Te-aştept lângă o şină

Te-aştept să vii, iubito, la marea întâlnire,
Te-aştept lângă o şină de tren provincial,
O să ne recunoaştem, pesemne, din privire,
Printr-un instinct anume din regnul animal.

Şi-n plus faţă de-aceasta, vom fi doar noi acolo.
Atâta – eu cu tine. De când nu ne-am văzut?
Sau poate niciodată şi-o să vorbim tremólo
Despre-o copilărie ce doar ni s-a părut.

Nu cred c-o să te superi dac-o vom lua pe şină
Ţinându-ne de mână ca doi copii maturi;
Vei fi într-o rochiţă uşoară şi senină,
Voi fi într-o cămaşă, vom fi aproape puri.

Va mirosi catranul a nişte căi ferate,
Noi doi, desculţi pe şine, râzând ne-om depărta,
Sălbaticele brize prin plete ni s-or zbate,
Prin noi vor trece trenuri şi nu ne va păsa.

Lăsa-vom şuieraturi de locuri şi motive,
În urma noastră toate cădea-vor sub rambleu,
Iar noi, hoinarii lumii, sub falnice ogive
De brazi şi de foioase vom rătăci mereu.

Vor fi acele trenuri sau poate doar drezine
Din când în când în spate ce ne vor fluiera;
Cinstiţi cu viaţa noastră, vom fi desculţi pe şine,
Vor trece mii de trenuri, noi nu ne vom urca...

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară

un tren de ieri
pe o şină de tramvai mâine
un mănunchi de tine
într-o palmă a mea
nevoie de noi
când nici nu mă am pe mine
tramvaiele nu merg pe şine de tren
deci de ce ar fi invers

poezie de Ovidiu Arsene (februarie 2019)
Adăugat de Ovidiu Arsene
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptări târzii

Te-aştept în gara unde ieri,
Printre bagaje, trenuri goale,
Tu ai plecat spre nicăieri,
Eu rătăcind prin lumi duale.

Am scris pe suflet cu uitare
Zi după zi, rând peste rând,
De stau ticsite acum sertare,
Nu te găsesc măcar în gând.

De ce te-aştept? Să-ţi spun atât:
De te-am iubit, azi a murit,
Ai fost de îndoieli înfrânt!
Ce vreau să-mi spui? Că ai greşit!

Deşi nu cred c-ai să mai vii,
Să-ţi recunoşti atâtea vini,
Când mai sosesc trenuri târzii
Mai sper să fii, printre străini!

poezie de Angelina Nădejde (2 iulie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept în fiecare seară

Te-aştept în fiecare seară,
Cu sufletul mocnind de dor.
Pe-acel peron, din mica gară,
Te văd în orice călător.

Doar amintirile ca-n ceaţă,
M-aduc împinsă de-un miraj
Şi în obraji simt o roşeaţă,
Când vreun tren şuieră-n triaj.

Oriunde-n lume te-oi ascunde,
Eu te aştept ca-n alte dăţi.
Cât timpul macină secunde,
Încă mai sper să te arăţi.

Şi toamna şi-a întins covorul
Pândind al revenirii ceas.
Mi-e primenit de mult pridvorul,
Aştept şi-acult fiece pas.

Tren după tren, trece pe şine.
E toamnă, seară şi mi-e frig,
Numai iubitul meu nu vine
Şi-n suflet mii de spini se-nfig.

Te-aştept în fiecare seară,
Febril, şi-n orice călător,
Care-a trecut prin mica gară,
Te văd şi simt că mor de dor.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul meu ca un tren

poemul meu ca un tren pe firul epic
metafore-pilde şi cuvinte curioase
cu locuri la geam

poemul meu ca un tren personal
oamenii se urcă
împart o bucată de vreme
zâmbesc şi coboară uneori cu speranţa
că poate se vor mai întâlni

poemul meu ce nu mai apare
îndrăgostiţii privesc întruna la ceas
probabil se gândesc
că n-am să mai scriu despre trenuri
şi aceasta este ultima şansă
să cutreiere lumea
din mersul imaginaţiei mele

poemul meu ca un tren al întoarcerii
un bătrân întrebând controlorul
de oraşul acela mic dintre munţi
de prima sa dragoste

poemul meu
... î n d e p ă r t â n d u – s e
destin şerpuind prin orizontul lacom
şi totuşi, nimic nu este pierdut
mai există trenuri rapide
ce trec prin vămile cerului

şi eu, cel care unge roţile cuvintelor grele
cel care aşază şinele
pe drumuri neştiute de hoţii de trenuri

poemul meu ca un tren flămând de timp şi distanţe
accelerează neobosit

şi eu, cel care se opreşte mirat
la ţărmul unei eternităţi fără trenuri...

