.

poezie de Anişoara Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul nevăzut

Mă leagă de tine un fir nevăzut
cu care mă tragi înspre tine, la cer,
şi încă nu ştiu ce să fac: vin sau sper
că pot să păşesc pe un alt început.

Mi-e teamă că tu, pe acolo, pe sus,
nu ştii că ţi-am fost şi, pesemne, -ai uitat
o viaţă din care te-ai rupt şi-ai plecat,
lăsându-mi tristeţe şi-un gust de apus.

Iar firul acela mă ţine acum
cu sufletul rece, cu frig şi zăpezi,
căci nu ştiu, de-acolo, tu poţi să veghezi,
sau nici nu mă vezi cum mă chinui pe drum?

Nu ştiu ce să fac. Dă-mi, te rog, doar un semn,
să pot să aleg: să îţi vin, ori să plec
pe drumul speranţei, să pot să-mi înec
amarul şi teama de noul îndemn.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapta florilor de mac

Doamne, de ce îmi trimiţi, iarăşi, grei fiori de moarte
care-mi ţipă în urechi că iubirea mea-i nebună,
de ce nu îmi spui chiar Tu prin scrisoare sau prin carte
ci, mă laşi în miez de noapte să cat eu pe cer cu lună?!

Doar că luna se piteşte supărată printre nori
şi în frământări de pâine îşi ascunde a sa faţă,
unde pot găsi eu visul ce-a fugit tocmai în flori
şi-a lăsat abia o urmă, acest gând, această aţă?!

Prima noastră întâlnire pe acest tărâm de vise,
într-un parc, în miez de iarnă, lângă brazii argintii,
ne-a unit în picătura unei lacrimi fin prelinse
dintr-o rouă tremurândă printre norii pământii...

De atunci... trecut-au veacuri, veacuri lungi de suferinţi
care mor, se nasc, renasc, numai Tu le ştii secretul
dar, şi veacuri de uitare, de strigări, de rugăminţi
şi-am ajuns tocmai acolo unde a vrut timpul, şiretul!

În acea călătorie ce-am avut de străbătut
de la alpha la omega pân' la marele popas,
cântecul numit speranţă s-a întâmplat că l-am pierdut...
Numai florile de mac mă pot scoate din impas!

Plecând capul în pământ, într-un glas, ele şopteau:

"Noi, atunci, eram fecioare şi treceam la horă în sat,
de pe prispă, într-o noapte pre când stelele dormeau,
cea mai mică dintre noi a greşit şi... l-a furat!

Astfel că, trecut-au anii... şi-a venit o primăvară
când, râvnind la frumuseţe, într-o zi sfântă de mai,
am uitat şi noi pe prispă, ca şi tine, tot afară,
visul care a prins aripi şi-a fugit în cer, spre Rai...

De acolo se pogoară ori de câte ori doreşte
să ne dea dulce sărut, să ne mângâie gingaş...
Iartă-ne dar, te rugăm şi în secret te pregăteşte
a-l primi din nou în suflet dar, acum e... fluturaş!".

poezie de Emma Hartt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din templu

Mi-am rătăcit prin gânduri mii de flori,
şi sărutări, şi tot ce ţi-am trimis
prin mesageri ce mă-ntrebau în zori
cum preţuiesc plecarea unui vis.

Mi-am rătăcit şi azi un trandafir
ca un surâs aprins pe buze moi,
dar l-am găsit şi pot să îi inspir
parfumul amintirilor cu noi.

Nu ţi-l trimit: cu el pot să visez
şi-atunci când zorii visele gonesc
în lumea lor, în care nu cutez
să intru şi, din nou, să m-amăgesc.

Am doar un vis acum şi-n visul meu
ating cu-a trandafirului petală
un suflet care-n templu-mi ca de zeu
mi se arată-n forme de vestală

Şi îi dispar zeieştile veşminte,
iar trupurile cu luciri de mir
îşi fac, în zbateri strânse, jurăminte,
strivind pe dale reci un trandafir.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!