Poem scris pe şină

După ce ai plecat am şezut şi am plâns
Între şine de tren ce prin mine treceau,
Călători cenuşii cu dispreţ mă priveau,
Ceru-ntreg în apus, îmi părea cupru-ncins.

Îngeri albi, impiegaţi, defilau permanent,
Cineva anunţa un alt tren peste-un veac,
Între şine de tren muribund fără leac
De ai tăi ochi căprui mă simţeam dependent.

Călători cenuşii mă priveau cu ochi goi,
Printre lacrimi păreau obosite năluci,
Lumea-ntreagă era o pădure de cruci
Intersecţii punând între noi amândoi.

Navetist fără loc între Iad si Eden
Încă stau şi aştept pe o bancă de jar
Să te-ntorci cu-n rapid, ori să vin cu-n marfar,
Mituind, îngeri albi printre şine de tren...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară

un tren de ieri
pe o şină de tramvai mâine
un mănunchi de tine
într-o palmă a mea
nevoie de noi
când nici nu mă am pe mine
tramvaiele nu merg pe şine de tren
deci de ce ar fi invers

poezie de Ovidiu Arsene (februarie 2019)
Adăugat de Ovidiu Arsene
Comentează! | Votează! | Copiază!

gara pustie
printre şine pelin
dincolo de zid
maratonul melcilor
aşteptând un tren

gogyohka de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, un tren fără călători

noapte de noapte mă uit
spre fereastra
unui tren
ce n-a oprit de multă vreme
în gara în care aştept
e un tren fără călători
viaţa mea depinde de el
şi de ultima sa oprire
din ziua în care mama
m-a învăţat
să respir şi să consum
puţin câte puţin din timpul meu

(e singurul lucru
pe care-l ştiu despre mama)

mi-am pregătit valiza
pentru un drum lung
mi-am luat ustensilele de ras
fotografia de familie de pe noptieră
câte ceva de-ale gurii
costumul cel nou păstrat de la
botezul fiicei mele
am tras
jaluzelele am stins lumina şi
gazul
cheia am lăsat-o sub preş
ştiu că trenul va opri
o singură dată în gara
din care
n-a mai plecat
nimeni niciodată

mi-e frică
şuierul prelung al trenului
se aude până târziu în mine
apoi
tăcere...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept în fiecare seară

Te-aştept în fiecare seară,
Cu sufletul mocnind de dor.
Pe-acel peron, din mica gară,
Te văd în orice călător.

Doar amintirile ca-n ceaţă,
M-aduc împinsă de-un miraj
Şi în obraji simt o roşeaţă,
Când vreun tren şuieră-n triaj.

Oriunde-n lume te-oi ascunde,
Eu te aştept ca-n alte dăţi.
Cât timpul macină secunde,
Încă mai sper să te arăţi.

Şi toamna şi-a întins covorul
Pândind al revenirii ceas.
Mi-e primenit de mult pridvorul,
Aştept şi-acult fiece pas.

Tren după tren, trece pe şine.
E toamnă, seară şi mi-e frig,
Numai iubitul meu nu vine
Şi-n suflet mii de spini se-nfig.

Te-aştept în fiecare seară,
Febril, şi-n orice călător,
Care-a trecut prin mica gară,
Te văd şi simt că mor de dor.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu fără tine...

O carte fără file,
Călimară fără toc,
O gură fără vorbe,
O torţă fără foc;

O noapte fără stele,
Dimineaţă fără soare,
O luntre fără vâsle,
Tablou fără culoare;

Moară fără apă,
Corabie fără vânt,
Arcuş fără vioară,
Mierlă fără cânt;

Un tren fără şine,
Copac fără ramuri
Un câmp fără coline
Şi mare fără valuri.

Un cuib fără păsări
Drumeţ fără cale
Un vultur fără zări
Un crin fără petale.

poezie de Sergiu Mănuş (iulie 2002)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tren

- Ce faci, bade, stai pe gânduri?
- Pe ce să stau? Că n-am noroc!
Am stat, la coadă-n patru rânduri
Şi am biletul... fără loc.

epigramă de Vasile Iuşan din Fă-mă, Doamne, ce mi-i face! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea absolută? O concep câteodată aşa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Eşti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te mişti; dar eşti departe şi de orice punct fix în spaţiu. Eşti undeva, între o staţie şi alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtând după tine un alt tren, cu oameni, situaţii, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le laşi în staţii, le pierzi între staţii, le uiţi în spaţii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul de piatră

Când venea naşul
îi arătam o piatră culeasă din tren
el îmi ştampila piatra cu o piatră
culeasă de lângă tren.
Trenul trecea prin piatra
de sub tren...
Urla
cu un urlet de tren
o piatră
în urma trenului...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde există un depozit care vinde balustrăzi

oriunde există un depozit care vinde balustrăzi
există şi un tren circulând pe acolo
iar oriunde circulă un tren
există oameni întinşi de-a latul şinelor dorind să se sinucidă
în prezent mai sunt locuri unde încă nu s-a sinucis nimeni
dar aşteptaţi numai şi o să vedeţi
că într-o zi cineva cu siguranţă o va face

oriunde există un depozit care vinde balustrăzi
noi nu putem convinge oamenii să nu mai dorească să se sinucidă
întinşi pe calea ferată
iar de îndată ce cineva se întinde pe şine
noi nu putem opri trenurile huruitoare

poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distih

Eu nu-s tren să merg pe şine
Puse de un nu ştiu cine!...

distih de Petru Cărare din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e un tren fără călători şi opreşte o singură dată.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un compartiment de tren

I-a spus domniţa-n mod acid,
În curs de îmbrăcare:
"E drept că e un tren rapid,
Dar te-ai grăbit prea tare."

epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Catrene prin gaura cheii (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

Ultimul tren fluieră-n gară,
Ultimul tren, ultima seară...
Ploi adormite cad peste noi,
Gânduri se-adună, curg în şuvoi.