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar eu eram binecuvântat să trăiesc în oraşul acesta care avea o gară în care nu soseau doar trenuri obişnuite, ci, arareori, şi doar pentru cei ce credeau in ele, acele trenuri de ALTUNDEVA pentru care merită să aştepţi ani întregi.

Adrian Petru Stepan în Legendele şefului de gară
Adăugat de AS
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezicere

V-om trece... şi eu şi tu...
V-om trece ca un vânt
Un vânt, de toamnă, rece
Ce viaţa o să ne-o sece
Spre moarte dându-ne avânt.

V-om sta in lumea noastră sumbră
Lângă nepoţi, lângă copii
Afară va fi ploaie de vară
Iar tu citindu-le din cărţi, spre seară
Despre fantome si stihii.

De nicăieri, câte-o problemă,
Ne va mai pune la încercare
Dar v-om fi trecuţi prin toate cele
Prin toate vremurile grele
Şi-n viaţa noastră va fi soare.

Impreuna iubito o să fim
Până natura îşi va pierde coloritul
Pierzându-se in nopţile de vară
Când stele vor incepe sa piară,
Atunci iubito, ne va fi sfârşitul.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul unde tace Dumnezeu

În urma noastră e un rest de ieri
oraşele-au plecat cu două trenuri
în carnea mea şi duc spre nicăieri
îmbrăţişarea ta din alte vremuri.

Aş fi putut să nu-mi mai amintesc.
Mi-ai şters, plecând, scrisorile şi trupul
de trupul tău de ieri şi de sărutul
din care, azi, doar umbre te vestesc.

Aş fi putut să uit şi să nu ştiu.
Statui de gol şi gol de paşi pe stradă
Doar ochii mei, pe urlet de zăpadă,
doar tu prin ei şi vântul pământiu.

Aş fi putut să mi te tac în gând,
să mi te plec, să mi te-nchid în ziduri
cum ai plecat şi tu pe triste riduri,
în lutul meu, de tine, mă scufund.

Să mi te plec şi să te tac, mi-e greu.
Rămână acest cântec despre tine
să ducă-n vânt vagoanele pe şine
şi-oraşul unde tace Dumnezeu...

poezie de Camelia Radulian din Oglinzi 2
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserare

Râd mugurii în vişini, Doamne,
Ei deveni-vor flori, nu-i de mirare,
Şi-or trece peste noi destule toamne,
După mirajul roz de... deflorare!

Cădea-vor peste noi şi ierni cu ger
Şi vişinii vor chicoti floral,
De câte ori din viaţa noastră pier
An după an şi valuri după val...

Ne-om aminti, la timpul înserării,
De primii paşi, de primele-nfloriri
Şi de mirajul roz al deflorării,
Când vişinii, iubito, erau miri.

Ne-om aminti de mugurii dintâi,
De-aromele din trupu-ţi juvenil,
Când insistam pe sâni să te mângâi,
Cănd tu erai semeaţă, eu umil...

Livezi de vişini, azi, mi se perindă,
Prin mintea-mi şi prin trupul întomnat,
Stau singur, Doamnă, şi te-aştept în tindă,
Şi mă gândesc, de-a dreptu'-nfiorat,

Că gândul tău din urmă-o să mă prindă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii liberi

e tristă clipa asta
tăcerile se scurg şi mor
pe reci pereţi, ai lumii seci
pe unde treci
timpul rămas e ars acum, e scrum
cuvântul e abis
ce lungă este depărtarea dintre noi
eu, păşesc pe ţărmuri ce dor
tu, în câmpii uscate de cer
mai trece un tren
uitat de toţi, de toate
prin noi, pe lângă noi
azi gara e absentă
doar şina ruptă
mai curge între noi
grei paşi se risipesc aleatoriu
prin anii trecuţi, petrecuţi
aiurea, haihui
tăcere abisală
rămasă într-o gară absentă
doar nişte şine perpendiculare pe nimic
tu mă aşteptai la geam
eu mai ciopleam un ram
să fac, să fac un nai
să cânt la nunta nostră
poveşti despre cai
cai liberi şi puri
aleargă, aleargă în pulberi de stele
să-şi poarte iubita prin ele
aşteaptă-mă femeie în poartă
să-ţi cânt a mea soartă
un cânt în doi, despre noi
noi, cai liberi în lume
purtăm marama durerii pe strune

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai stiut sa ma cauti

În seara aceea ai trecut pe lânga mine
Gândind
Că ne vom ciocni
Ca două trenuri… care-şi fac semnale
Când se-ntâlnesc pe cele 4 şine
Gândeai tu c-o să cobor de pe şinele mele
Şi-o să mă urc pe şinele tale

