Timpul eroic
Fugeam amândoi pe poduri de fier,
cu pieptul rotit către soare,
loveam cu piatra-n metalul fierbinte,
ascultându-l ca pe-o scoică de mare.
Fugeam amândoi pe poduri de fier,
înspre câmpuri și bălți și nisipuri,
sub noi, trenuri, domol, lunecau pe catran,
purtam măști de copii strâns pe chipuri.
Ne iubeam undeva la sfârșit de oraș,
într-un nord cu mult praf și triaje,
printre șine și pompe, scări smolite, de lemn,
în cartier proletar, cu etaje.
Și cumva se făcea că în larg, după pod,
începea o câmpie săracă ‒
un pustiu de nisip și, în zare, porumb,
și deasupra, cocori care pleacă...
De la muncă ieșeau muncitori salutând
doi copii ce-alergau mână-n mână,
neștiind că în ei se-ascund oameni maturi,
ce iubind vor copii să rămână.
Fugeam amândoi pe poduri de fier,
cu pieptul rotit către soare,
și metalul acela fierbinte ne-ardea
tinerețea zvâcnind în picioare.
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dragoș Niculescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.