Ultima scară foşneşte uşor.
Trenul porneşte, peronul e gol.
Eu am rămas, jos, fără glas...
Ploaia îmi şterge ultimul pas.

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

ultimul tren îl aştept în gară
lumea se înghesuie pe peronul îngust
am în valiză emoţii de vară
şi în buzunare poeme cu gust.

ultimul tren mă duce spre succes
cu fiecare gând mă apropii de cer
am în suflet carduri de acces
deschid porţi solare cu armuri de fier.

undeva în lumină este visul meu
vreau să ajung la el cu ultimul tren
voi străbate timpul chiar dacă mi-e greu
mi-e voinţa mare - tonus de refren.

aştept trenul meu în bătrâna gară
îmi ţin companie acorduri de chitară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

Dacă-mi dai un semn,
Poate am să te chem,
Şi-şi trimit formal,
Trenul personal.

Şi te chem solemn,
Ca la un consemn,
Să pornesc apoi,
Un tren fără noi.

Şi mărturisesc,
Că te mai iubesc,
Şi de-am să te uit,
Dă-mă dispărut.

Că am fost mereu,
Doar noi, tu şi eu,
Într-un paradis
Devenit abis.

Şi de-am să greşesc
Să mă-ndrăgostesc
De altcineva,
Nu mă blestema.

Ai greşit şi tu,
Astăzi, da şi nu,
Şi ai să mă vinzi,
Iar la suferinzi.

Poate că-s naiv
Dar am un motiv,
Să aştept un tren
Fără vreun însemn.

Şi dacă mă vrei
Vino să mă iei,
De pe un peron
Fără de blazon.

Şi am să-ţi şoptesc,
Doar că te iubesc,
Într-un trist oraş,
C-un tren fără naş.

Poate că-s boem,
Şi duc la extrem,
Dar rămân străin
În al tău destin.

Şi ca un final,
Scrie în jurnal,
C-am rămas captiv
Unui mit naiv.

Poate că-s nebun,
Că mă mai consum,
Şi-aştept în oraş,
Trenul fără naş.

Şi nu te acuz,
Dar devin confuz,
Că aştept etern,
Tot ultimul tren.

Nu te mai îndemn,
Totuşi dă-mi un semn,
Şi dacă-am să uit,
Dă-mă dispărut...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte... un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren... eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră... altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar... alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aştepte următorul tren... Şi fiecare uită, poate, un singur lucru... că trenurile astea nu duc nicăieri... cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să ştie, egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren... în cele din urmă se vor întâlni toţi undeva, într-un deşert, unde chiar sinele se transformă în nisip... în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi...

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Ioana Faur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea

Tramvaiul nu avea şosete fiindcă nici eu
nu mai aveam pantofi.
Nu avea şine din calea mea
fiindcă
ceasul meu "Racheta" era pe orbita
încheieturii
unui trecător.
Urma să plecâm la mare dar eram
dezbrăcat
de cuvinte.
În tren ne-am aruncat trenul
pe un stâlp
izolat
Dumnezeu ne-a iertat de păcate
pe bancă
în gară
cu un şuierat insolat de cuvinte!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii

Au înflorit castanii la-nceput de mai,
coroanele par sfinte candelabre,
cu braţele întinse spre cerescul rai,
să-şi etaleze sfintele podoabe.
Ajung când soarele dispare-n asfinţit,
lăsând în urmă gara-ntunecată...
Cobor din tren şi văd în faţa mea, uimit,
castanii mai frumoşi ca niciodată.

Mă-ntreb, fără speranţă, dacă n-ai ajuns,
cu-acelaşi tren, în gara noastră mică,
şi gându-acesta, printre amintiri ascuns,
îmi toară-n suflet reci fiori de frică.
Rămân în urmă şi privesc nedumerit
atâtea chipuri care-mi par străine,
eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,
nu cel ce-şi vinde viaţa pentru tine.

Pe malul râului ajung într-un târziu,
urmând poteca, parcă neumblată,
unde aş vrea s-ajung nici nu mai ştiu,
mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.
Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,
las pe peron prezentul care doare,
vei fi de-acum doar umbra din trecut,
sau, între foi, petala dintr-o floare...!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri şi îngeri

Ploua în Craiova aseară,
Iar noi, prin atingeri de gând,
Am vrut, pentru vremea de-afară,
Să fim stropi de cer, fremătând.

Şi-am fost, printre stropii de ploaie,
Doi îngeri veniţi pe Pământ
Cu aripi arzând în văpaie
Şi doar cu iubirea veşmânt.

Schimbam, din albastru-n albastru,
Priviri cu reflexii de Rai,
Dorindu-ne-un colţ de sihastru
Ferit de al lumii alai.

Fereastra terasei, plouată
Cu stropii de lacrimi de zei,
Părea printre timpuri uitată,
Când mi te priveau ochii mei.

Şi-am fost, şi mi-ai fost o-ncântare
Când toată fiinţa-mi şoptea
Că-s îngeri şi îngeri sub Soare...
Iar ploaia-n Craiova cânta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!