Sau tu
C'un gest dansant
De balet
O să-ţi faci vânt,
…Drept în mine
Portret
Pe vagoane

Şi eu credeam! …
O clipă împinsă de dorul tau
Chiar speram, aş putea spune

De vină e doar luna,
Şi stelele
Visând
Ne-am încrucişat cu ele

PS

Paşii grabiţi s-au încurcat
În alge şi flori de mar
Istovit
S-au agăţat
De gene
De nu te-am mai văzut…
Şi nu, n-ai mai văzut…

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aştept la margine de univers!
Şi de n-ai să vii!
Am să cad cu tot cu stele,
Zdrenţuit de timp în găuri negre!

Te-aştept în rătăcirea unei clipe,
Într-o margine de galaxie,
Unde viaţa-i lipsă fără tine!
Tot pierdută, tot doar urmă!

Te-aştept în umbra Lunii,
Rezemat de şoapta Lumii,
Ascultând glasul nopţii,
Şi urletul nebunului!

Te-aştept pe malul râului,
Ascultând cursul timpului,
Freamătul izvorului,
Chemarea Ta, chemarea....!

Te-aştept într-o altă viaţă,
Într-o altă dimineaţă,
Lacrimi, lacrimi tot de gheaţă,
Toate dintr-o viaţă trecătoare!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem scris pe şină

După ce ai plecat am şezut şi am plâns
Între şine de tren ce prin mine treceau,
Călători cenuşii cu dispreţ mă priveau,
Ceru-ntreg în apus, îmi părea cupru-ncins.

Îngeri albi, impiegaţi, defilau permanent,
Cineva anunţa un alt tren peste-un veac,
Între şine de tren muribund fără leac
De ai tăi ochi căprui mă simţeam dependent.

Călători cenuşii mă priveau cu ochi goi,
Printre lacrimi păreau obosite năluci,
Lumea-ntreagă era o pădure de cruci
Intersecţii punând între noi amândoi.

Navetist fără loc între Iad si Eden
Încă stau şi aştept pe o bancă de jar
Să te-ntorci cu-n rapid, ori să vin cu-n marfar,
Mituind, îngeri albi printre şine de tren...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul şi-apoi

N-a mai rămas acum nimic de spus,
ca doi străini la geamuri de vagoane,
în trenuri care merg în sens opus,
ne-ndepărtăm de reci, pustii peroane.

Te duci, mă duc, un sens ne e egal
şi-un ceas de fier ne ticăie în şine –
Un fluviu de tăcere... Noi, pe mal,
ne sprijinim de poduri în ruine.

N-a fost nici început, s-a şi sfârşit,
a fost un fel de vis fără pereche,
un salt spre cer rămas încremenit,
a fost de la-nceput o rană veche.

Ce rost ar mai avea să te acuz,
rămâi cuprinsă-n mila mea cea mare,
dintr-al iubirii-ngrozitor refuz,
în smârcul vieţii biată muritoare.

Străină, mai străină ca oricând,
cum n-a fost vreo străină niciodată,
te-am îngheţat de vie într-un gând,
să te dezgheţ când fi-vei mai curată.

Să te renasc după potopul sfânt,
de crima ta cea dublă achitată,
când oameni noi vom fi pe-acest pământ
şi-o fi să ne-ntâlnim ca altădată.

Prin cine ştie câte zări de-acum
vom bântui în trenul de povară
şi ni se va părea, aşa, prin fum,
pe celălalt zărindu-l într-o gară.

Şi, tremurând, pe umăr să-l bătem,
Iar tu sau eu deodată să se-ntoarcă:
"A, tu erai?!", "Dar tu?!", "Iată, suntem!",
"E-o nouă viaţă.", "Mai frumoasă, parcă".

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie între două trenuri

Între zi şi noapte nu-i decât un ceas,
Între două trenuri nu-i decât un pas,
Sparte felinare, oameni în tăcere
Mai împart o gară-n două emisfere,

Nu mai sunt acelaşi, nu mai eşti nici tu,
Ne striveşte trenul între da şi nu,
Ne desparte-o lume, nu ne mai încape,
Prin lunete oarbe te mai văd aproape,

Nu mai eşti aceeaşi, nu mai sunt nici eu,
Plouă peste-o gară, plouă tot mai greu,
Mai zăresc o umbră, o închipuire,
Care urcă-n trenul către neiubire,

Pe peronul gării plouă indecis,
Între două trenuri, moare câte-un vis,
Aş mai vrea doar vremea să ne mai amâne
Să-mpărţim doar ploaia care mai rămâne.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagul

Tu nu ştii despre timp, decât că trece,
Da-n urma lui ce lasă, nu vei şti,
Cu măreţia vrei a te petrece,
Dar toate-s numai până într-o zi!
Pluteşti prin nori când bolta e senină,
De plumbul norilor te-ascunzi în vânt,
Nu eşti nici tu, nici viaţa nu-i de vină...
Cine-i de vină, noi nu vom şti nicicând!
Visezi mereu doar soare peste toate,
Şi crezi că lumea toată e un rai,
Alergi să le cuprinzi, dar nu se poate...
Ce n-ai avut vreodat' nu poţi să ai!
Pluteşti trecând peste hotarul lunii,
Simţi cum văzduhul este doar al tău
Calci peste sufletul ce ţi-l dau unii...
Dar mai târziu apar păreri de rău!
Nu te-ntrista, pribeagule prin lume,
Dacă singurătate e atunci
Când vrei să îţi găseşti un loc anume
Şi nu găseşti decât un cuib de cuci...
Nu te uita urât la iarna care
De tâmple ţi s-a agăţat discret,
Târziu este acum pentru o-ntrebare
Care doar un pribeag o poartă-n piept!

poezie de Lili Şipoteanu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul eroic

Fugeam amândoi pe poduri de fier,
cu pieptul rotit către soare,
loveam cu piatra-n metalul fierbinte,
ascultându-l ca pe-o scoică de mare.

Fugeam amândoi pe poduri de fier,
înspre câmpuri şi bălţi şi nisipuri,
sub noi, trenuri, domol, lunecau pe catran,
purtam măşti de copii strâns pe chipuri.

Ne iubeam undeva la sfârşit de oraş,
într-un nord cu mult praf şi triaje,
printre şine şi pompe, scări smolite, de lemn,
în cartier proletar, cu etaje.

Şi cumva se făcea că în larg, după pod,
începea o câmpie săracă ‒
un pustiu de nisip şi, în zare, porumb,
şi deasupra, cocori care pleacă...

De la muncă ieşeau muncitori salutând
doi copii ce-alergau mână-n mână,
neştiind că în ei se-ascund oameni maturi,
ce iubind vor copii să rămână.

Fugeam amândoi pe poduri de fier,
cu pieptul rotit către soare,
şi metalul acela fierbinte ne-ardea
tinereţea zvâcnind în picioare.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori iubita mea

Am să-ţi mai scriu din când în când
Să nu te superi, doar în gând
Doar despre cum ne-am cunoscut
Despre imagini ce-au trecut

Sunt clipe ce-au părut un vis
Sunt amintiri de care-am scris
Ai apărut în viaţa mea ca din senin
Nu mă-ntreba de ce tu eşti al meu destin

Aş vrea să ştiu ce îţi doreşti
Să ne vedem doar să vorbim
De întâmplări ce le-am trăit să ne amintim
Sau vrei să-mi spui că mă iubeşti

Stau şi mă gândesc dacă e vis sau realitate
Atunci când tare inima îmi bate
Când totul se petrece cu multă voluptate
Cred că trăim o altă realitate

Iar uneori când mă mai bănuieşti
Din nu ştiu ce motive
Că viaţa ce cu mine o trăieşti
Ar îmbrăca şi forme mai fictive

Nu vreau să fi un martor trist
În faţa unui acatist
Ce-l dau în mod eufemist
În jurământul meu pe Crist
 
Vezi tu iubita mea
Atât de dor îmi e de tine
Şi nu mă pot doar lamenta
Te vreau aici, chiar lângă mine

În clipele când te tot strig
De disperare şi de frig
Chiar dacă este vară-afară
Trăiesc în lipsa ta, o vreme glaciară

Mai ţine-mă în braţe strâns
Te rog nu mă lăsa în plâns
De mine să întrebi cândva
Când îţi faci timp sau poate,
Uneori iubita mea
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept când vine toamna

Te-aştept când vine toamna şi plouă a potopire,
În anotimpul veşted, barbar, diluvian,
Când plouă a nefiinţă, când plouă a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile lumii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărţiri!

Te-aştept când vine toamna şi plouă a despărţire,
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aştept pe un munte toamna, în noiembrie, târziu...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 august 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o singură cămaşă

Doar o singură cămaşă
Ştie taina vântului
Ca o atingere
Înnebunită de dor
Doar o singură cămaşă
Poate fi sau nu fi
Între mine şi tine
Ca un târziu nedescifrat
Doar o singură cămaşă
Poartă stigmatul
Parfumat al păcatului
Tânguitor ca o poveste
Doar o singură cămaşă
Arde metaforic plăcerile
Din acele cuvinte
Nespuse de priviri
Doar o singură cămaşă
Poate fi albă
Providenţial
De albă.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!